Spații culturale nr. 9 (13)
NICOLAI TĂICUŢU
Raftul cu cărţi
Adrian Dinu Rachieru, Eminescu după Eminescu (texte şi contexte), Editura AUGUSTA, 2009, Timişoara, 254 de pagini. Pornind de la spusa lui Dimitrie Vatamaniuc – E foarte bine că avem o problemă Eminescu. – A.D.R. consemnează, pe coperta a patra: Supuse devenirii, opera şi cultul eminescian, iscând exaltări şi iritări, rămân la mâna urmaşilor. Întrebarea e limpede: ce facem cu/din Eminescu? Această întrebare este urmată de alte şapte derivate, la care autorul dă răspuns în cuprinsul cărţii: „Problema Eminescu”… un război imagologic, Anii formaţiei; Amprenta bucovineană, Despre „reacţionarismul” eminescian, Eminescu şi teza „formelor goale”, Chestiunea basarabeană, Romanul epistolar (O iubire de altădată şi „rostul femeii române”), Eminescu şi canonul literar românesc, Eminescianism şi eminescologie.
Dan Petruşcă, Mister şi literatură – eseuri aproximative – Editura TIMPUL, 2009, Iaşi, 160 de pagini. Postfaţă de Sabina Fînaru. Criticul Mircea Dinutz remarcă, pe coperta a patra: Autorul are nonşalanţa celui care nu ezită să-şi pună cele mai simple întrebări şi temeritatea de a răspunde fără ezitări. Deşi mânuieşte un aparat critic respectabil, Dan Petruşcă nu-şi pierde lejeritatea în judecată şi expresie. Între Fragmentul înainte de fragmentare (p.5) şi Fragmentul după fragmentare (p.147), cartea este structurată în cinci capitole: cap. I – Nevoia de mister, cap. II – Fantastic. Straniu. Miraculos. Fabulos. Supranatural, cap. III – Gândirea mitică, mitul şi literatura fantastică, cap. IV – Gândirea magică, magia şi literatura fantastică şi cap. V – Gândirea religioasă, religia şi literatura fantastică. Fiecare dintre capitole este urmat de Note.
Daniel D. Marin, l-am luat deoparte şi i-am spus, Editura BRUMAR, Timişoara, MMIX, 62 de pagini. Ioan Es. Pop spune: Poezia douămiiştilor are aripi de metal greu, cea a lui Daniel D. Marin îl împerechează pe tatăl greului cu muma uşorului, obţinând un rezultat paradoxal, dar perfect valabil în ordine estetică: la adâncimea/ altitudinea la care se mişcă lumea lui, zborul n-are nevoie de aripi. Noi exemplificăm cu poemul un vis ciudat: murise cineva şi/ ne-am dus toţi la cimitir cu flori/ eram un pic nedumeriţi/ eu mergeam ca un somnambul/ o visasem peste noapte/ avea o tiară din aia/ cum purtau reginele africane/ stătea pe un tron uriaș de aur/ şi mă privea rece şi fix/ apoi îmi tot repeta ceva/ eu eram atent de fiecare dată/ şi totuşi nu înţelegeam un cuvânt/ măcar şi ea îmi spunea cu o voce/ din ce în ce mai puternică/ acelaşi lucru şi eu parcă eram surd.
Grigore Radu Stănescu, Partituri pentru orgă şi melci, Editura EDITGRAPH, 2010, Buzău, 88 de pagini. Este cea de-a patra carte de versuri a scriitorului de faţă. La apariţia volumului Răsărit de lacrimă, criticul literar Valeria Manta Tăicuţu afirma: Grigore Radu Stănescu este un poet cu vădite propensiuni romantice, tema evaziunii – în natură, în copilărie, într-un spaţiul edenic – fiind prezentă în majoritatea lucrărilor. De astă dată, G.R.S. se apropie prieteneşte de o serie de scriitori români şi, sub un motto ales din opera acestora, îşi dezvoltă poemul. I-au oferit motto-uri (în ordinea intrării stabilite de autor): Nichita Stănescu, Marius Robescu, Virgil Mazilescu, Simona Popescu, Florin Muscalu, Geo Dumitrescu, Ion Stratan, Horia Zilieru, Adrian Alui Gheorghe, Valeria Manta Tăicuţu, Emil Brumaru, Nicolae Manolescu şi Marta Petreu.
Monica Patriche, memoria fluviului – scrisori către o prietenă, Editura BRUMAR, Timişoara, MMIX, 94 de pagini. Scriitorul Paul Aretzu, în prefaţa intitulată Scrisul cu seminţe, menţionează: Cartea de faţă, ”Memoria fluviului – scrisori către o prietenă” este pusă sub semnul unui citat din marele teolog rus Pavel Florenski, privitor la solidarizarea cu omul sensibil, smerit prin plâns. Volumul, constituit ca un singur poem, cursiv, evolutiv, se remarcă prin câteva caracteristici evidente ale feminităţii, între care aspectul confesiv şi rememorativ, discursul sensibil… Să exemplificăm: Ne creştem cu tandreţe,/ în adâncuri, făpturile din vis.// Cădem ușor ca umbra/ lipindu-ne de pământ.// Adânc pe adânc aşteaptă.// Fiecare poet lasă/ să plutească pe ape Ofelia lui.// Care ţărm nu găsește. (XII)
Ion Lazu, Veneticii, Editura Aura Christi & Andrei Potlog, Bucureşti: Ideea Europeană, 2009, 440 de pagini. În dedicaţia către doamna V.M.T. din perioada Crăciunului 2009, scriitorul Ion Lazu precizează: că această carte este o „poveste a unei familii de basarabeni porniţi în pribegie de pe malul Nistrului, în martie ‘44 şi nevoiţi să-şi ducă viaţa ca exilaţi în propria ţară”. Susţin valoarea acestui roman, prin opiniile lor consemnate pe coperta a patra, Ana Blandiana: Sunt convinsă că această carte va intra în istoria literaturii, aşa cum este ea, minunată. Nu cunosc în literatura română un mai frumos omagiu adus mamei… şi Radu Voinescu: această operă literară condensează în ea atât un proiect autobiografic, cât şi o experienţă extraordinară în domeniul romanescului. Este un roman emblematic pentru secolul XX, căci figura refugiatului este ea însăşi emblematică pentru acest secol…
Maria-Ana Tupan, Modernismul şi psihologia Încercare de epistemologie literară, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2009, 149 de pagini. Prezentăm două extrase esenţiale din Argumentul autoarei: Situarea operei de artă în contextul cultural al epocii este […] o practică legitimată de şcolile teoretice ale ultimei generaţii, dar genealogia operei prin negocieri între discursurile dominante ale timpului mai curând decât din focul imaginar al minţii Autorului izolat poate fi constatată în oricare fază a istoriei literare. […] Canonizarea ar trebui […] înţeleasă ca un exerciţiu de genealogie a operei literare şi de situare în tradiţie. Aspectele pur formale sunt irelevante. Autoreflexivitatea este prezentă şi în romanele epocii alexandrine. Modificarea modelului prin schimbarea funcției elementului structural este adesea mai importantă decât asemănarea.
Petru Ursache, Mic tratat de estetică teologică, Ediţia a II-a, Editura EIKON, 2009, Cluj-Napoca, 335 de pagini. Pentru scurta prezentare folosim un fragment din cuvântul înainte al domnului profesor Petru Ursache la această a II-a ediţie a cărţii, intitulat Poarta cărţii: Aş fi apelat la semnul/ cuvântul uşă pentru formularea titlului şi a cuprinsului acestei cărţi, în pas cu versetul noutestamentar: „Stau la uşa ta şi bat”. Uşa arată un loc de taină şi de speranţă, de aşteptare emoţională, ca cineva ales şi vrednic să apese pe clanţă iar lumina cea adevărată să se reverse biruitoare în toate cotloanele întunecate ale bietei fiinţe omeneşti. Dar nici o putere din lume şi nici vreo carte scrisă de mâna omului nu are asemenea har întemeietor, decât Logosul divin în rostirea lui cea dintâi, care este, în fond şi cea de pe urmă.
