Cenaclul Alexandru Sihleanu – 28 Octombrie 2023
VIAȚA TREBUIE TRĂITĂ ȘI NU TRECUTĂ PRIN FURCILE CAUDINE
Sâmbătă, 28 octombrie, ziua † Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; †) Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Mircea V. Homescu
„(Toamna se numără bobocii) Dacă toamna se culeg/ Fructe multe de tot felul,/ Epigramele se-aleg/ Ca untul bătut cu telul. (Unui fumător) Tot îmi zice mereu unul/ Ca să mă las de fumat./ Chiar dacă dau bani cu pumnul,/ Doar plămânu-i deranjat.” (Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)
A continuat lectorul de serviciu dl Mircea Mocanu cu un grupaj de poezii și patru epigrame. Vă ofer lectura:
„(IUBIREA IUBIRII) O, bună ziua stimată adunare!/ Vreau să mă prezint, dar permis este oare?/ Eu, vin de departe, din negura de timp;/ Ce caut eu aicea? O, mai nimic… un nimb.// E o floare rară, mai greu poți da de ea;/ Cel ce a găsit-o, nu o poate uita!/ Iubirea iubirii, căci despre ea vorbesc,/ Nu este dată oricui, este un har regesc.// Veți întreba: „- Iubirea este muritoare?”/ Am să vă răspund: iubirea e o floare!/ Însă, ascunsă și-n umbra de pădure,/ Nu poate scăpa de-a timpului secure…// O simți în inimă, chiar și-n epidermă,/ Iubirea iubirii e pură… eternă/ Și după ea prin veacuri umblu călător/ Căci, sufletu-mi prin secoli e-acum nemuritor.// Vedeți, m-am prezentat; dar voi cine sunteți?/ Zâne bune din basme și pitici șugubeți?/ M-ați făcut să iau harpa, să o dau jos din cui;/ Îmi cânt povestea vouă sau o cânt vântului?!
(Toamna când…) Când vei înțelege simfonia vântului,/ Și când tu vei auzi lacrimile ploii/ Atunci, în adâncul profund al sufletului/ Iubirea pură lumina-va iarăși zorii.// Când în zbor lung pleca-vor șiruri de cocoare,/ Când și pământul îmbrăca-va galben veșmânt/ Atunci, ai să înțelegi că iubirea nu moare/ Chiar dacă-i închisă în al inimii mormânt…// Când o să înțelegi a toamnei călătoare,/ Ce se întorc atunci când copacii înverzesc/ Și că iubirea-i oarbă, dar nemuritoare/ Abia atunci, voi spune: „Acum, știu să trăiesc!”
(Gânduri de Noiembrie) Valuri de ceață din ceruri coboară;/ Rece în suflet, urgie afară…/ Încet se descompun frunzele moarte,/ Toate în viață îmi par azi…deșarte.// Atât zbucium, sau chin și suferință?/ Suntem departe de dreapta credință…/ Orgoliu, lașitate ori minciună,/ Aceasta e oare calea cea bună?// Când ne dă târcoale secera morții/ Pricepem cât de efemeri ni-s sorții;/ Orgoliul e luat de o pală de vânt/ Iar chipul ascundem în proaspăt mormânt.// Dacă mormintele ar putea vorbi/ Iar noi, vocile din adâncuri sorbi,/ Auzind suspinul din interior,/ Altfel am percepe… al vieții fior.// Dar, înfipți în materialitate,/ Purtați de ură și de răutate/ Doar când ochii se închid în preajma noastră,/ Pricepem că viața este… albastră.
(Toamna, târziu) Printre faldurile de nori/ Se ivește chipul lunii:/ De acum și până în zori/ Nu vor mai fi ei stăpânii.// Zile-n șir șuvoi de ape/ Au vărsat peste-omenire/ Lacrimi reci căzând sub pleoape/ Pe natura-n adormire.// Și cu fulgii de zăpadă/ Petrecuta-au luna toată/ Răspândind fiori pe stradă,/ Prin noroaie și prin zloată.// Vine a iernii Crăiasă/ În albul rădvan de geruri,/ Lumea închizând în casă/ Cu vifornița la ceruri.// Și atunci, într-o speluncă,/ Așezat cu o sticlă-n față/ Voi uita durere-adâncă/ Lângă un foc ce mă răsfață.// Iubiri din trecut, alene,/ Îmi vor lumina iar fața,/ Iar jarul roșcat, din lemne/ Va aprinde iar speranța.
(Deșertăciune) Suflete pustiu,/ Încotro te duci/ Printre albe cruci/ Când totul e viu?// Voi iubiri moarte,/ Stinse de acum/ Precum albul scrum:/ Sunteți… deșarte.// Iar altele noi/ Se înfiripă/ Pentru o clipă/ Și devin noroi…// Căci tu, iubire,/ Lucești doar puțin;/ Devii apoi chin/ Și amăgire.// Zilele-s goale,/ Iarna, aproape/ Stă să ne-ngroape:/ E cap de cale.
(Singurătate) E arămiu cerul/ Și puful îl cerne/ Mai domolind gerul/ Cu fulgi albi de perne.// Lumini la ferestre/ Și râset de copii,/ Troiene în creste/ Încercuiesc plopii.// Demonii în noapte/ Crivățul imită/ Cu-ale lor șoapte/ De fiară lihnită.// Singur pe o stradă/ Caut o speluncă/ Ginul să îmi ardă/ Iubirea adâncă.// Și să uit de toate/ Și să uit de mine,/ Teamă, nedreptate…/ S-auzim de bine!
(Fantomele) Ninge alb, viscolit:/ Stihia s-a pornit:/ Pomii poartă cununi,/ Fulgii plutesc nebuni.// Noaptea stă să cadă/ Și-n alba zăpadă/ Umbre de fantome/ Drepte ori diforme.// Cea de adolescent/ Tânăr, indiferent,/ Cea din studenție/ Vag cu semeție.// La maturitate/ Cea dreaptă-n spate/ Și a bătrâneții,/ Sprijinind pereții.// Se pierd în furtună/ Ținute de mână;/ Pleacă de pe stradă/ Mormântul să-mi vadă.// După a mea moarte/ Grija o să-mi poarte/ Să ies din genune/ Spre zile mai bune.// Ori în joc de iele/ Să dansez cu ele./ Să-mi văd tinerețea/ Și să-i simt tristețea.// Iar să port iubire/ Vană amăgire/ Sau la bătrânețe,/ Pustiu și tristețe.
(În port) Ajuns în port, îmi verific corabia/ Ce pe mări furtunoase adesea m-a purtat/ Căci fulgerele i-au sfârtecat gabia/ Dar și lemnul, la pupa îmi pare crăpat.// Vântul și furtunile din plin au lovit,/ Iar din falnică precum a fost odată/ Acum, dă impresia de loc părăsit/ Cu chila lovită și prova crăpată.// Sfâșiate-s pânzele bătute de vânt,/ Dar și bietul catarg abia se mai ține./ Nu-mi rămâne decât să o trag spre pământ/ Să o plâng pe ea, să mă plâng pe mine.// Călătoria se încheie odată,/ Iar clipele… le credem pentru odihnă/ Însă misiunea nu a fost încheiată/ Căci nici un spirit nu are timp de tihnă!
(În amintirea lui Păstorel) Nu ai făcut bine, dragă Păstorel/ Când ai spus de apă, că-n vin pui nițel;/ Rețeta crâșmarii au și adoptat/ Și tot vinul astăzi… este botezat.
(Unui deputat) E drept, angajamente mari ai luat/ Pentru a fi ales deputat;/ Am înțeles însă care-i omisiunea:/ E burghez a-ți ține totuși… promisiunea.
(Celor scăpați de DNA) Sunt tineri, arată bine/ Și poartă haine spilcuite;/ Noroc cu madam care vine/ Și le dă ape… aghesmuite!
(Purtătorul de cuvânt) La sef ajunge orice vorbă-n vânt/ Deși, n-ai terminat-o de rostit;/ Există „purtătorul de cuvânt”/ Ce niciodată nu e… obosit”.
La prima lectură în cadrul Cenaclului Alexandru Sihleanu, dl Mircea Mocanu a ținut să se prezinte cu poezia IUBIREA IUBIRII. Poeziile lecturate îl reprezintă ca pe un poet de factură clasică, care își prezintă sentimentele, trăirile, iubirea, melancoliile în concordanță cu natura, titlurile fiind elocvente. Poeziile sunt bogate în figuri de stil, cu întrebări și răspunsuri, fără dragoste viața nu ar exista, în general o lectură plăcută. La final dl Mircea Mocanu se dezvăluie și ca epigramist. Îi dorim sănătate, multă inspirație și îl așteptăm la o nouă lectură.
„Poeziile ascultate astăzi ale lectorului de serviciu, dl Mircea Mocanu, scot în evidență „un fel de filosof al sufletului”, care arată de fapt simțămintele celui care le-a scris. Sunt multe întrebări, sunt și răspunsuri, dar totul este în timp, iar timpul este imperturbabil. Poeziile auzite astăzi m-au trimis cu gândul înapoi, dar prin întrebările puse încearcă să deslușească și viitorul. Sunt poezii meditative, sunt lucruri trăite și mai ales este foarte mult necunoscut. Sunt versuri melancolice, delicate uneori, dar și cu întrebări concrete, care mai devreme sau mai târziu așteaptă răspunsuri. Îl mai așteptăm și cu alte ocazii. Personal îi mulțumesc pentru momentul prezentat la sfârșit de octombrie.” (Gică Chiroiu)
„Poezia lui Mircea Mocanu este absolut subordonată poeziei lui Eminescu. Rămâne, însă, de spus că versurile acestea sunt trăiri autentice, sincere, care ne confirmă faptul că avem de a face cu un poet, un poet care are la unul din volume un motto de Augustin de Hipona cunoscut și ca fericitul Augustin: „Vă întrebați cum este simțită iubirea de lut? Ea încorporează respectul, tandrețea, duioșia, altruismul, spiritul de sacrificiu în favoarea celuilalt. Așa este simțită și recunoscută iubirea de lut!” Eu v-aș sfătui să citiți poezia lui Nichita. Ați rămas predă lui Eminescu. Avem de a face cu un poet autentic, are șanse să evolueze spre altceva mai bun. Primul care a intervenit în limbajul poetic a fost Eminescu. Al doilea care a intervenit în limbajul poetic a fost Nichita Stănescu. Mircea Mocanu vede iubirea ca pe ceva foarte diafan, iar Nichita o vede ca o leoaică. Tema iubirii poate fi văzută în multe feluri. Mulțumesc dlui Mircea Mocanu că a venit cu lectura de astăzi. Ca poet v-ați dezvoltat, ceea ce este sigur că veți face pași în viitor”. (Grigore Leaua)
„Lectorul de astăzi, în persoana dlui ing. chimist Mircea Mocanu, ne-a făcut o mărturisire în urma căreia a precizat faptul că nu a căutat să se încadreze în normele sau în canoanele unui anumit curent literar. El a precizat faptul că versurile citite sunt rezultatul a ceea ce a simțit. Aceasta trebuie să fie gândirea oricărui poet. Un poet scrie pentru a așterne ceea ce simte. În ciuda specializării d-lui, inginerul fiind cel care operează sau lucrează cu substanțe fără viață și fără emoție, versurile d-lui, în calitate de poet, ne arată contrariul. Tema ce predomină în poeziile prezentate este aceea a iubirii, iar versurile sunt pline de melancolie și nostalgie. Așa cum arată din titlurile a trei dintre aceste poezii: „Toamna când…”, „Gânduri de Noiembrie”, „Toamna, târziu…”, versurile au fost generate de emoții recente. Poeziile sunt bogate în foarte multe figuri de stil: metafore, epitete și comparații. Mi-a plăcut foarte mult personificarea „Noaptea stă să cadă”, „…albul scrum”. Îl felicităm! Îi dorim cât mai multă inspirație și îl așteptăm și cu alte creații!” (Cristi Rusin)
„O notă comună a poeziilor citite astăzi de dl Mircea Mocanu este melancolia. În poezia Toamna când… autorul observă natura cu transformările specifice sezonului, natura care este pusă în antiteză cu trăirile poetului. Aceste trăiri denotă o parte din optimismul său: „Când vei înțelege simfonia vântului/ Și când tu vei auzi lacrimile ploii,/ Atunci, în adâncul profund al sufletului/ Iubirea pură lumina-va iarăși zorii”. În sprijinul aceleași idei, că iubirea nu moare, poetul aduce mai multe argumente, din care trage concluzia că iubirea determină omul să știe să trăiască. În gânduri de Noiembrie melancolia este a tot cuprinzătoare, autorul se întreabă : „Atât zbucium sau chin și suferință?”, când concluzia autorului este că „Toate în viață îmi par azi… deșarte”. În poezia Toamna, târziu… prin imagini artistice create , autorul dă senzația unei picturi a toamnei, a unui pastel de toamnă. Deși natura este încărcată de „faldurile de nori”, „șuvoi de ape”, „fulgii de zăpadă”, „noroaie și prin zloată”, din acest amalgam de intemperii apare speranța unei vremi mai bune: „Se ivește chipul lunii”, „Lângă un foc ce mă răsfață.// Iubiri din trecut, alene,/ Îmi vor lumina iar fața,/ Iar jarul roșcat, din lemne/ Va aprinde iar speranța”. Poezia este declarativă, reprezentând, din punctul meu de vedere, forța autorului, se constituie puterea de a se ridica deasupra vicisitudinilor vieții. Îi mulțumim și îl așteptăm în continuare cu noi creații” (Georgeta Iuga)
„Nu fac analiză literară a poeziilor prezentate astăzi. Ce am ascultat mi-a plăcut și în ședințele anterioare am precizat că o poezie care îmi place o învăț pe de rost. Mi-au plăcut toate, dar am să mă opresc la poezia În port. Promit să fac o analiză matematică, unde mă pricep, a unei poezii și să o prezint în cenaclu. Pe lector îl felicit și îi urez sănătate și un pix vrăjit.” (Mihai Doina)
„Dl lector de astăzi, Mircea Mocanu, prin profesia dânsului de chimist, care cuprinde toate fenomenele vieții, din punctul funcționării vieții pe pământ, această specialitate îl ajută să înțeleagă și pe om cu toate stările lui spirituale. Mă refer la poezia Toamna când… „Când vei înțelege simfonia vântului”, eu înțeleg că această simfonie este însoțită de starea de spirit a omului, iar din „Atunci, în adâncul profund al sufletului/ Iubirea pură lumina-va iarăși zorii”, înțeleg că lacrimile ploii sunt însoțite de o frecvență divină, care e terapeutică pentru sufletul nostru și din această frecvență va ieși iubirea pură care va lumina zorii. Minunile Creatorului în versurile autorului ne-a arătat felul cum se desfășoară minunea divină, de la frecvența ploii la lumina albă a zorilor. L-am ascultat cu plăcere și îi doresc succes, să-i dea Dumnezeu putere să compună, că are informații la îndemână: condeiul și mintea.” (Dumitru Bardaș)
Sâmbătă 04 noiembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi dl George Anghel. Vă așteptăm, cu drag!
