Spații culturale nr. 86 (7)

Luminița POTÎRNICHE

descifram încrustațiile de sub casă

uite aici a fost iarna grea
melcul a dat la zăpadă
cu o lopată de datorie
a ieșit la stradă cu micii săi copii
s-au jucat cu bulgării
cât niște cristale de zahăr tos
au luat și acasă
și sub casă
cămările sunt pline de bucurii dulci
beciul are miros de peltea
de castane
și câte jucării au rămas conservate
în chihlimbare albe
la fel ca și treptele pe care
anotimpurile urcau în noi
și se odihneau
pentru cei care mai dormeau
și visau că vin
între lumi sunt semne de melci
de parcă ar fi poteci
de urmare

apneic

zidurile își consumă aerul
apoi duc sufocarea până la geniu
inventează iedera cu inimi verzi
care devine o pernă
pe care se vor expune decorațiile
dacă prin deșert va trece un cortegiu

vis omis

te mai visam și trecea timpul
dormeam mult ca să nu pierd nimic
din vârstele tale nebănuite
tu creșteai doar noaptea

dimineața erai la fel de incert
mă îngrozește ideea
că aș putea trece pe lângă tine
într-o fotografie alb-negru
și să nu te recunosc

ierni personalizate

poți avea și tu iarna ta
o statuetă de ipsos
imitând urletul mic
al unui lup tânăr
zăpada supraelastică
se întinde convenabil
cu cât orizontu-i mai mic
poți avea cât vezi cu ochii
câmpia ta pură
câteva puncte negre de vedere
vor fi după caz corbi
să ai și tu o certitudine
că fericirea e o chestiune
de nutriție
hrănește viața
cu tine

de-a moartea

nu m-ai învățat
că timpul se leagănă singur
că cel plecat e bun plecat
deși îl căutăm cu lumânarea
nu m-ai învățat
că viii nu-i găsesc niciodată
pe cei care sunt
mai vii decât ei
moartea se joacă
într-un colț de
bucătărie de vară de-a
mama și de-a tata
făcându-ne pe noi

traversând cu poetul

poeții traversează străzile
poetic și periculos
am făcut astăzi proba
întâlnindu-mă la semafor
cu poetul acestui oraș
am plecat amândoi pe verde
și pe la mijlocul străzii
el scrisese deja un poem
pe care mi l-a și înmânat
șoferii făceau mărunțel din buze
lăsându-mi impresia că știau tot poemul
până să ajungem pe partea cealaltă
deja se înserase

și lumina îmi mai ajunse
doar de un covrig cu mac
poetul a rămas undeva în asfințit
se făcuse frig
din paltonul pe care îl strângea la piept
ieșea o tufă de trandafiri
și aburul unui alcool
folosit la conservarea inspirației

goluri pentru zile negre

într-o cheie stă
bătrânețea unui copil
scări de marmură rulează filme
cu jucării pierdute
într-un buzunar se coace o dudă
se schimbă vremea
cu dedesubturile negre
se sparge un geam
vinovăția este o minge elastică
nevăzută
un gol
îl punem peste celălalt
până facem o stivă
vom fi copii
vom ținti de spaimă
ferestrele

prevedere

când a plecat tata a bătut un cui
în mijlocul așteptării noastre
știa că ne va fi nesfârșită
și că pe la anul nou se mai strică vremurile
și unde să mai găsim noi cuie și ciocane
într-o epocă a pixelilor reciclabili
din care abia de mai faci sicrie pentru păsări
că și vine o lege care interzice risipa de pioșenie
și ne vedem nevoiți să ne asumăm
toate aceste morți plauzibile

fir lung

cerul curge prin burlane
la zile mari noi ne vom spăla
cu moartea pe cap
fetele mari au așa un păr
des și lung
veșnicia oftează când se încurcă

aceeași pace de care tot vorbim

mâini amputate fără niciun război
jocuri prostești de neînțelegerea sărbătorii
domestice crime iezuiți ai ghicitului în spaime
bobi și broboane de sudoare de prunc
în jurul gâtului o coroană de cal învingător
viața asta e un trap e un galop
e o aruncare din șa
cine se ridică cine te ridică pe cine ridici
vioiciune cam cât să scaperi o petardă
bucuriile mici chinezești țin până le atingi
apoi trebuie să-ți iei altele
magazinul e mereu deschis
fabrica de prostii nu se închide niciodată
disculpă-te n-ai avut când ai fost mic
acum le vrei pe toate deodată
într-un timp atât de scurt
fabrica de timp chiar se mai închide
stocurile se epuizează pe nimicuri
hai să trăim să ne auzim cu bine
să ne veselim cum știm noi
trist de trecerea timpului
de înstrăinarea oamenilor
de insesizabila propășire a societății eterne
de normalul anormalului cel mai firesc
într-o zi ca aceasta e bine
să fii recunoscut drept cel
care împarte lumina în fotoni
și o dă pe rețetă
bolnavilor de lipsă de sărbătoare

Rodica DASCĂLU

toți suntem un întreg

te abați din drum și intri în crângul
cu arbori fortificați de vuietul furtunii.
ani în șir ți-ai dorit să cunoști supraviețuitorii
unor grele încercări. descoperindu-i, trăiești
din plin fiorul. ai avut timp să-ți evaluezi
în tihnă trecutul. să vezi cum golul singurătății
te înfășoară strâns ca giulgiul lui Lazăr
cel înviat după patru zile.
pentru o clipă de pace,
ai plătit un preț, mergând
pe frânghia subțire dintre viață și moarte,
întinsă deasupra unui fluviu tumultuos.
la Sfânta Liturghie, ai gustat din potirul veșniciei.
în alt spațiu, primăvara se strecoară anevoie
printre trupuri fără viață, aliniate pe caldarâm.
totul în jur e scrum. gândul aleargă
spre cel care plătește cu sânge
ora ieșirii tale din timp.

Haihui prin Europa

Stan BREBENEL

DIN NOU ÎN GRECIA

Corfu

Suntem pentru a treia oară în Elada. Dacă primele două au fost sejururi turistice cu cazare în Platamonas, respectiv Nea Gerakini, de data aceasta va fi un pelerinaj ce va cuprinde un traseu destul de lung, dar încărcat de spiritualitate, istorie și geografie, un traseu cu multe noutăți. Pelerinajul a fost organizat de părintele Ioan Necula de la Biserica Eroilor din Buzău, împreună cu părintele Marcel, prin agenția de pelerinaj a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Autocarul a fost plin. Pornim la drum într-o după-amiază de septembrie. Aveam să străbatem Bulgaria de la Ruse la Kulata, prin Sofia, pe timpul nopții. Dimineața devreme intrăm în Grecia unde suntem întâmpinați cu salutul: Kalimera! După ce revedem cu drag frumoasa și fascinanta metropolă, Salonic, cu minunatele sale obiective ce se scaldă în apele limpezi ale Mării Egee, ne îndreptăm, după prânz, către însorita stațiune Paralia Katerini. După o noapte de cazare, plecăm de dimineață către Corfu, dar nu înainte de a vizita un obiectiv pe care l-am mai vizitat: Complexul Monahal Meteora din orașul Kalambaka. După ce vizităm acest obiectiv, ne continuăm drumul până în portul de la Marea Ionică, Igoumenitsa, de unde cu un feribot ne deplasăm în insula Corfu, pentru cazare. Aici vom rămâne două zile. Ajungem relativ târziu. Din port până la hotel străbatem insula, din capitala Kerkyra spre sud-vest, preț de 45 de minute, în localitatea Agios Georgios. Este pentru prima oară când ajung în Corfu și, deși s-a întunecat, privim iscoditori fiecare imagine ce ni se desfășoară în fața ochilor. Portul din Kerkyra este „apărat” de o impunătoare cetate. Orașul nu este prea animat, iar străzile înguste și clădirile vechi ne dau impresia unei așezări patriarhale, în care timpul parcă s-a oprit în loc acum câteva secole. Doar luminile electrice, reclamele multicolore și autoturismele ne aduc în contemporaneitate. Mâine, pe zi, când soarele va străluci cum numai celebra insulă poate fi îmbrățișată, vom descoperi adevăratele valențe ale acestei minunate insule. După ce ne luăm în primire camerele de la hotel și după un duș reconfortant ne aruncăm în brațele lui Morfeu pentru o binemeritată odihnă, pentru că mâine avem multe obiective în program. Dar mai întâi câteva informații despre „insula de smarald”.

Kerkyra

Este cunoscută ca fiind cea mai populară dintre insulele ionice, fiind amplasată aproape de coastele Albaniei de care este despărțită de o strâmtoare cu lățimea ce variază de la 3 la 25 km. Acest mic arhipelag mai are în componență și insulele Paxoi și Othonoi. Clima mediteraneeană, cu ierni blânde și veri călduroase, atrage ca un magnet turiști din multe țări ale lumii, atât pentru peisajul splendid, plajele însorite pentru o lungă perioadă din an și obiectivele turistice și religioase. Din aceste motive, dar și din cauza faptului că ocupă o poziție strategică, insula a fost ca o fata morgana pentru coloniști. Venețienii, apoi genovezii, Despotatul Epirului și sicilienii au fost rând pe rând, și în mai multe rânduri, cuceritorii insulei. Corfu îi spun italienii, însă grecii folosesc întotdeauna denumirea de Kerkyra. Chiar dacă are o suprafață mică, insula are foarte multe obiective turistice. Orașul Corfu este el însuși un muzeu în aer liber. După cum lesne vă închipuiți, pentru noi obiectivele turistice au trecut în planul doi, însă nu am trecut cu ochii închiși pe lângă ele. După micul dejun plecăm devreme de la hotel la primul obiectiv al pelerinajului nostru.

Biserica Sfântul Spiridon

Este o biserică ortodoxă ce a fost ridicată în pe la 1580 pe locul actual. Arhitectura sa este una tipic venețiană. Biserica domină orașul vechi prin măreția sa. Turnul clopotniței este punctul cel mai înalt din oraș și te întâmpină de departe până să ajungi în port, vizibilitatea sa fiind evidentă. Sfântul Spiridon, pentru care localnicii (și nu numai) au o credință profundă, este ocrotitorul insulei Corfu. Se spune despre Sfântul că a salvat insula de patru ori de invazia otomană. Faptele sale au dus, drept recunoștință, la înălțarea aceste biserici care este cel mai important monument religios al insulei. În interiorul bisericii se află sfintele sale moaște, care au înfăptuit multe minuni, la care vin și se închină numeroși credincioși. Acestea sunt scoase din biserică de patru ori pe an în procesiuni pașnice: în Duminica Floriilor, Vinerea Mare, 11 august și în prima duminică a lunii noiembrie. Moaștele sale au fost aduse, după unele cronici vechi, în anul 1489 de la Constantinopol, odată cu moaștele Sfintei Teodora. Sfântul Spiridon a trăit între anii 270 și 350, născându-se pe actualul teritoriu al Ciprului de Nord. În tinerețe a fost păstor de oi. A fost căsătorit, însă soția i-a murit de tânără. Din cauza acestui trist eveniment, a îmbrăcat haina monahală, ajungând episcop. În această calitate a participat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325. Aici l-a cunoscut pe Sfântul Ierarh Nicolae, între ei legându-se o prietenie deosebită. Se spune despre Sfântul Spiridon că își părăsește racla, iar părinții care au grija bisericii spun că sunt momente când nu este acolo, iar când revine moaștele sale sunt calde, iar veșmintele pline de praf. Așa se explică și faptul că papuceii săi se tocesc în timp, lucru care îi determină pe preoți să-i schimbe periodic. Din cei uzați, bucățele sunt oferite turiștilor. Sfântul Spiridon este sărbătorit de creștini pe 12 decembrie, când este Hramul Sfântului Spiridon. După ce ajungem la acest sfânt lăcaș, intrăm în biserică și, alături de localnici și turiști, participăm la slujbă. Preoții care ne însoțesc au citit în acest timp pomelnicele date de pelerinii buzoieni. La încheierea ei, ne încolonăm disciplinați și mergem să ne închinăm, să ne rugăm și să ne reculegem la sfintele și cinstitele moaște. După ce ne regrupăm mergem la o altă biserică care se află în apropiere.

Catedrala Mitropoliei din Kerkyra

Aici slujba duminicală s-a terminat de puțin timp. Se află înăuntru doar un grup de turiști așa că ne va fi foarte ușor să admirăm frumusețile bisericii și să ne închinăm la moaștele Sfintei Împărătese Teodora. Catedrala poartă denumirea de Panaghia Spiliotissa. Biserica a fost construită în stil baroc la 1577. A devenit catedrală mitropolitană la 1841. Împărăteasa Teodora a fost soția împăratului Teofil, care era un luptător împotriva icoanelor. Domnia lor a avut loc la Constantinopol. După moartea lui Teofil, în 842, împărăteasa Teodora a preluat tronul pe seama fiului ei, Mihail, care era prea mic să domnească singur. Și-a folosit toată iscusința pentru a fi ales patriarh al Constantinopolului, Metodie. În anul 843 a fost convocat un Sinod al Bisericii care a reinstaurat închinatul la icoane. După moartea sa, moaștele sale au fost găsite neputrezite păstrându-se la Constantinopol timp de șase secole. Ele au fost mutate în Corfu în același timp cu moaștele Sfântului Spiridon. Sfânta Împărăteasă Teodora este pomenită de biserică la 11 februarie în fiecare an. După aceste minunate ore de încărcare spirituală, avem răgaz de o oră pentru a explora împrejurimile din centrul vechi, din apropierea portului. Străduțele înguste și, uneori întortocheate, cu case vechi, cu magazine de suveniruri, cu terase și taverne care te îmbie să încerci gastronomia locală, biciuie papilele gustative. Berea rece, cu guler alb, ne determină să răspundem invitațiilor ospătarilor stradali la o terasă aerisită, curată, a cărei liniște era spartă de autoturismele ce mergeau și într-un sens sau altul. Cu ochii pe ceas, ne îndreptăm spre locul de îmbarcare în autocar către ultimul obiectiv al zilei. Plecăm spre nord vestul insulei într-un loc, aveam să ne convingem, de vis. Sus, pe un deal, ascunsă de o pădure se afla cocoțată în vârf mănăstirea pe care abia așteptăm să o vizităm.

Mănăstirea Paleokastrita

După un drum destul de întortocheat și îngust, dar frumos, în care marea se vedea când pe stânga, când spre dreapta, după vreo 45 de minute ajungem într-o parcare imensă de la baza dealului în vârful căruia este amplasată mănăstirea. Localitatea are plaje numeroase, inundate de un soare cald, de după amiază, unde destui amatori de plajă și bălăceală ocupau nisipul auriu. Smaraldul apei era atât de îmbietor și promitea, răcoros, că erau mai mulți în apă decât pe nisip. Ambarcațiunile animau și spărgeau liniștea plajelor din nenumărate golfulețe. Acest sat, Paleokastrita, care înseamnă vechea cetate este cel mai pitoresc din insulă. Însă noi, cu părere de rău, nu pentru acest lucru am venit. După ce am coborât din autocar ne îndreptăm spre drumul care urcă la mănăstire. După vreo 15 minute ajungem. Mănăstirea este închinată Maicii Domnului și a fost construită în anul 1225. Ca orice obiectiv important, mănăstirea nu a avut o istorie liniștită. Biserica mănăstirii a fost construită în secolul XVIII, chiar în mijlocul complexului care mai avea chilii, curți, galerii și presele pentru uleiul de măsline. Mănăstirea are și un mic muzeu în care se află icoane bizantine și post-bizantine, cărți de cult, sfinte vase, veșminte și o scoică uriașă. Vizităm în tăcere și ne închinăm la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, fiecare rugându-se în felul său. Preoții însoțitori pe tot parcursul zilei ne-au dat informațiile necesare, atât în autocar, cât și la fiecare obiectiv. Astfel se încheie o zi minunată, cu o acumulare spirituală deosebită. Până la hotel admirăm peisajele superbe, gândindu-ne dacă vom mai putea reveni. Mulțumiri tuturor pentru această zi deosebită. Mergem la hotel cu gândul că mâine pornim la drum spre alte zări la fel de frumoase, încărcate de lumină și bucurie.

Dan Bogdan HANU

ALEG SǍ FIE ORBI

sîngele coboarǎ
se aude o cascadǎ îndepǎrtatǎ
degetele lor repetǎ suprafeţele pînǎ la orbire
rezervaţi sau exuberanţi între cei doi versanţi
jocurile electrice şocurile de societate
eu aţintesc mai departe linia orizontului
prin luneta aburitǎ ca o oglindǎ
scrumierele pline paharele goale
acolo e şantierul pîinea virtualǎ o reverie şi ea
privirea uneşte înşiruirea punctelor de fugǎ
îl cautǎ pe cel slab ca sǎ pot începe

(ooo, acea alertezza a anilor amnezici
cîndva le vor palpa trupurile vor recunoaşte tot)

şi cîini negri se leagǎnǎ peste avenidas
orfanii imenşi înfiaţi de lumina îngǎduitoare
cîini negri prinşi în corzi bungee jumping
pe un cer împînzit de aşchii metalice migratoare
cîndva obişnuiam sǎ le numim pǎsǎri
dar pe atunci privirea încǎ sǎlta
pînǎ departe spre un etaj neclar
unde sǎlile de aşteptare se golesc
în ritm de suflu sistolic
undeva o clǎdire uriaşǎ va deraia
un pachebot neprevǎzut ne va tǎia calea
o elegie o galerie înfundatǎ ne va opri
fǎrǎ însuşiri
nu se va mai ascunde nimeni nu se va sfii
aşa ne vom despǎrţi
voi fi în apele mele vor aparţine trecutului lor
(iunie/ 7.09.2021)