Spații culturale nr. 67 (10)

Ionel NECULA

Gina Zaharia – o poetă în zodie de apă

Îi întâlnisem uneori numele pe facebook, dar nu i-am dat importanţă şi nu ştiu să-i fi citi ceva din ceea ce propunea cu o insistenţă demnă de a se coagula într-o carte. În inflaţia actuală de poeţi, cei mai mulţi zgomotoşi, agresivi şi cu pretenţii de genialitate, e riscant să-ţi faci o idee şi să încerci o evaluare după ceea ce ţi se propune la repezeală în spaţiile electronice de socializare.
Cu Gina Zaharia este altceva. Aflu din succinta sa bibliografie că este bine aşezată în cadrul livresc, că este autoarea a trei romane şi a mai multor volume de poezii, că scrierile sale se conjugă şi se complinesc fericit cu o grafică proprie şi că are ştiinţa lucrului bine făcut şi la fel de bine metaforizat. N-o cunosc, n-am stat niciodată de vorbă cu ea, dar, dacă tot mi-a ajuns pe masa mea de lectură volumul de versuri Jocul talismanelor (Editgraph, Buzău, 2019), admit să dau seama despre ea.
Întâi de toate salut iniţiativa Primăriei municipale din Buzău pentru proiectul Citeşte şi azi (titlu nefericit, dar nu mai contează), prin care se finanţează, din fonduri nerambursabile, anumite lucrări, semnate de scriitorii buzoieni. Faptul c-a ales să finanţeze nişte proiecte editoriale şi nu nişte manelişti care trec câteva minute printr-o scenă improvizată şi pretind milioane este, din toate punctele de vedere, lăudabil. O singură sugestie aş avea de făcut. Primăria şi Consiliul local nu au calitatea de a conferi valoare unor autori sau scrierilor lor, ci doar de a recunoaşte o valoare consacrată deja de instituţiile abilitate sau de factorii de specialitate. Prin urmare, ar fi cazul ca lucrarea propusă spre editare să fie, în prealabil, recunoscută şi chiar avizată de o competenţă în materie (de un critic dacă este vorba de o carte de literatură, de un istoric cu reputaţie dacă este vorba de o carte de istorie, de un om de ştiinţă dacă este vorba de o carte ştiinţifică). Piaţa cărţii e plină de cărţi slabe şi n-ar fi de dorit ca Primăria municipiului Buzău, care a îmbrăţişat un proiect aşa de oportun să primească admonestări nedrepte pentru o iniţiativă aşa de frumoasă şi binevenită.
Acum despre carte. Volumul care a ajuns pe masa mea de lectură este structurat în trei florilegii: Partitura de azi, Prin suflet ce mai e (excelent) şi Şi? Am remarcat, în primul rând, o anumită ontologie din care poeta îşi extrage pretextele lirice, o ontologie în care apa, oceanul, marea apar ca un factor primordial, nu doar pentru viaţă, ceea ce ar fi banal, dar şi ca pretext pentru o transpunere metaforică.
Nu ştiu dacă autoarea chiar este născută în zodie de apă, cum am titulat aceste rânduri, dar apa cu tot cortegiul lexical adiacent – pescăruşii, steaua de mare, vapoarele ce se desprind de ţărm pentru a brăzda oceanele, farul, dorurile lăsate la chei suspinând – constituie locul geometric al dispunerilor sale lirice. Sigur, asta nu înseamnă că din zestrea sa lirică lipseşte poezia de dragoste, că fondul său pasional, afectiv şi emoţional nu găseşte un portativ potrivit pentru o exprimare poetică. Te-am înşelat cu tine cele de ieri de azi şi de mâine/ prima dată într-o linişte departe/ când ai mutat dealul cu flori în pieptul meu/ câteva minute l-ai aşezat înspre soare şi n-am mai ştiut nimic/ am încercat punctele cardinale/ hoinăream împreună de la nord la verde/ iar vântul fremăta printre maci/ călători (Printre maci călători)
Sigur, nu mă încântă şi nu încurajez această ignorare a ortografiei, dar ceea ce surprinde la poezia Ginei Zaharia şi trebuie subliniat apăsat sunt imaginile curajoase şi proaspete care fac deliciul poeziei şi care certifică ideea că avem de-a face cu o poetă care ştie să extragă grăuntele liric din orice fapt de viaţă şi poate fi creditată ca o frumoasă promisiune în evoluţia poeziei româneşti. Iată câteva, din cele multe care încântă prin spontaneitatea şi ineditul lor:
– Pe aici vara zâmbeşte şăgalnic ca o vioară
– Greierul era singurul vrăjitor de pe pământ care aşeza nopţile în buchet şi le dăruia o grădină
– Noaptea te acoperă cu marama lunii mă priveşti cum cos la gherghef dragostea
– Văd dragostea ca o piesă de şah rostogolită în iarbă la vremea cositului
Nu mai insist, dar subliniez că m-am bucurat de această descoperire neaşteptată, pe care o felicit sincer pentru isprăvile sale poetice şi pe care o creditez ca pe o speranţă în actul de înnoire a actului poetic. M-am bucurat de această descoperire şi de lectura pe care mi-a propus-o şi pe care o propun tuturor cititorilor de poezie bună, plină de imagini surprinzătoare şi proaspete.


Mihai VINTILĂ

Dansul cărților

Lucia Pătrașcu calcă cu pași siguri pe urmele criticului Dumitru Anghel. Descoperim în scrisul dumneaei aceeași tandrețe a abordării, aceeași liniște a observațiilor și aceeași abordare constructivă.
După volumul de cronici de întâmpinare intitulat Întâlnire cu o carte de acum câțiva ani, acest dans al cărților vine să completeze ceea ce acolo nu fusese spus. Îl putem considera, dacă vreți, un al doilea volum de cronici de întâmpinare. Chiar și autoarea îl vede în acest fel, volumul având titlul complet de Dansul cărților – a doua întâlnire cu o carte.
Nu găsim o diferență de abordare a autorilor sau cronicilor între cele două volume amintite, ceea ce arată că autoarea are deja un stil propriu, o formulă pe care o aplică indiferent de volum. Nu este exaltată sau patetică, ci realistă și uneori pune diagnostice foarte bune. Pot spune că are o astfel de abilitate de a vedea dincolo de măruntul zilei, al paginii scrise. Se detașează și din această depărtare vede exact ceea ce trebuie subliniat și o face cu precizia unui spadasin literar.
Această carte este o invitație în lumea cuvântului scris, dar, mai presus de toate, o pledoarie pentru citit. Autoarea nu desființează autorii sau operele lor, ci le dă șansa de a ajunge la cititor, pentru că doar acesta este supremul decident.
Sunt cuprinse 35 de cronici de cărți și mult mai puțini autori asupra unora s-a aplecat cu mai mare atenție, cum ar fi Alexandru Ene sau Ion C. Gociu, care beneficiază de câte două cronici fiecare.
Avem o lume diversă de autori. De la consacrați ai literelor, precum Emilian Marcu, Dumitru Anghel, Viorel Dinescu, Petre Crăciun sau Mioara Bahna, la debutanți ca Lică Barbu și Alexandru Nacu. Indiferent de valoarea literară a autorului, Lucia Pătrașcu atacă volumele cu aceeași voluptate de cititor avid de noutăți.
Stilul poate fi caracterizat prin profunzimea observației, prin subtilitatea exprimării și, mai ales, printr-un limbaj molcom aproape moldovenesc, sfătos și empatic.
De exemplu, despre Dumitru Anghel și volumul său, Note de lector, scrie: În paginile acestui volum, întâlnim un lector (…) de marcă, care ascunde sub mantia notelor sale un critic riguros, atunci când, cu acuratețea și precizia unui exeget, se referă la scrierile analizate…
Sau despre Dublin – miracolul normalității de Mioara Bahna, notează: Un volum foarte folositor, ce întregește imaginea despre acest loc geografic, îmbogățindu-l cu date noi (privite dintr-o altă perspectivă!) și pe care cei care mai știau câte ceva despre această lume anglo-saxonă.
Și Petre Rău pentru volumul Comisele Iubiri primește o etichetă numai bună de folosit la promovarea cărții: O confesiune ce ne apropie de sufletul zbuciumat al omului care se caută pe sine, invitându-ne și pe noi alături, să-i fim tovarăși de pe drumul curat al poeziei de dragoste.
Cred că prin aceste păreri de cititor, cum singură le numește în prefață, Lucia Pătrașcu și-a găsit vocația literară. Este un drum pe care-l parcurge fără poticneli, cu grație și talent.


*Lucia Pătrașcu, Dansul cărților, Iași, editura Pim, 2018, 210 pagini.


Teodor DUME

Complicele umbrei

când îţi vine timpul
calci pe întuneric ca pe o iarbă
cosită prea devreme
primăvara
o altă realitate respiră din tine
e ca şi cum ai traversa strada
simţind umbrele altui anotimp
nu te clatini dar brusc
îţi aminteşti de tine

în acest răgaz dintre noapte şi zi
eşti doar tu şi
o umbră care
te desparte de lucruri

cineva intră prin efracţie
nu-i nimic
zici
e doar complicele umbrei
pe care o aştept…


Cristina ȘTEFAN

ION LAZĂR DA COZA Apusul îngerilor – Salonul literar, 2017

Într-un cadru oficial s-a făcut afirmația nefondată că în Moldova nu mai sunt scriitori și contrazic acest zvon, pentru că ar putea deveni definitoriu acestor tărâmuri, de unde a început cultura română, de fapt… și ar fi suficiente argumente doveditoare. Spuneam că doar în Bacău avem prozatori performanți despre care am scris recent: Dan Perșa, Viorel Savin, Anton Petrovski-Bacopiatra, Ion Timaru, Gheorghe Ungureanu, Adrian Lungu și de ce se uită romanul „Arșița“ al lui Calistrat Costin, sau „Oaspetele“ lui Ion Fercu?
Descopăr cu răbdare, acum, un alt prozator de anvergură stilistică, tot moldovean, ION LAZĂR da COZA.
Câteva impresii de lectură la volumul Apusul îngerilor s-ar referi la mai multe registre narative folosite, din mai multe unghiuri stilistice demonstrate. Unul ar fi că povestirile se situează în pondere rural, înrămate fiind autentic, original, în decorul și timpul fiecăreia, mai îndepărtate sau contemporane, de parcă autorul narează din acel loc, din acel timp, fără cronologie, dând o stare de participare lectorului foarte activă, acum și nu atunci, aici și nu din Coza. Povestirea Pietre (o găsesc reprezentativă) duce cititorul în satul Valeriei, în casa, în mintea și sufletul acestei femei urgisite de viață. Ne află împreună cu Valeria la casa unde „câinele lor, priponit în lanț, nu latră măcar o dată în acea seară stingheră“. Valeria, un personaj aparte, portretizat în detaliu, mai mult faptic decât descriptiv, este expus ca mentalitate psihologică a femeii românce de la țară, cu fină observație psihologică a autorului și vin aceste reușite dintr-o cercetare a acelui mediu, cel rural, dar și din identificarea autorului cu acele personaje, cu gândirea și traiul lor. Valeria este un simbol al suferinței feminine, al sacrificiului total, al inocenței sufletești și al credinței în Dumnezeu. Scrisă și în registrul liric, povestirea Pietre nuanțează registrul stilistic al lui da Coza, de travesti compozițional fin, dedat analizei și mesajului.
Dintre cele 14 povestiri, toate de impact lecturabil, mai scriu despre cea intitulată Mazilitul, pentru actualitatea dovedită a firii umane, pentru că ancestral depindem de un dat, de o funcție grafică a destinului. Impresionează prin filmicul ei, o narațiune tragică, în conotație voiculesciană, scrisă cu aceeași acribie pentru misterul firii umane. Personajul central este un copil crescut printre mrejele pădurilor de către o mamă cabanieră, salahor țapinarilor, al muncitorilor forestieri în sezonul tăierii pădurilor. Un accident tragic, o secure manevrată neatent îi curmă viața mamei, este descris prin ochii inocenți ai copilului cu atât mai sfredelitor înțelesului. Destinul copilului, din acel moment își urmează, parcă dramatic, cursul dictat nefast. Urmează studii silvice, își întâlnește marea iubire, se căsătorește, este angajat tot în domeniul silvic, însă aleasa sa manifestă slăbiciuni la propuneri indecente ale șefului lor. Alcoolismul și apoi sinuciderea sunt direcțiile care au urmat acestor șocuri psihice.
Scrisă la fel de liric, la fel de atent la detalii și această povestire este performantă ca raport între imaginație și amintire, biografism. Nu poți relata o atare poveste de intimitate fără a fi fost implicat, măcar în decorul fabulos al pădurilor, al munților și al oamenilor muncind și trăind acolo. Menținerea unei anumite tensiuni între cele două procedee narative duce la substituirea lectorului, la punerea în locul personajului, de fapt scopul unei bune proze.
Dezinvoltura scrisului ar fi rama scriitorului Ion Lazăr da Coza, mereu având impresia că trăiești în spațiul descris, că ești unul dintre personaje, într-atât de semnificative vieții sunt ipostazele povestite.
Voi continua…

Ion Lazăr da Coza despre „Un început de lume”

Romanul de ficțiune istorică La umbra Vezuviului, Ion Lazăr da Coza, editura Salonul literar, 2016, își începe acțiunea la începutul erei noastre, într-un spațiu matrice al creștinismului, în primul secol după Hristos: Imperiul roman aflat încă în dezvoltare. Mai restrâns pe hartă, în orașele Pompei și Herculaneum, în apropierea furibundului și ucigașului vulcan Vezuviu. Se știe că una dintre marile lui erupții, din anul 79, a îngropat cele două orașe pentru secole întregi, omorând mii de oameni, iar descoperirile arheologice recente au redat turismului obiective care atestă o viață prosperă, dar, în același timp, decadentă din istoria antică romană.
Acțiunea romanului bine glisată pe epoca și specificul civilizației romane, aflată atunci în plin avânt, este condusă prin tenebrele, misterele, secretele unei familii patriciene de militar, Caecilius Antonius Rinicianus și a cărui soție, Flavia Antonia dă naștere unui copil schilod, malformat grav. În acele timpuri, o astfel de întâmplare era pedepsită cu repudierea sau chiar cu moartea fiind considerată o mare ofensă pentru nobilimea romană. Era un semn zeiesc pentru disprețul față de mama respectivă, iar pruncul său trebuia expus în piață și lapidat. De aceea, credincioasa sclavă Saphira înlocuiește „hidoasa făptură“ cu propriul copil sănătos, frumos. Saphira făcea parte din comunitatea creștinilor, în acele vremuri puținii creștini erau căutați și uciși fără judecată, fiind într-o ilegalitate vulnerabilă, știindu-se că abia în anul 384 e. n. s-a trecut la creștinism în Imperiul Roman.
Tocmai de aceea, Saphira ascunde pruncul de oameni. Ea este alungată de curtea familiei, dar nu fără o mică recompensă pe care fosta sclavă o chivernisește cu abilități de negustor priceput. Își cumpără o locuință ascunsă vederii, în același oraș Pompei și o familie de sclavi care să o ajute la munca pe noile proprietăți dăruite de Flavia Antonia în schimbul păstrării marelui secret. De aici încolo, romanul, prin întâmplările narate, trece la o fațetă religioasă, autorul parcă vrând să filmeze istoric modul în care creștinismul a acaparat mințile și sufletele oamenilor. Era vremea marilor apostolate, Petru și Pavel se făcuseră pescari de oameni și Ion Lazăr da Coza accentuează rezistența la creștinism, negarea lui, pe încăpățânarea oamenilor de a-și menține credința în sutele de zei și obiceiul de a le aduce ofrande, inclusiv umane.
Autorul creează diferite personaje, insultătoare creștinismului în opoziție relativă cu personaje creștine, căci le decelează tarele negative. Și cum ar fi fost facilă acceptarea unei noi religii în vremea cruzimii fără noimă, a supunerii oarbe a sclavilor până la moarte față de stăpânii lor?
Sunt descrise documentat istoric luptele cu gladiatori, până la moartea unuia dintre combatanți, luptele cu animale feroce în arene, jocuri sadice întru serbări și festinuri opulente. Moartea năprasnică era prilej de entuziasm și delir al asistenței care numea victimele „barbari“, fiind „ahtiată după spectacole sângeroase“.
Pasămite, creștinismul reprezenta opusul acestor manifestări și tradiții înrădăcinate romanilor de secole. Între creștini altfel se puneau problemele existențiale:
– „Domnul nostru cunoaște că e deja în inima ta, rosti solemn Saphira, făcând semnul crucii deasupra creștetului plecat. Nu cumva te cheamă Silvianus?
– Mă declar, pe vecie, sclavul tău, chiar dacă aparțin casei Rinicianus.
– Mie să-mi fii frate și amândoi să slujim cu credință și râvnă Tatălui și Fiului!“
Dialogul este între predicatorul Saphira și un nou adept creștin.
Pe parcursul temporal relatat, – cam două-trei decenii – au loc mari schimbări pe cei doi vectori civilizatori Europei: Imperiul roman și răspândirea creștinismului. Imperiul Roman își începe căderea, anticipată în roman prin căderea Casei Rinicianus, fosta sclavă Saphira înavuțindu-se, reprezentând, de fapt, Biserica Creștină. Scopul Saphirei însă era unul personal, pentru ridicarea în rang a propriului fiu, cel nelegitim al familiei Rinicianus, păstrat ca mare taină. În acest timp, fiul biologic, cel mutilat din naștere, a crescut în compania homosexuală a sclavului cumpărat, ocrotit de Saphira. Mai mult, creștinismul din zonă a făcut mulți adepți iar Saphira din predicator ajunge episcop stârnind astfel dușmănia altor episcopi bărbați din oraș.
Saphira este personajul reprezentativ al romanului de ficțiune istorică La umbra Vezuviului. Tratat amplu, personajul cuprinde trăsăturile liderului antic pentru apostolatul creștin, dar, în același timp este și reversul uman al parvenirii și interesului fanatic în religia creștină. Două talere, bine și rău, două chipuri opuse și această relevanță oximoronică este una dintre specialitățile narative ale domnului da Coza. Este romanul La umbra Vezuviului o scriere apocrifă? Este acest roman o alternativă a unui ateu la istoria creștinismului, în maniera Dan Brown? Răspunsul este negativ. Îl confirmă autorul pe coperta volumului pe care declară: „nu este un roman ofensator la adresa creștinismului“, dar poate fi încadrat la ficțiune istorică, gen foarte apreciat azi. O altă caracteristică meritorie ar fi documentarea amplă istorică, geografică, socială a ținutului respectiv și civilizației antice romane. După spusele autorului, această documentare a durat cinci ani.
Incitant, inedit în proza românească, apreciez romanul ca fiind curajos într-o țară în pondere creștină. Până unde merge imaginația scriitorului și cât este convingere personală, s-ar putea decela din dialogurile expuse, din parcursul vieții Saphirei, din modalitățile de răspândire a Noului Testament, din atitudinea personajelor în genere negative, dar chiar și a etapei alese, una a decandenței.
Finalul romanului mi-a rămas cumva suspendat și poate că explozia Vezuviului a fost actul purificator ancestral, repetând povestea biblică a Sodomei și Gomorei, fiind un alt început pentru creștini, mai curat, mai pentru iubire între oameni.
Romanul captivează lectorul, uimește, pune întrebări și oferă prezumții, dincolo de proza cursivă în bunul stil al autorului.
Față de noile curente de demolare a credinței noastre străbune, La umbra Vezuviului se poate constitui într-o alternativă, într-o ipoteză de interpretare și asumare istorică.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share