Cenaclul Alexandru Sihleanu – 13 mai 2023

DRAGOSTEA, LEAC PENTRU INIMĂ ȘI POEZIE

Sâmbătă, 13 mai, ziua Sf. Mc. Glicheria; Sf. Serghie Mărturisitorul, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
Dl Mihai Doina a ținut să sublinieze realizarea Muzeul Municipal Octavian Moșescu din Râmnicu Sărat, condus de dl Alexandru Măciucă, respectiv camera memorială a celei care este patroana spirituală a Centrului Cultural, FLORICA CRISTOFOREANU și a lecturat din pliantul de prezentare:
„FLORICA CRISTOFOREANU (16 mai 1886, Râmnicu Sărat – 1 martie 1960 Rio de Janeiro), fiica lui Vasile Cristoforeanu și a Anninei Rossi este una dintre marile personalități ale urbei noastre, fiind soprană lejeră și dramatică, mezzosoprană, cu un ambitus generos.
Îndrumată de mama sa, cunoscătoare a unui vast repertoriu de canțonete, dar și de tatăl său, debutează la 9 ani, într-un concert public, în orașul natal. După terminarea cursurilor liceale la București, ajunge să cânte în fața președintelui Academiei, Ioan Kalinderu, dar și la Peleș, unde o întâlnește pe Regină. În 1904 reușește să plece în Italia și să fie admisă la Conservatorul Giuseppe Verdi din Milano, pe care îl absolvă în 1907 cu medalia de aur.
Revenită pentru scurt timp în țară, susține câteva concerte la București și Râmnicu Sărat. Pleacă apoi în Italia, unde este angajată la Compania de operetă Capodistria din Trieste și distribuită, în 1908, în rolul titular din Lucia di Lammermour. Urmează o perioadă în care cântă pe scenele din România, Italia, Suedia, Norvegia, Danemarca și Argentina.
În toamna anului 1915 îl cunoaște într-un spital militar din Verona pe locotenentul Gianni Dominici, cu care se căsătorește un an mai târziu, având împreună o fiică. În 1920, după retragerea din teatru cauzată de boala artistei, aceasta se stabilește împreună cu soțul la Torino, îmbrățișând viața de familie.
Din 1922, la îndemnul maestrului Tullio Serafin, se dedică din nou operei, fiind angajată prin concurs la Scala din Milano, unde va lucra sub bagheta unor iluștri dirijori, printre care și marele Arturo Toscanini.
Din 1924 și până la retragerea definitivă din teatru, în 1940, a fost prezentă și la majoritatea stagiunilor Operei Române din București. Și-a păstrat, de-a lungul anilor, numele care a consacrat-o și care-i amintea de locurile natale, pe care în ultima perioadă a vieții nu le-a mai văzut, stingându-se din viață în 1960 la Rio de Janeiro, unde a și fost înmormântată.” Amintiri din cariera mea lirică: „Dacă la baza carierei lirice se află o viață de zbucium, emoții, bucurii și decepții, sfârșitul ei, în loc de a aduce cu sine o supremă satisfacție, deschide un izvor de melancolie, în care se amestecă sentimentul de regret al lăsării cortinei peste un trecut luminos, de duioșia pe care evocarea amintirilor îl trezește și de tristețea unui sfârșit de viață, departe de ceea ce constituia însăși rațiunea de a fi, de a trăi: scena…
…Eu am fost o ființă fericită, deoarece viața pe care am visat-o și mi-am dorit-o, și anume de a deveni cântăreață și a contribui la răspândirea frumosului în rândurile unui public cât mai larg, s-a împlinit întocmai. Soarta m-a favorizat de la bun început și nu m-a părăsit decât în clipa în care atinsesem apogeul în carieră.”
„(Supărare în familie) Cu nevasta nu-i a bună,/ Mai bine de-o săptămână,/ Fiindcă am vândut măgarul/ Să nu dea faliment barul. (Ultima picătură) Ridicând butoiu-n sus/ Să picure licoarea,/ El stătea pe gânduri dus/ Ținându-i lumânarea.” (Safta Leaută, prin telefon, cu drag de Năvodari)
„(O FABULĂ VECHE sau chiar NOUĂ) Un gard de fier se îngrozi/ Cum se dărâmă zi de zi./ Alăturea, un gard de lemn/ Stătea pe lângă drum solemn.// – Eu te privesc și-mi e necaz/ Cum eu mă surp, iar tu nu cazi./ Care-i secretul tău atunci/ Al existenței tale lungi?// – Secretu-l știe-ntregul sat,/ Mă mir că nu l-ai observat./ El nu se află în zăbrele/ Ci-n zeci și sute de proptele!” (Nicu Alecu, Murgești, grupul de epigramiști Alexandru Sihleanu, prin internet)
A urmat lectorul de serviciu, dl Gică Chiroiu, cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura: „ (Singuri) Aș vrea să fiu cu tine departe într-un loc,/ Unde doar marea, vecină să ne fie…/ Să fie viața noastră atât, doar joc și foc,/ Iar flacăra iubirii aprinsă pe vecie.// Să-ntâmpinăm și să privim cu drag,/ Cum se ridică sus la cer culorile spectrale/ Și se formează într-un frumos șirag/ Splendoarea Aurorei Boreale!// Ne-om bucura de tot ce-nconjoară/ Și fără griji, am fi ca doi copii…/ Ne-om bucura mereu de dimineață până seara,/ Iar eu n-aș mai rosti… te-aștept să vii!// Din toată-mpărăția tropicală,/ Frumoase păsări pe loc s-ar aduna,/ Și ne-ar crea o „seară muzicală”,/ Iar nouă viața ne-ar încununa!// Și când natura-n soare reînvie,/ Când cerul e curat, de-azur,/ Apa din lacul rece să ne-mbie/ Pe suprafața lui să fim contur!// Acolo-n apa rece dimineața/ Am merge împreună la scăldat/ Și apa chiar de-ar fi rece ca gheața,/ Că ne iubim, ni s-ar părea doar bună de-mbăiat! (Am pretins, am sperat) Mi-e mintea înceată, nu mai am nici idei,/ Deși știu atâtea despre femei,/ Am sufletul plin și e plin cu iubire…/ Degeaba, nu-mi iese, nu-ți pot da de știre.// Iubesc frumosul și l-am iubit mereu,/ Dar să scriu despre tine, i-atâta de greu…/ Pot să-ți spun doar atât, că sunt ocupat,/ N-ai lăsat nici un loc, nici măcar limitat.// Ești cu mine în tot și te văd peste tot,/ Să respir îmi e greu, doar cu tine eu pot./ Nu mai fac nici un pas, nici măcar nu clipesc,/ Eu în sânge te port, peste tot te găsesc.// Cât de simplu îmi pare să îți scriu ce gândesc,/ Dar degeaba încerc, fiindcă iar eu greșesc/ Și mă-ntorc la cuvinte, vreau din nou să le scriu,/ Când citesc mi se pare, că e totul pustiu.// Un răspuns, doar atât și acum l-am găsit,/ Te iubesc disperat, însă cred c-am greșit/ Și din cauza iubirii imense ce-ți port,/ Nu mai pot să mai scriu, nu mai pot să suport.// Așadar, tu îl iartă pe omul de rând/ Ce-a sperat, fericit c-o să fie-n curând/ Și îl roagă, te rog c-a uitat/ Să se-ntoarcă de unde-a plecat.// Iar acum te-aș ruga, dacă poți și-ai să vrei,/ Dintre toate, iubirea te-aș ruga să n-o iei/ Să mi-o lași ca pe-un leac și să simt că-i păcat,/ C-am pretins la mai mult… Și-am sperat! (Lasă-mă… lasă-te!) Lasă-te învăluită de-nserare,/ Chipul să ți-l deslușesc din pipăiri…/ Să-ți alunece pe față raze,/ Ce-o să le găsesc prin amintiri.// Lasă-te cu trupul nud la soare,/ Ca să te mângâie dulce-ncetișor,/ Să îți încălzească formele perfecte,/ Să se înroșească de fior.// Lasă-te ca vântul să se joace-n plete/ Și să îți încurce părul tău bălai,/ Lasă briza mării pe-nserate,/ S-o auzi cum spune, te rog să mai stai!// Lasă-te atunci când vine ploaia,/ Ochii să ți-i spele, picurii din nori,/ Lacrimile tale s-ar uni cu apa,/ Nimeni să nu știe, că plângi uneori.// Lasă-te în voia mea iubito,/ Să mă joc cu tine ca în poezii,/ Să te construiesc doar din cuvinte,/ Să te fac din rime și a mea să fii!// Lasă-mă să-ți desenez conturul,/ Fața lasă-mă să ți-o pictez,/ Însă la picioare, lasă-mă iubito,/ Inima mea păcătoasă s-o așez. (Cu zâmbetul pe buze) Dacă ar fi să mă-ntâlnesc cu tine/ Și nu e musai să-ți vorbesc,/ Momentu-acela n-aș vrea să se termine/ Ca din frumosul vis să mă trezesc.// În ziu-aceea, față-n față,/ Vom sta ca cei mai buni amici./ Va fi aceea o prefață,/ La cum am deveni „magnetici”!// Pentru că acesta-i fenomenul/ Ce-a stat o vreme la secret:/ Eu nu mai sunt de-acum străinul,/ Că m-ai atras ca un magnet!// Ai ochii cei mai minunați/ Ce răspândesc inteligență,/ Parcă anume destinați,/ Pentru iubire și decență.// Nu sunt atât de iscusit/ Să-ți pot descrie frumusețea,/ Dar pot să spun că m-ai vrăjit,/ Doar cu firescul și noblețea.// Îmi placi! Îmi place și orientarea mea,/ Că ești atât de simplă și-umanistă,/ Și tocmai acest „simplu” mai lipsea/ Din „lumea mea” exclusivistă!// De-acum, în orice dimineață/ Nu lăsa corpul să-ți refuze/ Și să fii, te rog mai îndrăzneață,/ Când ți-așezi zâmbetul pe buze! (Du-mă spre înalt!) În noapte asta du-mă spre înalt,/ Căci sunt mărinimos cu tine, doamnă/ Și-am să te las să mă conduci,/ Oriunde simțurile te îndeamnă!// Îndrumă-mă să fie bine/ Pentru ce ți-ai propus să faci,/ Și-așează-mă cum îți convine!/ Apoi, eu te-aș ruga să taci!// Privirea ta fie cuvântul/ Privindu-te să te-nțeleg,/ Iar la final tu să ai grijă/ Ca să rămân un om întreg!// Presară-n jurul meu petale…/ Toate să se numească dor/ Și toate-atingerile tale,/ Să fie pline de fior!// Să fiu cuprins de ele toate/ Să curenteze corpul meu!/ În inimă și-n suflet pace…/ Iar eu, să mă supun mereu!// O sărutare pasională/ S-o lași pe inimă, te rog!/ Alta pe mâna-mi obosită…Să stea acolo ca zălog! (Arta de a învinge!) Să ai norocul chiar de mic/ Să ți se-ofere tot ce vrei/ Și cu această-nvățătură/ Din tot ce e frumos, SĂ IEI!// În viață totul este greu…/ Le ai, doar de le cucerești!/ O luptă-i viața tot mereu/ Și doar luptând poți SĂ TRĂIEȘTI!// În viața ta vor fi momente/ Când vei vorbi doar prin tăceri…/ Tu afișează-ți optimismul/ Și-nvață-te mereu SĂ SPERI!// Ai să-ntâlnești în viața asta/ Atâți care se cred deștepți,/ Dar important e pentru tine/ Un singur lucru… SĂ AȘTEPȚI!// Îți vei propune să faci multe/ Prin locurile prin care treci…/ Să nu te dai bătut vreodată,/ Că trebuie mereu SĂ-NCERCI!// Vei întâlni oameni mulțime,/ Care mai sus, care căzuți…/ Tu să nu uiți că niciodată,/ Nu poți să treci fără S-AJUȚI!// Viața asta-i schimbătoare/ Și ține cont, de ce primești,/ Iar din puținul tău ai grijă,/ Celor săraci SĂ DĂRUIEȘTI!// Păsări și oameni, flori frumoase/ Ai de la ce să te inspiri,/ Dar nu uita că viața-i scurtă./ Oprește-te, ca să LE-ADMIRI!// De toate vei găsi în viață,/ Dar niciodată să nu minți!/ Fii bun, corect și ține minte,/ Ești om și trebuie SĂ SIMȚI!// Vor fi momente multe-n viață,/ Mai multe decât îți dorești./ Vei fi în culmea fericirii,/ Pentru c-așa e când IUBEȘTI!// E-o luptă viața, dar plăcută/ Și singur ai să te convingi,/ Că fără luptă nu se poate/ Când trebuie mereu SĂ-NVINGI!// SĂ SIMȚI, SĂ IERȚI și SĂ IUBEȘTI,/ SĂ IEI, SĂ SPERI, SĂ DĂRUIEȘTI,/ S-ADMIRI, S-AJUȚI, SĂ TE CONVINGI,/ Aceasta-i arta… SĂ ÎNVINGI! (Fărâma de noroc) Din toate lucrurile frumoase…/ Și multe sunt pe-acest pământ,/ Eu îmi doresc să fiu cu tine,/ Să te iubesc curat și sfânt.// Cu tine să-ncep dimineața,/ Cu tine ziua s-o sfârșesc,/ Să-ți spun atâtea vorbe tandre,/ Să simți din plin cât te iubesc.// Să admirăm ce ne-nconjoară,/ Freamătul vieții să-l simțim,/ Să ne iubim ca prima oară/ Și doi copii din nou să fim.// Hai să ne bucurăm, iubito,/ să facem tot ce n-am făcut…/ Și dacă mai greșim, iubito,/ S-o luăm din nou de la-nceput.// Cum trece timpul! Și ce dacă?/ Nu vrem să îl oprim în loc./ Hai să trăim toți ani-ntr-unul,/ Fărâma noastră de noroc. (Apusul…) Mă uit și nu mă satur…/ Apusul ăsta e fermecător,/ Că-mi vine să mai stau o viață,/ Să prind apusul următor.// Mi se perindă-n goană anii…/ Imagini în culori de nedescris,/ Și de-aș închide ochii pentr-o clipă,/ Sunt sigur c-aș rămâne interzis.// M-așez mai bine în fotoliu,/ Vreau ca să fiu la tot prezent./ Pentru că am trăit o viață,/ Dar din păcate-am fost absent.// Un răsărit și un apus,/ Iar asta se întâmplă-ntr-una…/ Zile și luni și ani s-au dus/ Și-așa va fi întotdeauna.// Am prins atâtea răsărituri/ Plini de speranțe, dar mai trist./ Era normal să prind și-apusuri,/ Dar fără, însă să insist.// Stau în fotoliu confortabil / De parcă-n brațe eu ți-aș fi/ Și de atâta frumusețe,/ Nimic nu pot acum gândi.// Se scurge Soarele încet/ Lăsând în urmă înserarea./ Se duce pentru-a reveni,/ Iar eu aștept s-aud chemarea! (Ca doi amanți) În noaptea asta, să fim ca doi amanți iubito,/ Să facem totul pe ascuns./ Să ne iubim cu teama-n suflet,/ Însă să fie de ajuns,// Vom sta cu simțurile treze,/ Vom fi atenți cum n-am mai fost,/ Vom arde orele-ntr-o clipă,/ Vom sta „cuminți” la adăpost.// Să ne iubim cât mai hoțește/ Să pară tot cât mai curat./ Să profităm fiindcă iubirea,/ Ne este dată, înc-odatʼ.// Nu ține cont, nu fi retrasă,/ Ești prima dată la „furat”…/ Profită și ia tot cu tine,/ Ia cât mai mult, că nu-i păcat.// Ia dragostea, focul ce arde,/ Dorința mea și liniștea,/ Ia zâmbetul și sărutarea,/ Timpul pierdut… neliniștea.// Ia clipa asta cea mai lungă/ Și dragoste-asta de furat…/ Ia amintire-abia născută,/ Ia zborul ce ne-a înălțat.// Ia, fiindcă este prima dată,/ Cenușa jarului nestins./ Ia focul care arde încă…/ IUBIREA MEA… de necuprins! (Hai să fim copii!) În iarna asta hai să fim copii/ Ca să ne bucurăm de marea sărbătoare…/ Să n-avem griji și să umblăm hai-hui/ De la Pământ și pânʼ la Carul Mare!// Să colindăm de mână printre stele,/ Pe fiecare fulg să punem un sărut,/ Ca să-l primească și aceia care/ Nu l-au avut, dar l-ar fi vrut!// Pe raza Lunii care strălucește/ Noi să trimitem mii de spiriduși,/ Să împlinească vise și speranțe/ Și celor mari și celor jucăuși!// Să stăm acolo sus și poate/ C-ar fi mai bine pentru noi și ei./ Lor să trimitem dor și bunătate,/ Iubire la bărbați și la femei.// Când Soarele răsare să trimitem/ Căldură pentru sufletele reci/ Și tot ce-i inimă de gheață să topească/ Să nu mai fie răutate-n veci!”
Dl Gică Chiroiu prezintă astăzi, în calitate de lector de serviciu, o poezie de dragoste în stil clasic, declarativă, declarații… parcă in extremis, o întoarcere în timp într-o realitate virtuală. Și chiar în scris, iubirea de astăzi cheamă în ajutor prea multe cuvinte. Pe lângă dragoste, în Arta de a învinge! titlul spune tot și pe undeva, calcă pe urmele lui George Coșbuc. Îl felicit pentru sensibilitatea prin care vrea să convingă! Sănătate și inspirație!
„Mi-au plăcut poeziile lectorului de serviciu, dl Gică Chiroiu, care într-adevăr trăiește momente plutitoare din vise scrise cu un contur foarte frumos, în care trăiește și în prezent. Îl felicit!” (Floarea Frățilă)
„Ceea ce am ascultat astăzi îmi place și pot spune că este în spiritul lectorului. Poezia este conform dicționarului cu rimă și ritm, și toate poeziile au un subiect comun: dragostea. Poeziile sunt serioase, bine organizate și îl felicit pe dl poet urându-i sănătate, un pix năzdrăvan pentru a crea și mai multe poezii care să constituie o nouă carte.” (Mihai Doina)
„Îl cunosc pe dl Gică Chiroiu, lectorul de serviciu de astăzi, cu frumoasele poezii ce conțin numai dragoste, iubire și dor, parcă trăite pe viu. Cred că vrea să-și spună sentimentele vieții dânsului. Îl felicit și să scrie mai departe, eu studiindu-i cu atenție cărțile pe care mi le-a dăruit.” (Mihai Vieru)
„Nu întâmplător a fost pusă la începutul acestui grupaj poezia Singuri deoarece este încărcată de multe semnificații, metafore, epitete. Încă de la început exprimă dorința de a evada, în timp și spațiu, alături de ființa iubită, acolo unde există fericire, iar „flacăra iubirii aprinsă pe vecie”. Impresionați de frumusețea naturală din jur, vor să trăiască viața la maximum, ca doi copii ce se iubesc nespus. Această atmosferă este redată nu numai de imagini vizuale și de imagini auditive: „Din toată-mpărăția tropicală,/ Frumoase păsări pe loc s-ar aduna,/ Și ne-ar crea o „seară muzicală”,/ Iar nouă viața ne-ar încununa!” Aceste imagini pot amplifica iubirea. Reflectarea în apa lacului a conturului celor două ființe care se iubesc apare ca o prelungire la infinit a iubirii. Eu, recomand scurtarea ultimului vers pentru a respecta măsura versului, ca în fiecare strofă. Poezia Am pretins, am sperat! redă drama poetului care adesea, deși sufletu-i clocotește de iubire pentru tot ce este frumos, este imposibil să redea totul în scris. Inima clocotește de imaginea ființei iubite, dar nu găsește posibilitatea de a reda totul într-o scriere poetică. În poezia Lasă-mă… lasă-te! face un portret al ființei iubite, o ființă ideală construită doar din jocul cuvintelor: „Lasă-te în voia mea iubito,/ Să mă joc cu tine ca în poezii,/ Să te construiesc doar din cuvinte,/ Să te fac din rime și a mea să fii!// Lasă-mă să-ți desenez conturul,/ Fața lasă-mă să ți-o pictez./ Însă la picioare, lasă-mă iubito,/ Inima mea păcătoasă s-o așez.” În poezia Cu zâmbetul pe buze îi sugerez să elimine cuvântul „musai”, care face parte dintr-un argou, înlocuit cu „numai” sau „doar”. La strofa a doua sugerez o altă modificare, „La cum am devenit „magnetici”!” Este o poezie la care trebuie să mai lucreze. Sugerez înlocuirea neologismelor dintr-un text poetic: „umanistă”, „exclusivistă” cu alte cuvinte. Du-mă spre înalt! redă exaltarea sufletului poetului înflăcărat de iubire: „Presară-n jurul meu petale…/ Toate să se numească dor/ Și toate-atingerile tale,/ Să fie pline de fior!” Este o iubire împărtășită și trăită la cote maxime. Arta de a învinge! ne dă lecții de viață asemenea lui George Coșbuc în poezia Lupta vieții și ne învață să ne cultivăm calitatea de om. Ideea de revenire la copilărie este evocată în poezia Fărâma de noroc: „Să admirăm ce ne-nconjoară,/ Freamătul vieții să-l simțim,/ Să ne iubim ca prima oară/ Și doi copii din nou să fim.” Este un text poetic, scris în vers popular, care place pentru muzicalitatea lui. Poezia Apusul… este fascinant de frumoasă: „Mă uit și nu mă satur…/ Apusul ăsta e fermecător,/ Că-mi vine să mai stau o viață,/ Să prind apusul următor.” Nostalgia acestui apus redă regretul omului aflat la sfârșitul vieții și tulburat de amintirile din trecut. Este aceeași temă poetică ca în poezia lui Eminescu Cu mâine zilele-ți adaugi. Dl Gică Chiroiu are esență de poet, să persevereze în publicarea volumului.” (Ecaterina Chifu)
„Am bucuria de a fi astăzi să ascult pe lectorul de serviciu cu plăcere și aș face următoarea constatare: dl Gică Chiroiu este un creator iscusit, pot să zic că are talent, dar e și un pic alintat. Toată creația d-lui este accesibilă, sunt noțiuni serioase, dar hazlii. Sunt versuri pline de dor, dar și pline de durere. Este fascinat de mediul înconjurător, aici îl felicit, este fascinat de iubită, e o atitudine nefixată în timp. Omul la o anumită vârstă poate fi mai realist, cu picioarele pe pământ și cu capul în nori. Frumos din partea d-lui că ne-a prezentat dragostea într-o formă plăcută. Felicitări!” (Dumitru Bardaș)
„Poeziile dlui Gică Chiroiu îmi plac. Poetul scrie cu sufletul arătându-ne că iubirea este arta de a învinge. În poezia Singuri mă regăsesc, deoarece și eu îmi doresc o iubire veșnică. În poezia Du-mă spre înalt văd romantismul trăit de autor, printr-un sărut pasional pe inimă. În fărâma de noroc se pare că iubirea este sfântă, curată și te reface, iubirea fiind fărâmă de noroc. În concluzie: când trăiești ceea ce scrii, este poezie adevărată. Felicitări! Închei cu trei epigrame izvorâte din poezia lectorului: (Iubire din rime) Vrei mereu să iubești muza,/ Pe drum îți este călăuză/ Și nu așa ca ori și cine,/ Îți place să o faci din rime! (Muza I) O da, o simți din pipăiri/ Fiorul gingașei iubiri./ E zveltă ca o căprioară,/ E mai frumoasă în „nuditatea goală”. (Muză II) Totul este despre muză/ Ce îți este călăuză./ Despre ea, însă aud,/ Că portretu-i este nud.” (Nicolae Constantinescu)
„Eu văd în lectorul de astăzi, dl Gică Chiroiu, un mare sportiv, care iubește sporturile extreme, de la înotul în apele reci, în extrema când ajunge în mijlocul jarului nestins. Îmi place acest om deosebit de talentat în a-și exprima aceste sentimente profunde. Nu cred că mă bag la acest joc extrem, fiind deosebit de periculos. Îi mulțumesc că mă face să fiu prudent în acest joc fascinant al sportului în doi. L-am ascultat cu mare bucurie în această zi, deosebit de plăcută.” (Adrian Câmpeanu)
Sâmbătă, 20 mai 2023, ședința Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi închinată Festivalului Național de Satiră și Umor Ion I. Pavelescu sub logoul „Pe urmele lui Pavelescu”, după următorul program:
ora 9:30 – Lansare de carte Epitafuri autor Ion I. Pavelescu – Centrul Cultural Florica Cristoforeanu.
ora 10:30 – Portrete ale unor personalități contemporane – „Elis Râpeanu-teoreticiana și îndrumătoarea epigramei românești” – Centrul Cultural Florica Cristoforeanu.
ora 11:30 – Marian Avramescu – Expoziție de caricatură „Portrete de epigramiști” – Centrul Cultural Florica Cristoforeanu
ora 17:00 – Spectacolul de gală „Pe urmele lui Ion I. Pavelescu” și festivitatea de premiere – Centrul Cultural Florica Cristoforeanu. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie: