Secrete… cristoforene
Nicidecum tăinuite adânc, dar nici în lumina rampei cotidian, precum s-ar cuveni, zilele marii artiste lirice sunt adunate cu migală în volumul ,,Amintiri din cariera mea lirică”, după retragerea din activitate și stabilirea-n Brazilia. În care Florica Cristoforeanu se destăinuie cald, cu franchețe și cu speranța nerisipirii experienței acumulate atât pe scenele românești, cât, mai ales, pe cele italiene, reazem și îndrumar tinerilor muzicieni. Pilde și învățăminte găsindu-se la tot pasul pentru cei împătimiți de cântec și nu numai. Cititorul novice având chiar și el șansa, după o lectură nehazardată, la o recalibrare a propriilor păreri despre culisele meseriei de muzician. Iar cel avizat regăsindu-se în sânul breslei cu bucurie, chiar dacă evenimentele importante au împlinit deja un secol și-ar fi ușor de catalogat ca desuete.
Nu doar imboldul și propunerile venite din partea unei edituri italiene au determinat apariția, în 1964, a acestei cărți de memorii, ci și regretul autoarei că mari nume autohtone ale operei n-au așternut pe hârtie ,,epoca lor de glorie, victoriile repurtate pe alte meleaguri.”: Neezitând să le dea ca exemplu pe Haricleea Darclé și Elena Teodorini, ale căror memorii se reduc la numai câteva pagini.
Evident, dintre filele volumului nu lipsesc rădăcinile și ursita ce zămislesc primadone. Tatăl, din Râmnicu Sărat, studii juridice la Napoli și o epidemie de holeră, ingrediente ,,perfecte” pentru întemeierea familiei Cristoforeanu în 1883 și nașterea, în Râmnicu Sărat, la 16 mai 1886, a Floricăi, cel mai mare dintre cei patru copii ai cuplului. O mamă italiancă, un unchi caricaturist, apropiat de Verdi și Rossini, un străbunic jurnalist au, desigur, contribuția lor în destinul cântăreței. Un început promițător într-ale muzicii la cinci ani, printr-un salt către descifrarea pianului. Un test pentru depășirea timidității, la opt ani și jumătate, printr-o partitură surpriză la onomastica tatălui. Ori reprezentații zilnice pe o scenă improvizată deasupra ghețăriei din spatele curții interpretând vocal cântece la modă pentru copiii spectatori. Sau demonstrând unchiului Octav, bun violonist, cât de bine poate struni deodată glasul și clapele clavirului. Apoi, un concert la finele lunii ianuarie 1896, după ce tatăl, Vasile, se stinge din viață. Programul, imprimat pe mătase albă. Toate, jaloane ce marchează clar un destin închinat artei cântului…
Conservatorul la Milano, studii temeinice de teorie, solfegiu, compoziție, artă dramatică, impostație și pian. În particular studii de dicție, frazare, respirare. Dese descinderi la spectacolele de operă. Lectură. La terminarea școlii, în august 1907, primul concert acasă, acoperit de succes. În același an evoluează în premieră la Ateneul Român. Debut în mai 1908 la Milano. Patru ani în opereta românească (în fine, după încercările eșuate de găsire a unui angajament la finalul conservatorului în patria natală), șase în cea italiană. Retragere din cauza problemelor de sănătate, recidivează ulcerul din 1910, și dedicarea vieții de familie. O propunere neașteptată a maestrului Serafin, însă greu acceptată de soț, o readuce pe Florica Cristoforeanu înapoi pe scenă, în octombrie 1921, trecând, nu fără emoții, către operă, în cea de-a doua mare scenă a cântului liric din Italiei: Dal Verme. Scala, cea mai faimoasă scenă a lumii, a avut-o protagonistă sub însăși bagheta marelui Richard Strauss în 1928, Toscanini și Santini. Turnee în America de sud, din nou la București, la Vatican… Până la retragerea definitivă din carieră, în 1940. Se stabilește în Brazilia, unde la 1 martie 1960 trece la cele veșnice.
Vă invit, așadar, la feeriile trecutului, să redescoperiți atât cântăreața, cât și actrița, indisolubil prinse în jocul muzical al marilor maeștri. ,,Văduva veselă”, amanta și mama (Mariola), principesa de Iudeea, ,,Carmen”, ,,Madame Butterfly”… vor releva o inepuizabilă soprană.
