Fărădelegea lui Călin – Jadul civit
Am intrat în acel cerc vicios….
Când priceperea mea lasă de dorit. Mă cam simt ca la…. Ca mereu. Doar pentru o parte a Art. 2298. Aceea în care o insolvabilitate ulterioară a fondului juridic propus nu produce răspundere. Cerința expresă fiind legată de oportunitatea de a se cere creditorului să împartă acțiunea pentru fiecare fideiusor în parte, care ar putea fi deja insolvabili la dată micii împărțeli și deci responsabili. Cu toate faptele pe masă, rămân contrariat că exact atunci când era nevoie de mai multă grijă pentru angajament, exact atunci fideiusorul a primit scutire.
Și dacă, și însă. E de la sine înțeles, e suficientă o divizare, aici din proprie inițiativă. A doua n-ar dăuna, n-ar fi totuși morală să schimbi a doua oară regulile jocului. Mai ales că problema este aceeași: fideiusor insolvabil avan la lettre, înainte de divizare. (Art. 2299)
Sunt fan al terminațiilor iune. Vetustul discuțiune se alătură diviziunii și solidarilor debitori care, cot la cot cu fideiusorii, se încumetă să servească cât mai bine creditorul. (Art. 2300)
Un neapărat trebuie indus. Nu văd de ce să fi fost liberat fideiusorul de sarcini pentru prelungirea termenului de achitare de obligații dintre creditor și debitor. Mi se pare normal ca datoriile să primeze, nu termenele de achitare. Nici decăderea din termen a debitorului însă nu-i de colo de neglijat. Efectele se răsfrâng și asupra debitorului. (Art. 2301)
El plătește, fideiusorul, lui îi sunt necesare informațiile despre obligații: cum, ce și cât din ele au fost executate. Furnizabile de către creditor. (Art. 2302)
Înainte de ce? Că nu se poate pronunța anticipat pentru renunțarea la informare și beneficii de excepție a subrogației…. Și pe asta cu iției o țin la mare preț. De mi-ar spune dex-ul că e forma bună, aș fi de acord, însă subrogare e toată ziua termenul. Și de-aș ști care ar fi acea excepție când el, fideiusorul, chiar asta face, înlocuiește pe cineva. (Art. 2303)
Deci ăsta este „beneficiul…”. Fideiusorului îi plătește altul angajamentul propriu. Prin urmare fideiusiune la fideiusiune. Produsă mutarea, actualul fideiusor nu are nicio obligație vizavi de creditor. Doar dacă cei toți fideiusori sunt insolvabili sau liberați. (Art. 2304)
Subrogat cu cine? Căci datoria plătită toată și n-ar mai conta ce drepturi avea creditorul împotriva debitorului. Totuși, împotrivă drepturi? (Art. 2305)
Depinde cum ai intrat în „afacere”. Cu acordul debitorului, de a fost, fideiusorul poate cere cu vârf și îndesat – habar nu am de unde expresia – ce a plătit pentru creditor. Defalcate, arată cam așa: capital, dobânzi, cheltuieli, daune-interese pentru prejudicii. Și încă o dată dobânzi pentru plățile creditorului și fără ca acestea să nu fie producătoare de dobânzi. Fără acordul debitorului, din argou canci. Doar ce s-a angajat inițial debitorul să plătească, poate și niște daune-interese și câteva cheltuieli subsecvente notificărilor de plată. (Art. 2306)
Un amestec nefiresc. Zi-i recuperarea datoriei de la debitor în limita „îmbogățirii” lui, când acesta este liberat pe motiv de incapacitate. (Art. 2307)
În anterioara încercare de reglare a conturilor aș fi introdus și situația Art. 2308. Ce mi-era unul, ce-mi sunt mai mulți debitori? Fideiusorul cere de la oricare suma pe care le-a plătit creditorului.
Să fie și-o repetiție tembelă, căreia i se putea spune pe nume cu trimitere la Art. 2305. Adică fără acordul debitorului, platnicul fideiusor se subrogă. Iarăși: cui? (Art. 2309)
