Zăngănele (II)

Zăngănele

II

via Wikimedia Commons
via Wikimedia Commons

    Titlul pregătit ieri, sper cu durată considerabilă, își va găsi înțelesul abia în rândurile următoare. Pe undeva ne asemănăm cu chinezii sau ar trebui. La ei, fiecare silabă, ca să ne dezmorțim intelectul, vine, zice-se, de la aruncatul obiectelor pe care le are la îndemână. Așa și la botez. Nașul mare, adică un descendent de zid lung de 5000 de kilometri, scurt de vreun metru cincizeci, apucă ligheanul și-l aruncă la întâmplare pe unde apucă. Ligheanul, reacționar, începe să piuie, să zdrăngăne, să scheaune, să miorlăie, să chițăie. Deh, în cale a măturat tot ce-i viu și mișună prin ogradă. Se trec frumos pe răboj, se încondeiază cu peneluri măiastre pe verticală și i se urează bun venit celui cu ochi migdalați. Variază numele de la ,,Cel mic cu nasul roșu” până la ,,Viteazul cu ochi ager”. Cert este că de la nume până la ultima suflare de viață, orezarului i se hărăzește un destin care în mare parte își urmează firescul parcurs.

   Cu asta ar trebui să înceapă până și râmnicenii, dacă nu România toată. În medicină i se spune anamneză și bolii naționale nu i se va da de leac decât cu nițică istorie.

   Istoria indivizilor întâi. Vorbim de pregătirile preliminare magicului dat omenesc, concepția și nașterea. Sunt nevoit să fac doi, trei pași înapoi. Iubirea este mare, de înfierbântat se înfierbântă până și negrul motan al vecinei din stânga și cu tărcata celei din dreapta, veniți să se cunune în săptămâna mare (a lor) pe teritoriile mele. Lor nu le trebuie analize, priviri, întrebări. Se înșfacă de pielea de pe ceafă și-n câteva luni se înscriu la creșă cu tot familionul. Stupiditatea controlului medical mi-a trecut. Ce e aia? îmi ziceam. Pentru ce să mă duc să mi se dea o fișă că sunt apt pentru căsătorie? Ce treabă are cu mine? O iubesc și altceva nu contează. Dădeam cu actorii de pământ, cu scenariștii și capitaliștii, cu boierii și domnitorii, cu toți privilegiații sorții că vor să înăbușe dragostea curată, pură dintre un el sărac și o ea prințesă, dintre o ea, oacheșă, fiică de talpă de țară și un june boiernaș cu mințile sucite iremediabil. Dramă! îmi spuneam. Crimă! Anacronism. Istoria aceea trebuie să piară!

   A trebuit să treacă timp, să-mi preumblu pașii prin împrejurimile vieții, să stau, să cântăresc, să mă lovesc an de an de o seamă de neajunsuri, de o societate în continuu declin. Cine spune totuși că doi oameni nu se potrivesc? Doctorul? Poate pune sub lupă două picături din două înțepături de venă și le poate analiza ,,la sânge”. Poate da și un verdict, ceva cu plus și sau minus și atât. Familiile celor doi? E la ghici și aici. Opinia publică imediată? Ar fi o zicere populară: ,,S-a-ntâlnit sacul cu peticul!”, dar nici ea nu are valoare totală de adevăr. Atunci cine? Răspunsul meu este capital: Cel ce va să vină! A spus cineva lucrul ăsta, bănui și cine, cu toate că mintea lui părea pentru mulți dusă departe:,,Viitorul a început ieri!”

Distribuie:
Share

One thought on “Zăngănele (II)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share