Spații culturale nr. 65 (11)

Corneliu VASILE

Nimic fără iubire

Autoarea a mai publicat plachete de versuri, toate pe tema iubirii, explicită în titluri: „Iubire din iubire… Eminescu”, „Eu sunt iubire”, „Arta iubirii – Eminescu”, „Sărută-mi buzele”, „Sămânță de iubire”, „Esența iubirii”, „Iubesc iubirea”, cinci dintre acestea apărute tot la editura ieșeană, una la Botoșani și una la București.
Într-o prefață de o pagină și jumătate, intitulată „Iubirea ca un cuib al luminii”, Victor Gh. Stan, membru cu funcție al Uniunii Scriitorilor, remarcă sensibilitatea poetică feminină, care transfigurează, mutându-l pe cititor din sfera poeziei, până la revenirea la condiția palpabilă a femeii, dovedind forță de convingere. Poeta are un stil „durabil și convingător”, reușind să compună metafore care ilustrează profunda frământare lăuntrică.
Poezia „Nimic fără iubire” prezintă un tablou în care sunt asociate cu iubirea florile de primăvară, zborul rândunelelor sau glasul dulce de vioară. Finalul poeziei: „Ne leagă-un infinit de fire/ Prin care timpul rătăcește,/ Nimic nu e fără iubire/ Căci universu-n ea rodește…”
„Piatra Craiului”, ca și poeziile următoare, ocupă una dintre pagini, pe cealaltă fiind o fotografie a unui colț de natură. La începutul cărții, este precizat numele fotografului: Constantin Albu. Peisajul prezentat în această poezie cuprinde elemente ca strămoși, piatră, vatră, norii tăcuți și sfioși, vulturii cu zbor semeț, izvoarele – lacrimi pure și timpurile însângerate. Ultimele două versuri ale primei strofe se repetă în finalul strofei a treia, pentru a sublinia ideea de ambient autohton.
Poezia „Captivi în gând” aduce motivul umbrelor, semnificând răul, neîmplinirile, ceea ce se opune vieții, iubirea vindecând teama de acestea. Expresia curge folosind multe rime simple, de exemplu verb-verb. Același motiv este prezent în piesele „Clipa”, „Focul iubirii”, „Înfometată de iubire”, „Te visez iubire” (aici, într-o comparație), „Ca focul luat de Prometeu”, „De n-ar fi”.
„Iubirea și timpul” este un dialog al poetei cu timpul, care reproșează instabilitatea sentimentului: „iubirea voastră-i în cuvinte” și „în fața morții-i neputință”. Raportul dintre afectiv și timp este conturat astfel: „Timpu-n iubire-i veșnicie,/ iubirea-n timp e apă vie…”
Un tablou cu copaci „în plecăciune”, cu furtună, aduce în final iubirea, ca un etern curcubeu între pământ și cer („Furtuna vieții”).
Poetul cel mai mare al românilor, Mihai Eminescu, este asociat, în multe titluri de cărți (enumerate mai sus) cu sentimentul iubirii, ca și în poezia „Eminescu ne e-n sânge”.
Autoarea este convinsă că sentimentul iubirii, comoară ascunsă, pe care cu greu poți să o detectezi, îl proiectează pe îndrăgostit în nemurire: „Mai sus de noi, de tot și toate,/ De timpul din eternitate,/ Suntem toți zei în infinit,/ Iubire fără asfințit,/ Copil al clipei-n al tău zbor,/ Iubind, devii nemuritor…” („Copil al clipei”).
Înscrisă în motivul mai larg al timpului, este relevarea anotimpurilor trăite și evocarea unor furtuni, chiar cataclisme: ar vui munții și marea, apele ar veni, șuvoaie, cerul s-ar întuneca, grădina s-ar umple de spini, în strânsă relație cu absența sau dispariția sentimentului („Dacă tu nu m-ai iubi”).
Versurile se adresează celui iubit, uneori exprimând trăiri intense, într-un apogeu : „Un gând erotic mă cuprinde/ Și lanțurile-i mă-nfășoară,/ Brațe de flăcări ți-aș întinde/ Din jaru-n care timpul zboară…// Miroase-a patimă aprinsă/ De vâlvătăi stârnind păcate,/ Tăcerea nopții a fost stinsă,/ Buze-n sărut sacrificate…” („Gând erotic”).
Cititorul este introdus într-un mediu plin de lumină, cuvintele adresate celui iubit și exprimarea sentimentului asociindu-se, ca și la alți scriitori, cu fenomenele naturii, furtuna, întunericul, umbra, vântul, intemperiile în general corespunzând stărilor de neliniște, îngrijorare, nemulțumire sau nesiguranță, iar lumina, calmul naturii sugerând satisfacția, mulțumirea, împlinirea sufletească. La fel, floarea de cireș sau gustul mierii („Înfometată de iubire”), florile de nu-mă-uita sau de mac („Gând cu dor”), parfumul suav de primăvară („Vulcanul de iubire”), fluturii care zboară și parfumul lăcrămioarelor („Îți aparțin”). Fațeta negativă include timpul, un șarpe viclean ce îți fură clipele, și iarna: „Eu nu-s ca iarna ce surâde/ (Fecioară cu ochi înghețat)/ Având răceala unui gâde,/ Te sfâșie și a plecat” („Ca focul luat de Prometeu”).
La sfârșitul cărții, poeta este prezentată de scriitorii Emilian Marcu (poezie sinceră, deschisă și totuși misterioasă) și George A. Stroia (care remarcă fericita îmbinare între versuri și imaginile însoțitoare).
Autoare a opt cărți și inclusă în tot atâtea antologii, Liliala Albu a absolvit Facultatea de chimie, reușind o inedită asociere între știință, poezie și latura afectivă a personalității omenești. Capcana ca repetarea unor imagini să ducă la monotonie este contracarată de folosirea comparației și de asocierea sentimentului cu numeroase elemente proaspete și convingătoare ale naturii.

*LILIANA ALBU, Nimic fără iubire
Iași, Editura Pim, Colecția Cărțile prieteniei, 2018


Nicolai TĂICUȚU

Maramureșul este o
„prințesă” a României

La o revedere, după 42 și 43 de ani de la terminarea cursurilor universitare, a geologilor ieșeni, la chemarea lui Marinel Kovacs ne-am reunit: Oltița și Alecu (Sandu) Mocanu, Florea Florinel Fănică, Gheorghe Macovei, Octavia Lazurcă, Laurențiu Timofte, Emil Topor, Ștefan Hîrșu, Nicolai Tăicuțu și organizatorul. Pentru câteva ore, ne-au însoțit și Ioana Velea și Mihai Dobrovenski (Baluba). Toți pensionari, dar, majoritatea, în activitate. Eram din nou colegi, fără funcții, veniți de la Câmpulung Moldovenesc, București, Miercurea Ciuc, Rădăuți, Râmnicu Sărat, Tăuți Măgheruș, Baia Mare și… Toronto.
A doua zi a revederii am început-o cu vizita la Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza”, Baia Mare. Dacă în prima sală am văzut o serie de lucruri legate de bogata mineralogie a Maramureșului și eșantioane masive de diferite minereuri, în sala următoare, încă din prag am exclamat: iată o expoziție de diademe (coronițe) de mireasă! Și nu m-am înșelat. Cât de frumoase pot fi florile de mină! Am întâlnit și forme zoomorfe (cap de reptilă sau păsări mici), dar și un calcit de forma României Mari. În această minunăție de sală era un spațiu amenajat, unde am poposit pentru a se citi catalogul și a ni se oferi o mapă cu Harta turistică a județului Maramureș și pliante: Minerale și asociații minerale din România, Maramureș. Circuitul bisericilor UNESCO, 12 motive pentru a vizita Maramureșul, dar și Dicționarul geologilor care au lucrat în zona Baia Mare și în ariile adiacente (640 de pagini).
Acest Dicționar… a fost editat în anul 2014, sub egida Societății Geologice a României, Filiala Baia Mare, Ediția a II-a revizuită și adăugită, avându-i drept coordonatori pe Oscar Edelstein și Marinel Kovacs, Editura RISOPRINT, Cluj -Napoca. Prima editare a lucrării a fost în 2008 și avea 425 de pagini.
Titlul acestei prezentări l-am luat dintr-un scurt cuvânt înainte la această ediție (O nouă perlă a coroanei Maramureșului) a Prof. Dr. Gheorghe Udubașa, M.c. al Academiei Române.
Cartea este dedicată celor care, cu pasiune, abnegație, perseverență și uneori cu mari sacrificii, au contribuit la cunoașterea geologiei și a resurselor minerale ale zonei Baia Mare și ale ariilor adiacente – spun coordonatorii cărții. Iar Acad. Prof. Dan Rădulescu, în prefața la această a doua ediție, remarcă: … ea este un omagiu pentru toți cei care au contribuit, într-un fel sau altul la cercetarea geografică a regiunii Baia Mare și, în consecință, la dezvoltarea sa economică.
Dicționarul… cuprinde trei părți: Dicționarul geologilor care au lucrat în zona Baia Mare și în ariile adiacente (geologi români, dar și maghiari, austrieci sau germani), Lucrările referitoare la zona Baia Mare publicate de cei incluși în dicționar (o bibliografie geologică a zonei Baia Mare și a ariilor adiacente, cuprinzătoare, cu incursiuni binevenite și în secolele XVIII și XIX), Instituții și întreprinderi cu profil geologic ce au activat în zona Baia Mare (cuprinde instituțiile și întreprinderile care au activat în zona Baia Mare, menționându-se profilul de activitate, conducătorii și/ sau personalul de conducere). Este completat, ca orice carte tehnică, cu Bibliografie, Anexe, Planșe foto și Index de nume.
Și mai spun coordonatorii: Prezentul dicționar este o lucrare relativ aridă, tehnică. Dar cel ce a lucrat în domeniu știe să vadă dincolo de cele câteva rânduri dedicate unui nume atât greutățile, cât și farmecul vieții de geolog.
Au colaborat, le realizarea acestui tom, geologii: Atudosiei Ion, Bălănescu Angela, Bordea Remus, Denuț Ioan, Dordea Dorin, Dragu Valentina, Fodor Elisabeta, Gașcu Costel, Götz Andrei, Groza Claudia, Iștvan Dumitru, Jurje Maria, Kovacs Peter Pálffy, Mostiș Dorina, Murvay László, Nicolici Alexandru, Popescu Adrian, Radu Daniel, Réthy Károly, Schmidtko Ioan, Szabo Nicolae, Ștefănoiu Aurelian, Udubașa Gheorghe, Vele Ionica și ne-geologul Rus Bucur Dorel.


Adrian BOTEZ

***
inorogi erup albi dinspre umbra poienii
luminile-n trepte ne cântă făptura:
raze plodesc – printre sfinţi – mirodenii
miresmele vieţii în rai umplu-ţi gura
cu viers de vădire-a minunii banale…
stepe de cântec roiesc – nu-s zăbale:
taifas e-n pădure – Sfânt Duh – haimanale…

…refren ţi-este gestul şi lună privirea
Crist veşnic îţi scrie în suflet psaltirea…
pe firul de iarbă azi şuieră roua
(e-un şarpe în vis – altu-n steaua Virgoua!)
vestind între firi neschimbarea plămadei…

…ne fi-va spre pururi Icoana Pleiadei:
durerea din rază se-nchipuie „noua” –
o lume ce-i zicem – mereu – că-i „de-a doua”…


HRISTOASE – VEŞMÂNTAT ÎN PATRIA ŞI-N ZAUA DREPTĂŢII

de ce să trăieşti şi să mori cu spaima-n suflet – mereu
că-ţi vor răpi Patria – numele tău – numele meu?
de ce să trăieşti şi să mori o viaţă – mereu tremurând
că pân’ şi privighetoarea minunii-o să tacă-n curând
că nici ciocârlia cerească nu va reveni pe pământ?

unde sunt diavolii – cine sunt diavolii care mă chinuiesc
ce-mi vor Patria oarbă – şi-mbrâncită în groapa de vânt?
unde sunt diavolii – cine sunt diavolii care mă prigonesc
ce-mi osândesc flori şi păsări să intre-n mormânt?
unde sunt diavolii – cine sunt diavolii care mă canonesc
martirii – strămoşii să-i lepăd şi să nu-i mai cinstesc
care vor Lira Patriei s-amuţească şi-o frâng
şi-mi iau vatra – nu-mi dau nici odaie – în voie să plâng?
unde sunt diavolii – cine sunt diavolii care – pe treizeci de-arginţi
îndeamnu-ne azi pân’ şi sugacii să-şi muşte cu dinţi
şi fraţii – părinţii – strămoşii sfinţi din morminţi:
să dea raportul despre tot ce-ocroteşte Hristos
duşmanul lor cel dintâi şi cel mai periculos?

spuneţi-mi degrabă – degrab’ să-i supun şi zdrobesc
ca-n veci de toate Sfinte-ale Neamului să-mi amintesc
spuneţi-mi degrabă – degrab’ să-i supun şi zdrobesc
să rămân cu Grădina – cu Patria – cu tot ce iubesc!

Hristoase – veşmântat în Patria şi-n Zaua Dreptăţii
cu moarte calcă moartea – năpasta Neamului Cetăţii!


Nina Elena PLOPEANU

Expurgo sau Lumea Luminată

După romanele Cu dinții strânși și Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse, după trilogia Regele Lupilor și volumul de proză scurtă Arlequine, George Cornilă ne pune în fața unei „flowed utopia cu frânturi de distopie, cyberpunk, biopunk și satiră”, o Lume Luminată în care cultura și bunele maniere sunt impuse prin lege. De fapt cititorul cunoaște prin Expurgo două lumi: una distopică, ce propune o formă de guvernare autoritară bazată pe control social, iar cealaltă inspirată din realitatea cotidiană, care seamănă izbitor de mult cu o lume subterană, periferică, așa-numita lume a ghetourilor, în care ignoranța, violența și imoralitatea fac legea.
Protagonistul principal, așa cum ni se autudezvăluie, este II-22, al douăzeci și doilea operativ al Serviciului de Apărare Internațională (SAI). El este trimis într-o misiune în ascunzătoarea Rezistenței Împotriva Culturii cu scopul de a-l asasina pe liderul rebelilor (un fost agent I-1 care dezertase pentru că se îndrăgostise de o femeie din lumea opusă). SAI a fost înființat de un consiliu de luminați din douăzeci de sectoare din toate blocurile. Pornind de la ideea că „Incultura nu este nimic altceva decât o boală a creierului” și că „orice boală își găsește, mai devreme sau mai târziu, leacul”, II-22 își proclamă ca obiectiv „crearea unei lumi în care incultura să fie pe deplin extirpată”, deoarece singura maladie al cărei antidot nu fusese descoperit era „prostia”. În urma unei lovituri de stat, pe tot cuprinsul Terrei a fost introdusă Noua Lege a Culturii și Apărării Intelectuale. Sectorul 10 era cel mai deficitar în ceea ce privește alfabetizarea. Aplicarea legii amintite prin mijloace pașnice de convingere a populației a eșuat. Iluminarea cu forța a determinat revolta locuitorilor ghetourilor metropolelor, a celor din așezările proto-rurale, dar și a celor din capitală. Aceștia erau susținuți de vechii guvernanți conștienți că un sector needucat este mult mai ușor de manipulat. Răscoalele locale s-au radicalizat îmbrăcând forma revoluțiilor și războaielor civile, s-au globalizat, ceea ce a făcut să se vorbească de o nouă conflagrație mondială. Ideea pe care o susține autorul este alfabetizarea omului prin forță. Arestarea celor care se dedau la acțiuni anticulturale era una dintre soluții. Cu prilejul unei arestări s-a făcut profilul psihologic, etic și cultural al inculpaților: „lipsă de respect în fața autorităților, înclinații spre rebeliune și acte de vandalism, posibil spre violență împotriva unei alte persoane. Deși dovedesc semne de inteligență, arată dezgust față de cultură și norme etice. Este posibil să fi citit între cinci și zece cărți, în mare parte romanțioase, de meșteșuguri, erotice și reviste de masă. Stiluri de muzică preferate: ping-zang, manules, grotto”.
Lumea distopică este bazată pe o tehnologie avansată. Descoperirea unei noi surse de energie, un mineral botezat totum, a făcut posibil ca oamenii să nu mai muncească pentru mâncare, ci să lucreze pentru că este onorant și în felul acesta se poate contribui la bunăstarea omenirii. Timpul de lucru este de doar patru ore pe zi. În rest omul se odihnește și se culturalizează. Cei care își permit, își pot cumpăra un robot, care să muncească pentru ei. După cum observăm, nu este o societate fără diferențe sociale. Cine își dorește mai mult decât nivelul minim de confort muncește mai mult și plătește pentru ceea ce înseamnă lux. „Timpul este folosit eficient, iar munca este concentrată și intensă. Cele 24 de ore sunt împărțite după cum urmează: patru ore la serviciu, opt ore de somn, douăsprezece ore pentru alte activități de dezvoltare personală. Munca este remunerată egal.” Există categorii care câștigă mai bine, cei care dețin anumite funcții sau competențe rare. Acestora Înaltul Consiliu Remunerativ le oferă carduri cu valoare multiplicată”. În această lume „lipsa culturii, a eticii, a manierelor nu este tolerată”.
Muncitorii, dar și savanții, spre deosebire de alte vremuri și alte tipuri de societate, reprezintă coloana vertebrală a societății. Muncitorii nu sunt eliminați, dar sunt obligați să se culturalizeze. Președintele Luscus spune că „prostia și libertatea nu pot coexista.” Transpar din text idei răspândite de iluminiști și de revoluția franceză și anume că libertatea înseamnă să faci tot ceea ce vrei în măsura în care nu dăunează altuia sau constituirea unui stat bazat pe puterea conducătorilor și înțelepciunea filosofilor. Principiile de bază ale societății sau Lumii Luminate nu sunt noi, dar sunt verificate de istorie și își pot găsi locul în orice formulă de guvernare. Astfel în lumea amintită nu lipsesc toleranța religioasă, dar nu sunt admise religiile bazate pe violență, egalitatea cetățenilor în fața legii sau libertatea presei.
Interesant, benefic și de dorit că în societatea distopică se face o selecție a produselor culturale din Mass-media prin înlăturarea celor de calitate îndoielnică. Din păcate, nimic durabil nu se poate construi prin forță. Oricât ne-am dori, valorile culturale nu pot fi impuse, dacă există alternativă.
În schimb, corupția nu este înlăturată în totalitate, probabil că nici nu este posibil. De altfel, așa cum s-a constatat, niciun tip de societate nu este perfect. O societate model ar trebui să adune laolaltă principiile de organizare pozitive din toate stadiile de evoluție ale omenirii. Cei care nu dovedesc pragul de cultură impus nu primesc cardul de cetățean și nu au voie să participe la vot, dar nu le este permis nici să procreeze. O astfel de lume are deficiențele ei. Este artificială, rece și nu crede în iubire, în căsătorie și în familie. De aceea sunt posibile derapajele. În momentul în care agenții SAI vin în contact cu latura umană, sentimentală a lumii opuse, rămân de partea cealaltă a baricadei.
„În cartierele mărginașe, sistemul de valori este răsturnat”. Cei mai periculoși sunt așa-numiții zeloți, indivizi analfabeți, care încearcă să facă prozelitism pentru incultură. De aceea, Plutoane întregi veghează la respectarea legii. Oficiul pentru Integritate coordonează centrele de reeducare. Nu se dorește reîntoarcerea la starea de dinainte de iluminare.
Mulți dintre noi ne simțim confortabil într-o lume dominată de cultură, dar oare câți ne-am dori să trăim fără iubire, fără afecțiunea și compasiunea celorlalți?


Petrache PLOPEANU

Sonet
[mă-mbăt cu tine ca ultim cerșetor
]

Beau, fără să știu ce-o fi în viitor,
sorb licoarea ce-mi dă puteri depline;
deși acum paharele nu-s pline,
mă-mbăt cu tine ca ultim cerșetor,
cu grija zilei ascunsă în pocal.
Gâtlejul meu înghite lung, cu sete,
așa cum vor zbătându-se-n lansete,
toți peștii lumii ce-s aduși de val
să prindă prada, el, doar băutura!
Aceasta e și Lethe și Casandră
și-ndemn ce îmi clintește limba-n gură,
dar e și gând lipsit de inhibiții.
Așa devine mintea mea mai tandră
și nu mă-ndrept oricât ar vrea chibiții.


Sonet
[când simt copilul rimei cum se leagă]

Habar nu am, nepăsător din fire,
să-mi fac altar din proză și poeme,
dar nici trăiri obscene sau boeme,
nu mă siliră păpușari din fire,
să-mi fac nărav în minte sau în sânge.
De scriu un rând, sau versul de mi-l treier,
nu mă gândesc la glorii, nu cutreier,
Olimpul celui ce-n cuvinte frânge,
plămada literei ce încolțește.
Doar mie-mi dau măsura alor mele
și-n mine doar arșița se-ntețește,
când simt copilul rimei cum se leagă.
Nu-s pământean, dar nici venit din stele
și-aștept Cuvântul drumul să-mi aleagă.

Distribuie:
Share

One thought on “Spații culturale nr. 65 (11)

  • Ioana Stoica
    3 decembrie 2020 la 13:05
    Permalink

    Presedintele Luscus spune ca ,, prostia si libertatea nu pot coexista,, , in volumul lui George Cornila ,,Expurgo,, ! Noi , azi , demonstram ca da , pot coexista ! Asta-i diferenta intre literatura si realitate , din pacate !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share