Literadura nr. 28 (8)

Ramona MÜLLER

Mai la deal și mai la vale

Purcedem din nou la drum, în inima credinței
românești. Maramureșul. Oamenii locului respiră
demnitate, hărnicie, devotament și multă iubire.
Pe lista mea de așteptare, Mocănița de pe
Valea Vaserului era de mult un obiectiv pe care
doream să-l ating. Râul Vaser străbate Munții
Maramureșului formând o vale minunată pe o
lungime de 40 de kilometri. Trenul cu
locomotivă cu abur era destinat transportului de
lemne și este alimentat tot cu lemne. Punctul de
plecare îl constituie Vișeul de Sus, CFF (Calea
Ferată Feroviară).Traseul durează 5 ore și
jumătate cu opriri până în stația Paltinu și se
desfășoară pe 22 de km. Aflată aproape de
granița cu Ucraina, linia a fost construită după
ecartamentul austro-ungar de 760 mm. Acesta
este cel mai îngust ecartament de cale ferată din
Europa, util atât pentru transportul de lemne, cât
și pentru turiști. În apropierea gării din Vișeu de
Sus, este postat la vedere un însemn din fontă –
ultima bornă de frontieră care a marcat în 1927
granița dintre România Mare și Polonia. Borna
era amplasată pe Vârful Lostun din Munții
Maramureșului.
Pornim. O călătorie în timp. Locomotiva
neagră pufăie printr-un imens nor negru-cenușiu,
scoțând sunete metalice, stridente, asemănătoare
cu chiuiturile oșenilor. Vaserul însoțește
garnitura trenului pe partea stângă. În fiecare
vagon există câte o sobă alimentată cu brichete
de lemn. La fiecare oră trebuia alimentată cu un
brichet, conform instrucțiunilor afișate. Vagonul
nostru este din lemn, la fel și banchetele. Turiști
din Asia, din Marea Britanie admiră mocănița.
Suntem sfătuiți să ne păstrăm aceleași locuri și la
întoarcere.
Mocănița șerpuiește cu 30 km/h valea de
munte, străjuită de pădurea deasă pe partea
dreaptă, de stânci abrupte și seninul albastru. Din
când în când câteva pepiniere și exploatări
forestiere sunt semnele intervenției umane în
acest colț de rai. Pe măsură ce ne afundăm în
sălbăticie, gospodăriile localnicilor devin tot mai
rare. Valea se îngustează. La curbe șinele
trosnesc. Dacă deschizi geamul, poți atinge cu
mâna arbuștii. Străbatem un defileu stâncos între
stațiile Glîmboaca, Cozia și Novicior. Primul
popas îl facem după 16 kilometri pentru
alimentarea cu apă a locomotivei. Servim câte un
sandvich. Multe băncuțe și mese. Locul de popas
este foarte bine amenajat. Am ocazia să observ
mulțimea pestriță a turiștilor. Fiind minivacanța
de 1 Mai, mulți părinți cu copii. Din nou în
vagoane.
La Paltin coborâm în stația cuprinsă între linia
ferată și râu. Traseul turistic se sfârșește în acest
loc. Și aici foișoarele din lemn, destul de multe,
băncuțele și magazinele care deservesc turiștii
sunt cadrul optim de relaxare și servire a mesei.
Un grup de tineri format din 3 cupluri
maramureșene, încep a dansa pe o platformă în
mijlocul popasului. Noi am făcut parte din cel deal
treilea tren. Lume multă. Se încing horele,
răsună valea de bună dispoziție. și de tropotita
maramureșeană. Dincolo de punctual terminus
Paltinu, Bardău, Botizu, Șuligu și Făina destinate
exclusiv încărcării buștenilor. Dăm o raită în
amonte. Trenulețele șuieră pe lângă noi. Tot aici,
în pauza care este mai lungă, avem timp să
vizităm și muzeul maramureșean amenajat într-o
căsuță de lemn. Acesta cuprinde un trenuleț
machetă și câteva panouri ilustrate cu informații
privind Valea Vaserului, locomotiva cu abur,
calea ferată forestieră, exploatarea forestieră,
precum și aspecte despre Primul și al Doilea
Război Mondial în Maramureș și rezistența
armată în zonă. În cimitire, în fraternitate eternă,
dorm combatanți germani, italieni și ruși. Asculți
relatări despre umanism, despre fraternizarea
inamicilor germani și ruși pentru îngroparea
creștinească a morților; despre „Stânca
Soldatului”, un stei de pe care un soldat neamț,
condamnat, trebuia să se arunce în hău, fiind
absolvit de la moarte dacă reușea să doboare,
tăind doar cu baioneta, un brad falnic, pe durata
unei zile. A reușit! Emoționant și pilduitor e
faptul că, în anul 1987, acel soldat, acum cu
părul albit, a revenit pe aceste locuri, împreună
cu familia, comandând un drum special cu
Mocănița, arătându-le locurile și rememorând
evenimentul, atenționându-i că, datorită voinței
lui de a trăi, ei, ca urmași ai lui, există.
La întoarcere se schimbă doar locomotiva. Ne
îmbarcăm și pornim în sens invers. Denumirea
micilor locomotive cu abur mocănițe, provine de
la cuvântul mocan, desemnând țăranul înstărit
din regiunile transilvănene de munte. La urcare,
locomotiva împingea vagoanele goale. Lemnul
era încărcat din exploatările forestiere, iar la
coborâre greutatea încărcăturii influențată de
gravitație facilita deplasarea trenului la vale.
Mocănița de pe Valea Vaserului este ultima cale
feroviară forestieră activă și funcțională din
Europa.

CENACLUL LITERAR „I.L. CARAGIALE”
PLOIEȘTI

Nici artă fără de înțeles, nici înțeles fără de
artă nu pot plăcea.
I.L. Caragiale

Cenaclul „I.L. Caragiale” din Ploiești este unul
dintre cele mai longevive cenacluri din țară, fiind
înființat în 1949. În prezent își desfășoară activitatea
sub egida Asociației culturale 24Pharte. Membrii
cenaclului se întâlnesc bilunar la sediul Filarmonicii
Paul Constantinescu din Ploiești. Integrat în actul
de cultură, cenaclul susține libertatea de gândire și
expresie, dincolo de formula hibridă și latura
normativă. Discuțiile sunt centrate pe interesele
participanților: creații literare (poezie, eseu, proză),
filosofie, istorie, film, sculptură, educație, social etc.
În perioada ianuarie 2022 – aprilie 2023 invitații
noștri au fost scriitorii: Cezar Mihai Pârlog, Adriana
Ungureanu, Christian Mocanu, George Tei, Cati
Enache, Anda Mihaela Miroiu, Maria Bem,
Luminița Bratu, Doina Ofelia Davidescu, Christian
Crăciun, Dorin Boroianu, Anda Mihaela Miroiu,
Ana Maria Stoica, Ioana Dumitru, Patricia Iulia
Iancu, Mihail Ivănescu, Livia Dimulescu, Raul
Sebastian Baz, Emilia Petrescu; criticul literar
Marian Zmaranda, jurnaliștii Chifu Leonida
Corneliu, Florin Manole, Mihai Ioachimescu,
studenții Apostol Toma Alexandru – Facultatea de
Sociologie și Resurse umane, Apostol Mihail
Teodor – UNATC, Liviu Ioan Manole și Schipor
Matei – Facultatea de Teologie; d-nele profesor
Emilia Luchian și Daniela Ioniță; regizorii Cătălin
Apostol și Gabriel Comanroni.
Ca parte activă în procesul de creștere valorică și
promovare a culturii prahovene și naționale,
cenaclul nostru are un rol important în crearea
contextului în care scriitorii, artiștii, operatorii
culturali, cercetători și autorități să se poată întâlni și
comunica.

Fotografii: Ramona Müller
*sub coordonarea Asociației. „24P harte” ~ Nu
există patriotism fără patrimoniu.
Președinte: Ioan Vintilă Fintiș.
Secretari literari: Ramona Müller și Ana Nedelcu

Eveniment cultural

Adrian SIMEANU

Când vorbește un actor

… audiența n-are decât să-l asculte. Cu atenție și interes autentic. Fincă Șerban Pavlu, în cazu` de
față, are ce spune. Și, mai ales, știe ce spune. M-am convins de asta la Centrul Cultural Pitești. Unde
a-ncercat și reușit negreșit să ne țină-n puterea vorbelor sale mai bine de două ceasuri. L-am ascultat
meritat și-am dialogat cu el intens. Căci a grăit liber și atractiv de nu se poate. Despre rostul actorului
între oameni. Legătura de neocolit cu aceștia, atâta vreme cât vine-n contact cu ei. Pe scenă, pe ecran.
Formarea și condiția lui profesională. Viața personală chiar, ce-l canalizează indubitabil în muncă.
Ca să nu mai zic de talent. De vocație și stăruință în a crea roluri credibile. A le da autenticitatea
cuvenită. Și, desigur, impactu` la public. Fără de care n-ar atinge performanța și n-ar avea parte de
apropierea și aprecierea noastră…
Ei bine, Pavlu nu se poate plânge că nu le-ar fi dobândit pân-acu pe deplin. Peste doi ani împlinește
jumate de veac. Și se poate mândri că filmu` și teatrul îi sunt cert familiare. L-am văzut și eu în
diverse, știu că așa-i neîndoios. „Dă-i Bătaie” (precum e scris pe afiș, din păcate) este un exemplu
teatral concludent. Temă de actualitate, regie faină, colegi unu` ș-unu`. Rol potrivit, joc adecvat.
Convingător și captivant. L-am urmărit îndeaproape pe Șerban întruchipând la fix un anume personaj
în piesă. Care te pune pe gânduri cumva. Da` cu rost, categoric. Iar acuma, reîntâlnindu-l ca simplu
civil (cum s-a prezentat la un moment dat), m-a convins și mai dihai de potențialu-i intelectual și
artistic. Sincer și curajos, a spus unor lucruri pe nume. A elogiat oameni de top din branșă (Andrei
Șerban, Liviu Ciulei, Victor Rebengiuc ș. a.). A pus între limite reale dramaturgia autohtonă actuală.
Concluzionând întemeiat că-ntotdeauna e loc de mai bine. Pe mine determinându-mă să-l aștept cu
alte prilejuri măcar pe măsura celui rezumat în astă tabletă succintă impus.
Pentru că n-am reamintit decât unele dintre cele rostite și auzite în cel dialog fructuos, binevenit.
În fond, „Actorul și societatea”, tema propusă, fiind mult mai largă. Ce se compune firesc din varii
aspecte. Ca un puzzle complex, presupunând neapărat reîntâlniri și discuții periodice viitoare. Cu o
publicitate sporită ca să crească și număru` celor prezenți la ele. Deoarece niciun scriitor local
consacrat n-am dibuit printre noi, câțiva, câți eram, oricât am cătat cu privirea. Exceptând moderatoru`
care rămâne deficitar în rostirea-i. Și nu se-aude perfect de la un capăt la altul al micii săli de
conferințe. Mereu tapetată cu fotografii, picturi, util și odihnitor. Așa că voi ca bucureșteanu` să mai
vie p-aci. George Mihăiță, Vlad Zamfirescu, și dânșii. Bleonț, Boroghină, Vișan, de asemeni. Sau
Andrei Șerban, și mai și. Goșu, Cornea, Lăzescu, Pîrvulescu. Liiceanu (cei doi), Patapievici,
Cărtărescu, Pleșu, Gârbea, Mihăieș? (Ne)răbdători așteptăm, să ne bucurăm de va fi să fie…