Fărădelegea lui Călin – Sadul tivil
N-am citit nimic în acest sens, chiar nimic….
Toți am presupus că numai unul poate avea drept de preempțiune. Art. 1734 scoate la ,,licitație” două categorii viabile cumpărării: titularul de drept legal la ,,trântă” cu cei de drepturi convenționale – primul acceptat; alesul de vânzător dintr-o grămadă de titulari de drept legal; titularul de… convenționale care înscris bunul imobil în cartea funciară dintre toți ceilalți de-un rang; titularul de… convenționale cel mai vechi cu dreptul înscris, dintre aceiași…. Clauzele, oricare, contrare, sunt ca și nescrise.
Ipoteze care să susțină situația de la Al. 1 nu există. Astfel că pare furăciune legalizată pretenția vânzătorului de a cere preemptorului ,,… o parte proporțională din acest preț.” pentru un ,,… bun cumpărat de un terț împreună cu alte bunuri…” într-un singur preț. Eu nu-mi explic ce ar putea determina o atare cerere și nici nu înaintez supoziții. Cât privește paguba vânzătorului, cred că îl privește. Nici în acest caz nu văd de ce se îndreaptă hotărârile către preemptor, el fiind nevoit să consemneze ,,… prețul stabilit…” la toate bunurile vândute împreună cu bunul supus ,,favorizării”, dar care nu poate fi despărțit de celelalte. Nu s-a încheiat un contract, nu s-a fixat un preț? (Art. 1735)
Și preemptorul ce treabă mai are dacă deja vânzătorul a sărit peste el și s-a ,,contractat” cu altul? A, poate doar pentru cele 10/30 de zile de răgaz pentru da ori ba la cumpărare. Ceea ce pare deplasat: ,,… preemptorul nu se poate prevala de aceste termene.”. De ce? Le poate ignora. (Art. 1736)
La imobile avem drept convențional de preempțiune, notabil în cartea funciară. Nu numai el poate face acest pas, ci și terțul, doar că al lui este suspensiv, condiționat de cele 30 de zile la dispoziția preemptorului. Se ,,hotără”, cere radierea… terțului din vânzare. Tace mâlc, i se radiază lui. (Art. 1737)
O rară trimitere la proceduri, la ,,Codul de procedură civilă”. Datorată urmăririi silite a bunului sau vânzării silite, cu ,,… autorizarea judecătorului-sindic…”. Doar el, Codul…, poate fixa cum se procedează pentru a aplica dreptul de preempțiune. (Art. 1738)
Îl ai, îți aparține. Strict. Altora nu-l poți ceda, nu îl poți împărți. Cred, deși nicio vorbă despre moștenitori, că poate fi transmis dreptul de preempțiune. (Art. 1739)
Cui profită – am adoptat aceeași aberație -? Nimănui se pare, dacă intervine moartea preemptorului cu drepturi convenționale. O singură situație nu poate stinge dreptul… – și aici întrebarea dintâi -, constituirea pe un termen, reductibil totuși la numai cinci ani, dacă era mai lung de atât. (Art. 1740)
Trecusem și prin bunurile imobile, însă una este să se legifereze obișnuitul, alta este să ai de-a face cu specialul. Art. 1741 a ales imobile așa, cum or fi, vândute fără se indice vreo suprafață. Ceea ce e a…. Anormal. Vânzarea de față pare un pact la un pahar de șpriț. ,,O vând, mă! Cât dai?”; celălalt: ,,E aia…?”; răspuns: ,,Da, mă, aia!”; ,,Îți dau 500 de bastoane!”; ,,510 și fac eu cinste!”. Mai mare, mai mic, rezoluțiunea pe această neconcordanță nu se poate cere.
La suprafețe de vânzare ,,… pe unitatea de măsură…”, parte dintr-una mai mare, se intră în drepturi și se ,,… strămută proprietatea…” (aceeași obiecție cu lipsa dreptului…) doar după măsurarea părții dorite, dacă nu are un amplasament bine definit. (Art. 1742)
