Propoziții pretențioase – Apuntă
,,Apăsăm cu picioarele până se tasează bine rumegușul, ducem cazanul la sobă, introducem bulimacul, deșertăm, îl scoatem, punem capacul…”
Ca fiecare operațiune de lucru. Neremunerată, desigur, dar necesară pentru o zi care începea în frig arctic și se încheia la ora 16 pe o căldură relativă a ambientului. Cel mai bine resimțite la îmbrăcarea și dezbrăcarea salopetelor. Chilot, izmană, ludovici degerau în maxim zece secunde.
La 7:30 focul o lua din loc binișor, toți făcând cu rândul la ,,pupat moaștele-i” cu ambele mâini, apoi își reluau treaba. Evident, fusesem ultimul angajat din echipă, împlinită nesperat cu doi mai vârstnici (dacă 27 și 31 de ani cadrează atributul) și patru puștani. Cu roluri diferite. Noi, ,,apteri”, puși la muncă porționat, ceilalți pe post de instructori, explicând…. Aici Mihai Albină fusese delegat să ne țină ,,lecții”, ba despre cum se taie cu bomfaierul, ba cum se curăță de rugină țevile…. Până-l luau transpirațiile. Motiv să stârnească când și când râsul ,,bunicilor” din atelier. Sau înjurăturile lui Tobi. Și încă o apostrofare muncitorească a lui nea Avram: ,,Ardeți gazul de pomană!” Stârnea hohote nu neapărat chinul, eșecul, ci mai ales modul cum se arcuia, cum ducea mâna dreaptă de cot în sus, cum se ridica pe vârfurile pantofilor și ce grimasă se pironea pe față.
Ochelarii lui Mihai A., tactul, expresivitatea expunerilor orale și apucarea sculelor te-ar fi îndreptățit la titlul de intelectual, însă de la mijloc în jos devenea caricatural, conformația fiziologică – nicidecum dezechilibrată, încă practica fotbalul, dar cumva devenită suport nepotrivit costumului salopetă; de pus la socoteală codrul de păr de pe abdomen, pectorali și spate, mai ales de pe el -, mersul și încălțămintea puse la un loc închipuiau pentru orice privitor un Charlot, fără toată caricatura ce avea per ansamblu reflexii de lene, neputință și neștiință. O nepăsare studiată.
Venirea mea îl scosese din permanenta tagmă de ,,argați”, existentă oriunde în relațiile de muncă – concludente exemplele din armata mea, abia depusă în arhivă -, crease din el, în sfârșit, un mic mentor, dând nu numai instrucțiuni de muncă, ci și sfaturi casnice. Ce plăcut este să adormi eminescian pe sânul iubitei și cum să ai un trai desăvârșit pe baza câtorva trucuri de budoar. Și noi, dați lui în subordine, când doi, când trei, mezinii armiei metrologilor intercooperatiști, n-aveam decât să ascultăm și să învățăm. Prostii de-a binelea. Nici noi pricepuți, nici el mai departe de piciorul broaștei cu îndemânarea.
Eu, Romică și Dănuț Secu repartizați lui. Dan Popescu fiind arondat aripii protectoare a lui Mateiaș. În primele două luni asta ne-a fost soarta. La modelatoarele de pământ de răsad și la șlefuit cuțite de cântare. Paralelipipede ascuțite la un capăt, precum dalta, și decupate tot în aceeași formă triunghiulară.
