Cenaclul Alexandru Sihleanu – 4 Noiembrie 2023

CREDINȚA, DRAGOSTEA ȘI PACEA MERG MÂNĂ-N MÂNĂ PE DRUMURILE VIEȚII

Sâmbătă, 04 noiembrie, ziua Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. Mc. Nicandru și Ermeu; Sf. Cuv. Gheorghe Mărturisitorul din Drama (Sâmbăta morților – Moșii de toamnă), ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Mircea V. Homescu.
„Pentru a crea bună dispoziție, precum creau cenacliștii Agheană și Matincă, azi citez poezia Odă proștilor a poetului Ion Pribeagu. „Cu prostul care n-are școală/ Te lupți puțin și-ai câștigat./ Dar duci o luptă colosală/ Cu prostul care are școală!// De-ar fi să-i luăm pe toți la rând,/ Și actualii, dar și foștii,/ Cei mai deștepți de pe Pământ/ Au fost întotdeauna… PROȘTII.// Nu te ruga la ursitoare/ Să-ți facă-n viața ta vreun rost,/ Mai bine urlă-n gura mare:/ „Iubite Doamne, fă-mă… PROST!”// De ce să tragi ca la galeră,/ Să-nveți atâtea fără rost,/ De vrei să faci o carieră,/ Ajunge numai să fii… PROST.// În lumea asta cu de toate,/ Unde se-nvață contra cost,/ Păcat că nici o facultate/ Nu dă și diploma de… PROST.// Avem impozite cu carul,/ Dar înotăm în sărăcie/ Și ce buget ar avea statul/ Dintr-un impozit pe… PROSTIE…// Ei sunt ca iarba, cu duiumul,/ Să nu-i jignești, să nu-i împroști!/ O, Doamne, de ne-ar crește grâul/ Cum cresc recoltele de… PROȘTI.// Și-n lumea asta răsturnată,/ Unde cei strâmbi sunt cei mai drepți,/ Savanții noștri mor de foame/ Și numai PROȘTII sunt deștepți.” (Mihai Doina)
„(La plimbare prin oraș) Umblă prin Predeal haihui/ O ursoaică cu trei pui./ Moș Martin, pe altă parte,/ Dă iama în restaurante. (Toamna e ca vara) Chiar de vântul e mai rece,/ Vara cu toamna se-ntrece./ Eu cu toată simpatia,/ Ce să zic, jos pălăria!” (Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)
A continuat lectorul de serviciu dl George Anghel cu un grupaj de poezii și patru epigrame. Vă ofer lectura:
Totul începe cu eseul „(RUGĂCIUNE PENTRU RĂPOSAȚI) Pomenește Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta credință s-au săvârșit și iartă-le lor toate greșelile, pe care cu cuvântul sau cu lucrul, sau cu gândul le-au săvârșit și-i așează pe ei, Doamne, întru locuri luminoase, în locuri cu verdeață, în locuri de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinarea și unde cercetarea feței Tale veselește pe toți cei din veac sfinții Tăi. Dăruiește-le lor și nouă împărăția Ta și împărtășirea bunătăților Tale cele negrăite și veșnice și desfacerea vieții Tale celei nesfârșite și fericite.
Că Tu ești învierea și odihna adormiților robilor Tăi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Costache Florea, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, Hristoase, Dumnezeul nostru și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea, și în vecii vecilor Amin!
Cu sfinții odihnește, Hristoase sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu est durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!
(PARASTAS pentru iubirea care a murit!) Să-i facem parastas cum se cuvine/ Iubirii mele care a murit,/ În apogeul ei nelămurit,/ Mai lăcrimând, de tine și de mine…// S-o așezăm la locul cu verdeață? În care se ducea pe când trăia;/ Din când în când… să trecem pe la ea,/ considerând că încă e în viață!// Dar aș dori să-ți spun că nu e bine/ Pe când se stinge ultima lumânare…/ Oricum, acesta-i cea din urmă oară/ Ce va vorbi de tine și de mine!//
(RUGĂCIUNE) Dă-mi, Doamne Sfinte, întărire,/ Să nu mă prăvălesc din înălțimi,/ În drum spre Tine să nu cad din iubire/ Și să nu-mi lepăd Crucea mea de spini!// Ia-mi, Doamne Sfinte, tot ce-ai crede/ Că-mi face-n loc de bine, rău!/ Mă uit cum iadul se străvede/ Prin cum Îl răstignesc pe Fiul Tău!// Mă-nvață apoi iarăși ce-i iertarea/ Greșiților ce-au fost și sunt/ Și re-nviază-n mine neuitarea/ Tot binelui din cer și pe pământ!// Le iartă, Doamne Sfinte, tuturor/ Ce poate-mi vor greși cândva,/ Și-i înviază către Tine-n zbor,/ Să urce-ntru Împărăția Ta!// Dă-mi, Doamne Sfinte, întărire/ Și înviere întru „a ierta”,/ În drum spre Tine, Cruce și Iubire,/ Să cred în Rai, spre mântuirea mea.
(CREZUL) Cred într-Unul Dumnezeu/ Și în Crucea Lui cea Sfântă/ Și-n Sfinții din neamul meu/ Care în ceruri „Slavă” cântă.// Cred într-Unul Dumnezeu/ Tatăl, Fiul, duhul Sfânt/ Ce-a lăsat poporul meu/ În ceruri și pre pământ!// Cred într-Unul Dumnezeu/ Și în Sfânta Cruce a Sa/ Și mai cred că neamul meu/ În veci nu s-o lepăda// De credința-n Dumnezeu/ Și în Sfânta Crucea Sa,/ Iar când ne va fi mai greu,/ Duhul Sfânt ne-o apăra!// Cred într-Unul Dumnezeu/ Și-ntr-a Sa putere mare,/ Căci, pentru poporul meu/ El și Crucea ni-i scăpare!// Cred într-Unul Dumnezeu/ Și în Sfântă Crucea Sa/ Și mai cred că neamul meu/ Într-o zi s-o deștepta!// Cred într-Unul Dumnezeu/ Și-n Fiul Său răstignit/ Și că Duhul Sfânt mereu / Neamul ni l-a ocrotit// Precum cred în Dumnezeu/ Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt,/ La fel cred că neamul meu/ N-o pieri de pe pământ!// Precum cred în Dumnezeu/ Cel de-a pururi Întreit,/ Cred că și poporul meu/ Va renaște-n Duh, unit!// Cred într-unul Dumnezeu/ Și mai cred c-al meu popor/ Se va ridica mereu/ Întru Duh și Adevăr!// Cred în Bunul Dumnezeu,/ În Hristos cel Răstignit,/ Cel ce vrea poporul meu/ Strâns unit și mântuit!
(RAPORT) La 45 porniră tari/ Și au învins – ca proletarii…// În 89 – apoi din nou/ Alt Emanat – deci – alt Erou.// Ce ne-a croit sentimental,/ Un drum extrem de-original!// Mă tem c-a treia oară-apoi,/ Ne-om bate doar noi între noi!// Oricum, ulceaua totdeauna crapă/ De mergi prea des cu ea la… apă!
(NU VREM PĂMÂNT) De vreți rușinea s-o spălați,/ Că la pământ ne tot spurcați,/ Chiar de acu să-l renegați/ Pe-acel poet ce-a zis: „Strigași:/ Noi vrem Pământ!”// Nu vrem pământ, nu vrem nimic/ Ne-ar fi de-ajuns doar un tătic;/ Orfani suntem de acum și vai,/ Se țin de noi boierii scai,/ Ca să ne dea pământ.// O coajă de mălai uscat/ Ni-i prea de ajuns pentru-ngrășat!/ De porc, ori miel înjunghiat/ Să n-auzim, că e păcat/ Pe acest pământ.// N-avem nevoie de mașini,/ Tractoare, lanuri și grădini,/ Vin de butuc și-n curți, găini! Nu ne forțați, nu fiți haini/ Ca să ne dați pământ!// În van ne ispitiți, căci noi,/ Răbdăm poveri, răbdăm nevoi,/ Să scoatem jugul de la boi,/ Să ne-nhămăm la jug – doar noi/ Să tragem la… pământ!// Și-acum cu toții, răspicat:/ Să n-auzim pe-aici, prin sat,/ Că ne-ați decooperativizat,/ Căci e blestem și e păcat/ Să-mparți pământul!…// Și așa-i prea mult când, pentru noi/ Săpăm o groapă 2×2/ Acolo-n țintirim, când ploi/ Ne-astupă gura cu noroi,/ NOI NU MAI VREM PĂMÂNT!…
(MAMA) În case ape repezi curg/ Trei zile după ploaie,/ Când plopi, în umedul amurg,/ Cu puful lor se-nfoaie…// Pe malul bălții se-mpletesc/ Cărări spre I.C.R.A.L./ Noroiul lor nepământesc/ E mediul ideal.// Uite, deodată, să-nființezi/ C-un număr de magie/ Un loc pe care să-l botezi/ Ad-hoc: „orezărie”!// Chiar vis-a-vis e-un cartier/ De blocuri deșelate;/ Lucrările de șantier/ Demult sunt încheiate…// Acolo, mamă, te zăresc/ Mutată de la țară…/ Ferestrele încă lipsesc/ Și-i întuneric iară// Ca-n noaptea cea de început./ Pe scară urlă câinii;/ Flămânzi, copiii n-au avut/ Nici azi, mirosul pâinii…// Canalul, apă n-a mai datʼ/ Măcar cât Stearpa Sură…/ Copilele ți s-au culcat/ Visând că dorm în șură…// Sunt încă mici și tată n-au/ Iar Jean, încă nu vine…/ Plecat-a pe când nu erau, Printre alte țări străine…// Tu, împletești din greu ciorapi;/ Un muc de lumânare/ Vrei să-l aprinzi și iar îl scapi/ Și sufletul te doare// Că pensia ta de urmaș/ E o nimic toată/ Aici, la margini de oraș, La trei orfani de tată,// Iar ajutoarele le-au luat/ Primaruʼ din comună,/ Contabiluʼ și-un avocat/ De-acu… o săptămână…// Și-adormi târziu, cu un oftat,/ Scăpând firul din mână…
(CEREREA SOȚIEI) „Să nu te prind că-mi iei zambile”/ Mi-a spus răstit precum trompete/ „Vreau flori mai scumpe, mai virile”/ Și-atunci m-a prins cu Violeta!
(MENIU) Mici, friptură savuroasă/ Merg, dacă regim nu ții,/ Iar la berea cea spumoasă/ Floricele pe câmpii.
(LA BRAȚ CU SOAȚA) În parc degust aromele florale,/ Am nasul fin ca să le sorb,/ Dar pentru fetele mortale/ Eu nu am ochi, dar nu sunt orb!
(EXPLICAȚIE) Dacă femeia se-ngrozește/ De pricăjitul șoricel,/ E clar că dânsa ocolește/ Cam tot ce este mititel!
(MÂNĂ-N MÂNĂ PRIN ORAȘ) La sfârșit de săptămână/ Cu soția mă-ntrețin/ Și ținând-o strâns de mână/ Cheltuiește mai puțin!
(REPROȘUL NEVESTEI) Ești un mare nătărău;/ Ai o față enervantă/ Și e vai de capul tău/ Dacă n-ai nicio amantă!
(FLORI DE PRIMĂVARĂ) Zambiluțe, viorele/ Colorate și drăguțe/ Dăm femeilor buchete,/ Iar primarii – panseluțe!
(CULORI) Ghioceii n-au cătare/ Și mi-e frică să vă spui/ C-au ieșit la drumul mare/ Toporașii din Vaslui!
(PLAGIAT) Pe trotuar acum saltă/ Două fete vesele,/ Dar nu-mi las iubita baltă/ Căci le știu adresele!”
Lectorul de astăzi, dl George Anghel, ne prezintă o poezie cu o tematică religioasă, melancolie după soția plecată din lumea celor vii, parodii după George Coșbuc, cu iz social, toate izvorâte din angoase, tristeți, dar și din realitatea vieții sociale. Eseul Rugăciune pentru răposați este bine venit în această zi pentru pomenirea celor plecați dintre noi. Încheie plăcut cu epigrame care dovedesc spirit de observație și talent. Multă sănătate și inspirație!
„Pentru astăzi dl George Anghel a inițiat încă o încercare de renunțare la fumat, numind-o „ultima renunțare”. Aceasta calculată cu precizie după relația r = 2h x 0,92% șanse într-un an, obținem 1, 5080816 ore, adică 1,5 ore. Mi se pare cam mult, dar eșecul trebuie tratat… cu o țigară. Totodată îi urez să rămână între fruntașii creatorilor care scriu poezie cu specific religios. Poeziile religioase nu sunt rugăciuni. Ele reprezintă vorbirea poetului cu Divinitatea, iar vorbirea se compune din mulțumiri și laude de recunoștință, pentru tot ce ne oferă Dumnezeu. Precum poeții… la fel și creatorii din alte domenii ale artei au cochetat cu religia. Constantin Brâncuși, artistul român unanim recunoscut ca fiind „părintele” sculpturii moderne, primind o comandă pentru o sculptură funerară destinată avocatului Petre Stănescu, realizează ansamblul sculptural cunoscut sub numele Rugăciune. Referitor la lectura de astăzi, dl Anghel nu este un profesionist al scrisului. El pune mâna pe pix numai atunci când crede că are de transmis ceva care interesează, care ajută la înțelegerea mai bună a vieții. Dl Anghel are publicată în 2013 o Carte de rugăciuni. În prefața acelei cărți prestigioși preoți dau cărții binecuvântarea lor: preot prof. dr. Al. Stănciulescu Bârda și preot prof. dr. Mihail Milea. Această carte este o primă mărturisire a preocupărilor literare ale poetului George Anghel. În mod categoric, consider că și numele îi este predestinat poeziei cu caracter religios: anghel – angel, în limba franceză înseamnă: înger, pur, nepătat… Entuziasmat de binecuvântarea obținută de la prețioșii preoți, poetul Anghel realizează în 2018 o nouă carte pe care a intitulat-o Slavă ție, Doamne! Autorul atașează și subtitlul Culegere de rugăciuni și poezii religioase. A doua carte denotă, la fel ca și prima, credința autorului în Divinitate. Însă în acest volum întâlnim și gânduri despre soarta lumii, despre viață, despre om, despre prietenii săi, îndeosebi despre medicul Mircea V. Homescu, personalitate marcantă a cenaclului și a municipiului. În eseul prezentat azi Rugăciune pentru răposați poetul îl roagă pe Dumnezeu să odihnească sufletele a opt cenacliști plecați în Împărăția Cerurilor. În poezia intitulată Parastas pentru iubirea care a murit se vorbește despre soția poetului. Viața partenerei sale o compară ca fitilul lumânării care arde. Poetul își amintește scene din viața „iubirii care a murit”: soția sa obișnuia să meargă în parc, „s-o așezăm la loc cu verdeață (în care se ducea pe când trăia)”. În mintea poetului soția îi apare mâncând grisine… Revenind la realitate, el ne îndeamnă să-l rugăm pe Dumnezeu s-o ierte. În poezia Crezul, considerat în religie o „declarație de credință”, poetul declară credința-i proprie : „și mai cred că neamul meu/ în veci nu s-o lepăda (de credința-n Dumnezeu și în Sfânta Crucea Sa”). El crede că Duhul Sfânt ne va apăra când ne va fi mai greu. Poezia micuță de doar zece versuri Raport, face trimitere la al treilea război mondial „ne-om bate doar între noi”. Sub formă satirică în poezia Nu vrem pământ, parodiază pe George Coșbuc. Demnitatea poporului român, poetul a demonstrat-o declarând: „… nu vrem nimic/ ne-ar fi de-ajuns doar un tătic”. În altă parodie Mama, tot după Coșbuc cu umor autorul prezintă situația familiei sărace aflate, de data aceasta, la oraș: „chiar vis-a-vis e-un cartier/ de blocuri deșelate;/ lucrările de șantier/ de mult sunt încheiate.” În întuneric și cu ferestrele lipsă…„pe scară urlă câinii;/ flămânzi, copiii n-au avut nici azi mirosul pâinii.” Autorul evocă situația familiilor a căror soți pleacă să muncească în străinătate, înainte de a-și cunoaște copiii nou-născuți. Finalul prezentării, lectorul l-a rezervat epigramelor, demonstrând talent și inspirație. Felicitări lectorului! Sănătate și Doamne, ajută-l!”(Mihai Doina)
„Există un capitol în literatura română dedicat poeziei religioase. Poezia religioasă este foarte dificilă. Să vorbim în cenaclu despre poezii cu limbaj bisericesc este greu. Poezia se analizează diacronic și sincronic. Lectorul George Anghel să plece de la poezia lui Nichifor Crainic, Radu Gyr, să-și însușească limbajul lor. Ca să fii autor de poezie religioasă și nu numai, trebuie să vii cu ceva nou.” (Grigore Leaua)
„Despre lectorul de astăzi afirm că posedă ușurință în versificație alături de o sensibilă exprimare în legătură cu temele alese. Acestea sunt: temă cu iz religios, nostalgie după soția plecată și domeniul epigramistic. Spiritul de observație și introspecția fac parte din apanajul autorului. Stilul său este specific poate anilor 50 – 60, foarte sărac în figuri de stil, nu se ridică la nivelul anului în care expune ideile proprii. De asemenea obsesia vârstei înaintate este ultimul drum, înainte de întâlnirea cu moartea și divinitatea.” (Georgeta Iuga)
„Am audiat astăzi în cadrul ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu câteva poezii și câteva epigrame, autor fiind George Anghel. După concepția și modul de creație al autorului, două dintre poezii Rugăciune și Crezul. Le putem încadra în categoria „poeziei religioase”. Poezia Crezul este o prelucrare a celei mai înalte rugăciuni ale creștinătății, Crezul, autorul exprimându-și cu ardoare credința față de divinitate. În cealaltă poezie Rugăciune autorul vine cu rugăminți în fața divinității, cu rugăminți de iertare și întărire, și iertare atât pentru autor și restul lumii. Interesantă este poezia Mama unde autorul creează o poveste tristă inspirată din realitatea contemporană. Dacă în versurile autorului găsim rimă îmbrățișată și încrucișată bine realizate, procedeele artistice (figurile de stil) se lasă așteptate. Mulțumim autorului pentru ce ne-a oferit astăzi și multă sănătate. Nu sunt de acord că poezia audiată astăzi nu o putem încadra pe tema poeziei religioase. Chiar dacă alți poeți: Radu Gyr, Vasile Voiculescu folosesc mai puțin în creația lor acești termeni religioși , precum „cruce”, „Doamne”, „mormânt”, „loc cu verdeață” etc. asta nu înseamnă nu înseamnă că nu avem poezie religioasă în care predomină termenii creștinismului.” (Aneta Țâru Dumitreșteanu)
„Lectorul de astăzi, în persoana dlui George Anghel, ne-a oferit o serie de versuri cu tematică religioasă și socială. Aplecarea spre religie nu este întâmplătoare ținând cont de faptul că însuși numele său face trimitere la religie (Anghel vine de la angelus din limba latină care înseamnă înger și George vine de la numele Sf. Gheorghe). „Poezia” Rugăciune pentru răposați este structurată după modelul cântărilor funerare, iar poezia Crezul face trimitere la Crezul creștin nicean. Materialul prezentat cuprinde și o serie de nouă epigrame. Este de apreciat efortul dumnealui de a strânge toate aceste creații pentru a ni le prezenta astăzi, în ciuda stării de sănătate nu foarte bună. Îi doresc multă sănătate, putere și energie.” (Cristi Rusin)
„Referitor la cele audiate astăzi, lector George Anghel, mă voi referi în special la epigrame. Nu pentru că nu m-aș pricepe, dar poeziile sunt scrise în alte genuri și nu e cazul să comentez. În ceea ce privește epigramele sunt foarte frumos realizate, sunt expresive și creează o stare de bine. Am mai ascultat și cu alte ocazii epigramele dlui Anghel și cred, din punctul meu de vedere, că genul epigramistic este foarte reprezentativ. Îi mulțumim pentru cele prezentate astăzi, îi dorim multă sănătate și spor la treabă în continuare.” (Gică Chiroiu)
Sâmbătă 11 noiembrie, începând cu ora 11:00, ședința Cenaclului Alexandru Sihleanu este închinată lansării de carte DIN MARMURA SOCLURILOR (Laureați ai Premiului Nobel pentru literatură), autor MIOARA BAHNA. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie: