Cenaclul Alexandru Sihleanu – 22 Iulie 2023
SĂ NE CINSTIM ÎNAINTAȘII FĂURITORI DE BINE ȘI FRUMOS
Sâmbătă, 22 iulie, ziua Sf. Mironosiță și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena; Sf. Cuv. Mc. Marcela, luminătorul Rusiei, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
Dna Ecaterina Chifu a lecturat din volumul Epigrame, Editgraph, 2020, autor Smarandache Agheană: (Parcă aș mai sta puțin) Parcă aș mai sta puțin…/ E prea devreme…/ Și-așa pământu-i plin de morți,/ Și geme…// Încă n-am terminat ce-am început demult,/ Nu știu, ori timpul n-a mai ținut cu mine,/ Ori eu degeaba m-am zbătut…// Aș vrea să vă salut pe toți / Mi-ați fost alături la bine și la rău,/ Vă las acum, nu știu unde eu voi fi/ Oricum, în față, mi-a apărut un hău…// Vă las cu bine, în lumea asta tristă,/ Plec fericit c-ați fost cu mine/ Și nu cumva să prind pe vrunul cu batistă,/ În viață mult noroc, prieteni,/ Și… s-auzim de bine!// Parcă aș mai sta puțin…/ E prea devreme…/ Și-așa pământu-i plin de morți,/ Și geme…// Parcă aș mai sta puțin…
„(Modă) Fără jenă merg pe stradă/ Doi tineri îndrăgostiți,/ Ea cu-n tatuaj pe noadă,/ El cu blugii hărtăniți. (Contestație) Dacă nu ai luat bacul/ Profesoara nu-i de vină,/ Nu ți-a luat nimeni locul/ Că nu-i de pus în vitrină” (Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)
A continuat lectorul de serviciu dl George Anghel, cu două eseuri și două poezii închinate celui care a fost doctorul și scriitorul Mircea V. Homescu și a cărui comemorare are loc astăzi la nouă ani de la plecarea dintre noi. Vă ofer lectura: „(La porțile inimilor noastre) Când vorbesc despre Mircea V. Homescu simt revigorante armonii din simfonia amintirilor. Simt pulsând ideile din lava unui Vezuviu pururi neliniștit, gâlgâitor de enciclopedii ce tonifică și cauterizează instant, fără cruțare, fără gușteri bântuiți de melancolii răstignite în pseudomănăstiri lunatice.
Acest spirit incandescent nu era, nu este și nu va fi nici domnul doctor în știința infatuării, nici expertul medicinist al pafariștilor. Mircea V. Homescu rămâne vrăjmașul prafului în ochi, nicicum vraciul vânzător de indulgențe, ci, pur și simplu, iluministul modern croindu-și drum către usturătorul adevăr, adevărul nepomădat. Dornic de aflarea izvoarelor frumuseții umane, așa cum a zămislit-o Ziditorul, rămâne de neuitat și de inamici și de AMICI.
Nu vă fie teamă că din laboratorul homescian, ca din coada unui versant aș cerului, eternitatea îi va eclipsa strălucirea prin niscaiva adversități. Și sfinții le-au avut și-au rămas vii și strălucitori!
El nu și-a luat adio de la noi pământenii încă vii, duhnind a păcate corozive, pentru că pururi va veni la noi să ne cauterizeze un gând smolit sau un zâmbet de șarpe viclean. Stau mărturie maldărul de manuscrise ce pulsează trimise nouă. Scrieri scăldate în soarele înțelepciunii, în vuietul durerii negrăite, în patima iubirii din amărăciuni…
Aplecați-vă fruntea, deschideți-vă sufletul, gândiți-l frumos, cât se poate pe acest CUGET înstelat și făcător de bine. Căci el a evadat din moarte și este astăzi, acum și aici la porțile inimilor noastre. Să i le deschidem fără temere. Nu vom regreta!
(Oxigenul permanenței homesciene) Nu știu cum se face că din ce în ce mai pregnant se confirmă adevărul conform căruia unii oameni de certă valoare, fie de aici, din urbea râmniceană, fie din altă parte a țării, sunt treptat, treptat lăsați pradă uitării. Ne-am bucura din tot sufletul să nu fie așa și cultul oamenilor intrați în istoria spiritualității unor locuri să dăinuie.
Și anul acesta, ianuarie ne tresaltă inima când vine data de 23, zi mare pentru noi, deoarece cinstim cu vibrant respect aniversarea concitadinului nostru, doctorul Mircea V. Homescu (născut pe 23.01.1931-Craiova) pe care noi l-am numit metaforic VEZUVIUL DIN MASIVUL IDEILOR.
Personalitate proeminentă atât în practicarea medicinei, cât și în pledoaria pentru ideile eclatante, de o tulburătoare originalitate, Excelența Sa a hotărât să se stabilească la Râmnicu Sărat (1968), dăruind acestei așezări iubire, competență, înalt profesionalism, energie nestăvilită…
Ce l-a făcut remarcat în zona buzoiană și în țară a fost deontologia de înaltă ținută care i-a luminat cei peste 50 de ani de practicare a medicinei, dar și conținutul scânteietor al eseurilor și cărților pe care le-a publicat.
Un OM care împrăștie lumină, care dăruiește continuu celor din jur ce are mai bun, care zâmbind te oprește să cazi în prăpastie, rămâne viu în memoria colectivă și demn de cinstire. Și acest OM a fost și este dr. Mircea V. Homescu de la care noi și mulți ca noi am urmat cursuri de igiena sufletului, minții, spiritului. Să-i ascultăm doar câteva din minunatele aserțiuni care ne-au desfătat și au devenit veritabile pilde călăuzitoare. La capătul carierei sale, Domnia Sa declara cu o sinceritate covârșitoare: „Eu… amărâtul care semnez mai jos, declar cu mâna pe cord, sub formă de panseu, că toată viața profesională m-am luptat cu trei dușmani fioroși: șocul, infecția și hemoragia, precum și cu un al patrulea și mai scârbos decât ceilalți trei la un loc: invidia urâcioasă a unor confrați de breaslă.” Să înțelegem că această luptă e un rău necesar din care numai oamenii puternici ies biruitori.
Repetăm ce am spus în anii trecuți, anume că ne-am numărat printre norocoșii care au ucenicit la școala unor idei homesciene, școală care a echivalat cu o a treia facultate. În eseul cu următoarea dedicație „Dragului meu prieten, Traian Cristea, pentru a avea cu cine să mai dialogheze (…)” („Vrute și nevrute, de-a valma trăite” 2.oct.2008) m-a fascinat îndemnul la rugăciunea adresată Atotputernicului pentru iertarea neghiobiilor noastre, săvârșite de-a lungul traseului existențial parcurs. N-ar fi rău ca, din când în când, „măcar să-L rugăm să ne ierte, fiindcă L-am dezamăgit în intenția Lui de a face din noi încununarea întregii creații a Lui, de la Facerea Lumii.” Nu de puține ori mă gândesc entuziasmat la ideea alcătuirii unui mic tratat de morală, bazat pe eseurile homesciene. Ar fi de mare folos darul acesta pentru tineri și chiar pentru maturii insuficient maturizați!
Iată cât de actual este adevărul existenței indivizilor care se erijează în gânditori atotcuprinzători, neputând făptui ceva demn de a le motiva valabilitate rodniciei gândirii lor: „Să gândești mult despre multe, dar să nu faci nimic… este ori puerilitate întârziată ori adevărată prostie. Ambele variante mi-au repugnat.”
Păstrarea echilibrului între autoexigență și mulțumirea că ai făcut ceva util este mai mult decât necesară: „Insatisfacție față de ceea ce faci este ceva util. Nu în exces, fiindcă devine… depresie, ceea ce nu mai e bine.” Aviz „perfecționiștilor”!
Ce bine ar fi ca politicienii ajunși în fruntea bucatelor să ia aminte la ceea ce spune ilustrul eseist despre falsa credință a unor aleși, care „se cred mai puternici decât forța de care dispun.” Explicația homesciană este un duș revigorant, care trezește la realitate pe unii aleși infatuați: „Fiindcă puterea pe care se bazează nu e a lor, ci a celor care i-au cocoțat acolo unde se află pentru a le sluji interesele… și –din când în când – câte ceva din nevoile lor. Își dau seama de asta doar după ce au căzut, exact de unde plecaseră pe drumul înșelător al măririi.”
Reconfortante și pline de profunzime sunt reflecțiile referitoare la calitatea ființei umane. Ele afirmă adevăruri consfințite de experiența umanității: „Omul adevărat nu este ceea ce pare, nici ceea ce vrea, ci numai ceea ce reușește să facă.”
Cum să nu-i fie recunoscătoare posteritatea unui cugetător profund, invitându-se permanent la cunoașterea de sine și la a face ordine în „ograda sufletului”: „Conștiința de sine implică recunoașterea și a calităților, și a defectelor; pe primele cultivă-le, pe ultimele alungă-le! Ușor de zis! Știe cineva cât de greu este să faci curățenie în ograda sufletului, operând printre toate cele cu care viețuiești de-o viață întreagă?”
Ceea ce am afirmat în rândurile de mai sus ne îndreptățesc să considerăm că a-l omagia pe dr. Mircea V. Homescu acum și pe viitor constituie o datorie de onoare pentru noi și pentru urmași. MAESTRE, vă suntem recunoscători pentru cât ne-ați dăruit și, cu fruntea plecată, vă mulțumim din adâncul sufletului. Vă asigurăm că aveți locul luminos rezervat în inimile noastre, împreună cu gândurile cele mai frumoase.”
„(TRISTĂ DESPĂRȚIRE –Celui plecat, dr. Mircea V. Homescu) O, suflet bun de bunătate/ Limanul nostru la nevoi,/ Duhovnicescule medic,/ De ce te-ai dus de lângă noi?// Când ne uitam odinioară/ La chipul tău cel prea senin,/ Uitam durerea cea amară,? Opream al inimii suspin.// Și auzindu-ți vorba dulce,/ Deși eram de rele plini,/ Noi nu mai socoteam atunci/ Că ne aflam printre străini.// Acum nu mai are cine/ Să ne mai mângâie deloc,/ Iar valuri și necazuri/ Mai grele vin și mai cu foc.// Privește dintru înălțime/ Spre turma cea fără păstor/ Și-o sprijinește ca să meargă/ Pe drumul cel mântuitor.// În toată vremea vieții noastre/ Noi nicidecum nu te uităm/ Și pentru veșnica-ți odihnă/ Întotdeauna ne rugăm.// Când va suna și ceasul nostru/ Să punem traiului sfârșit,/ Atunci să fii cu noi, magistre,/ De-a pururi nedespărțit.
(IN MEMORIAM MIRCEA) s-A LUPTAT CU MOARTEA-N FAȚĂ,/ Să răzbească i-a fost greu/ Și în zorii dimineții…/ A murit Mircea al meu.// Plâng a noastră despărțire,/ Parcă eu nu mai sunt eu,/ Un prieten de nădejde…/ A murit Mircea al meu.// Câți în lume vin și pleacă,/ Pe pământ au fost mereu./ Nici nu știu când trece timpul…/ A murit Mircea al meu.// Soarta noastră în lumea asta,/ E-n mâna lui Dumnezeu./ Toate însă sunt deșarte…/ A murit Mircea al meu.”
Mulțumim dlui George Anghel, considerat de Mircea V. Homescu ca un frate, pentru inițiativă, pentru cuvintele frumoase din materialul prezentat, pentru tot ce a realizat astăzi. Îi dorim multă sănătate și îl așteptăm la o nouă lectură!
„Eseul realizat de dl George Anghel m-a impresionat pentru că redă fațetele multiple ale personalității doctorului Mircea V. Homescu, considerat o bibliotecă ambulantă pentru vasta sa cultură. Stilul folosit nu este unul arid sau banal, este încărcat de metafore: „soarele înțelepciunii”, „versant ceresc” ș. a. sufletul pus în acest eseu transpare și ne emoționează. Poezia în memoria lui Mircea V. Homescu se remarcă prin folosirea unui laitmotiv în al patrulea vers al fiecărei strofe: „A murit Mircea al meu”, vers ce exprimă afecțiunea ce i-a purtat unui frate și prieten drag. ” (Ecaterina Chifu)
„Prima zi când l-am văzut pe doctorul Mircea V. Homescu, nu mi-a plăcut de el fizic, mai ales că era 1982 și era în ședința de cenaclu, el însușii lector de serviciu. A prezentat un material despre masonerie. Atunci am prins frică de el ți m-am exprimat către Matincă Costea, că nu-l înțeleg de ce dă de gol secretele masoneriei și Matincă m-a pârât, iar Mircea Homescu m-a invitat la d-lui acasă unde am văzut sute de cărți, obiecte de artă, printre care un baston cu măciulie reprezentând capul lui Anton Pan. La plecare am primit împrumut o broșură referitoare la masonerie. După lectura broșurii am înțeles că Mircea V. Homescu este o enciclopedie. Multe se pot spune despre personalitatea lui Mircea V. Homescu, dar orașul a pierdut un suflet, o inimă unică, plecarea lui a însemnat o pierdere pentru oraș.” (Mihai Doina)
„Cred că știți, doctorul Mircea V. Homescu era, de obicei, o fire foarte veselă. Pe George Anghel îl considera frate. Semănau la fizic și aveau o afinitate sufletească unul pentru celălalt.” (Constantin Ștefănescu)
„Eu nu l-am cunoscut personal pe doctorul Mircea V. Homescu, cu toate acestea am reușit să-i descopăr gândirea și personalitatea prin intermediul operei sale. I-am citit toate cele patru cărți publicate: „Aporii metaforizate”, „Ironii semi-serioase”, „Aporii butaforizate” și Aggregator. Din lectura acestor cărți mi-am dat seama că Mircea V. Homescu era un spirit enciclopedic, înclinat în mod special spre abordarea unor subiecte ce țin de domeniul teologiei sau al filosofiei. Materialul prezentat astăzi de către dl Anghel este foarte bogat în figuri de stil și ne transmite emoția și mărturisirea unei prietenii autentice. Este bine că dl Anghel a venit cu această inițiativă pentru ca numele lui Homescu merită cu prisosință amintit.” (Cristi Rusin)
„Referitor la regretatul doctor Mircea V. Homescu, părerea mea personală, este că a fost un foarte bun medic, un foarte bun prieten al cărților și peste toate un mare OM. A fost o figură remarcabilă a acestui oraș, a lăsat în urma lui o sumedenie de amintiri, foarte multe lucruri pe care le-a făcut pentru oameni și merită cu prisosință să-l comemorăm așa cum se cuvine.” (Gică Chiroiu)
„Felicitări dlui George Anghel, lectorul de serviciu de astăzi, pentru omagierea doctorului Mircea V. Homescu, vechi prieten, profesionist medical, slujitor al oamenilor din urbea noastră. Despărțirea prin moarte duce pe lângă durere la scoaterea în lumină a calităților defunctului. Doctorul Mircea V. Homescu era atât medic și psiholog, filosof și apropiat sufletește al persoanelor devenite pacienți. Întâmplarea face ca să-l cunosc atât ca medic cât și ca filosof prezentând în cenaclul nostru diferite eseuri. M-a impresionat atât minimalizarea durerilor pacienților prin glume și atașament, cât și o filozofie sănătoasă de viață prezentată în eseurile din cenaclu. Îndemnul d-lui la meditație era următorul: „învățați să tăceți!” Acest îndemn era un mijloc și o invitație la stoparea ieșirilor vulcanice ale unor persoane. Doctorul Mircea V. Homescu era un fin observator și un critic al tarelor umane. Rămâne în memoria noastră, a celor care l-am cunoscut, ca un om deosebit. Odihnească-se în pace!” (Georgeta Iuga)
La final, slujba de pomenire a fost săvârșită la biserica Adormirea Maicii Domnului din municipiu de preotul Oprea Geanin, pentru care îi mulțumim în mod deosebit.
Sâmbătă 29 iulie, începând cu ora 11:00, la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu va avea loc comemorarea cantautorului și epigramistului Smarandache (Manea) Agheană. Vă așteptăm, cu drag!
