CulturăSpații culturale

Spații culturale nr. 17 (14)

Reviste literare

ARGEŞ, Serie nouă, Anul XI (XLVI), nr.6 (348), iunie 2011, Piteşti. Vizavi de cartea lui Alex. Ştefănescu, Bărbat adormit în fotoliu, Dumitru Ungureanu spune, printre multe altele: Alex. Ştefănescu opinteşte să construiască despre sine o imagine lirică amuzantă, fără să bage de seamă cum textul îl (de)scrie fără milă şi fără metafore. Evidenţiem, din bogatul sumar al acestui număr, „cronica întârziată” a lui Nicolae Oprea, Satul fără Marin Preda, in memoriam: Ion Zubaşcu (George Stanca), Fănuş Neagu (Marin Ioniţă), Mircea Horia Simionescu (Dumitru Augustin Doman), eseul Când intelectualul public e aspirat de „pompa funebră” de Luca Piţu, Tită – Titus Maxus sau peripeţiile interioare din Glorioşii ani ai ratării (XXXIV) de Aurel Sibiceanu, cele trei note de lectură ale lui Dumitru Augustin Doman la cărţile: Libertate cu zurgălăi de David Ilina, Mic tratat de prostologie cu anexe de George Rizescu şi Ecloga vs machina vs nihil de Florin Stancu, studiul critic Libertatea artistică în concepţia lui Tristan Tzara de Mircea Bârsilă, cronica literară a lui Ştefan Ion Ghilimescu la cartea lui Liviu Ofileanu, Instincte canibalice, şi traducerea lui Leo Butnaru din poezia lui Boris Pasternak.


ateneu
, Anul 48 (serie nouă), nr. 6 (502), iunie 2011, Bacău. Realizatorii revistei au dat de ştire, au constatat că: În ciuda tuturor rezervelor, ideea unui „dosar Eminescu” s-a impus de la sine, materialele primite la redacţie demonstrând interesul pentru această temă. Publicăm, deci, în acest număr, câteva articole diferite, care contribuie la cunoaşterea unor aspecte diferite din creaţia eminesciană: Constantin Noica despre manuscrisele eminesciene, Constantin Prangati, Eminescu şi romanul „Germinal”, Nataşa Maxim, Publicistica lui Eminescu şi Mişcarea Legionară, Ştefan Munteanu, Rosa del Conte despre Absolutul eminescian (II) şi Dan Petruşcă, Dilema Eminescu. Remarcăm impresiile doamnei Carmen Mihalache despre Gala Vede Teatru Buzău, comentariile critice ale lui Marius Manta (Vocile dintre paliere: Cărtărescu III), Constantin Trandafir (Cassian Maria Spiridon, între zodia Berbecului şi zodia nopţii), Adrian Jicu (Un Creangă updatat. Versiunea Eugen Simion), Gheorghe Iorga (Fernando Pessoa fără „heteronimi”), apoi eseurile lui C.D. Zeletin (Muzica şi necuvântătoarele) şi Vasile Spiridon (Omul indisponibil – in memoriam Ion Zubaşcu).


Bucovina literară
, Serie nouă, Anul XXII, nr. 6 (244), iunie 2011, Suceava. De astă dată, invitatul revistei este Emil Brumaru, care, în dialog cu Constantin Arcu, spune: Iar „poet de duminică” nu am fost niciodată! Poemul care poartă titlul ăsta se dorea un fel de a protesta la marile, abisalele, serioasele, mult prea gravele şi severele poezii scrise în epocă, ba chiar şi acum. Prindeam clipa, o exaltam în toate cele şapte culori trecătoare ale curcubeului, îi sorbeam roua sferulată, atîrnată pe firul lung al ierbii, o lingeam ca pe un fagure de miere cu găurele hexagonale, atingeam cu degetele lumina de pe pereţii ei străvezii. Eram obsedat de trecerea ei, de extraordinara ei dispariţie, de efemeritatea bucuriei ce-o trăiam, de magia pufului de păpădie – uite-l, nu e! – percepută de mine cu o acuitate dureroasă, nostalgică. Scoteam din fîntîni îngeri leoarcă de admiraţie c-au fost salvaţi de la înec. La cîţiva metri de casă lucea infinit, extatic, linia ferată terminală către Fălticeni. Locuiam lîngă barieră, în Cotu’ Morii, mai c-aş zice că, probabil, în Paradis.


Cafeneaua literară
, Anul IX, nr. 6/ 101, iunie 2011, Piteşti. Dintotdeauna, poetul a cunoscut extremele, fiind când încoronat cu lauri, când exilat; când lăudat, când ignorat. Uneori, el a fost să fie dat afară din cetate, alteori, să fie îmbrăţişat de ea… Astfel de gânduri i-au fost prilejuite lui Virgil Diaconu de întâlnirea cu „Privilegiul împăratului Carol conferit de Despot”, provocată de Valentin Talpalaru în Academia de la Suceava şi Schola latina de la Cotnari. Cronica de cafenea se referă la Festivalul Internaţional Serile de literatură ale revistei Antares. Remarcăm apoi comentariul lui Gheorghe Grigurcu la Poezia lui Ştefan Augustin Doinaş, studiul lui Mircea Handoca, Mircea Eliade – istoric al religiilor. Tangenţe cu literatura, „Portretul în peniţă” făcut de Florentin Popescu lui Gabriel Stănescu, un „portret de trădător” făcut de Valeria Manta Tăicuţu lui Grigore Ventura şi notele de lectură ale Denisei Popescu la cartea lui Nicolai Tăicuţu, piatra piatră de e piatră. Invitaţi la Clubul Cafeneaua literară sunt poeţii: Khal Torabully (traducere de Niculina Oprea), Claude Ollive (traducere de Letiţia Ilea) şi Ion Toma Ionescu.

Citadela, Anul V, Nr. 2-3-4 (32-33-34), aprilie-mai-iunie 2011, Satu Mare. Din editorialul lui Felician Pop, Stăpânii sistemelor, cităm: Şi dacă în lume, cultura este principalul vector al marilor transformări, la noi ea este pusă până la urmă tot în slujba unor interese care nu au nimic de a face cu vreo idee cât de măruntă de iluminare ori progres. Baronul local, stăpânul tuturor sistemelor, îşi vede chipul „artistic” în oglinda tulbure a culturnicului de serviciu, cel care controlează nefericita şi paupera lume a spiritului „local”. Din cuprinsul numărului, remarcăm eseurile Paternitatea eminesciană de Graţian Jucan, Cioran la Floarea de Foc de Ionel Necula, studiul critic Proza lui V. Voiculescu: exerciţii hermeneutice de Elena Vieru şi cronicile literare semnate de Niculina Oprea (Coaja pergamentului, Fatma Sadâc), Monica Mureşan (Cu privighetoarea pe umăr, Iuliana Paloda-Popescu) şi Ion Roşioru (În jurul începuturilor romanului românesc, Constantin Cubleşan).


CONTA
, nr. 6/2011, apare la Neamţ. În editorialul Cultura e o chestiune de morală, Adrian Alui Gheorghe spune: O înşiruire de nume, de titluri de cărţi sau chiar de idei „goale” nu ţine loc de cultură. Pentru că, conform definiţiei unanim acceptate, cultura e ceea ce îţi rămâne după ce ai uitat totul. Adică: produsul culturii este educaţia. Cultura o vezi pe stradă, în magazine, în curte, pe scara blocului… Citează şi din domnul Eminescu: Stejarul nu creşte pretutindeni, buruienile cresc în tot locul. Aceasta nu înseamnă că au o putere intrinsecă superioară celor inteligenţi şi de caracter, ci numai că mediul e favorabil pentru decrepitudine morală, nefavorabil pentru sănătate. Din acest număr mai remarcăm: eseul lui Iordan Datcu – Petru Ursache – 80, dialogul lui Adrian Alui Gheorghe cu Ion Zubaşcu (înainte de deces!) şi zguduitoarele mărturii ale acestuia din volumul în curs de apariţie – Omul, pomul şi fântâna. O tragedie românească, eseul lui Luca Piţu – Terorismul moale al înfricoşătorilor occidentali, Aurel Dumitraşcu în corespondenţă cu Gheorghe Grigurcu şi trei proze scurte de Dumitru Augustin Doman.


Contraatac
, Anul XII, nr. 26, mai-iunie, 2011, Adjud. O prezentare exhaustivă a personalităţii şi operei lui Emil Cioran, prilejuită de centenar, face Adrian Botez, iar Ionel Necula detaliază despre Legionarismul lui Cioran. Dintre autorii uitaţi ne sunt rememorate texte de Vasile Militaru. Poezia este bine reprezentată în acest număr prin: Eugen Evu, Ionuţ Caragea, Cezarina Adamescu, Paul Spirescu, George Anca, Florica Gh. Ceapoiu, Camelia Ciobotaru, Ioana Stuparu, Ioan Miclău şi Adrian Botez (traduceri în franceză de Constantin Frosin). Iar poezia absolvenţilor şi a elevilor de la Colegiul tehnic „Gh. Balş” din Adjud este semnată de Valerian Călin, Elena Niculescu, Alexandra Niculescu, Mihaela Muşat şi Andrei Grapă.


Curtea de la Argeş
, Anul II, nr. 6 (7), iunie 2011, Curtea de Argeş. Vocaţia durării, visul duratei este editorialul lui Gheorghe Păun, din care redăm un fragment: Şansa a fost Mănăstirea, cu extraordinarul complex pe care îl reprezintă aceasta – catedrala propriu-zisă, figura lui Neagoe, acum Sfânt Voievod, Învăţăturile sale, Sfântuliţa, necropola regală şi, parcă peste toate, pentru a proba încă o dată puterea mitului, Manole, cu balada sa şi cu fântâna de peste drum de mănăstire. Prin mănăstire, lumea a ştiut tot timpul de Curtea de Argeş. Un paradox se strecoară însă şi aici: jertfa umană nu intră în obişnuinţele creştine, dar de data aceasta tocmai un lăcaş de rugăciune este „beneficiarul” jertfei. Pentru că altfel nu se putea înălţa, nu dura, se surpa noaptea ce se dura ziua. Apoi remarcăm studiile: Arghezi la Palatul Naţiunilor (II), de acad. Mircea Maliţa, Mureşanu 1869, Andrei Mureşanu 1871 şi 1876 de Felix Nicolau şi A doua operă a lui Eminescu de Alexandru Ciorănescu.


Dacia literară
, Anul XXII (serie nouă din 1990), nr. 97 (4/2011), Iaşi. În dialog cu Daniela Gîfu, scriitorul, profesorul în medicină, criticul de artă George Popa spune: Cât priveşte metafora, cuvântul în literatură, aici este vorba de o altă mare răspundere. Cuvintele nu trebuie chinuite, metaforele torturate şi, ca atare, torturat şi cititorul. Cel mai greu în arta scrisului, inclusiv în filosofie, rămâne înainte de toate să-ţi fie limpede ţie ceea ce vrei să comunici, şi apoi să ai darul limpidităţii de cristal, al exprimării fluente, fără poticniri frazeologice şi ideatice. De subliniat că a scrie nu este o meserie, o profesie care se poate învăţa, ci este o vocaţie, o chemare – care se poate perfecta. (…) Important este să-ţi faci din viaţă un poem. Asta însemnează să te bucuri atât de mirifica poezie a naturii, precum şi de poezia creativităţii umane – literatură, pictură, muzică, filosofie. Bibliofilii au citit şi disecat: Ion Beldeanu (Benjamin Fondane, Lumea existenţială şi Duminica istoriei), Ioan Holban (Bianca Marcovici, Muntele meu, Carmel), Vasile Iancu (C. Trandafir, 1990. Anul şarpelui orb) şi Anton Ilica (Gheorghe Schwartz, Cei o sută – Secretul Florenţa).


Însemnări ieşene
, seria a treia, an III, nr.6, iunie 2011. Alexandru Dobrescu ia atitudine, în editorial, vizavi de „intelectualul de serviciu”: Captivată de forma discursului, sensibilă la formulările voit paradoxale şi la vorbele de spirit, lumea nici nu bagă de seamă că îndărătul lor se cască un vid cu întinderi incomensurabile. Căci aceasta e esenţa artei de a vorbi: să creeze iluzia disecării miezului lucrurilor când abia de atinge suprafaţa lor. Puse pe hârtie şi citite cu creionul în mână, cuvântările de oarecare notorietate îşi dezvelesc găunoşenia, uneori chiar incoerenţa. (…) Despuiat de aparenţele ţesute cu, e adevărat, incontestabilă abilitate, intelectualul de serviciu e un impostor în carne şi oase, a cărui supravieţuire atârnă şi de naivitatea celor mai mulţi, dar şi de jena, vecină cu toleranţa, a tot mai puţinilor intelectuali veritabili. Din numărul bogat ilustrat cu desenele, uleiurile şi acuarelele pictoriţei Francine van Hove, mai remarcăm comentariile lui N. Georgescu (Cum a fost arestat Eminescu la 28 iunie 1883 – Sinteze parţiale), Ştefan Afloroaei (Ideea europeană în filozofia românească modernă) şi Cornel Ungureanu (Fănuş Neagu şi recucerirea Balcaniei).


Oglinda literară
, anul X, nr. 115, iulie 2011, Focşani. Din editorialul semnat de Gabriel Funica: Când vine vorba de cultură suntem unanim de acord că televiziunile, cu audienţă, către care cea mai mare parte a publicului îşi îndreaptă, din varii motive, atenţia, nu prea sunt dispuse să editeze şi să promoveze emisiuni pretenţioase care presupun un anumit standard şi confort intelectual. (…) Este remarcabil faptul că avem un post de televiziune eminamente cultural, ceea ce în Europa ultracivilizată, în afară de co-producția franco-germană numită „ARTE”, altceva nu pare să mai existe. Dar şi la noi avem tendinţa, deja manifestă, de a transforma cultura într-un soi de obiect despre care foarte mulţi îşi dau, sforăitor, cu părerea („un popor fără cultură” etc. …) şi dialogul cultural într-un fel de siestă cu ştaif. Remarcăm eseurile lui C. Trandafir, Despre geniu, cu oarece seninătate, Alexandru Micu, Feodor Mihailovici Dostoievski, de la realismul autentic la realismul fantastic (!) şi Ionel Necula, Poetul în dialog cu invizibilul. Gheorghe Istrate, Părintele Anania, portret făcut de Florentin Popescu şi Grădina incandescentă (V) de Ioan Dumitru Denciu.


Plumb
, Anul VII, nr. 51, iunie 2011, Bacău. Acest număr al revistei este deschis de eseul lui Victor Mitocaru, Bacovia in aeternum, din care redăm un fragment: Din felul în care îl imaginează sculptorul, remarcăm un Bacovia păşind îngândurat, cu capul uşor plecat sub apăsarea meditaţiilor profunde ori cedând intemperiilor, asemenea unei plante. Bacovia cel din sculptură nu înfăţişează însă un om în suferinţă. Nu remarcăm aici nimic din durerea lui Laocoon cel sugrumat de balauri. Asta nu înseamnă că este mai puţin nefericit, deşi pare chiar neatins de disconfortul singurătăţii. remarcăm, în continuare: eseul lui Grigore Codrescu, Despre seducţia lecturii (III. Dramaturgia), studiul Simonei-Andreea Şova, Estetica lui Charles Baudelaire (III), notele de lectură ale lui Calistrat Costin la cartea lui Viorel Savin, Exilat în strigăt, evocarea Nicolae Grigore Mihăescu-Nigrim de Mihai Sălcuţan şi comentariile cu tematică istorică: „Nihil Sine Deo” – crezul dintotdeauna al Familiei Regale a României de Romulus Dan Buşnea şi România în vâltoarea războaielor balcanice (3) de Ion Lupu.


Revista nouă
, Anul VIII, Nr. 2 (67) / 2011, Câmpina. În editorial, Florin Dochia, referindu-se la prezenţa autorilor români în alte ţări, traduşi în alte limbi, spune că ea este esenţială din punct de vedere simbolic. Ideea este împărtăşită din revista Télérama, care a constatat că doar 3% din producţia editorială a S.U.A. este constituită din traduceri. Şi conchide Florin Dochia: Vremea sălilor arhipline sau a stadioanelor frenetice a trecut, cum în nefiinţă au trecut şi corifeii lor. Ne aşteaptă micile spectacole de club, de salon, pentru iniţiaţi sau pentru familie – în orice accepţiune ai vrea să iei ultimul termen, cititorule. Remarcăm interviul realizat de Carmen Negreu cu Christian Crăciun, dar şi pe cel a lui Florin Dochia, din 2001, cu Fănuş Neagu. Iar dintre cronicile literare amintim pe cele semnate de Ion Lilă (Eugen Dorcescu, Elegiile de la Badhofgastein), Ştefan Ene (Filip Florian, Degete mici), Florin Dochia (C. Trandafir, Scriitori şi teme – conversaţie în bibliotecă), Petre Rău (Tania Nicolescu, Caii de foc), Camelia Manuela Sava (Nicolai Tăicuţu, piatra piatră de e piatră), Ioana Geacăr (Richard Brautigan, În zahăr de pepene).


Vatra veche
, Serie veche nouă, Anul III, nr. 6 (30) iunie 2011, Târgu Mureş. Din dialogul purtat de Rodica Lăzărescu şi Loredana Tuchilă cu scriitorul D.R. Popescu aflăm că: Teatrul este genul cel mai greu. Cu poezia te mai descurci, mai ales când eşti tânăr; eşti atât de prost şi de naiv încât şi crezi că poţi să scrii poezie, şi chiar scrii. Proza e o muncă în plus, te mai descurci, mai revii… Teatrul este îngrozitor de scris! E genul, după părerea mea, cel mai greu, şi este genul care a dat (nu cred că e numai părerea mea) cele mai mari genii… Remarcăm, apoi: eseurile „La ţigănci” – vama resuscitării sacrului de Ion Nete, Plictiseala de Eminescu – un trend de Mihaele Malea Stroe, Mitul jertfei în dramaturgia românească de Lucreţia Bogdan şi Enciclopedia zmeilor de Mircea Cărtărescu, un posibil model de lectură (IV) de Adela Lungu-Schindler, cronicile literare semnate de Bianca Osnaga (Nicolae Băciuţ, Poemul Phoenix), Petre Rău (Melania Cuc, Femeie în faţa lui Dumnezeu) şi Florin Şindrilaru (Adrian Munteanu, Orele Tăcerii). Numărul este ilustrat cu lucrări de Mircea Pop.

Cititorul de reviste

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share