Spații culturale nr. 9 (11)

Valeria Manta Tăicuţu

Jocul de-a liniştea

Tânărul poet din Călăraşi, aflat la al treilea volum (după „Oră de vârf”, Editura Geea, 2003 şi „aşa cum a fost”, Editura Vinea, 2008, scoate acum „l-am luat deoparte şi i-am spus”, Editura Brumar, 2009), a fost remarcat devreme de critica literară, care şi-a manifestat încrederea în el, premiindu-l (şi la festivalul naţional „Porni Luceafărul…”, şi la festivalul naţional „Duiliu Zamfirescu”). I s-a recunoscut nu numai talentul, ci şi prospeţimea imaginilor, capacitatea de a transforma realul printr-un joc de oglinzi, propensiunea spre vis şi uşurinţa cu care construieşte lumi imaginare.
Un prim grupaj din volumul „l-am luat deoparte şi i-am spus” se intitulează „domnişoara o.” şi concentrează lirismul, ascunzându-l sub plaje narative. Domnişoara o., o ipostază imaginară a poetului, „poate vedea ceea ce nimeni / nu-şi poate imagina”, este leneşă, meditativă şi copilăroasă, izolată în propriul ei univers. Ochii ţinuţi închişi sunt semnul reveriei, al întoarcerii în sine, al replierii, pentru că afară, în lumea vizibilă, perceptibilă, unde domneşte raţiunea, se află pericolul prăbuşirii în vid: „dacă ar deschide ochii / cu siguranţă s-ar juca în voie / cu animalele imaginare. / dacă nu ar fi aşa liniştea s-ar risipi / din mâinile ei şi covorul / ar coborî încetişor pe marginea / unei prăpăstii.” („pe covor”).
Poemele narative din grupaj au în centru nu o idee, ci un gest aparent banal, a cărui semnificaţie se descoperă spre final, atunci când, practic, feed-back-ul apare imperios necesar: lectura trebuie refăcută, dinspre capăt spre început, pentru ca înţelesul să se clarifice. În „embrion”, naraţiunea aparent simplă, voit impersonală (se preferă relatarea la persoana a treia singular) a unei plimbări oarecare se transformă într-un poem bine regizat despre moarte şi renaştere: „acum este în faţa unui mormânt gol / şi tot privind în jos treptat treptat / membrele ei apoi tot trupul ei ar putea deveni inerte / şi aluneca în groapă // dar acolo jos domnişoara o. s-ar / simţi la fel de liniştită ca un embrion / într-un uter moale şi cald”. Daniel D. Marin refuză podoabele stilistice, dar reuşeşte să obţină efecte artistice din folosirea timpurilor verbale: este preferat condiţionalul optativ, sugerând trăiri, acţiuni, stări posibile, dorite, situate într-un imaginar spre care se îndreaptă domnişoara o. Naratorul ştie întotdeauna mai multe decât ipostaza lirică în care se proiectează, astfel că această proiecţie, purtând numele de „domnişoara o.”, îşi poate păstra „liniştea” (lexem prezent în majoritatea poemelor), se poate juca („un joc nou”), poate aduce în lumea ei personaje fabuloase („batman”) ori livreşti („micul prinţ”). Jocul în oglindă însemnă cunoaştere şi re-cunoaştere, descoperire a esenţelor prin oglindire, posibilitate de trecere, prin oglindire, dincolo de aparenţe. Cei „doi oameni furioşi”, fotografiaţi atunci când se certau, se transformă, sub ochiul inocent al domnişoarei o., în ceea ce ar trebui să fie: fiindcă, în poemele lui Daniel D. Marin, realitatea este fluidă, în permanentă schimbare, nesupusă regulilor raţiunii, ci regulilor nescrise ale inimii: /într-o noapte abia puse capul / pe pernă că auzi cum doi oameni / se înjurau de mama focului / domnişoara o. ieşi pe hol şi-i văzu / pe cei doi mai mai să se ia / la bătaie erau roşii la faţă şi / aveau ochii scoşi din orbite // domnişoara o. le făcu o poză pe furiş / se strecură în cameră apoi sub pătură. / deschise aparatul foto şi se uită / cu încântare la poză. făcu ochii mari / în poză cei doi oameni furioşi zâmbeau şi / îi făceau ştrengăreşte cu ochiul”.
Chiar dacă mărcile eului liric lipsesc, secvenţele în jurul cărora se construiesc poemele presupun o selecţie subiectivă şi se justifică prin nevoia de a vedea altfel realitatea. Poeme remarcabile pot fi regăsite şi în celelalte grupaje din volum („dragonul fără aripi”, „când a ajuns lângă noi”, „ivan”, „ca un duh straniu”), dar cel mai bine realizat, din punctul de vedere al fabulosului liric, mi se pare primul grupaj. Nu lipsit de interes este „ivan”, dar acolo influenţele livreşti, mascate de un fel de lectură „în răspăr”, sunt, pe alocuri, supărător de evidente. Şi nu atât trimiterea la Dostoievski, de exemplu, deranjează, cât jovialitatea, minimalizarea tragismului, transformarea durerii în spectacol: „sărmanul ivan nu mai poate merge / stă toată ziua în curte şi când / se plictiseşte de smotocit găinile / plânge înecat căci mama grushenka face / de mâncare şi atunci sufletul lui ivan / clocoteşte ca-ntr-o oală cu mămăligă” („picioarele lui ivan”). Daniel D. Marin este un poet de la care cititorul aşteaptă – şi acceptă – ludicul inteligent, fabulosul şi „visătoria”, nu însă şi trucurile postmodernist-ieftine prin care se demitizează / desacralizează, ori se aruncă în aer valorile consacrate, ori se ridiculizează tot ceea ce nu ţine de fenomenologie, de cotidian, de concret-perceptibil.
Că Daniel D. Marin poate schimba relativ uşor tonalitatea – performanţă datorată şi faptului că posedă aşa-numita „gândire poetică” – pare limpede. O spun câteva poeme, printre care şi cel intitulat „un vis ciudat”: „murise cineva şi / ne-am dus toţi la cimitir cu flori / eram un pic nedumeriţi / eu mergeam ca un somnambul / o visasem peste noapte / avea o tiară din aia / cum purtau reginele africane / stătea pe un tron uriaş de aur / şi mă privea rece şi fix / apoi îmi repeta ceva / eu eram atent de fiecare dată / şi totuşi nu înţelegeam un cuvânt / măcar şi ea îmi spunea cu o voce / din ce în ce mai puternică / acelaşi lucru şi eu parcă eram surd”.

NICOLAE POGONARU

înghiţitul în sec

la o primă analiză
cred că nu ar fi
aşa grea ieşirea din criză
mai întâi ciocoii cei noi
parlamentarii miniştrii hoţii
adică mai toţi mafioţii
cu finii lor dar şi naşii
ar trebui să scoată
din mânecă aşii
să poată omul de rând
de pe stradă
să-i găsească şi să vadă
regulile de înavuţire
şi de prosperitate
dar nu în timp îndelung
ci aşa peste noapte
sau toţi cei cu stare
să scoată averile de pe la bănci
de prin buzunare
să devină buni samariteni
şi să le împartă
la amărâţii de pământeni
mă veţi întreba dacă
îndestulaţii sunt extratereştri
ştiu doar că le place
să fie ecveştri
celor de la putere
şi să plutească în alte sfere
de unde nu au cum să coboare
pe sol
să fie mai aproape de popor
aşa că această soluţie
passe parole
s-ar mai putea
dacă ar fi voinţa politică
şi s-ar vrea
să se scoată naţiunea din belea
ca puternicii din capul statului
să întreprindă un act de caritate
şi să doneze pe un an
salariile la spitale
şi aziluri de noapte
iar popii
când cei tineri
se duc la biserică
să le pună pirostriile
să facă bine să le doneze
pe 5 ani toate liturghiile
şi aşa cum guvernul a lansat
sloganul prima casă
şi biserica să lanseze lozinca
prima mireasă
dar ar fi greu
pentru că nimeni zic ei
nu vrea să mânie pe Dumnezeu
patronii de restaurante de baruri
sau de bombe de cartier
ar face pe fiecare consumator boier
dacă o dată pe săptămână
ar fi cu dare de mână
şi i-ar lăsa pe toţi
gratis
să le intre în gură
mâncăruri alese
dar mai ales băutură
oricum este
cu ochiul liber vizibil
că nici lucrul acesta
nu este posibil
atunci poate mall-urile
carrefour-urile dedemanii
ar putea oferi moca
mărfurile sau banii
dar pe astfel de vremuri nebune
cine e prost
să arunce cu cadouri
în lume
câinii vagabonzi
dacă i-am aduna într-un an
am putea la export
să-i dăm în Vietnam sau Taiwan
încât aceste popoare
cu ochii piezişi
ne-ar umple visteria de bacşiş
şi Pib-ul
ar sta pe picioarele lui
hotărât ca un pitbull
imposibil protecţia maidanezilor zice
şi această posibilitate
ar trebui să abdice
atunci ar fi bine dacă
printr-o metamorfoză divină
oamenii ar avea
stomac de bovină
i-ai vedea bunăoară
pe pacienţi asistente
şi pe doctori în stare
să pască iarba
de pe peluzele
de lângă spitale
iar după principiul analogic
în mod cu totul
şi cu totul ecologic
cetăţenii s-ar hrăni
cu iarba de pe marginea şanţului
de pe izlazuri comunale
sau păşuni
mii de luni
milioane de zile
fără ură şi părtinire
toată ţara ar putea fi
împărţită în parcele
protejate cu garduri electrice
pentru rezerve şi vremuri grele
şi vara pe fâneţe
ai vedea motocositoarele
de dimineaţa până apune soarele
punând otava în căpiţe
atât pentru omul de rând
dar şi pentru cel cu fiţe
aceasta nu se poate
zise supremul EL
iarba ne trebuie
pentru şeptel
constatând că totuşi
este grea ieşirea din criză
au venit filozofi finanţişti
cu idei în valiză
şi au stabilit
că singura soluţie
în caz de înec
este înghiţitul în sec

Romania land of choice
(hip-hop)

trăim în viteză într-o lume nebună
copiii se nasc cu cheia de gât
şi cu mobilul în mână
încă din faza intrauterină
învaţă să citească factura
la gaze întreţinere lumină
când după nouă luni de-nchisoare
se lasă la vatră
fac ochii roată
şi se uită în zare
către Spanii Germanii Italii
unde se pare că se câşţigă
mai abitir banii
ajung băieţi mari
învaţă nu-nvaţă
despre arta supravieţuirii
în economia de piaţă
cum să exploreze
fără costum de scafandru
oceanul unei existenţe banale
sau cum să meargă pe jos
fără sa aibă picioare
în capitalismul din junglă
cu acrobaţii financiare de Tarzan
învaţă cum să pună
ban peste ban
câştigând într-o lună
cât poporu-ntr-un an
pe la optsprezece ani
părinţi cu peşin
le cumpără vile
şi megamaşini
apoi la iarbă verde
după ce beau
şi îşi savurează friptura
singura lor distracţie
e să facă schimb de gaze
cu natura
încet încet învăţând la departe
îşi cumpără diplome
cu ştiinţă de carte
de la tarabe private
cu facultăţi multe mari şi late
petrecându-şi viaţa
în baruri de fiţe şi cluburi
când devin mai maturi
vor s-ajungă la struguri
într-un târziu
chelioşi şi cu burţi
se adună la sfat
şi prin tertipuri electorale
intră-n camera deputaţilor
sau în senat
şi aşa într-o ţară pe moarte
în care sunt mai multe licenţe
decât carte
singura scăpare
este să umbli chiaun şi haihui
pe-aici
prin land of choice-ul
nimănui

ADRIAN BOTEZ

DESPRE CEL NĂSCUT ATUNCI, ACOLO…

Te-ai născut între cei mai săraci dintre
săracii Pământului: între cei care nu au
chipul măreţului Om – şi între
pribegi

nimeni nu a mai văzut atâtea
punţi de lumină – între
peticele întunericului lumii – nimeni
nu a mai văzut atâta
speranţă – între cei care deja
plecaseră capul – pentru izbitura
finală

Te-ai născut – deci – pentru ca să
vindeci nădejdea

şi toţi cei cu ochii plecaţi – din mine – deodată
s-au privit drept în ochi şi
s-au recunoscut

în fiecare clipă Te naşti – eşti în
mine – deşi
o faci cu atâta putere – încât
fiecare clipă arde orbitor – şi apoi
în cenuşă se prăbuşeşte

va veni un Crăciun al orbilor
de tot şi senin fericiţi – fără nicio umbră de
funingine sub pleoape

până atunci – noi – cei săraci – şi
voi – cei orbi
să nu ne pierdem atingerea
caldă a mâinilor: între
mâinile noastre – gingaş unele cu altele
nuntite – se coace jar pentru
Stea şi jar pentru Pâine – şi
Pâinea – sub crusta ei de lumină – pe toţi
ne numără şi ne
răs-numără – precum raze ale unei Nesfârşite
Viitoare Dimineţi: Dimineaţa
Turmelor Luminii – îmbulzite
sub sunet de clopot – spre
Cerul care nu se mai închide

*

nimeni nu va mai ucide: Sângele va rămâne în
veşnic Potir

Te-ai născut să
împaci – Te-ai născut să
uneşti – Te-ai născut să
aboleşti muşcătura – împunsătura
umilinţa cumplită de a fi dedesubtul tăieturii
crimei

eşti Dumnezeul meu – al
singurei mele iubiri

dar Tu – Pruncule – nu poţi fi
Dumnezeul meu şi Dumnezeul
lor: nu eşti Stăpân al hotarelor – ci
Bucurie şi Lumină fără
început şi sfârşit

*

niciodată n-ai ucis întru
hotar – ci ai vindecat
mereu – întru
recunoaştere

*

Paiul de Iesle – din
Stea – Steaua din
Coroană de Mag – Coroana
adânc rotită în Fântâna
sufletului meu

de-a dreapta Coroanei
Bourul – de-a stânga
Asinul : în mijlocul
Crucii – Pruncul Păstor
Inorogul – cu frunte-nsângerată de sudoarea
efortului luminii – înţeleaptă cât toate
Scările

DESPRE MINE

despre mine – de-acum
voi vorbi la trecut: ceilalţi
nu vor vorbi
deloc

smulge-mă somnului – Doamne
să n-aud paşii morţii
smulge-mă vieţii – să
nu mai simt – priponită în nări
duhoarea crimei perpetue

mi-e silă – ruşine cumplită mi-e – de muncile
sângeroase ale
pământului – mi-e indiferentă
crucea de martir – exasperat sunt de
repetiţiile conştiincioase ale absurdului

doar pe Hristos – semen şi – blând
Călăuză – îl îngădui – pe sub
întunecaţii chiparoşi – insistent şi
grotesc foşnitori – până la scârţâit de
cavou

*

trecătorule – du-te şi spune
cui mai ştie ori mai
poate-asculta – că eu am murit aici – apărând
legile Lui – ucigând
impostura

GLASURILE APEI

pârâul gungureşte – râul – de-acum
vorbeşte – fluviul începe şi
ţine discursuri – iar marea şi
oceanele – profetizează
tunător

ÎNTRE FULGER ŞI TUNET

între fulger şi
tunet – se desfăşoară fiinţarea
mea: Dumnezeu fulgeră – chiar
trăsneşte – inspirat de puritatea
stâncilor – iar eu
eu – puturosul om – întârzii
potrivind sunetele
tunetului – să ia urma – şontâc-şontâc
Ei – Triumfalei întru
Fastul Exploziei Facerii
Lumini

Poezie – ajunge-L din urmă pe
Nevăzutul Cosmic – sau măcar pe
Distinsul Dirijor!