Brigada diverse – (P)oame, Fo(r)me, (C)oame, Foa(l)e, F(l)ame, F(r)ame
28 octombrie 2023
Era bine. Nu situația precară sau dificilă de acasă determina elevii să fie obraznici, ci sămânța rea din care erau plămădiți. Parcă acum nu-s și mai și, fără să existe vreun motiv invocabil ca pe timpuri. Au prea multe acum, nu le lipsește mâncarea, nu sunt raționalizați de nimeni, niciun părinte nu mai pune problema că se umflă copilul de fripturi, de sandwichuri, de sucuri, de cafea…. Da, nelipsita licoare pe care fiecare elev de liceu o are la purtător înainte de a intra pe poarta liceului. Niciun părinte, niciun profesor, nici cetățeanul veșnic la datorie de altă dată nu le mai dă peste nas cu vreo vorbă. Ba încă azi, ceata lui Florin a trecut nepăsătoare pe trotuar – al lor era de la stradă la gardul Jurnal Cafe-ului, de la trecerea de pietoni până în același stabiliment de pierdere a timpului -, altcineva nu mai încăpea. N-am fost eu cetățeanul guraliv, însă nici nu m-am lăsat invizibil. Am trecut prin umărul unei fetișcane cu cea mai mare nesimțire a bunului simț. Și cred că n-a simțit nimic (?!), omul invizibil n-are formă și masă. Ei, da! L-am avut pe Ichim cu doi ani mai mare ca noi la generală. Am avut la liceu unul însurat și cu copii, tot așa, mai răsărit cu o bi-primăvară. Și a trecut și treapta, a luat și bacul și a făcut ce era de făcut. S-a ținut de familie, cu o meserie din care azi unii câștigă boierește, dacă depășesc faza operațiunilor de bază: vulcanizator. Unii dintre voi l-ați și întâlnit și v-a și servit. Unde este acum Carrefour, pe colț. La Buzău, desigur. Căci fără câte-o repetență sau o corigență, anumiți inși nu se fac bine niciodată. Și ce dacă striga profesorul „Nesimțitule! Impertinentule! Afară!”? Tot era mai frumos decât să auzi că ești etichetat prost și handicapat.
Nimeni n-a supraviețuit. Și presupusul Plutarh de unde să știe ce s-a întâmplat înainte de Termopile? Evident, ar fi spus abundă prin Omofon.com. Că vor călători oameni prin locul în care vor fi pierit ulterior cele câteva zeci de luptători însuflețiți de Leonidas, peste una, două mii de ani. Ca să fie azi mai credibilă povestea, este dezvăluită în nu știu ce carte a unuia Pressfield.
Presa (!) este idioată. Se vede de la o poștă (chit că Poliția noastră este remarcabilă de la fostul sediu al Poștei vechi) ce-i poate mintea. De-aș fi fost „femeia” bătăușului ei, aș fi dat în judecată reporterul. Bărbatul are soție, cel însurat, iar cel neînsurat, în cel mai fericit caz pentru societate, logodnică. În rest e doar o prietenă, indiferent cât de femeie a făcut-o luptătorul „casnic”.
Prea multă importanță strică. Mă săturasem de burgerul lui Foa, servit la publicitate cu deschiderea lui șoricească de gură. S-a săturat și publicitatea de el, încât un pic de cocaină și heroină au avut căderea să-i mai susțină moralul la volan. Să fi fost prin Australia la aeroport. Mi ți-l treceau urgent la cazanul penitenciarului. Să prepare fasole cu ciolan de cangur.
Am citit. Cu tot supercomputerul lor minune, n-au reușit să pună cap la cap teoriile existente despre formarea universului. Dă cu perioadă. Ori cosmologia e defectă, ori „bias”-ul subtil în observarea de până acum a multitudinii materii stelare și interstelare. Cică toată zbaterea dorește înțelegerea a ceea ce există în univers înainte, la momentul formării și după. Mai curând am încerca să înțelegem de unde avem sămânța asta interminabilă de a face rău oricui.
Oi fi și eu un pic de filozof. Dacă Eliade a afirmat că oricare străin venit aici la noi s-ar româniza, mie mi-a trecut prin cap că nu. Nu toți. Iaca rusul care, deși poposit pe teritoriul românesc, a plecat fără să regrete o clipă că lasă Carpații și țuica. Unde ar mai fi simțit el răcoare ca-n Urali și tărie ca a vodcii? Ohoho! Și cazaciocul!
