Spații culturale nr. 13 (4)

INTERVIU

GAAL ARON

Cred totuşi că există o patrie a scriitorilor şi eu cred în această patrie spirituală.

Aron Gaal, sunteţi poet şi autor de carte pentru copii, traducător cunoscut atât în ţara dvs. cât şi peste hotare. Ar mai fi ceva important de adăugat la toate acestea?

Adaug cu mare plăcere că am mai scris două drame, multe eseuri, proză scurtă, critică literară, teatru şi critică muzicală. La acestea am adăugat o dramă absurdă, „Iubire pentru patru voci” prezentată la teatrul din oraşul Szolnok, care a fost tradusă şi în limba romană. Volumul de poezii „Infinitul în 35 de clipe” apărut editura Mirador la Arad, ulterior tradus în limba română şi „Strămoşul meu din Neanderthal”, apărut la editura Princeps, Iaşi, au întregit, dacă pot spune, legăturile mele cu România.

Se poate vorbi despre o stare de spirit a poeziei, acum când aceasta străbate o perioadă grea? Nu se mai citeşte, nu se mai recită, tinerii au uitat să fie sensibili.

E adevărat că trecem printr-o perioadă grea. Dar când a fost uşor pentru poezie? Oare înainte a fost mai bine?

Cât de rău a fost? Aveţi un exemplu?

Nu se poate şti cu adevărat care a fost sau este situaţia reală. Când eram copil, prin anii ’60, un roman era editat în 50.000 sau 100.000 exemplare, şi un volum de poezie în 10.000-25.000 exemplare în Ungaria. Putem spune că atunci s-a citit mai mult ca acum? Şi acum, ca şi atunci, s-au publicat cărţile unor scriitori care au servit diferite partide şi politica acestora. Azi un volum de poezie se tipăreşte în 300 (!) de exemplare sau un roman în 500 (!) de exemplare. În Ungaria sunt acum circa 1000 de scriitori. În anii 60 nu au fost nici măcar atâţia. Azi într-un magazin de carte sunt aşezate ca la piaţă în rafturi multe cărţi aparţinând mai multor sute de scriitori. Le-aş asemăna cu pungile de făină şi de zahăr din alimentara. Aceasta creează o stare de deziluzie între cititori şi scriitori. Totuşi am văzut la metrou, în tren, dar şi în tramvai, multe femei şi bărbaţi, dar mai ales tineri care citesc cărţi. Poate nu sunt mulţi la număr, dar sunt speranţe că cineva totuşi citeşte. Aş putea da un exemplu. Statisticile spun că s-au vândut 20 de volume editate în câte 1000 -100 de exemplare şi cred că aceşti cumpărători nu le-au cumpărat doar să le dăruiască sau să le pună pentru decor în bibliotecile personale, ci o parte din ei le-au cumpărat să le citească.

În Europa de vest este promovată lectura publică. Citirea propriilor opere în public ar sensibiliza cititorul, să-l determine să-şi procure o carte tipărită, sau toţi preferă cartea în format electronic?

Cine poate ştii? În această perioadă au loc multe transformări şi noi ne schimbăm foarte repede. Ne adaptăm din mers evenimentelor. Cred totuşi că există o patrie a scriitorilor şi eu cred în această patrie spirituală. Eu cred în cititor şi mai ales în cititorul care se formează în familie şi în scoală. Acum este la modă utilizarea internetului şi a cărţilor electronice. Acestea pot fi considerate un brand. Viitorul ne va spune despre cititorii care selectează cartea tipărită de cea virtuală sau invers.

Vă inspiră cineva / ceva anume atunci când scrieţi poezie?

Mă inspiră o femeie frumoasă, dar şi malul unui râu. Aceste două elemente apar de multe împreună în poeziile mele. Femeia este Maria, Eva, Maria Magdalena… şi alte multe femei din cultura universală; este misterioasa Gioconda, este femeia modernă care mă inspiră, iar eu trăiesc alături de senzualitatea lor feminină. Cândva am scris un poem pe malul râului Mureş, la Arad. Acolo sunt fete frumoase, m-au impresionat apoi râul şi oraşul. Vorbesc cu nostalgie. Poezia mea, „Duminica pe malul Mureşului”, a apărut într-o revistă literară din Arad. Un profesor de la Universitate a cumpărat de la piaţă flori şi, stând de vorbă cu vânzătoarea, aceasta i-a spus că auzise de poemul meu. Acest lucru m-a încântat.

Aţi călătorit mult în România. Aţi cunoscut personalităţi literare care v-au marcat activitatea literară?

Eu sunt în legătură cu literatura română contemporană din anul 2002 în continuu. Cu poetul român Vasile Dan din Arad am început prima colaborare. Atunci eu locuim la Giula (o localitate în apropiere de graniţă, unde s-a născut soţia mea, Magdalena). Acolo am cunoscut cultura minorităţii de la românii din Ungaria. Mai târziu mi-am îmbogăţit cunoştinţele de limbă şi literatură română contemporană din ţara dumneavoastră. În acest sens, poetul Vasile Dan m-a ajutat foarte mult. Împreună am lucrat la prima antologie de literatură contemporanâ română şi maghiară din Arad şi din Giula, care a apărut la Editura Mirador în anul 2004, având titlul „Ponton”. Această antologie bilingvă pot să spun că mi-a marcat activitatea literară în sensul bun. Mă consider un ponton între două culturi şi literaturi din Europa, aparţinând atât vestului, cât şi estului. Cred că literatura europeană acum este cel mai important lucru, deoarece noi suntem deja europeni.

Vorbiţi-ne despre activitatea dumneavoastră literară din Budapesta.

Avem o fundaţie europeană la Budapesta pentru literatură şi cultură, cu titlul EOS 2007. Şi eu organizez festivalul internaţional literar „Mare şi cuvinte”. Au fost invitaţi poeţi din zece ţări în anul 2008 şi în vara acestui an vor veni şi poeţi români. La casa de creaţie au venit din România scriitori în afara festivalului unde au putut schimba impresii, cărţi şi au legat prietenii.
Aş putea spune că viaţa mea se împarte între aceste activităţi care îmi umplu timpul.

Ce e proiecte aveţi de viitor?

Preocupările mele literare se întind pe mai multe planuri. Momentan mă ocup de traduceri. Am tradus din literatura română contemporană pe poetul Vasile Dan şi pe poeta Ana Blandiana şi două antologii avându-i ca poeţi pe Liviu Ion Stoiciu, Lucian Vasiliu, Mircea Petean, Cassian Maria Spiridon, George Vulturescu etc. În viitor doresc să lucrez la o nouă antologie de poezie şi să cuprind mai mulţi poeţi români. Ar mai urma şi o traducere din limba rusă şi un volum bilingv conţinând poezie, eseuri, proză scurtă, din tot ceea ce am citit şi am scris din literatura română din anul 2002 până în prezent. Voi mai scrie pentru copii pentru că eu cred că ei vor fi cititori în viitor. Dar, în acelaşi timp, mă voi ocupa de organizarea în continuare a festivalului „Mare şi cuvinte”, pentru că avem nevoie de promovarea literaturii şi a culturii pe care le reprezentăm.

Aveţi o definiţie a poeziei?

Nu am o definiţie. Mă gândesc la secolul XXI ca la era computerelor şi a navelor cosmice; ce poate fi mai minunat decât poezia?!

A consemnat VIOLETA CRAIU

VIOREL SAVIN

Noiembrie

coboară
decembrie
din munţi –
trecător deghizat în mireasă!

cine-i de acord?
să votăm!…
oh înţelepţi
aprobând ca iarna să vină!

batiste cusute în taină
de culoarea
anotimpului nou
flutură nebune pe străzi

trâmbiţe
albe
clamează
o neţărmurită iubire de fulgi

neştiutele
pârtii
întărite
de aburul vinului fiert…

noiembrie
gemând
înspre Sud!

Agenda

lui Mircea Ghiţulescu care s-a grăbit
să ne părăsească!

tot mai rar îmi scot pălăria
pe străzile oraşului meu tot
mai puţini cunoscuţi
întâlnesc –

voi rămâne singur
cu amintirile
ca într-un teatru de umbre?

şi prin alte locuri din ţară aud
că de golul neîndurător
ce îi împresoară
cunoscuţii mei se plictisesc.

am veşti că tot mai grăbiţi
se retrag la margini de oraşe şi că
în tăcere se odihnesc.

vechea agendă
cu telefoanele prietenilor mei
a devenit jurnalul exact al creşterii golului –
jurnalul acesta / Doamne! / mă seacă de lacrimi

nu mai rezist.
nu mă obliga
să îl citesc până la capăt…!

Moartea a ajuns la litera „S”

ziarele scriu
că Moartea
a ajuns la litera „S”
că mulţi dintre noi
în partea asta de alfabet
după brume de toamnă
sunt tocmai buni de cules –
buni de cules
de Nobila Doamnă.

cât de singur eşti
când îţi dă de-nţeles
trupul de carne-amorţind!…
asta înseamnă
că în curând
voi fi cel ales
alte părţi să colind –
tăcut să colind
ah, Nobilă Doamnă!

am iubit uluit
am minţit
am băut pe ales
ne-ntrerupt ai fost vieţi-mi
altă faţă de înţeles…
– te-am luat cu laptele supt
m-ai uitat la cules

asta înseamnă
Nobilă Doamnă
că şi pe tine
Timpul te-nseamnă!

… ziarele scriu
că Moartea
a ajuns la litera „S”

Urmele mele pe zăpada cea vânătă

ninge abundent
cu fulgi mari de ură –
peisajul existenţei noastre
are culoarea aceasta
de gheaţă vineţie.

rareori vreo adiere de patriotism
exportă fulgii
sub formă de furtună peste orizont!
obişnuim de veacuri
să ne urâm între noi.

fulgii cad tot mai mari / alerg disperat
printre nămeţi căutând
să vă anunţ
că troienele urii
se aştern peste triste oraşele noastre.

în goană stârnesc avalanşe şi
marii iubitori de perfecţiune
cer să fiu condamnat la uitare:
strigă înţelepţii
că-i tulbur cu nepotrivite
urmele mele pe zăpada cea vânătă.

Strigăt (5)

!

merg printre voi
cu mâna întinsă:
„daţi-mi o fărâmă de iubire
vă rog…!”

în fiecare seară
mă întorc acasă
cu buzunarele burduşite
de înjurături
uimitor de frumoase
!
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Locuri închise

… da, da! / tot ceea ce zguduit am văzut
s-a prăbuşit
cu mare tăcere în mine –
auzeam doar secundele cum
se frecau iritate unele de altele.

prea plin
de experienţa de neuitat
luminile ochilor mei
s-au înecat în lacrimi.
şi am căzut

„dar…
de fapt
ce ai văzut?”

am încercat
să vă răspund / imprudent
am rememorat tot ceea ce s-a surpat
cu îngrozitoare tăcere în mine
şi iar am căzut!

„dar…
de fapt
de ce ai căzut?”

nu vă pot spune.
aud cum secundele
se freacă tot mai împăcate
unele de altele şi…
tac.
………………………………………….

sunt locuri în memorie
pe viaţă închise!
de frică

Din volumul „Negociind cu existenţa” în curs de apariţie

EUGEN EVU

Celestul dizident

Un veac constrictiv semne tăioase
de autosufocare şi colaps asurzitor
meridiane ghimpate estetici oarbe
în sine uzurpate religii

despre aproape-tot au strigat
cei neiubiţi, frustraţii unui unic şi tragic sine
acelaşi cu o mie de feţe

precum în Metatext
aşa şi în satrapiile hermeneuticii

ura şi impostura refac temple răului
iar unde s-a zidit poetul Tristei Figuri
aproape orbit încă vede ferestre
– de ultim sânge răsună vitraliul! –

Aura ta fisurată se autovindecă
nu uita nu uita
Celălalt Timp, cel din Somn
Cel din Starea cunoaşterii

Am spus-o doar cei de departe
au înţeles:
nu a fi iubiţi este legea
ci de a iubi cu preaplinul –
iată ultima moarte.

Aina Daina

Verde cuib zburat de cuc
Inimă prin veac năuc
Norii vin, nouri se duc

Codobatură la prag
Prin prelucile de fag
Suflete, de cin` ţi-e drag?

Cât a fost şi cât mai este
Să ne-ntoarcem în Poveste
La izvorniţa din Creste?

Nouri vin, nouri mă duc
Zeu desculţ şi zăbăuc
Jumătate eunuc
Pe umăr cu-n guguştiuc
Om şi oamă-n timp uituc!

De necum îngreunat
Sus la Cogaiion beat
De canabis înstelat
Răzleţit şi înzăuat
La gorun trăznit
Dalb împodobit
Gata de nuntit

Rabd neîntregit.

Divinaţie matinală

Cerlumină-n pielea goală
Norsplendoare ce ne spală

Aina Daina râde taina
Goliciunea, sacră haina

Eufonic melos sfânt
Zbate aripi de Cuvânt
În continuum Acum
Sumum, sum.
Rezonanţă cerpământ
Suntem
Sunt.

Septembrie natal cu lună

Cum creşte-n ape luna plină
Se-ntoarce iar Septembrie natal
Sunt încă viu, bătrân al meu Ardeal
Cu şapte vămi şi-o vamă smaragdină.

Cum nici n-ar fi, cum doar s-ar povesti
Ca-n basmul cu “plângea să nu se nască”
Şi suie luna plină, va să nască
Prin oglindire soare nou şi-o zi
Din Miazănoaptea cea Dumnezeiască.

Latenţă

Zeul tăcea în seminţe. Timp visat
Golul de nimb, rece jar, o răbdare
ce-n somn susţine pulsul înstelat
preaplinul foamei de multiplicare…

Cosmopoem

La Mările Somnului, pe Munţii din Vis,
Cartea lumii Misterul aproape – departe
Trup cuvântului, Verbul de nimeni ucis
Înnoindu-se Sieşi nicicând se desparte

Cărui timp călător, duh al meu (doar ca parte),
Paraclet care sacru cobori în profan
Pe nirvanice aripi Te vindeci de-o moarte
Şi de viu Te reumpli prin cosmic Alean

Jumătatea bărbată se rabdă femeie
Pe latent orizont – suspendat prag al crucii
Inefabil rodind din dorinţele – zee
Fecioria cunoaşterii-n ochiul răscrucii…?

Suflet fiind chemător, miez al Noimelor, scris !
I te duci în cunoaşterea cea fără moarte
Nezidit în magneticul, treaz Paradis
Cine-Anume se-nfruptă din Sine, Astarte ?

Veghetor diafanelor umbre divine
Levitând pe Splendoare străpur ?
Cer gândit dăruind pulsatoriu Azur
Ca lumină a lumii ce este, ce vine…

De nocturne veniri şi-nzoriri ce perindă
Miriade de quarci, infinită oglindă.

Ca nicicând şi niciunde Etern pretutindeni
Libertatea pe sine se naşte mereu
Seminţie stelară-nflorind pe Armindeni
Unicitatea / Viul Dumnezeu.

Colaje pentru M.

Lentoarea vieţii-i una, aceeaşi cu a morţii
Tot dăruind preaplinul, pe tine-n van te pierzi
Iar arderile tale te-ntunecă, nu sorţii:
Resoarbe increatul ce pierzi rupând din tine…
Vampirul energetic, tenebra altui Sine,
Te stoarce cum pe fructul prădat, cu neruşine,
( Cel copt, ba chiar amarul acelor încă verzi..!.)

*
Ah, demonetizarea lucrează mincinoasă
Valoarea când decade în nonvaloarea calpă
Alt preţ frânge urâtul de partea cea frumoasă,
Plăteşti ca zeciuială sutimea vermănoasă
Şi pervertirea minţii din frunte face talpă…

*
Ceva din lume, straniu, se retrage
Se-nfruntă golurile oarbe – orânde
Cu zbaterea naturii când, flămânde,
Se-ucid ca energii energofage

Critica

Critica actelor creative
ale altuia
este impotenţa
infertilitatea moleculei
post-androgine
este orgasmul rece al
inimii… eboşă grafem orb
al moluştei de a-şi
spirala cochilia.
este dogma
asimetriei unei
paideume
în descompunere

doliu pe curcubeu
al Estincţiei.

EMPHATOS

O fugă-i totul de dorinţi în sine
Cerul de sus, cel oglindit, se zbate
Pulsând adânc al nopţii înstelate
Primordie – n geneze repetate

Zburate muzici! Cugetul e-n toate…
Vibraţii, roi al lumilor zeieşti
Ecou din viitoare lumi create
Venind să iarăşi fie. Suntem! Eşti!

Cuvântu-i Viul, Întretimp-aura…
Fiinţei trup să-şi cânte-Nvestitura
Diezmerd sărut, sublim din muşcătura
Dorinţei, Ea renaşte Creatura.

Eros de sine dornic – rodnic râde…
Doimea-n somn străpunsă încolţind
Vlăstarul sacru-al Noimelor limpide
Prin tulbure-agitatul Dor suind

Pe aripi Verticala saltă-n spaţiu
Şi-ngenunchează-n Logos Verb-nesaţiu
Ce-a fost să iarăşi fie, înviind.

NAOS

(poem brusc trezit)

Ca-n ape clare, calme, oglindind
Nirvanic starea-i freamăt ce adună
De rune murmur plinului de lună…

Naos de tâmple, melodios vibrând
Mirarea că exişti, extaz străpur!
Viu dor interior şi-nalt Azur
În suflet se-mpreună. Sfânt orgasm…
Dintotdeauna, miez zburat, fantasm
melodic Sieşi Verbul dimprejur

Şi-atunci te-ntrebi uimirii de a fi
Al cui e Gândul? Foamea de-a iubi,
Ce ştie moartea şi tu nu vei şti

Străină fericirea-i vis trezit
se face sacru cuget auzit…
sub stele care râd (…)