Zăngănele
LV.

A fost un moment în viața mea când mă cuprinsese un imbold de-a merge și prin alte locuri decât cele din care am răsărit. Eram tinerel și gândul că pot face niște bănuți pentru procurarea unor instrumente muzicale, dolari pe-atunci, mă făcuse să aplic pentru un post de lăcătuș prin Israel. N-am avut parte.

Rău să-mi pară nicidecum. De fapt niciodată n-am stat să privesc în altă ogradă decât cea personală, inexistentă în acele vremuri, am căutat în mine și în cei din jur resurse ca să mă dezvolt și până la urmă am reușit. Cea care m-a ajutat să-mi câștig locul de astăzi este perseverența. Nu este un secret, succesul apare dacă stărui, nu te abați din drum și oricare ar fi furtunile ce trec peste tine, continuă. Visul plecării mele s-a transformat în încăpățânarea de a locui pe-aici, chiar cu riscul să pic în desuetitudinea unui trai monoton, lipsit de explozia de noutăți și fiorii care m-ar fi putut năpădi privind cu jind la frumusețile străine. Aș putea chiar formula o teoremă: Cine se descurcă în România, se descurcă oriunde. A nu se înțelege vreo chestie ilicită din asta. Există destui compatrioți care fugiți de munca de-acasă au îndeletniciri cleptomanice pe-afară. Numai eu știu o spujină de indivizi, localnici de-ai mei, căpătuiți de pe urma furtișagului. Plasa de vrăji întinsă nouă, celor de-acasă, că succesul lor financiar provine din muncă cu grad mare de asiduitate, dar și emanciparea comportamentală, învârte mințile slabe. Un om domolit n-ar crede nici în ruptul capului lauda excesivă, nu directă, a celor cu palate ridicate dintr-o dată, înălțarea în grad social a purtătorului de ochelari așezați șmecherește peste țeastă și superioritatea glasurilor dând bună ziua de la etajul 20, el știe că două palme nu pot face mai mult de o masă zilnică pentru familie și poate un surplus peste. El știe că după o zi grea de muncă te înmoi de nu mai zici nici ,,pâs”, că singurul deziderat de la final de zi este odihna totală, așternerea la pat pentru un somn bun.

Curajoși însă unii. Privesc fermecați la ferestrele vămilor și se lasă îmbiați de întrebări și dezvăluiri senzaționale. Parcă te-ar trage cineva de mânecă și ți-ar oferi lumea pe tavă: Tu ce mai aștepți? N-o să vă spun că are izul ei de amăgire și nici de faptul că se interpune cu sorți de izbândă în proporție covârșitoare de procente altei spuse autohtone: Dacă nu-ți convine, ești liber să pleci! Ce alegi? Vorba frumoasă, cu vino-ncoace sau avertismentul cu destabilizarea totală? Aici eu am fost câștigător. Am lăsat viața înregimentată de sub sceptrul statal să treacă victorioasă pe lângă mine după ce mi-a băgat efectiv mâna în grumaz și m-a dat pe ușă afară. N-am avut loc pe nicăieri și nici ai mei, părinți, frați și prieteni, n-au stat să aplece urechea la relevanțele la care ajunsesem și cu care nu erau deloc de acord. Toți, fără deosebire, puneau și încă mai pun ,,eșecul” alinierii mele la restul lumii pe seama bizarei mele percepții și raportării verbale greșite la ceilalți. M-ar fi vrut un blând aprobator, un executant fără discernământ, un caragialesc personaj când ,,pupă-l in bot și-i papă tot”, când ,,stai în banca ta, să nu pățești vreun necaz”. Eu n-am putut niciodată să accept relația de subordonare. Sigur aș fi fost ars pe rug pe vremea ereziilor, aș fi fost spânzurat ca dezertor sau mi-ar fi stat plutonul de execuție în față strigând lui până la ultima suflare ,,Criminalilor!”. Sau aș fi fugit, e tot un drac fiindcă totdeauna am simțit că viața mea este cel mai valoros lucru.

Chestia asta găsită pe facebook despre cum se face o chemare la angajare pentru Elveția m-a dus cu mintea la cât de deficitari suntem și în domeniul ăsta, cel în care atragi oamenii pentru o slujbă. În loc de miere găsești o zeamă de pelin, în loc de banalele ,,Cu ce vă putem fi de folos?” ești apostrofat cu ,,Pe cine căutați?” aruncat din plictiseală pe sub ochelarii funcționărești. Acest management distructiv al comunicării, statuat pe regula ,,mai sunt și alții la rând”, această lipsă de aplecare pe valorizarea individului ce-ți aduce profit, mai bine zis îți dă de mâncare, îți umple rezervoarele cu combustibil și-ți plătește vacanțele.

Apropo, să vorbesc și eu cu tata ca de la întâi iulie să-mi pună în plic niște bănuți pentru un concediu de odihnă, să fiu și eu în rândul lumii și mai ales cu legalitatea la zi!

Distribuie: