Zăngănele (XV)

Zăngănele

XV.

Gimnaziul și  școala primară de băieți
Gimnaziul și școala primară de băieți

     Pe unde nu v-am plimbat?! Ăsta este tot orașul, din doi pași i-ai ajuns în capăt de centru, încă unul și treci râul, doi înapoi și ajungi în Moldova. Nici nu e de mirare că mulți dați bir cu fugiții din crunta monotonie în care noi cei de aici ne lăfăim boierește. E adevărat că nu suntem răzeși din neamul lui Ștefan, dar după vorbă nu părem nici munteni și să zici că ne-am trage și din puțin neam de….

    Așa se întâmplă la intersectarea lumilor, nu ești nici cal, nici măgar, dar român, sigur! Nici nu-mi vine să cred că la un moment dat, bietul nostru târg era al doilea centru comercial după capitală, nici că eram județ drept să spun nu-mi stă în crezare. Și totuși ăștia eram, de la Moșești la Cortu nou, de-acolo până mai sus de Golești, Bisoca și înapoi.

     Nici urmele astea nu mai sunt de găsit. Granițele sunt împrejurul orașului, peste râu nițeluș cum treci podul, de-a lungul lui spre Oghidiți, cum țărănește i se pronunță numele comunei Râmnicelu, până la stabilimentul gunoaielor, de la gardul oborului până la gara veche, în livada cu vișine și înapoi spre gurile flămânzenilor stinse în băltoacele pârâului ieșit arar din matcă.

    N-o să vă vină să credeți că încă sunt oameni care n-au pus piciorul pe fiecare părticică de oraș. Și sunt destui. Unii sunt chiar bătrâni, alții de fragedă vârstă. Vă spuneam că numele străzilor poate nici nu contează, fiindcă așa de frecvent li s-a tot schimbat titulatura pe parcursul scurt de istorie civilizată, încât cu greu ai putea să le identifici chiar și cu date concrete. În schimb, ar trebui să ai o poză, o hartă pe care să așezi câte un punct de reper și pe care să o uzezi în caz de nevoie.

     Greu explic și eu oaspeților mei unde să mă găsească și unde să ceară un taxi și asta tocmai dintr-o ardoare continuă de prefacere urbană, haotică totuși. Cum să le spun că stau pe Păcii, dacă adresa mea este pe Lalelelor, străzi perpendiculare una pe alta, cum să nu facă confuzie însuși poștașul, cel care a îmblânzit orașul sub roțile bicicletei lui, dacă patru imobile stau pe același număr? Încălecate sunt căile, domnilor!

    Așa se întâmplă și când, mergând agale pe trotuar, ești interpelat cu ,,vă rog frumos să-mi spuneți unde este strada…”. Primul lucru pe care-l face aproape fiecare este să ducă mâna la ceafă și să-și scarpine interogativ cerebelul pentru că la școală nu i s-a predat lecția ,,să ne cunoaștem orașul”. Arătătorul începe să facă slalom printre cuvinte, stânga, dreapta, înainte, vedeți aia, în față pe ailaltă și închei magistral cu ,,de acolo, mai întrebați!”.

     De aceea eu aș milita mai degrabă pentru căile urbane decât cu atâta efervescență pentru căile domnului în școli, însoțite de un curs de dialog, dicție și oratorie. A nu se înțelege că sunt împotriva religiei. Vom vorbi și despre credințele mele educative, dar nu azi.

     Nici nu e greu totuși să te orientezi dacă încerci o structură sănătoasă minții. Ia o coală de hârtie imaginară, întinde-o cât se poate de bine și trage o linie orizontală, spune-i strada Focșani sau Alexandru Ioan Cuza. Să ții minte că vine de la Buzău, traversează râul Râmnic și merge evident spre vecinul județ Focșani. Pune un semn mic în dreptul podului. Prin el, taie linia pe care ai făcut-o cu una lungă și spune-i strada Digului. În capătul de sus pune un punct, îngroașă-l și scrie Flămânda. În partea de jos, la distanță de două ori mai mare ca cea dintre pod și Flămânda, pune podul de fier, cel de cale ferată. Ne întoarcem la prima linie. Duceți trei perpendiculare la distanță de un deget, lungi ca și cea din urmă și spuneți așa: primei – Patriei,Toamnei, Brâncoveanu, Sava Roșescu; a doua este fosta stradă Mare, Victoriei sau cum s-o mai fi numit și traversează centrul până se unește cu Tudor Vladimirescu, continuă cu Lalelelor și merge înainte până ajunge în calea ferată; celei de-a treia – Ferdinand în partea de jos, Unirii în partea de sus. La trei degete de a doua mai duceți o linie perpendiculară și scrieți deasupra ei Matei Basarab. Mai trasați una la un deget distanță de ea și numiți-o bulevardul Eroilor, continuând spre vest, peste șoseaua națională, cu drumul ce duce la Podgoria. Așezăm Gara, ducem o paralelă la bulevardul Focșani prin ea și îi spunem bulevardul Nicolae Bălcescu până la Spital și Primărie. Făcând abstracție de cotul stânga și imediat dreapta, continuăm linia până la dig pe Eminescu și cam ăsta este orașul în care locuiți.

    Știu că vă e mai ușor cu Gps-ul din mașină să-i dați ocol, dar o plimbare pe jos nu strică nimănui. Vă invit la promenadă!

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share