Fărădelegea lui Călin – Fadul civit
Probleme la scăfârlie. Ori la picioare.
Când tot repeți, îi intră și prostului în cap. Iar mie, picătura asta românească m-a făcut să rețin că nu orice dus cu pluta are drepturi legale de acțiune. Cei fără această capacitate, numită de exercițiu, nici aici nu au cum avea un cuvânt de spus. Și tranzacția din acest capitol le este paralelă, străină. Mă gândesc că excepția propusă în a doua parte a Art. 2271, se referă la terțe persoane care să-i reprezinte, nu am cum interpreta altfel tranzacția posibilă ,,… numai în condițiile prevăzute de lege.”. Revin totuși cu părerea definitivă că unele chestiuni au fost deja tranșate, recte capacitatea de exercițiu. Pentru fiecare atingere a ei – și nu cred că ar fi vreun scenariu juridic care să nu privească incapacitivii în realitate și lege – să aloci încă un paragraf interdicției e mai bine decât o trimitere la stipularea inițială, de căpătâi? Răspunsul meu este nu.
Și uite, pentru fiecare nimic mai inventăm un articol. Cum să fie totuși un act perfect legal, o tranzacție viabilă decât în minima scriere? O evidență de netăgăduit. (Art. 2272)
O paradă de lucruri știute cu alt nume așezat în față. Și tranzacția este contract, și el este sub tăișul ascuțit al nulității. De mai puțină răspândire se bucură eroarea de drept, căreia nu-i știam sensul, dar care nu va să însemne decât încadrarea falsă a unei cazuistici în lege, aici fiind folosită pentru a nu căuta anularea tranzacției în astfel de posibile greșeli de interpretare juridică. Iar eroarea de drept este direcționată specific spre neînțelegerea părților și leziune, intangibile ambele. Trebuie deci căutat un alt motiv de nulitate. (Art. 2273)
Nula la nula. Tranzacție nulă pentru act juridic nul. De s-a încheiat totuși tranzacția, cererea de anulare îi aparține doar persoanei care habar nu avea de actul juridic nul sau anulabil. (Art. 2274)
Câte o frază aruncată…. Discuți despre nulități, trece-le pe toate într-un singur articol. Nulitate pentru înscrisuri descoperite ulterior încheierii contractului a fi false. (Art. 2275)
Câte minți neștiutoare și bolnave de rele, atâtea probleme juridice. Căci numai ele pot împinge persoana să facă schimburi cu drepturi pe care nu le are, provocând astfel încă o anulare contractuală. Alte înscrisuri despre care părțile nu știau la momentul tranzacției, cu influență evidentă asupra legalității ei depline și de netăgăduit, n-o pun în pericol, doar dacă cel puțin una dintre părți știa și le-a ascuns ori s-a folosit de un terț pentru a le tăinui. (Art. 2276)
,,… puterea lucrului judecat.”… Sunt surprins câtă dorință de beletristică se găsește în compunerea Codului Civil. De poate fi și așa ceva, o tranzacție ce privește un proces se poate anula de către partea care nu a știut că există deja o hotărâre judecătorească pusă în aplicare (în ea consta puterea…).
Tranzacția…. Fie. Să zicem că a pus capăt unui proces și are îngăduința (,,… este constatată…) instanței. Desființarea hotărârii se face prin: acțiune în nulitate, acțiune în rezoluțiune, reziliere. Deși, același zgomot inutil, nu este o operațiune nefirească, este percepută ,,… precum orice alt contract.”. După punct încă un duo de posibile desființări: atac cu acțiune revocatorie, cu acțiune în declararea simulației. Chinezăria din urmă, va să permită cuiva să înlăture un act aparent, fals în sine declarativ, cu cel real și secret bunăoară. Așa am mai dat de-o chestiune ,,ocultă”, cerând netului explicații lămuritoare: acțiunea pauliană. Ca să-mi demonstrez că infinitatea ,,traducerilor” juridice nu prea au legătură cu cetățeanul. Pe scurt la ,,pauliană”: exercițiu juridic acționat de creditor pe baza gajului, pentru desființarea doar în instanță a actelor frauduloase împotrivă-i încheiate de debitor. Bordeiele, deci, și obiceiele…. Însă, la obiectul Art. 2278, desființarea tranzacției face ca hotărârea judecătorească de constatare anterioară să nu aibă efect. Normal. Ultima e de bună totdeauna.
