Spații culturale nr. 9 (7)

Prof. Ioana Ştefan

ÎNVĂŢĂMÂNTUL ÎNTRE EROS ŞI THANATOS

Un ordin ferm (5132/ sept. 2009) al MECI sună, în esenţa lui, cam aşa: cea dintâi şi cea din urmă datorie a dascălului român musai să fie satisfacerea prin act (educaţional, bineînţeles), atât a elevului, cât şi a mamei şi tatălui acestuia, ori a aparţinătorilor legali. Nu-i vorbă, între prima şi ultima datorie, curge potop solemn de alte îndatoriri, stabilite prin articole şi paragrafe, dar asta, cu satisfacerea prin act, e foarte cool şi sexy! Este chintesenţa erotismului de tip MECI. Iar dirigintele, zice ordinul, are datoria suplimentară de a „monitoriza nivelul de satisfacţie”. Întrebarea ar fi cum să-i satisfaci pe toţi deodată (părinţi, elevi, guvernanţi)… de unul singur?!? Şi cum, Doamne iartă-mă!, să mai prestezi frumos, elegant şi eficient actul cu pricina când, de douăzeci de ani încoace, patronatul lucrează cu exces de zel la amputarea organelor prin care dascălul îi putea satisface pe discipol şi pe tot neamul lui. În traducere liberă, dascălului i se dă ordin să fie viril, omniprezent şi omnipotent, după ce interminabilele experimente cu titlu de reformă l-au transformat în eunuc social, umil prestator de servicii, amputându-i, rând pe rând, entuziasmul, devotamentul, buna-credinţă, demnitatea profesională, speranţa că, postdecembrist, se vor aşeza cum se cuvine valorile. Acum, patronatul găseşte tot felul de formule ca, în numele crizei şi al legii, să-i ciordească şi mărunţişul din buzunar. Salariile nu vor scădea, aşa ni s-a promis. Cuvântul guvernanţilor e vorbă, nu glumă! Salariile dascălilor nu scad, în schimb creşte efectivul elevilor dintr-o clasă, de la 25 la 30 (care vor fi, foarte probabil, 35). Un pic de aritmetică simplă şi vedem că, prin formula asta genială, cinci clase din actuala desagă didactică a unui dascăl vor cântări, dintr-un foc, cât şase-şapte! N-au scăzut salariile, dar a crescut – disimulat – norma! Cineva de-acolo de sus se pricepe tare bine la jaf mascat! Şi ne „iubeşte” rău, precum Lăpuşneanul pe boieri.
E clar! Liderii comunişti de odioasă amintire erau mici-copii în aversiunea lor organică faţă de dascăli şi mult prea bădărani în metodologia anihilării intelectualilor de rasă. Te prindeai imediat că eşti ţinta loviturilor. Emanaţii lui ’89 sunt titraţi, inteligenţi, subtili, diabolic perverşi. Nu lovesc cu tancul, operează fin, cu laserul, de nu te poţi dumiri instantaneu cu ce, de ce şi cine te-a lovit. Constaţi doar că azi nu mai ai ce aveai ieri şi nici nu mai eşti cine erai. Iar pe ăştia nu-i poţi suspecta (deci nici scuza!) că ar fi idioţi, inculţi, troglodiţi, incompetenţi ca înaintaşii lor. Sunt sfidător răuvoitori şi sunt răufăcători cu „ştiinţă”, cu rafinament şi cu dezinvoltură.
Prin ordinul 5132 (care, pe cât pariu?!, va avea viaţă muuult mai lungă decât legea 221/2008 ce a prevăzut, preţ de-o milisecundă electorală, mărirea cu 50% a salariilor din învăţământ), dascălului i se impune să adopte o nouă poziţie în actul pe care îl prestează, şi anume poziţia ghiocelului contorsionat.
Să vizualizăm! Dascălul, stând „ghiocel” (doar se ştie: capul plecat, sabia nu-l taie!), trebuie să absoarbă tot şuvoiul birocratic ejectat abundent de patronatul care se autosatisface continuu concepând sau modificând hârtii. Apoi, dascălul trebuie să înveţe pe de rost noul limbaj de lemn, mult mai afurisit decât vechiul, şi să mai şi simuleze credibil orgasmul intelectual (scuze, expresia nu-mi aparţine!). Simultan, contorsionându-se, dascălul trebuie să însămânţeze voios şi viguros grăunţele cunoaşterii în circumvoluţiunile minţilor tinere (cu sau fără dorinţa proprietarilor de a fi însămânţaţi) până la satisfacerea lor şi a rudelor de gradul unu.
Iar dacă dascălul rămâne vertical, nu acceptă să fie abuzat şi scuipă sau regurgitează dejecţiile reformei, patronatul îl poate extirpa din sistem, întrucât asemenea modele de personalitate… cââhhh!… nu sunt deloc bune pentru cei mici. Cum îl poate extirpa? Simplu: dascălului i se dau, pe lângă sarcinile fireşti, atâtea sarcini birocratice, încât să existe certitudinea că nu le poate acoperi pe toate. Rămâne, prin urmare, oricând vulnerabil în faţa organelor de „îndrumare şi control”, cele care periodic îşi bagă lupa (vă rog, am zis lupa, da?!) prin dosare până găsesc… „yeeesss!!! uraaaa!!!” nodul în papură. Sună cunoscut?!? Parcă avem un deja-vu… Poţi să fii tu super-dascăl, dacă dosarul tău are „defecte” – nu eşti bun şi gata! Mai ales acum, când pe biletul extras de papagal din urna crizei mondiale, scrie că musai să fie 15000 de români disponibilizaţi din învăţământ.
Şi-apoi – cum să nu?! – maaare, aproape mărişoară este dragostea patronatului pentru învăţăcei, cam cât dragostea violatorului pedofil pentru victima lui. Păcat că prea mulţi dintre părinţi (încă) nu văd acest detaliu semnificativ, crezând cu straşnică naivitate că patronatul, vezi Doamne, apără interesele copiilor şi moare de dragul lor!
Zău aşa! Distinsul domn Mallanaga Vatsyayana ar mai răposa o dată, acum desigur de mare invidie, că în „KAMA SUTRA” poziţia ghiocelului contorsionat a scăpat experienţei şi imaginaţiei lui erotice.
Dreptul de autor pentru această poziţie sado-maso (poruncită în scris şi oficial slujitorilor catedrei), aparţine exclusiv reformatorilor postdecembrişti ai învăţământului românesc!

P.S. Circulă zvonul că o să apară un nou ordin: dacă dascălul n-o să mai aibă, azi-mâine, bani de-o pâine… să mănânce cozonac! Probabil cozonacul dat, în curând, de pomană la înmormântarea cu succes a învăţământului românesc sub hârtiile reformei.
P.P.S. Un remember: Directivele NKVD pentru ţările din orbita sovietică – Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicaţia NK/003/47.
Directivele 32 şi 45 prevedeau limpede:
32. Trebuie extinsă birocraţia statului în cel mai înalt grad în toate domeniile. Este admisă critica activităţii organelor administrative, însă nu se admite nicidecum scăderea numerică a personalului şi nici funcţionarea normală a aparatului birocratic.
45. Trebuie ca la facultăţi să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă. (s.n.)
Mi se pare sau chiar sunt aceste directive, la noi, de strictă actualitate? Am rămas noi în urmă sau „Viitorul şi trecutul/ Sunt a filei două feţe”… gemene?! Că tare mult seamănă feţele una (directivele de-atunci) cu alta (reforma de-acum)… Sau, te pomeneşti că aşa o fi ritualul istoric ciclic al intrărilor în orice Uniune: întâi se cere o jertfă – decapitarea învăţământului naţional cu orice preţ.

Prof. Dan Gabriel Onţeluş

Lectura ca medicament

Compoziţie
Un comprimat conţine treizeci de minute de relaxare, o sută de miligrame de curiozitate intelectuală, două sute de miligrame de sensibilitate intensificată şi trei sute de miligrame de imaginaţie debordantă. Excipienţi: ignorarea grijilor curente, atenţie constant dozată, bucurie de a trăi. În procesul de fabricaţie, s-a semnalat prezenţa unor urme de nesimţire sofisticată.
Indicaţii terapeutice
Ca adjuvant în educaţie, consolidând bunele mentalităţi şi comportamente, precum şi performanţele în exprimarea orală şi scrisă, lectura este aproape indispensabilă. Se recomandă şi în tratarea plictiselii, a silei şi a lenei.
Contraindicaţii
Lectura este interzisă auto-suficienţilor, ignoranţilor, neo-barbarilor şi, în general, tuturor acelora care, atunci când gândesc, resimt o acută stare de disconfort.
Precauţii
Dintre ingredientele lecturii, curiozitatea intelectuală poate provoca uşoare dezamăgiri, sensibilitatea intensificată generează fie euforie, fie depresie, iar imaginaţia debordantă poate conduce la estomparea lumii reale.
Doze şi mod de administrare
Adulţi: 1-2 comprimate pe zi, pentru păstrarea formei spirituale, dar şi pentru perfecţionare în cariera profesională.
Copii peste 7 ani: 3-4 comprimate pe zi, pentru buna desfăşurare a procesului educaţional.
Copii între 3 şi 7 ani: 0,5-1 comprimat pe zi, administrat prin intermediul părinţilor, în vederea pregătirii pentru lume şi viaţă.
Reacţii adverse
Lectura provoacă uneori ameţeli, în cazul supradozării. Administrată pe termen lung, lectura generează o realitate virtuală preferabilă aceleia cotidiene, concretizată în sindromul inadaptării intelectualului la societate şi agravată prin exilul interior auto-impus.
Păstrare
Se păstrează în minte şi în suflet, ca antidot faţă de imbecilizarea impusă de mediu şi de lene.
Producător
S.C. Inteligenţa S.A., în colaborare cu Guvernul Mondial Cultural.

Distribuie: