Căruța cu virgule – Schilodu’
– Deșteptareeeaaa! striga fruntașul Clichici din capătul dinspre baie al dormitorului.
– Hai, băăă, bibanilor! La înviorare, `vă-n gură! Ajung io înaintea voastră?
,,Bibanii” se-nghesuiau să iasă cât mai repede din dormitor, cu ochii cârpiți de somn, căutându-și bocancii pe hol, încheindu-se la pantaloni sau strângându-și centurile din fugă.
– Iaaa! Bibanu` se mișcă-n reluare! Bibanu` vrea cumva clătite? Atențiunee! Pluton, în coloană adunareaaa! Pfooaai de capu` meu! Nu sunteți în formație, bibanilor?!
– Hă, hă, hă! Bă, Clichici, nu vezi, bă, că-i doare-n brișcă de tine? Iote ai mei, dacă-i instruiesc! Ce frumoși sunt! Iaute! Ca florile!
– Bă, Bumbac! Ia mai du-te tu dracu` și nu mă mai ,,nerva”!
După ce Bumbac și plutonul lui plecară în alergare, Clichici se întoarse către plutonul lui, urlând:
– Băăă! Ăia cum poate, bă să iasă mai repede și voi nu? A?! Culcaaat! Băga-mi-aș…! Culcat, bă, n-auziți?! Soarele și Dumnezeii mamilor voastre de bibani cocliți!
Soldații se aruncaseră unii peste alții să ia poziția culcat, așteptând cu înfrigurare următoarea comandă.
– Dreeepți! Schilodule, ia vino-ncoa`!…
Schilodul, un ardelean slăbănog înalt și neîndemânatic, alergă spre gradat, împiedicându-se în șireturile bocancilor…
– Aaaaoleeeu! Vezi să nu te rupi, bă! Bază soldatu` Schilodu`…
– Apăi, tovarășu` fruntaș, pă minie nu mă cheamă Schilodu`! Mă cheamă Hemeiuș și îs din Jina!
– I-auzi, p… mea! Bibanu` comentează! Bă, te cheamă cum zic io, da?! Bază soldatu` Schilodu`!
,,Schilodu`” nu răspundea ,,Bază!” așa cum trebuia, și toți ceilalți așteptau reacția gradatului. Acesta, cu ochii ieșiți din orbite, roșu la față de furie și frustrare că nu i se execută ordinul, îl luă de gât pe Hemeiuș și-l trânti pe pământul înghețat, plin de bruma dimineții de noiembrie.
– Morții mă-tii și dumnezeii mă-tii de biban! Nu ezecuți, ai?! Nu ezecuți ordinu`?! Și-l lovea cu bocancii unde nimerea. Hemeiuș se chircise sub ploaia de lovituri icnind înfundat,până când Clichici începuse să obosească și el…
– Morții…. mă-tii…. și… dumnezeii… mă-tii… zicea el sacadat. Scoală-te, bibane… în morții și dumnezeii mă-tii!
Schilodu` se ridică și își îndreptă oasele, scuturându-se de iarba brumată și de pământ, părând acum că era mult mai înalt.
– Da` di ce-ați dat în mine, tovarășu` fruntaș? Că io nu v-am făcut nimica! Io mi-s Hemeiuș, nu Schilodu`! Și cu un calm surprinzător, acesta veni încet către gradatul care încă gâfâia după efortul făcut.
Clichici, văzând cât de înalt era soldatul, se depărta și el, căutând parcă un loc unde să dea adunarea plutonului și în același timp să nu pară că îi e frică de el. Cu o rapiditate pe care nu o bănuia nimeni, ,,Schilodu`” îl prinse pe fruntaș cu o mână de centură și cu alta de gambă, de deasupra bocancului stâng și-l ridică cu o ușurință uimitoare, deasupra capului.
– No, ce părere ai dacă-z dau drumu` ghe-aici, tovarășu` fruntaș? șcrâșni Schilodu`.
– Bă, bă, bă! Lasă-mă jos! Lasă-mă jos! striga gradatul. Săriți, bă, și voi, că mă omoară! strigă el către soldații care priveau încremeniți scena. Doar aburii respirațiilor se înălțau în aerul rece. Aaaa! Nu săriți niciunu`?! Ai dracu` ce sunteți! Las` că vă alerg io de vă iese cuiele în talpă!… Care nu v-oi omorî io cu instrucția… lasă… vă dau io în gât la tov căpitan!… Vedeți voi pă dracu`!… Aoleu, ce-mi faceți voi mie, bibaniloooor!
Schilodu` continua să-l țină ridicat și dintr-o dată, Clichici reveni la un ton mai blând.
– Hemeiuș! Hemeiuș! Hai, mă, lasă-mă jos! Gata, nu-ți mai zic Schilodu`!
Și Hemeiuș îl lăsă ușor jos, ca și cum ar fi avut grijă să nu-l rănească… Fruntașul își aranjă centura, își frecă brațele să și le încălzească, făcu doi pași înapoi și arătându-i cu mâna locul unde să se așeze, urlă:
– Baazăă soldatul Hemeiuuș! strigă fruntașul cât îl țineau plămânii.
Dar soldatul nu se grăbi să ia poziția indicată, ci încet, trecând agale prin fața gradatului, se opri, se uită lung în ochii acestuia și spuse molcom:
– No, apăi așe! și se așeză în locul locul indicat. Baaazăăă!! urlă el atunci.
– Plutooon, în coloană adunareaa, `r-ați ai dracu` de gojgari! zbieră fruntașul.
Și toți soldații care tremurau de frig la bustul gol se buluciră să-și găsească locul în formație dar și să se încălzească, cumva. Datorită înălțimii sale, soldatul Hemeiuș era în fruntea plutonului, astfel că și din cauza asta fruntașul Clichici luă o distanță mai mult decât regulamentară în fața formației, și urlă peste umăr:
– Înainte pas alergătoor, marș! Un` doi, trei, patru! Un` doi, trei, patru!… Stâng-drept, stâng-drept!… Zgomotul cadențat al bocancilor plutonului lui Clichici se alătură celorlalte care executau înviorarea în acea dimineață geroasă de noiembrie.
– Bine, Hemeiușule! Bine i-ai făcut, `tu-l în gură de nenorocit! se auzeau vocile șoptite ale soldaților în alergare…
