Ora de muzică 56
Și totuși. Este cum am crezut inițial. Sting este capul marilor răutăți din Police. El și viziunile lui….
Și nu doar ale lui, fiindcă i se poate atribui doar rolul găsirii printre amintirile tinereții acestui nume dat albumului patru. Ghost in the Machine, titlul conferit de Arthur Koestler studiului filozofic referitor la psihologia umană. În termeni generali el consideră că mintea omului nu este o entitate nematerială independentă, o locuitoare temporară cu funcția de a regla organismul. Chiar evoluat, creierul păstrează structurile primitive, structuri care se fac practic vinovate de acțiunile auto-distructive, gândiri care au dus la folosirea armei nucleare. Lăsând speculațiile și relevanțele lui Koestler și altor vizionari regizori care au folosit această sintagmă ,,fantoma din mașină”, concepția muzicală a lui Sting, adaugă înregistrărilor noi valențe prin adăugarea instrumentelor de care nu făcuse uz până atunci. Vorbim de sintetizatoare, piane și alămuri. S-au simțit destul de rău atât Copeland cât și Andy de eferveșcența și încăpățânarea lui Sting de a trece spre o altă etapă a creativității. Era normal ca Andy să conchidă că odată cu adăugirile de instrumente, feelingul acela de trei s-a pierdut și odată cu el și apetitul pentru inventică muzicală în comun, și ei, cei doi, au sfârșit prin a acompania un cântăreț pop.
De fapt se sfârșea în acel an o lungă suită de gândiri instrumentale sofisticate, nefiltrate, atinse doar de mania tehnicității a întregii pleiade de trupe celebre. Curios în privința materialul sonor al acestui disc, am trecut de greutățile găsirii pieselor prin Youtube și am ascultat mai multe variante, fiindcă sunt înregistrate câteva demo-uri prezentate casei de producție, printre care și piese care nu au încăput pe album, construite cred după auzul meu cu tobă electronică, synt-uri și voci la foc mai scăzut, variante originale ale discului dar și performing-uri din concertele din 82. Nu pot să nu remarc câteva interpretări vocale ale lui Sting care se apropie până la identic cu a colegului de insulă britanică Jon Anderson. Don’t Give up Your Daytime Job m-a frapat de la început, chiar fără a avea parte de aceeași bătaie ritmică, semăna extraordinar armonic cu Dacă într-o Zi a lui Post Scriptum. Totul se întâmpla la mai puțin de un an. Police a lansat discul în Octombrie 1981 după înregistrări ce s-au făcut în perioada Ianuarie – Septembrie, iar Post Scriptum a scos albumul pe piață în 1982 și 1983, fiindcă, și cunoscătorii știu, a avut două versiuni: în română și engleză. Mai mult, aflu că în fapt acest demo al lui Ghost in the Machine a fost înregistrat în totalitate de Sting, un total de 16 cântece, cântece care au fost puse spre audiție colegilor alături de întrebarea ,,Can you guys play this?”. Multe nu s-au achimbat privitor la orchestrație și voci, însă șase piese au fost date deoparte. De prima v-am spus, celelalte se numesc Don’t You Belive Me Baby, Don’t Think We Could Ever Be Friends, două variante, Don’t You Look At Me, It’s Newer Too Late. Merită ascultate, au o viziune aparte.
După cernerea celor 16 piese de pe demo-ul lui Sting, printre care două variante ale lui Invisible Sun, două pentru Secret Journey, rămâne câte o variantă pentru fiecare și toate celelalte, Spirits in the Material World, Too Much Information, dar nu în variantă instrumentală, One World (Not Three), Hungry For You cu versuri franțuzești (J’aurais toujours faim de toi) și Every Little Thing She Does Is Magic, apar în playlist-ul lui Ghost in the Machine aproape neatinse. Ultimei piese, trecută ca Untitled, instrumentală, n-am reușit să-i găsesc identitatea printre cele de pe disc, însă până la 11 mai sunt de adăugat Rehumanize Yourself, singura colaborare componistică în trei, Ωmegaman a lui Andy Summers, Darkness compusă de Copeland și Demolition Man, melodia cea mai lungă de pe disc, aproape 6 minute puse pe bandă de Sting.
Pe scurt o să spun că eforturile fiecăruia au fost mari pentru realizarea acestei penultime creații de grup. Sting a cântat părțile de bas, claviaturi, saxofon, voci solo și adiționale. Andy chitări electrice, chitări sintetice, voci de spate și claviaturi. Lui Copeland i-au revenit părțile de tobe, percuții, claviaturi și backing vocals pentru două piese: Demolition Man și Darkness. O singură melodie necesită o interpretare puțin mai deosebită și are parte de două mâini dibace, cele ale lui Jean Roussel, pianist pentru Every Little Thing She Does Is Magic, compozitor, aranjor și producător al unor mari artiști mondiali: Celine Dion, Cat Stevens, Suzi Quatro, Bob Marley, Joe Cocker…. Așa cum v-am obișnuit, la final, clasamentul pe națiuni: prima poziție în Australia, Franța, Italia, Olanda, Marea Britanie și Canada; poziția secundă în Billboard 200. Toate în 1981 și 1982.