Scriitori de azi – Petrache Plopeanu – Marmurele mele prinse-n lut. Splendida deturnare (6)

scrierea epopeii

a fost speriat chiar atunci când înfloreau
pomii.
poveste despre ceea ce s-a întrebat
cineva dacă aduce a frumuseţe

1. colecţia consta în auditoriu

nu este nici pe departe povestea despre Hensel şi Gretel
şi de fapt el nu citise prea multe poveşti în viaţa lui
alergase mai mult după frumuseţe
nu avusese vreme de altceva
şi se putea mândri cu acea colecţie mult lăudată
fericirea putea spune el constă mai ales în frumuseţe
avea un auditoriu constant chiar şi în zilele de luni
dar atunci nu-şi aducea aminte ce zi era

2. şi-a adus propria ştire rea

semnele premonitorii
s-au arătat mai intrinseci decât altădată
şi mai variabile în metempsihozele stărilor lui de exaltare
a închis toate drumurile care duceau de obicei la el
s-a baricadat în spatele criteriilor de valoare
pe atunci mult timp după aceea
râdea în pumni de el însuşi
el credea că nisipul
ar putea deveni humus de cea mai bună calitate
că diamantul se poate înduioşa în faţa trilurilor casante
era în egală măsură şi un naiv dar şi
un aducător de ştiri rele

3. ipostaza ceremoniei de despărţire

la urmă când i s-a spus că în piaţa oraşului rembrandt
se vindea cu bucata că mahler era barterizat
şi-a cojit un toiag din copăcelul din faţa casei sale
nu s-a gândit o clipă la gestul său ucigaş
îi plăcea ipostaza în care el îşi aşeză bocceaua pe un toiag
şi pleacă neştiut de nimeni în pădurea cea mai deasă
o identificase din timp de atunci de când realizase că e o

4. a fost sigur că nu citise vreo poveste

a privit ultima dată din marginea pădurii
oraşul a hohotit
s-a închipuit omul care râde nu citise cartea
dar i se părea potrivit să se comporte astfel şi-a plecat
s-a afundat în desişuri s-a rătăcit voluntar şi involuntar
nu a lăsat să-i scape nici o sămânţă pe cărare
nici un dram de pâine
a dorit ca pierderea sa să fie deplină
eu spun că au trecut şi zile şi nopţi
fără ca el să se oprească
aşa ceva sigur că se întâmplă numai în poveşti
şi totuşi nu este
am spus şi la început povestea cu H şi cu G
e altceva e o poveste adevărată despre cel din urmă este

5. din nou era foarte sigur că nu citise despre toamnă

era toamnă pentru buna desfăşurare a lucrurilor
trebuie să fie toamnă pentru ca apoi să fie iarnă
nu ştiu cum s-a întâmplat dar
odată cu iarna l-am depistat
trăia în cel mai adânc bunget într-o căsuţă de lemn
sigur nu avea acoperişul din turtă dulce
să nu credeţi asta
nu vă lăsaţi cuprinşi de ideea că-l puteţi transforma
în vrăjitoarea cea rea aceea care i-a prins pe cei doi copii

6. decorul se decojeşte şi devine

el se minuna de orice întâlnea crengile brazilor
pline de zăpadă
potecile în care înota de dimineaţa până seara
verdele sclipind în stelele căzute din când în când
şi vorbea şi cânta şi ţinea conferinţe despre frumuseţe
pânza agăţată de băţul petrecut la plecare pe umăr
el le spunea bocceluţă şi toiag şoptea criteriile psalmi
şi el avusese dreptate când nu-şi luase din lumea lui decât atât

7. desfăşurarea a ceea ce s-ar putea numi desfăşurare

fusese o cutie inversă a pandorei
şi-acum coliba îi era palat
şi galerie de artă şi orchestră simfonică şi bibliotecă
este uşor de dedus că acea bucată informă de pânză
era un fel de piatră filozofală a transmutării în frumos
a orice sub orice formă s-ar fi găsit anticipat acesta
încât întreaga iarnă a prins forma
compoziţiilor lui handel
ale dramelor lui shakespeare
unghiurilor domnişoarelor lui picasso
romanelor lui murakami criticii lui kundera
regiei din cetăţeanul kane ciudăţeniei sagradei familia

8. cum a exclamat înţeleptul nici o femeie?

avea şi el pasiunile sale dar nici o femeie lângă el

9. faptul acesta era de la sine înţeles!

şi nu şi-a dat seama când a venit primăvara
s-a trezit într-o dimineaţă şi
frica a venit la el pe nesimţite
cum au venit cele două personaje ale lui grimm
iar ochi săi au fost cuprinşi de sunete iar
degetele sale de culori
iar urechile sale de senzaţiile de boare de vânt proaspăt

10. psalmi

toţi copacii erau înfloriţi
atunci spaima a devenit proaspătă
atunci mâinile sale au căutat scoarţa şi ochii lumina
şi urechile zgomotul toate cunoscute de el dinainte

11. fuga şi revenirea la fericire

a fugit ca şi cum ar fi fost descoperit de
vrăjitoarea cea rea
colecţia lui a rămas acolo în codru până în zilele noastre
despre el se ştie că s-a reîntors la auditoriul său
constant chiar şi în ziua de luni şi uneori de joi

 

marchitanul vindea în sus pe râu dar
uneori începe să creadă.
fumul întotdeauna

oricum ar fi: rolul muzei desprinse din praf

şi-a îndesat în bagajele sale
urcate pe spinarea translucidă a catârilor
tot ceea ce gândul său cântăreţ
îl îndemna să armonizeze în arta de-a comerţul
pe care o deprinsese de la o muză călătoare
n-a ştiut niciodată dacă a fost muza călătoriilor
sau aceea a comerţului
a ascultat plictisit spusele ei
n-a fost capabil să pătrundă sentimentul ascuns în
cuvintele ei
s-a mulţumit doar cu coaja vorbelor
şi a câştigului

oricum ar fi: rotunjimea cetăţii văzute de afară

era un marchitan din tată în fiu
iar muza îl îndemnase să ţină râul de-acolo avea
să-i vină câştigul
i se păruse atunci un sfat inutil
toţi negustorii din cetatea splendorilor
îşi găseau drumul de-a lungul râului şi el la fel
îşi purta caravana alături de apa
învolburată sau liniştită depinde de sens
depinde de virajele strânse ale călcâiului său
de implicaţiile virgine ale privirilor suspendate

oricum ar fi: suspinul dezlipirii inevitabile

nu era la fel ca tatăl său ca bunicul său
ca toţi cei din neamul său şi ştia asta
se resemnase cu sine cu spărturile sorţii şi aşteptase muza
ea venise şi-i spusese mergi de-a lungul râului
numai de-a lungul râului mereu să vezi unda
urechile tale să audă permanent curgerea
mâinile tale să fie udate de stropii
trecutului viitorului niciodată de-ai prezentului

între joc: speranţa că lucrurile ar sta astfel

şi din nou palmele sale n-au ştiut
cuvintele trebuie mângâiate sau lovite
era un marchitan şi făcea negoţ chiar şi cu ele dincolo de
el
fără să vrea râul şi l-a făcut fiu era fiul apei al vântului
cascadele şi podurile îi râdeau şi-i transmiteau complimente
arborii apei şi rădăcinile lor îi împleteau cântece verzi
şi-apoi lucrurile şi-au regăsit adevăratul haos
ele s-au aşezat într-o ordine imposibil de numit
dezordine ierarhie clasificare creaţie trecut viitor
fugea de sine s-a întrebat aceasta de numeroase ori

oricum ar fi: aşezarea într-o abstractă măsură

în susul râului în josul lui altădată
iar mărfurile lui închise în lăzi îndesate în saci
erau tot mai des transmutate în praf de stele
fluturii nu-l mai părăseau atât de repede şi-şi schimbau
aripile
cu ale lui iar el zbura din ce în ce mai des
dinspre izvoare spre marea întregită cu orizontul
avea întotdeauna un punct fix
el îl identifica cu prezentul clipei trecute
aşa îi spusese muza acum îşi aducea aminte foarte bine
că ea plecase ţinând firul apei simultan spre cele două
înţelesuri

oricum ar fi întotdeauna: o primă necesitate

vreţi diamante împănate cu vorbe negocia el cu cei din
sus?
sau poate scoarţă de copac acoperit de palme
îndrăgostite?
margini de lumi încântate de sine?
îşi oprea caravana acolo unde sclipirile apei deveneau
îndrăgostite
unde vorba stropilor semăna cu floarea de colţ
catârii săi căpătau culori translucide şi surâsuri înţelepte
şi dădeau răbdători din psalmii rumegaţi
marchitanul îşi lăsa boccelele nepăzite
cine ar fi putut să jefuiască mirajele scuturate de nisip
banchizele prinse de grumaz geamătul ferestrelor
luminate?
hoţii ar fi trebuit să fie iubiţi ai lunii iar cei mai scunzi
să cunoască freamătul ierburilor exotice

oricum ar fi: verificarea de rutină a emoţiilor

şi-şi vedea mai departe de concubinajele sale cu acei
marcaţi de semne
cu aceia care sorbeau oscilaţiile mucegaiurilor sacre
cu aceia în care putea să caute adăpostul dinspre
dimineaţă
simple camere cu pereţi de chirpici din praf
de alabastru de marmură de aur de lapislazuli
le vedea feţele ridate de efortul veritabil al acceptării
desprinderii
toţi ar fi vrut şi îl rugau să rămână la nesfârşit cu ei
catârii ar fi fost în armonie cu versificaţia incantaţiilor
pânza baloturilor sale s-ar fi acomodat perfect cu jertfele
era un pământ adăpostit de un cot al râului
şi într-o latură fixată în trei unghiuri albastre
îndreptate spre posibila căutare a eurilor
fusese înălţat un sanctuar
acolo se făceau acele jertfe acomodate la rândul lor cu
ruptura cantabilităţii mieroase

între joc: speranţa că lucrurile ar sta astfel

dar el pleca mai departe spre alte zări induse constant
în discursul muzei disjuncte
şi vindea mai sus pe râu în apropierea senzaţiei umede
devenise instantaneu suflet mal
şi deprindea echilibrul dintre regnuri fără osteneală
doar uneori pe la orele mirate de credinţă
se lăsa pradă superioarei pantomime a delăsării
muza nu lăsa pe nimeni să înţeleagă altceva

oricum ar fi întotdeauna: a doua necesitate

marchitanul vindea acolo şiruri uscate de confuzii
sticle de jad pline cu miracolele întrupării
roţi cu spiţele prinse în majoritatea încheieturilor limbii
şi inevitabil discursurile sale prindeau pietrele râului
ce-aţi spune de coborârea aceasta printre fragmentele
concrete?
dar contopirea aceasta dintre strigăt şi dilatare?
orice-aţi crede totuşi scatiul de foc moare în fiecare palmă
şi apare mereu o lege insaţiabilă pentru a-l explica
aici în acest loc nu se mai poate folosi timpul trecut
este un permanent viitor iar urmele altarelor s-au
dizolvat

oricum ar fi: nesfârşitul sens dat celor ce-au fost

la fel şi acelea ale jertfelor uneori scoate el clandestin câte
una
îşi spune poate mai sus pe râu sunt la mare căutare
negocierile răsar din loc în loc şi se dezbracă
catârii şi pânza desagilor palmele sale şi gura sa legală
nu mai plătesc aici taxe pentru intenţia sprintenelii
prinderii de frânghiile şuierătoare ale râului

îndreptare

plecarea mai sus pe cursul râului era o altă afacere de
familie

acolo

singur pe un singur catâr tânăr

cu un singur coş de răchită înflorită prima dată

nu mai multe singurătăţi

în susul râului nu muza dar cine?

folosirea oricărui timp este de prisos

şi nici nu mai bănuieşte ce poate vinde acolo

 

strania întâmplare a căutătorului de
rodii.
de unde a apărut aplecarea spre ceilalţi

repetarea până la saţietate
va trivializa deja cele petrecute de altfel foarte decent

relata înainte cu ceva vreme cu o oarecare mirare
unsă cu o dâră de scepticism amuzant
accentua şi revenea asupra unor umbre
identificând destul de precis dilatarea sau relaxarea
ridurilor ascultătorilor săi prinşi în
plasa aruncată peste ei
în înclinarea deplasării unice

un moment se oprea îşi subţia privirea
aşa ca un reflex standard de verificare a trăiniciei
spre nodurile imaginate cu şi mai mult timp înainte
anticipase şi această mişcare iar povestea sa
trebuia să se întrerupă temporar atunci şi
să prindă aripile
ce pluteau printre ochiurile învăţate mai mult cu oceanul
era o legătură neapărată între năvod ascultătorii siliţi
şi căutările sale involuntare

ei sunt suspendaţi şi adunaţi laolaltă
căutătorului nu-i pasă deloc unde-şi ţin atâtea mâini
atâtea picioare şi capete şi ce fac cu torsurile cu pântecele
îi place că pentru această secvenţă a poveştii sale
cei ce-l ascultă sunt foarte cuminţi
undeva în străfundurile minţii sale poate că ştie
au obosit să protesteze să nu-i creadă spusele
aici îi place lui cel mai mult

de fiecare dată va obosi înainte ca toate fibrele
în care spectatorii aşteaptă nedumeriţi
expozeul insolitului
să se retragă în ele să-şi scuture banal umorile
căutările sale din acel timp
în care livezile încă mai înfloreau
vor fi privite cu suficienţă de pe punte
aşteptând să fie ciopârţite
laolaltă calmari fructe de mare şi rodii

 

nu vreau să faci altceva decât ce te-am
învăţat la sfârşitul lumii.
a mai fost şi altcineva

dispariţia dinozaurilor a fost pusă pe seama cometei

sunt în faţa ta o clipă peste
feţele noastre aproape se ating
aceeaşi eu şi tu femeie

oasele vechilor reptile s-au scurs prin noi
într-o direcţie necunoscută
întrebările sunt alături
nu ne dăm seama dacă acest sfârşit era prevăzut
mai pe seară
sau înainte de prânz
în continuare ştim cu deplină certitudine
astfel se petrec lucrurile
la sfârşitul lumii

nu încheiasem acea lecţie despre echitaţie
cum să-ţi araţi coapsa în faţa alergării mele
gura cum să-ţi prindă firul de marmură rubinie
în plin racursi
cum să strângi puternic chinga de obicei lăsată mai liberă
pe sub sânii galopului
şi urma de degete pline de susur
peste pântecul tău cabrat
(în clipa aceasta de după am învăţat şi alte semne
precursoare ale tălpii plină de scări de frâie şi multe alte
asemenea mângâieri niciodată sfârşite)

suntem unul în faţa celuilalt
el sfârşitul acesta ultim ne face o reverenţă
cu picioarele din faţă îndoite
asemenea unui armăsar de rasă

eu nu vreau în ciuda tuturor evidenţelor să faci altceva
nu vreau să faci decât ce te-am învăţat în
ultima lecţie de echitaţie cosmică
chiar dacă acolo în arenă este prezent şi altcineva

şi ne mai întrebăm dacă dispariţia noastră îi este cometă

 

poezia încearcă simularea esenţelor.
post-cultura

mă întrebi ce rol are poezia

pentru că
nu citeşti îndeajuns tremurul literei margine şi
te mulţumeşti cu nocivitatea călduţă a restituirilor
te îndrum spre
căutarea seninătăţii după o noapte în care ai vorbit doar
despre infinit doar
despre abolirea misterelor din vorba dintâi
despre îndoirea camerei în care te străpungi zilnic cu
obiecte netede spunându-le vârfuri strălucitoare
simularea esenţelor înregimentează jumătăţile de măsură
ale raţiunii şi
poate
toate gemetele uimirii banale

rubiconul trecut odată nu te întorci niciodată definitiv
strângi doar lancea de pe care vopseaua s-a tocit
nu o mai poţi agita
s-au dus acele timpuri ale teatrului globus

acum suntem depăşiţi chiar de viitor
în timp ce stăm de vorbă şi
dezbatem problema inserţiilor fascinante ale banalului în
bruma noastră de ideologie culturală
şi ne mândrim peste poate şi
peste puterile noastre

vin peste puteri mângâind
goliciunea multor simulări unele
ajung într-un spaţiu nedefinit al umbrei altele
se trezesc dimineaţa devreme şi-
şi rostesc rugăciunile livide spre
altceva-ul dorit

dar câţi se fac acceptaţi câţi respinşi
indiferenţi sau neluaţi în seamă

meseria îngăimării lizibile a
strunirii dezacordurilor pestriţe
şi veselirii bahice a orgoliilor
ce mulţi îşi spun viţă de vie floare de portocal
sau de alte plante exotice
vor să fie unicii mandatari ai nimicului
culmea este că reuşesc

esenţele pot fi simulate indiscutabil de toţi fiecare ca
parte a întregului numit sublim
noi aceştia toţi care încăpem în cuvântul toţi
avem aerul că suntem la porţile tuturor samurailor
că poezia ne pune la încercare şi noi trebuie să-i dovedim
apetenţa noastră pentru ea
orice încercare de a simula esenţele este binevenită dar
de ce
ne grăbim oare să sfârşim cât mai repede
lectura unui poem
sau zis poem de ce oare
suntem mereu alţii unde
se ascund orgolioşii cercetători
simulanţii nu caută esenţele
ei doar au prins umedele ploi în palme şi au încetat orice
căutare

simularea esenţelor înseamnă poezie nu doar simple
simulări ale găsirii ei prinţesei diafane cum o numesc
mulţi

despre post-cultură altădată

 

trei cuvinte şi poemul ce decimă poetul.
maidanul cu poeme şi mongoli

se dau cele trei cuvinte decimante
pentru un anume fel de stare mongolică

poemul vă aşteaptă la colţ de maidan să vă ceară
ultimele scânciri şi vă somează
întoarceţi-vă ochii spre stepe şi iurte şi
fiţi primii furioşii ai lumii mele noi

aşa spune poemul la câţiva paşi mai la o parte de
sus numitul maidan
a şi nu uitaţi astăzi au mai rămas doar
noapte scotch marsupiu
sincer să fiu – zâmbet maliţios – nu ştiu ce fel de poem
şi pleacă

e deja dincolo de linia de tramvai
dincolo de intrarea în lumea lui
noi stăm aici încă stăm aici
ne zâmbim unul altuia
dăm din când în când
din cap ca şi cum am şti ce avem de făcut şi
plecăm fiecare spre noaptea lui aşteptând cu speranţă
dimineaţa
noaptea lucrurile sunt în firea lor cu adevărat iar
dimineaţa nu facem altceva decât
să întrebăm

sunt acum doar cu zâmbetul poemului nenăscut şi cu
noaptea mea nenăscută şi ea ce fel de noapte poate fi
aceea în care doar dormi şi eu
încă nu şi eu încă nu scriu
dar
prind doar libelule negre ce-mi cutreieră
ca elicoptere funerare prin punga de os
marsupiu pentru creier

îmi dau seama deja poemul acela
de la marginea maidanului
la picioarele căruia stăruiau
fumegând ca ofrandele vestalelor
chiştoacele de ţigări cu filtru
ace folosite de mai multe ori şi
siringi sparte sub
paşii oripilaţi de prea multa banalitate a zilei
s-a gândit şi la mine întâlnirea cu el nu poate fi evitată

vezi vreau să-i spun şi lui de aceea noaptea
şi-mi dau seama că am citit ceva asemănător
despre noapte
la ishiguro
şi-am prins deja noaptea şi-
am prins deja marsupiul şi-
i dau nopţii creierul meu şi-un marsupiu
nu de alta dar pentru că nu ştiu ce să fac cu ele

şi-mi amintesc din nou poemul luminat pe jumătate de
becul acela chior ce se zbătea bătut de vânt
şi-mi spun că pendulez prea des
între acea clipă trecută şi acum
oricine mi-ar reproşa indiferenţa faţă de
concordanţa timpurilor

dar
ce concordanţă să fie între mine cel adăpostit confortabil
în marsupiul de os şi
poemul uscăţiv
ca un ascet de doi bani
ce concordanţă să fie între noaptea mea şi
ultima frântură din piciorul său
zărită dincolo de băltoacele sinistre
pline de bilete rupte şi singure

m-am întins fără doar şi poate peste câmp
în vuietul sălbatic al crivăţului de
aici vine crivăţul mi-am zis
de aici din mongolia şi
atâta furie pune în aripile sale de
lapislazuli legate cu papură
eu ce aripi am
mă întreb dintr-o dată interesat de zbor
dau să râd nu mai sunt pe acel maidan ci am
părăsit chiar şi misterele afişelor cu tantre întoarse
acum sunt aproape de bucătăria mea mignionă
aproape de frigiderul meu defect în care
pluteşte iluzia frigului
şi iluzia unei sticle pline de votcă
de cea mai bună normalitate

eu ce aripi am îmi
aduc aminte întrebarea care-mi ţinea
gura întoarsă spre iurtele astea ale noastre
le-aş fi strigat să înceteze cu pretenţia absurdă
că suntem civilizaţi în absenţa poemului plecat dintre noi
le-aş fi strigat să se laude mai des sau chiar permanent cu
sfârşitul tuturor istoriilor chiar şi a celor personale

ei acum să vă văd am exclamat cu mâna pe
clanţa uşii din spatele blocului
şi din nou mi-am adus aminte de întrebarea mea
cu aripile şi cu ce fel de material sunt ele legate
şi am spus dom’le scotch
suprema iluzie a aparenţelor a
legăturilor decimate în plină stepă
de furia mongolică de
migraţiile fastuoase spre nicăieri dar
mai ales spre mine

iată am exclamat spre acel poem benign ce-mi pătrunsese
în marsupiul din bucătăria mea blondă
în frigiderul meu plin cu noapte mai ales dar
lipsit de carne brânză ouă
vezi te-am găsit m-ai găsit cum altfel spunea el
tu eşti al zecelea