Spații culturale nr. 9 (6)

Maria PAL

De gâtul tău

bătăi de pendulă se-agaţă cu putere de ziduri
luna-şi sprijină tristeţea într-un toiag noduros

de gâtul tău zbârcit
versu-şi ascute mai departe tăişul
schelete de sinucigaşi îţi dansează sub geam

sandalele lasă urme de păianjeni
arginţii zac ruginiţi prin râuri pe cărare prin gări

burniţa sculptează în arborii fosforescenţi
idoli de multă vreme proscrişi
lacrimile lor se depun ca sarea din ocne
peste râsul tău stafidit

Alte arome

în trupul tău de crepuscul
cuibăreşte ceaţa necontenit
împrejurimile-au devenit clopote

pentru cine bat orele
în pustiuri cu relief de nisip

acum prin oceanele tale
proliferează ciclopii
punând stăpânire pe grote
în timp ce te stingi ca tăciunii
cu cenuşa pe frunte

visele tale au alte arome
buimăcind fiarele ce le-adulmecă
asmuţite

Acelaşi copil

somnoroşi
leii îşi arcuiesc trupul
peste cuvintele sângerânde

dimineaţa îşi scutură cenuşa
în ochii tăi nedormiţi

acelaşi copil desculţ
atârnă versuri încâlcite pe ramuri

trilurile ascunse de păsări
îţi lovesc inima cu pietre fierbinţi

o altă junglă
trece fulgerător pe sub tălpi
un soare torid o adulmecă o înfăşoară

Cine va mai prinde

din irisul şiroind de-ntuneric
se revarsă privirile umede
ca un liliac surprins de soare
ţi se izbeşte creierul de pietre de ziduri

un poem rătăceşte prin oceanul de stele
în urmă
umbra loveşte noaptea cu călcâie de lână

cine va mai prinde fluturii
ce pleacă veseli din ochii tăi
lipindu-se ca un bici peste inimi

Peste ape

cineva deschide brusc o uşă
sperie copilăria
anotimpurile ce se tânguie-n fruct

gesturile încremenesc

sângele bubuie-n vene
săgetează sperie strânge

grăbiţi
copacii leagă şireturi de iarbă
peste apele ce seacă în ochi

Sare şi nisip

cu fiecare ceaşcă de noapte
înghiţi un mister
cu ochii largi curioşi
cu suferinţe ramificate ca nişte rădăcini

în zadar
lumânarea tremură-mpreună cu frunzele
rugăciunea e mai grea decât muntele
zeii mai impasibili

ramurile pe care-nfloreau bucuriile
întind braţe descărnate
spre gâtul tău ca o trestie

sare şi nisip prin venele gâtuite şi strâmbe
stârnind vijelii numărând uragane

fără memorie
cerul din ape devine tot mai clar
mai răcoros mai adânc

O linişte gravă

nălucile-aprind lumânări
pe cărarea spre casă

deasupra ta
cineva scutură amintiri
unduind ademenitoare o noapte

luna sparge umbrele
bântuie aşezările cenuşii
îngheaţă un cântec în păsări

o linişte gravă acoperă ferestrele
din poemele-acestea târzii

Cioplitorul de ploi

poştaşul iar îţi aduce scrisori
cu ceasurile fixate la aceeaşi oră
cu ticăitul lor asurzitor

tu aştepţi un crepuscul ziua noaptea
împlinirea întârziata surpriză
cioplitorul de ploi

din unduitorul tavan
îngeri înaripaţi de tencuială
îţi trâmbiţează-n timpanele sparte

e greu de ştiut ce înţeles dă timpul cuielor
spinilor crucii

ning cuvintele cu nelinişte
peste îndoiala cuibărită în zei

Nu poartă căluş

păsările adastă-n tăcerea lor
ca nişte corăbii ostenite în porturi
pomii tuşesc în perdeaua de ceaţă

memoria-nfloreşte în ferestre de catifea
mai oarbă decât negrul etalat de mierle
pe sârmele-ntinse de cer

umbra ta nu mai poartă căluş
flecăreşte de zor într-o limbă melodioasă
cuibărită-n copilăria ce poartă cămaşă
cusută cu jar
lângă-o pasăre fără aripi

valuri de pescăruşi sparg cu zgomote hăul
instalat în pupilele tale

Doar liliacul

stând în genunchi pe acele de ceasornic
scotoceşti în plasa cu zile

îngeri cu răni de zăbală
lacrimi ce-şi măsoară umbrele mult prea lungi
nopţi economisite cu zgârcenie
pentru gustul amar cuibărit între ore

în asfinţit
doar liliacul mai înfloreşte a doua oară
cu aripi imense de negură

ploaia ghilotinează nisipuri

din degete cresc vegetaţii luxuriante
putrezesc sfintele cărţi coroane de spini

Nu mai înghit

seara nu uită niciodată
să-ţi bată-n porţi în ferestre
desculţă şi fără podoabe

atunci pârâiaşe de sânge
nu mai înghit nici o lege
doar îţi sărută-n tăcere cămaşa

o febră de gheaţă sapă caverne
viforniţa se aciuiază în ochii tăi verzi

îngheţaţi sunt bobocii de floare
recviemul înlănţuie stoluri de mierle

HANNA BOTA

Yerutonga

exotismul e în agonie în anotimpul ultimei istorii/
trec desculţă prin apa neverosimil de albastră/ printre peşti coloraţi/
orhidee atârnă pe garduri/ pe după urechile fetelor cu pielea neagră şi lucioasă/
trec desculţă dar simt cum tocurile înalte mă poartă în sine/
nu pot fi cu adevărat desculţă nici în noroaiele pădurilor tropicale/
prea a intrat civilizaţia în talpă/ îmi dă sângele prin porii tăiaţi
în aşchii de bambus/

Yerutonga mă îmbie cu o papaia culeasă din arborele crud
simt fructul fierbinte/ ştiu că Yerutonga mă priveşte poftind carnea mea albă/
nu vreau papaia Yerutonga îi spun şi alerg să mă arunc în pacific/
pânza lavalava în culori verzi se lipeşte de coapse aşa cum am răsucit-o învăţată
de fetele de aici/
Yerutonga cu degete lungi şi unghii murdare îmi arată peştii/ unul câte unul/
nu vreau să prindem peşti Yerutonga pentru că în larg ne pândesc rechinii/
te apăr eu de rechini/ mă ademeneşte pescarul/
piroga e destul de încăpătoare pentru amândoi/
carnea de rechin e gustoasă/ o s-o mâncăm împreună la cină/
mi-e frică de apa adâncă/ uite pacificul s-a înfuriat/
spiritele ne vor apăra/ îmi promite pescarul cu pielea lucind în şiroaie de apă/
spiritele de aici nu mă iubesc / ei mă vor da rechinilor pentru hrană
deoarece mă închin altui domn/

Yerutonga îmi culege o floare/ mângâie între degete nisipul alb/
uite are exact culoarea pielii tale îmi spune/ apoi tace gânditor şi trist
privindu-mă/ eu o nouă lume
care a dat buzna peste el neînţeles/
şi plec pe cărarea dintre colibele satului cu lavalava uscându-se în soarele torid/
cu orhideea albă agăţată după ureche

istorii fără de moarte

în grădina lui Yerutonga creşteau bananieri
iar ciorchinele atârnau galben ca un şir de soldaţi dezordonaţi
el mă luă de mână cu degete lungi şi subţiri ca de fată
mă purtă prin grădina înflorită
mă purtă mai departe prin pădurea tropicală ascunzând cărări întortocheate
mă duse pe plaja cu nisip alb şi pirogi odihnindu-se
după pescuitul de dinainte de răsărit/

pe plaja aceasta a început istoria mea/
aici au sosit străbunii mei în pirogile lor cioplite din trunchiul copacului alb/
pe nisipul plajei s-a scris viaţa lor/ de aceea cauţi degeaba izvoarele istoriei noastre/
le-a şters primul val al pacificului ducându-le cu el în adânc/
istoria voastră se scrie pe foi şi computere cum e laptopul tău
ce-l porţi cu tine peste tot ca o prelungire a cunoaşterii tale/
istoria voastră se scrie moartă pe hârtie şi-n fişiere electronice
cum mi-ai spus tu că se numesc/
istoria noastră e vie în pântecele pacificului şi nu poate fi uitată
pentru că e nescrisă
de-aceea nu poate pieri

Yerutonga m-a luat de mână/ m-a purtat înapoi dinspre plaja cu nisipuri albe
pe cărările întortocheate
ale pădurii tropicale/ prin grădina lui cu flori şi bananieri cu ciorchinele
atârnând galben ca un şir de soldaţi
dezordonaţi

Yerutonga mi-a arătat istoria lui pentru o secundă/
secundă care se confunda cu eternitatea

vulcanul yasur

vino să bem apă de la izvorul ascuns sub rădăcina banianului uriaş
mă îndemna Yerutonga când soarele era sus pe cer arzând fierbinte/
dar apa izvorului era caldă ca ceaiul fără zahăr şi fructe/
vino să-ţi arăt cum ţâşneşte izvorul fierbinte pe plaja sătucului din golf
iar gheizerul ţâşnea aburind/ fetiţe cu ochi şlefuiţi fierbeau banane
şi cartofi dulci pentru cină/ mâncam cu toţii râzând
când picăturile de apă purtate de vânt îmi ardeau pielea subţire

ascultă/ greierii verzi vor porni concertul de seară la semnul baghetei
de bambus din mâinile mele se lăuda Yerutonga/
nu eşti nici vrăjitor nici fiu de vraci Yerutonga/ nu te ascultă greierii verzi
ca să-mi cânte crepusculul serii/
dar Yerutonga ridică braţul negru/ bicepsul îi săltă ca o poruncă să tac
şi toţi greierii verzi începură să cânte asurzitor
ca într-un cântec vanuatez de izbândă/

fetiţele s-au întors cu cina în sat
eram singură în dansul sutelor de licurici ca într-un vârtej de lumină
pielea lui Yerutonga îl ascundea în întunecimea junglei
unde eşti Yerutonga/ mi-e teamă de şerpi nu pleca
şi vocea lui se auzi la ceafă şoptind
vină să-ţi arăt vulcanul stropind foc
bubuind ca un iad sub picioarele muntelui negru/
yasur scuipa fierbinţeală şi smoală arzând în uralele mulţimii de turişti
spectatori filmând supărarea adâncului/ robinetul deschis al naturii/
doar Yerutonga tăcea precum un vinovat în faţa judecăţii/
să ne-aruncăm în foc îmi şopti mai fierbinte ca vulcanul erupt
şi vom rămâne în istorii/
ai înebunit Yerutonga/ du-te acasă te-aşteaptă
nevasta şi copiii

arbore de santal

văzduhul miroase a lemn de santal
şi toată grădina e ca o sticlă de parfum veritabil
cu eticheta unui fabricant de marcă/

Yerutonga îmi promite arborele miresmelor
l-a crescut de când fusese doar un puşti care nu-şi rădea încă barba/

l-am crescut pentru tine/ ştiam că vei veni/
îşi descântă Yerutonga bucuria/ te-am visat
după ce vraciul mi-a cântat pieirea în boala cea mare apoi dezlegarea/
dar niciodată nu dormeam îndestul ca să visez şi rămânerea ta
mă trezeam prea devreme/ înainte să-mi văd împlinit capătul dorului/
de-atunci cresc arborii de santal pentru tine
ca să-ţi construiesc coliba din miresme/

maceta se înalţă lovind cu trosnet lemnul viu/
aromele curg ca un râu peste sat şi grădini
peste valul oceanului în refluxul de seară/
se umple malaezia de parfum/

maceta loveşte cu ciudă în carnea copacului
îi simt tăişul în propriu-mi braţ ce atârnă ca un bolnav/
mânia lui Yerutonga se răsfrânge în mânerul macetei lucind

nu tăia Yerutonga/ fie-ţi milă/ îi zic
santalul e scump/ poţi să clădeşti casă în şir
pentru toţi copiii neamului tău
poţi să cumperi rochii fetelor şi agrafe de păr
poţi să cumperi băieţilor cai să-i alerge nechezând peste nisipuri/
capul lui îşi scutură cârlionţii a nu/ e hotărât/

Yerutonga/ îi strig hohotind
lasă santalul/ lasă-l să crească viu pentru mâine
poate cine ştie am să revin/
minţi/ şuieră maceta în ceruri
toţi oamenii albi au venit ca să ne fure santalul pentru femeile lor
şi noi i-am ucis/ străbunii mei le-au mâncat carnea albă trasă
în beţe de bambus prin foc/

aşchii săreau ca de sânge în iarba de metal
apoi focul arse în noapte până târziu până spre ziuă
ultima urmă din parfumul lemnelor de santal/
am salvat doar o bucată cât o inimă de copil
şi îl port în secret şi azi în poşetă

Manuela Camelia Sava

Colindători în ploaie

În ploaia mocirloasă se zbate o colindă a viselor răpuse în doi peri…
Cântul înghite flămând din aripa stângă,
apoi din aripa dreaptă a zborului…
alteori îmi căutam cu înfrigurare colindătorii ca pe un roi de gânduri,
dar ploaia aducea doar pierderi de memorie,
timpul
devenea nisip, năruindu-se lângă marea cea moartă
zadarnic îngerii adunaţi la ieslea cu paie plângeau cu lacrimi de mir:
pentru noi, colindătorii de ploaie
se zăvorâseră toate cimitirele.

Colindul trubadurului

Inocent trubadur, nebun de albastru păcat,
unde ţii ascunsă lumina Raiului?
În anii tăi,
în anii mei
ce repezi curg doar în valuri de sânge?
Ce ascunzi în chimvale, în osanale?
Fiorul mării sau un pocal
căutat pretutindeni şi de alţi trubaduri mai puri ?
Ce mai ştii despre tine,
făptură crudă a crucii?
Umblat eşti peste tot şi-n toate ai căutat
răspuns…
Ca să te alegi doar cu numele
şi cu nenumărate mori de vânt
pe care ţi le învârţi pe degete ca inelele cavalerilor apuseni…

Colindul grădinii

Zâmbet de copil au grădinile
ce îşi deschid porţile amorţite de dorul tău.
Primăverile se confundă cu nestatornicia zeilor
înveşmântând copacii într-un ameţitor balans.
Spre soare mă întorc
ca să cuprind cu pupilele mărite
zăpada florilor.
Cine ar îndrăzni să strivească în dinţi
dezmorţirea acestui cânt?

Colindul inimii

Nu am înstrăinat visul
şi mâna întinsă până la tine
răstoarnă acest anotimp răzvrătit.
Colindele aburesc la geamuri însingurate…
Clipa întrerupe simfonia tăcerii
când cineva spune în şoaptă o poveste de demult…
Colindătorii
aruncă peste inimile noastre cu petale albe:
din colţuri de suflete se naşte iarăşi Mesia.

Porumb

Lanuri de porumb –
soldaţi de paradă aliniaţi
în verde-mbrăcaţi
– ai câmpiei soldaţi –
cu biciul şi cu spada
m–aţi rănit – cel imaculat ca zăpada!
Cu lănci scânteind în vânt,
cu soarele verii aprind
libertatea de a vorbi despre lucruri
ce nu se întâmplă decât
la mine în gând…
Pământ răvăşit cu sapa
lăsat în mormânt prea adânc
în lanurile de porumb adun cât de curând,
la mine în gând…
Negru şi verde pământ,
mai amară e pâinea celor în albul veşmânt
trudind zi de zi,
în lanurile de porumb
de la mine din gând…

Tablou gri

Crucile răcneau în mine
răstignite
la apus de cuvânt.
Şi clipa râcâie ca o gheară
obrazul gândurilor fumurii…
Pretutindeni vezi numai gri,
monoton
şi amplu… Rănile sufletului
răstălmăcite
înţeapă linia dreaptă a străzii pustii…
O geană amară se lasă peste infinitul secundelor
trăite în abatorul cu vite…
Auzi clar ronţăitul fierăstrăului
tăind în cuvintele
tale…
Respiri doar gri!

Dualitate

Ea:
O linie ce şerpuieşte pe buzele tale
Aşteptând răsăritul…
Ca şi când ar vorbi ultima dată firele de iarbă…
El:
Ecoul pădurii ce răsună
Pe buzele mele….
Ca şi cum ar tremura şoaptele înspăimântate de prea mult verde…
Acum lumina se mai naşte o dată:
Pentru acest Adam al Evei preacurate…

Ecoul pădurii

Eu sunt pădurea nenăscută încă pentru tine
ca un ochi înflorit
căutând spre un alt ochi mult mai cuprinzător…
Freamătul mâinilor te caută neîncetat,
Grăbindu-se spre o secundă cât o frunză…
Cu porţile deschise larg ca nişte braţe
în ameţitor balans,
te strig
şi ecoul rămâne rece…
Strig
şi atunci
pădurea mea e doar un ecou nedesluşit şi prelung…

Deschidere

Bateţi la Poarta Sărutului
Şi vor deschide cerbii
Care aşteptau zorii de zi ca să se minuneze de atâta iubire…
Mâine vor vorbi despre noi doar zăpezile.
Dansul ne încearcă din nou simfoniile calde
Ale acestui anotimp.
Dincolo
Genele se prefac în statui
Neclintite sub povara clipei.
La sfârşit, totul pare coloană de infinituri
Mai prelungi decât o mângâiere.

Un ecou ca o pasăre

Te aştept
cum o pasăre rănită îmbrăţişează depărtarea,
ochii simţind mileniile
supuse între noi.
Apusul te strigă neîncetat:
Suflete!
Şi atunci cel ce se cheamă bărbat
Întinde braţele sale prefăcute în femeie!
Sunt aici – răspunde ecoul!

Poveste nescrisă

Buzele tale se deschid calde
ca Sfântul Graal
după care mai mulţi aleargă,
dar şi mai mulţi pătimesc.
Ochii mi se răsfaţă, încurcându-se de fiecare dată
printre genele pădurii de acasă.
Ochii tăi îi regăsesc în picăturile de ploaie, aburind ca o pâine.
Atunci
luna dezvăluie taina tuturor începuturilor
ce au curs hămesite prin noi.
Povestea aceasta rămâne nescrisă
în învălmăşeala mângâierilor.

Dor de pădure

Am chemat pădurea
cu glasul mut al sângelui,
m-am apropiat de sufletul ei clocotind
şi orice mi-ar fi dat ea, în schimbul ierbii
am venerat-o,
nebun fiind de dorul ei…
La încheieturile palmelor îmi cresc muguri ca noduri
care să îmi dezmierde pleoapele
şi atunci
visez că pădurea mea cea nouă,
Pădurea
cea frântă de şoapte
e doar iubirea…

Totul e un joc

Totul e ca un joc al destinului,
Când numeri, închide uşa:
Unu, doi, trei…
Pe partea cealaltă e viaţa
şi numai cine joacă mai cu talent poate reuşi
să numere coerent:
Unu, doi, trei…
Hei, tu,
nu vezi că în loc de ochi ţi-a crescut un cal
cu ochelari?
Aşa e jocul:
Totul se numără –
Trei, doi, unu…

Epilog

Lacrimile depărtării
mi le plânge doar cerneala
pătând mai albastru ca nicăieri
visul
şi cerşind secunda…

CONSILIUL JUDEŢEAN SUCEAVA
CENTRUL CULTURAL BUCOVINA
SECŢIA: CENTRUL PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA
CULTURII TRADIŢIONALE SUCEAVA

FESTIVALUL LITERAR „EUSEBIU CAMILAR – MAGDA ISANOS“
Ediţia a XV-a, 2010

Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, Crai Nou Suceava, Primăria comunei Udeşti, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera“ şi Complexul Muzeal Bucovina, organizează ediţia a XV-a a Festivalului literar „Eusebiu Camilar – Magda Isanos“, în perioada 23 – 25 aprilie 2010, la Suceava şi Udeşti.
Concursul îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul creatorilor din literatura de astăzi şi se va desfăşura pe trei secţiuni: poezie, proză scurtă şi reportaj literar.

R E G U L A M E N T

1. Sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare, tehnoredactate cu diacritice.
2. La concurs pot participa autori de orice vârstă, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Marele Premiu la ediţiile precedente ale concursului.
3. Lucrările, dactilografiate în cinci exemplare, vor fi trimise pe adresa:
Centrul Cultural Bucovina,
Secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava
Str. Universităţii, nr. 48, Suceava, 720228
4. Lucrările se trimit până la data de 19 martie 2010. Ele vor purta în loc de semnătură un motto ales de autor. În coletul poştal va fi introdus un plic închis (având acelaşi motto), care va conţine numele şi prenumele autorului, locul şi data naşterii, studii, activitate literară, adresa completă, numărul de telefon şi eventual adresa electronică.
5. La secţiunea poezie, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum cinci şi maximum zece poezii. La secţiunea proză scurtă, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum o proză scurtă şi maximum trei. La secţiunea reportaj literar, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu un reportaj de maximum cinci pagini.
6. Un concurent poate participa la toate secţiunile.
7. Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul concursului „Eusebiu Camilar – Magda Isanos”, iar laureaţii vor fi publicaţi în „Caiete udeştene“, volum editat de Centrul Cultural Bucovina, secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava.
8. Laureaţii vor fi anunţaţi până la data de 19 aprilie 2010, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, precum şi la manifestările prilejuite de finalizarea Concursului, care vor avea loc la Suceava şi Udeşti între 23 şi 25 aprilie 2010. Manifestările vor consta în lansări de carte, şezători literare, recitaluri de poezie, vizite la muzee şi monumente de artă din judeţ, realizate cu participarea membrilor juriului şi a altor personalităţi literare. Organizatorii asigură cazarea şi cheltuielile de transport (bilete de tren – clasa a doua). În eventualitatea în care laureaţii doresc să fie însoţiţi şi de alte persoane, acestea trebuie să-şi suporte integral toate cheltuielile, iar organizatorii trebuie anunţaţi până cel mai târziu la data de 20 aprilie 2010, pentru a face rezervările necesare.
9. Juriul concursului va fi alcătuit din critici literari, poeţi, prozatori, redactori şefi de reviste literare, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
10. Membrii juriului nu mai pot schimba ulterior ordinea rezultată în urma jurizării.
11. Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda următoarele premii:
POEZIE: Marele premiu „MAGDA ISANOS“, Premiul I, Premiul II, Premiul III
Premiul „CONSTANTIN ŞTEFURIUC“
PROZĂ SCURTĂ: Marele premiu „EUSEBIU CAMILAR“, Premiul I, Premiul II, Premiul III
REPORTAJ LITERAR: Marele premiu „MIRCEA MOTRICI“, Premiul I, Premiul II, Premiul III

Vor fi acordate, în funcţie de posibilităţi, şi premii ale unor reviste literare.
Relaţii suplimentare: tel: 0745-773290 – Carmen Veronica Steiciuc