Așezați la răscruce de regate, lipsiți de straja munților, rîmnicenii întotdeauna au construit pe fugă. Luați mereu în copitele cailor și în vârful sulițelor cotropitoare, uneori chiar și ale fraților de-un sânge, rîmnicenii mereu au construit vremelnic, trăind azi, că mâine „dau turcii”. Le lipsește, într-adevăr, acel ritm calm și boem al curților boierești din Moldova și așezarea cu minte, rânduită, a curților transilvane. Dar asta doar din cauză că au fost mereu la graniță, în câmpie deschisă, având ca singur scut împotriva oștilor cotropitoare doar privire ageră. „Vin turcii” – așa se încheia fiecare episod de contrucție a încercatului târg de vamă dintre Valahia și Moldova. Atunci, în funcție de mărimea oștii, întreaga suflare se refugia în munți sau, dacă puteau ține piept, se închideau între zidurile fortificațiilor, apărându-și viețile și bruma de avuție ce au reușit să apuce din casele lor până să ajungă turcii. Nu caut scuze pentru firea rîmnicenilor, învățați să facă totul azi, că mâine poate fi prea târziu. De aceea le lipsesc lucrurile așezate, rânduite molcom, strat cu strat, spre buna desfășurare a vieții cetății. Oameni dârzi și harnici, au revenit după fiecare potop păgân la vetrele lor și au reconstruit. Nu tenacitatea le lipsește lor, nu curajul sau hărnicia, ci această capacitate de a face lucrurile așezat. Curaj au, că strămoșii lor au fost oameni aprigi și demni, îi scriau marelui Ștefan slova de mai jos:

„ De la toţi boierii buzoieni şi rîmniceni şi de la toţi cnejii şi de la toţi rumânii, scriem ţie domnului moldovenesc, Ştefane Voievod! Ai tu oare omenie, ai minte, ai tu creieri de-ţi prăpădeşti cerneala şi hârtia pentru un copil de curvă, pentru fiul Călţunei şi zici că-ţi este fiu? Dacă ţi-e fiu şi vrei să-i faci bine, atunci lasă-l să fie, după moartea ta, domn în locul tău, iar pe mumă-sa ia-o şi ţine-o să-ţi fie doamnă, cum au ţinut-o în ţara noastră toţi pescarii din Brăila, ţine-o şi tu să-ţi fie doamnă.

Şi învaţă-ţi ţara ta cum să te slujească, iar de noi să te fereşti, căci de cauţi pe dracu, ai să-l găseşti.

Şi aşa să ştii, domn avem, mare şi bun şi avem şi pace din toate părţile. Şi să ştii că toţi, pe capete, vom veni asupra ta şi vom sta pe lângă domnul nostru, Basarab voevod, măcar de ar fi să ne pierdem capetele…”

Azi, mai mult ca niciodată, cârmuitorii Rîmnicului, toți cei implicați în gestionarea vieții cetății, ar trebui să se așeze la masa discuțiilor. Cu mine, cu tine, cu orice cetățean al orașului care dorește să contribuie, cu bucățica lui de cărămidă, la construcția orașului. Ar trebui făcut un plan (i-aș zice masterplan, dar ar căpăta conotații peiorative) de contrucție al orașului, un plan durabil, rânduit cărămidă cu cărămidă. Până acum nu am văzut așa ceva, este același „vin turcii” strigat cu disperarea trecerii clipei, toți s-au repezit la fonduri europene pentru străzi, parcuri, săli de sport, multe dintre ele nefolositoare sau a căror urgență era mai mult decât discutabilă. Dar s-au repezit să le apuce pentru că așa trăim de sute de ani în orașul ăsta, „pe apucatelea”.

A sosit timpul să construim cu cap. Să proiectăm la rece, consultând toți cetățenii Rîmnicului, direct sau prin reprezentanți, toate breslele, toți întreprinzătorii, profesorii, medicii, polițiștii, pompierii, elevii. Fiecare să își aducă partea lui de Rîmnic la acea discuție iar profesioniștii planificării să adune aceste bucățele de Rîmnic și să le asambleze într-un Rîmnic mare și frumos, funcțional.

Trebuie lucrat piramidal, de la bază către vârf, construind un oraș funcțional, nu doar unul frumos. Și trebuie proiectat un plan pentru următorii cetățeni ai Rîmnicului, care azi se joacă prin parcuri. Acesta este visul meu, aceasta este așteptarea mea de la cei care doresc să conducă orașul.

Ho, că nu mai dau turcii, dragii mei gospodari!

Distribuie: