Brigada diverse – (A)rs, u(r)la
3 decembrie 2023
Te cred și eu, statul la telefon când țâța încă îți priește și nu ți s-a făcut lehamite de laptele mamar e derutant pentru spălătura numită creier. Și așa pare puțin să se declanșeze doar autismul. Este chestiunea cea mai puțin gravă. Problema este să scapi „sănătos” după un „tratament” cu telefonul la 0-3 ani, iar de la 16 ani încolo să faci pe nebunul, fără nicio declarație de „conformitate”.
Un om – o mașină. Un om – două mașini. Un om…. Câte, fraților, să ducă și financiar, și utilitar unul singur? Concluzionează șeful Toyota că oamenii s-au cam săturat și de mașinile electrice, că oamenii s-au saturat de câte produse i se vâră pe gât cu fel de fel de „strategii” statale sau publicitare? Că oamenii încep să deschidă ochii?
O nebunie și cu AI-ul, și cu ChatGpt-ul. Ca vezi doamne Sam Altman ar fi făcut nu știu ce mânării și Musk îl dă în gât lumii întregi. Bun, inteligență artificială să ce?
În aer…. Păi în aer plutesc…, nici n-am numere să le contabilizez, infinite particule. Și se înfoaie unii de o reușită epocală. Ceva ce nici nu se vede, ridicat în aer fără sprijin extern. Măsurați, vă rog, 100 de nanometri.
Alții se tot opăresc de originea rasei umane. Când noi abia ne mișcăm pe suprafața pământului, prin ape și prin aer, acum, când tehnologiile sunt de vârf – mi se cunoaște opinia, n-am revoluționat nimic, existența tuturor mijloacelor tehnice sunt consecința naturii materiei -, ni se propune „șocanta” teorie a formării și primordialei dezvoltări ale rasei (raselor) omenești pe Marte. Nimic de obiectat. Doresc numai o părere despre locul unde toate animalele își au obârșia. Și ele tot pe…? La temperatura aceea infernal de scăzută?
Doar uimitor spre… poate primi știrea despre un proiect – ca altele – ce va să lege Dubaiul de Mumbai. Și știți cum „vând” scriitorii de articole gogoși. Plasează o imagine prezumtivă, inoculează ideea că se poate circula pe sub apă ca pe pământ. Așa arată trenul plasat pe fundul oceanului, fără nicio acoperire…. Ca să nu pic de fraier – vă sugerez să procedați cum eu în rândurile următoare -, am trecut de la boul la poartă nouă la tipul studios. Chiar dacă până la dumirirea „totală” a fost cale lungă. Cu o viteză de numai 600 km pe oră, am ajuns la final, levitând magnetic. Printr-un tunel submersibil.
Mă mai ocup cu de-ale cântatului. Însă nu mă omor după fitece amănunte despre „obiecte” insignifiante. Și dacă asta este știre de prime time a google-ului, să am pardon, ne-am tâmpit. Auzi la ei, recenzie la o chitară… Yamaha. Și acustică, într-o eră în care până și capacul de toaletă prezintă mai multe date tehnice și este mai tehnologizat.
Nici ursul, nici schitul Păpușa nu mă interesau în mod deosebit. Ba chiar deloc. S-au umplut casele de Moși Martini, măicuțele sunt puiță pe unde gândești mai puțin. Mi-au atras atenția conservele la care blănosul a tras. O trage oricare urs la mâncare, însă nu-mi puteam închipui că s-ar îndrăgosti lulea de cilindrii de tablă care nu miros mai deloc la exterior, cum nu-mi pot închipui ce fel de conserve există pe la mănăstiri. Fiindcă acum vreo două decenii, în vizită de lucru prin zona ortodoxă vrânceană am constatat că femeile acelea trăiesc într-o austeritate totală, nici vorbă de urmă de tinichea cu comestibilități, mai ales că nici cele de consum zilnic, proaspete, nu erau pentru un mirean de rând ușor îngurgitabile.
