Spații culturale nr. 66 (13)

Nicolai TĂICUȚU

Raftul cu cărți


Dumitru Augustin Doman, Moartea de după moarte, Editura Junimea, Iași, 2019, 140 p. Cartea se încheie cu Referințe critice despre volumele anterioare pe aceeași temă: Meseria de a muri și Moartea noastră cea de toate zilele date de Gheorghe Grigurcu, Viorica Răduță, Gheorghe Mocuța, Nicolae Coande Nicolae Turtureanu, Nicolae Jinga, Radu Cange, Gheorghe Truță, Mihai Murariu, Virgil Diaconu, Tudor Cicu și Victor Zorin, din care cităm: …Prin urmare, orice muritor se poate metamorfoza într-un Ivan Turbincă, tenace, șiret, prefăcându-se ignorant, dar știind în sinea lui, cât de isteț este și cât de capabil, la urma urmei, să păcălească moartea. Căci fiind ea femeie, poate fi umilită, păcălită cu strategii imbatabile și, prin urmare, tot ca femeie, ușor de învins.

 


Maria Pal, Cealaltă față a umbrei, Editura Neuma, Apahida, 2019, 104 p. Despre poezia Mariei Pal, pe coperta a patra a cărții sunt redate scurte referințe critice semnate de Viorel Moldovan, Irina Petraș și Nicoleta Milea, din care cităm: Este o carte de care nu te poți apropia oricum, dacă nu ești pregătit să simți că fiecare cuvânt nu este gata doar să vorbească, ci să și existe: cumpătat, riguros, tandru, sobru, virulent, scrutător, nostalgic, reflexiv,, așa cum ne-a obișnuit poeta în toate volumele sale… Și cităm și un poem: fiecare miez/ are propria-i coajă// numai tu rămâi lacrima/ ce n-a găsit ochiul/ în care să plângă de bucurie (Rămâi).

 


Nicolae Gâlmeanu, Ascultă cum zboară mormintele, Editgraph, Buzău, 2019, 92 p. Celui care în 2004 i se conferea Ordinul Meritul pentru învățământ în gradul de Cavaler de către Președintele României și Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău (pe anul 2007), pentru poezie (volumul Cămașa lui Lot), Nicolae Gâlmeanu fiind, vine în fața cititorului cu volumul de versuri, Ascultă cum zboară mormintele, structurat în două capitole: Cartea Întâi – Când tace verbul și Cartea A Doua – Domnule. Cernut printr-o cultură poetică bine însușită, autorul/ estetul vede urâtul, cu predilecție în zona religioasă, dar și urâtul de/ din sine. Din al doilea capitol citez: Se aude corul bolnavilor, ca un sobor/ de îngeri cântă, ceara caldă de pe trupul meu/ nu se zvântă, mă acopăr să nu fiu descoperit/ vinovat că port pe mine haina cusută/ cu bube, ca un sânger cu flori sângerate, trece cântecul pe lângă cântec și/ se adună-n corole, îmbolnăvind simfonii/ cerești un mormânt nevăzut de-atâta țărână/ în care corul sufletelor înspăimântă (Corul bolnavilor).

 


Petre Isachi, Cartea – Sfinx și deriva hermetică – Alternative critice, Editura Rovimed publishers, Bacău, 2019, 352 p. Spune criticul: …Lumea configurată și interpretată e doar aparență, cuvânt, simbol, semn, mit, ce nu are și nu poate să aibă o semnificație sau o natură obiectivă. Se știe, critica este o ficțiune a ficțiunii, în care orice lucru poate să trimită la Marele Text al Literaturii și al Bibliopolisului, într-o derivă hermetică (im)previzibilă, dacă avem în vedere existența unui Dumnezeu. Ca orice cititor/ critic ce nu-și aparține sieși, ci Textului, adică este dependent în mod necesar de Cartea Lumii, visez la o Bibliocrație activă și eficientă.

 


Alexandru Dumitru, Buchetul 77+7 poeme Florale, Editura Junimea, Iași, 2019, 110 p. Într-o scurtă Prefață, Ioan Holban spune: …Alexandru Dumitru, căutând mereu „fildeșul rațiunii”, inventează poemul-rebus în care poezia, formalizată, cu fluxul întrerupt al sentimentelor și metaforelor neoromanticului, tresare, totuși sub un gând metafizic („știe cineva cum să se trezească în sine?”), într-un poem „îmbrățișat de îngeri” sau în acest vers antologic: „Ah, Doamne, vino și gândește cu mine”.

 


Iulian Moreanu, Femeia care credea că nu există, Editura Detectiv literar, București, 2019, 174 p. Privitor la proza lui Iulian Moreanu, Christian Crăciun opina: banalitatea aceasta a cotidianului, atât de greu de surprins literar, se încarcă de nebănuite semnificații… Ne aflăm în lumea „făpturilor neînsemnate” cum le numea Alexandru Papilian, ca să nu ne ducem până la tradiția rusă Cehov-Gogol. Oameni care nu au nimic eroic. Și lumea asta, privită de voi cei care i-am supraviețuit cu ochii de azi, pare atroce, dar se încarcă în text de puritatea perspectivei acelor ființe mai degrabă năuce.

 


Tudor Cicu, Necunoscuta (roman), Editgraph, Buzău, 2019, 221 p. Pe coperta a patra a cărții este inserat un fragment din referințele critice date de Diana Dobrița Bîlea: …Nu știm cât este realitate și cât e ficțiune în Cartea Necunoscuta a lui Tudor Cicu, dar un lucru e cert: tema omului fără soartă, plecând de la tema nenorocului este tratată în mod excepțional. Era de așteptat, de altfel, având în vedere sensibilitatea evidentă și vocația autorului de a identifica acele cazuri reprezentative, care să se plieze pe nevoia sa de a arăta lumii propriul ei chip trist, ignorat nu atât din cauza goanei timpului, cât dintr-o asuprire – neglijată! – a unei constante lipse de speranță.

 


Octavian Moșescu, Ferestre către amintiri, Editura Detectiv Literar, București, 2019, 80 p. Volumul este însoțit de o Prefață semnată de Traian Gh. Cristea, Octavian Moșescu – o biografie artistică și intelectuală – un Cuvânt înainte al editorului Firiță Carp, remarcabilele picturi ale Corinei Preda-Perianu (câte una pentru fiecare poezie) și o Postfață, de Alexandru Măciucă. La lansarea acestei cărți, Valeria Manta Tăicuțu a spus: …Rondelurile și sonetele scrise de Octavian Moșescu nu ocupă prea mult loc în acest volum, dar, la lectură, se simt fiorul trăirii, adâncul și autenticitatea ei, dincolo de orice influență livrescă… Cărturarul râmnicean a iubit arta (literatura și pictura în special) și a lăsat orașului în care și-a trăit ultimii ani din viață, prin testament liric, această iubire.

 


Alexandru Cazacu, Mesaje pentru Iulia, Editura Libris Editorial, Brașov, 2019, 93 p. Grigore Chiper încheie astfel cuvântul înainte la acest volum: …Poetul Alexandru Cazacu oscilează între a sugera trăsături recognoscibile unui univers atât de personal, intim, a șterge orice urmă de adresă concretă, manifestând parcă dorința de a suspenda flash-urile lirice într-un tărâm al virtualității, adică al unei poezii pure. A merge pe margini abrupte, suspendat deasupra unui film care derulează încontinuu – acesta este efectul pe care îl simți atunci când citești da capo al fine volumul. O poezie pe care trebuie să o parcurgi cu încetinitorul, așa cum autorul privește filmele lui Chaplin.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share