Cenaclul Alexandru Sihleanu – 5 August 2023
ÎNTRE DRAGOSTE ȘI PROFESIE, ÎN CAZUL DE FAȚĂ, ISTORIA PUNE SEMNUL EGAL
Sâmbătă, 05 august, ziua Înainte-prăznuirea Schimbării la Față a Domnului; †) Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamț; Sf. Mc. Evsignie; Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigore Teologul; Sf. Ier. Fabian, episcopul Romei, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
Dna Ecaterina Chifu a lecturat din volumul Epigrame, Editgraph, 2020, autor Smarandache Agheană: „(Hora frăției) În veșmânt de sărbătoare,/ Se încinge hora mare-n sat,/ Se-adună frații cu mic, cu mare,/ Din zori și până pe-serat.// În Țara Românească și-n Moldova/ Răsună cântecul și-a lui chemare/ Și-n mii de glasuri urcă-n slavă:/ „Veniți, români, la hora mare!”// Noi suntem fiii României,/ Vrăjmașii nu ne pot înfrânge,/ Suntem cu toți stăpânii gliei/ Și-n vene avem același sânge.// Iubirea ne unește și ne cheamă,/ Prin joc, noi am făcut un legământ,/ Suntem frați, avem aceeași mamă,/ Uniți pe veci de lutul țării Sfânt!”
„(Nu te lăsa ispitit) Banul este ochi de drac,/ La toți ne face pe plac,/ Dar ne atrage și-n belele,/ Mai ales la păcănele. (Ban, la ban trage) La unii banii trag,/ Că au buzunarul larg./ La mine nici mort n-a vrut,/ Că am buzunarul rupt.” (Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)
A continuat lectorul de serviciu dl drd. Cristi Rusin cu un eseu intitulat „Filosofia Istoriei” sau Despre Istorie și istorici. Vă oferim lectura: „Cei care uită trecutul sunt condamnați să-l repete (George Santayana). Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții (Nicolae Iorga). Ce este istoria și cine sunt istoricii? Este cazul să răspundem acestor întrebări. Cuvântul „istorie” vine din limba greacă (ίατορία; historia) și se traduce ca „investigație” sau „anchetă”. Altfel spus, istoria este domeniul ce se ocupă cu investigarea, anchetarea sau cercetarea trecutului. Cel care practică această profesie, acest tip de cercetare, se numește istoric, iar obiectul său de studiu este, evident, trecutul.
Trecutul este de trei feluri: 1. „Trecutul global”- se referă la tot ce s-a întâmplat vreodată, de la începuturile timpului până în prezent.
2. „Trecutul în surse”- se referă doar la acele evenimente din „Trecutul global” care au fost consemnate în scris sau la relicve.
3. „Trecutul în cercetare”- se referă la selecția informațiilor disponibile din „Trecutul în surse” expuse de către istoric.
Este limpede faptul că nu putem ști tot ceea ce s-a întâmplat în trecut. Vă dau un exemplu scandalos și banal în același timp. Nu știm la ce oră s-a dus Napoleon la baie cu patru zile înainte de Bătălia de la Waterloo din 1815. De ce nu știm? Pentru că nu a fost consemnat. Acest lucru înseamnă că majoritatea acelor aspecte ce țin de trecut nu pot fi cunoscute cu certitudine. Sigur, exemplu este unul cât se poate de arbitrar și prostesc, dar cred că ați prins ideea. Nu e mare pagubă că nu știm când a fost Napoleon la baie, dar cu siguranță există lucruri există lucruri mult mai importante despre trecut pe care noi nu avem cum să le aflăm. Din nou se pune întrebarea: de ce? Motivele sunt două: Primul – nu au fost consemnate niciodată.
Al doilea – au fost consemnate, dar sursa s-a pierdut.
Prin urmare, nu avem cum să cunoaștem „Trecutul global”, adică absolut orice eveniment și incident din trecut, ci suntem dependenți de surse. Aceste surse mai pot fi denumite și „izvoare istorice”, căci ele ne furnizează informația despre trecut. Ele pot fi scrise sau nescrise. În cazul celor scrise lucrurile sunt clare. Vorbim de însemnări, fragmente și texte scrise în diferite limbi pe diferite materiale în diferite perioade. Ele ne oferă direct informația, cu o condiție: să știm limba în care au fost scrise.
În cazul izvoarelor nescrise, ne referim la alte mărturii ce atestă existența unor civilizații sau anumite evenimente, despre care putem sau nu putem avea informații din izvoarele scrise. Este vorba de obiecte de tot felul (vase, decorațiuni, armament etc.) din orice fel de material (piatră, metal etc.). Acestea sunt vestigii sau relicve. Trebuie să mai înțelegem ceva: nu toate izvoarele, fie ele scrise sau nescrise ajung la noi. Multe texte din trecut, scrise mai ales pe material perisabil, au fost distruse. La fel și relicvele. Ceea ce a ajuns până la noi este foarte puțin comparativ cu ceea ce ar fi putu exista în realitate.
Istoricul este dependent de aceste surse. Nu poate investiga trecutul fără ele. Din acest punct pot apărea multe alte probleme. Izvoarele scrise ar putea furniza anumite informații exagerate sau care nu sunt conforme cu ceea ce s-a întâmplat în realitate. De exemplu, un text ne spune că într-o mare bătălie au murit 100.000 de oameni și au ars 10 orașe. Cum ar trebui să procedăm pentru a verifica informația? Există două eventuale soluții: Prima – să comparăm cu alte izvoare scrise similare. Este posibil să avem la dispoziție și alte texte ale unor alți autori, cronicari sau martori ai evenimentului.
A doua – să ne folosim de arheologie pentru a vedea dacă există un mare număr de oseminte și relicve, dacă au existat orașele respective și urme de distrugere ale lor prin foc.
În foarte multe cazuri, în special când vorbim de istoria antică, această verificare în doi pași este imposibilă din cauză că beneficiem strict de existența unui singur izvor scris și nimic altceva. Informațiile nu corespund cu ceea ce există pe teren. Atunci avem trei variante: 1. Respingem textul integral.
2. Acceptăm textul de bun.
3. Alegem o soluție intermediară, emițând diferite teorii cu privire la text.
Primii istorici ar fi fost grecii Hecateu din Milet (cca. 550-475 î. Hr) și Herodot din Halicarnas (cca. 484-425 î. Hr). Acest lucru înseamnă că istoria este o disciplină foarte veche ce și-a dezvoltat, în timp, o metodologie proprie, iar în ultimele decenii a început să aibă relații conexe cu alte domenii. Cu toate acestea, cheia de cercetare a istoricului rămân cele cinci întrebări fundamentale. 1. Ce s-a întâmplat?
2. Când s-a întâmplat?
3. Cum s-a întâmplat?
4. Unde s-a întâmplat?
5. De ce s-a întâmplat?
Aceste cinci sunt întrebările fundamentale cu ajutorul cărora istoricul cercetează și interpretează trecutul. Concluziile sale sunt publicate în diferite studii, articole și volume, și constituie „Trecutul în cercetare”, adică ceea ce s-a cercetat și s-a publicat din ceea ce putem afla din surse. Nu toate sursele au fost cercetate până acum. În plus, zilnic se fac noi descoperiri de mai mare sau mai mică însemnătate. Unele descoperiri pot da peste cap vechile studii și concluzii ale istoricilor. Apar noi interpretări, abordări și teorii. Sursele vechi pot fi reexaminate. Se pot propune noi traduceri pentru anumite texte vechi. Sunt multe scenarii ce arată că istoria rămâne un domeniu foarte activ și de necesitate.
De ce este importantă istoria? Răspunsul poate fi rezumat în felul următor: istoria ca știință ne ajută să cunoaștem trecutul. Cunoscând trecutul ajungem să înțelegem cum (și de ce) s-a schimbat societatea și lumea în care trăim. Ne ajută să înțelegem cum (și de ce) s-a ajuns la problemele din ziua de astăzi. De asemenea, ne ajută să găsim corespondente ale problemelor actuale din lume și posibile soluții la acestea, dar și să găsim modele de urmat și să ne înțelegem propria identitate. Nu în ultimul rând, ne ajută să cunoaștem greșelile înaintașilor și să nu le mai repetăm.
Ar mai trebui să stabilim un lucru. Cine este istoric? Sunt mulți care au impresia că dacă au citit câteva cărți de popularizare sau articole din reviste ori de pe internet și au văzut vreo patru-cinci documentare sunt „istorici”. Sunt alții care cred că dacă știu anii când au domnit toți regii Franței și domnitorii Țărilor române și când au avut loc anumite bătălii și evenimente sunt „istorici”. Nu. Aceste persoane, a căror preocupare și atracție este lăudabilă, sunt doar „pasionați de istorie”, oameni cu o „cultură generală” și „cu bună memorie”. Nu sunt istorici. Până la urmă nu ai nevoie de Facultatea de Istorie pentru a memora 1.000 de date. O poți face citind și cu ajutorul memoriei. Asta nu te va face niciodată istoric. Istoricul este altceva, iar scopul Facultății de Istorie nu este să te învețe să reții o sumă de date.
Facultatea de istorie este cea care pregătește istoricii, adică cercetătorii, anchetatorii și investigatorii trecutului. Este imposibil să poți învăța întreaga istorie universală în detaliu. Facultatea oferă un cadru general de informații de bază despre trecut, care trebuie obligatoriu completate prin bibliografie și lecturi suplimentare. De exemplu, cursul despre Istoria Romei durează un semestru. Într-un semestru nu ai cum să înveți întreaga istorie a Romei antice în detaliu, cu toate subtilitățile ei. Cei care vor să se specializeze pe studiul istoriei romane trebuie să citească bibliografia suplimentară a cursului, după ce au primit deja baza elementară în acel semestru. Așa funcționează lucrurile. După ce va citi și bibliografia, va învăța limba latină (pe care o poate studia un an întreg în facultate, măcar elementele de bază, continuând apoi singur) și va absolvi facultatea primind titlul de „istoric” sau „licențiat în istorie”, acesta va putea cerceta singur sursele, va putea veni cu noi interpretări și va realiza noi studii și lucrări relevante. Acesta este un istoric. Cel care își aduce contribuția proprie în cercetare cu scopul de a aduce o nouă rază de lumină în bezna trecutului, nu un „papagal” care memorează liste cu date și apoi le reproduce.
Cam atât despre istorie. Restul e „istorie”.
Ca lector de serviciu la Cenaclul literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu sau conferențiar pe diferite teme la Biblioteca Municipală Corneliu Coposu, dl Cristi Rusin întotdeauna prezintă lucruri interesante, demne de reținut. Îi doresc mult succes în viață și sunt convins că societatea românească va auzi de numele lui în dublă ipostază istoriograf și cercetător și să nu ne uite.
„Acest eseu foarte interesant pune în lumină importanța cercetării istorice pentru a vedea evoluția societății de-a lungul timpului. Cristi Rusin a amintit de cercetarea din surse autentice pentru a releva trecutul global, aceasta însemnând de fapt o viziune largă asupra fenomenelor istorice, care sunt interdependente. Cauza declanșează efectul și efectul produce cauza producerii altor evenimente. În ceea ce privește cercetarea istoriei după surse, problema trebuie abordată cu multă obiectivitate. Sunt istorici care nu respectă adevărul istoric. Cristi ne sugerează care sunt întrebările privind cercetarea istoriei: ce, când, cum, unde și de ce. Aceste întrebări fundamentale pot dezvălui trecutul. Mie îmi place că se pune accent pe cercetarea istoriei ca să aflăm cine am fost, cine suntem, cine vom fi și să luptăm să nu ne pierdem identitatea.” (Ecaterina Chifu)
„În urma audierii acestui eseu despre istorie și istorici am fost copleșit de o serie întreagă de amintiri izvorâte din adevărata istorie a României. Pot să afirm cu hotărâre că cel puțin jumătate din românii actuali nu cunosc adevărata istorie și atunci ne punem următoarea întrebare: cum poți să vorbești despre istoria țării tale, când tu habar nu ai de ea? Asculți de la oameni total neavizați o mulțime de lucruri total paralele cu istoria și cu ce se întâmplă în țară, în ziua de azi. Despre acest gen de oameni am o părere foarte proastă. Mi-a plăcut eseul, care a fost la obiect și ascult întotdeauna cu plăcere și interes ceea expune Cristi Rusin.” (Gică Chiroiu)
„L-am ascultat cu mult interes pe lectorul de serviciu de astăzi, dl Cristi Rusin, privind istoria și istoricii. Foarte interesant pentru mine întrucât îmi place să mă documentez în arhive și biblioteci, dar și să mă documentez pe teren prin discuții purtate cu unele persoane în vârstă. Sunt foarte puțini care studiază istoria. Observă că istoria este aproape neglijată în școli. Istoria se întrepătrunde cu legenda. Acolo unde există legende, există și istorie. Îi mulțumesc dlui Cristi Rusin pentru materialul prezentat și ceea ce face pentru viață.” (Costică Drîstaru)
„O lectură interesantă în care Cristi Rusin definește două noțiuni: istorie și istorici. Cristi Rusin arată în acest eseu care este diferența între un istoric și un pasionat de istorie, dintre istoria scrisă și cea trăită. Tema prezentată astăzi a fost interesantă. Îl felicit și aștept să prezinte și alte lucruri interesante.” (Adriana Plugaru)
„Cristi Rusin este în mod indubitabil un mare pasionat de istorie, care în viitorul apropiat va fi un mare istoric. În acest context, nu Cristi Rusin a ales istoria, ci istoria l-a ales pe el. Mulțumesc pentru prezența dlui Cristi Rusin, deosebită prin informațiile transmise, foarte interesante, pentru acest motiv îl mai așteptăm în mijlocul nostru.” (Adrian Câmpeanu)
Sâmbătă 12 august, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi dl Viorel Dodan. Vă așteptăm, cu drag!
