Spații culturale nr. 64 (8)

Șerban GEORGESCU

POEME

Stam ghemuit în pădurea arterelor foșnitoare
și-n noaptea fără de lună.
În tolbă am șuruburi din carne uscată de veveriță
și hoit de meduză.
Lumina gâfâie,
îi este din ce în ce mai greu să urce muntele.
Eu ronțăi șuruburi din carne uscată de veveriță
și mă răcoresc cu hoit de meduză
așteptând-o aici,
în pădurea arterelor despletite,
foșnitoare…
Târziu Lumina mă ajunge.
Își trage sufletul,
Mă atinge,
și-mi șoptește la frunte:
– Teme-te de Om!

Și râd
cu râsul morților mei.

*
Dimineața
copii duși de mână la școală
de propriii lor părinți
ca mieii la altar…
În oglinda retrovizoare
Soarele îmi face cu farul
vrea să mă depășească
Du-te i-am zis
du-te
sunt obosit de tine
și de orbirea Ta
și de sor-ta Luna sunt obosit
de plante, de ceruri senine, de case țărănești
sunt obosit de mare, de parcuri, de trotuare, de părinți…
Am aprins luminile de avarie și i-am zis:
Du-te, du-te și lasă-mă
Dar el nu se ducea.
Rămânea mereu în urmă,
acolo, în oglinda retrovizoare
orbitoare.

*
Îmi surâde o femeie,
care în loc de cap are un bărbat,
care în loc de cap are un cuib de barză,
care în loc de pui mă are pe mine …
încearcă să-mi spună ceva
dar nu aud nimic
ne asurzește un elicopter,
încearcă, zadarnic,
să se desprindă,
să se ridice la cer,
dar țopăie pe loc
ca o jucărie cu arc…
un trup de adolescent
răstignit pe elice
îl ține pe loc,
îl obligă să urle…

*
În era asta digitală
mâna maicii domnului miroase altfel
decât cea de pe mormântul bunicii mele.
Marea de care-mi este mie dor
este o mare care pute
a alge împuțite
a pești împuțiți
a nisip împuțit
a papuci împuțiți.
Mediterana este doar o farmacie.
De aceea marea mea e neagră.
iar burta mi-e plină de sânge.
Mi se recomandă câteva rafale de mitralieră,
cu lingurița,
dimineața,
pe stomacul gol.
Accept.

*
Insomnie cine ești tu?
Ambrozie acrită, uitată pe masa însorită a zeilor,
crevasă invadată de igrasie
din care în amurg țâșnesc lilieci țiuind,
un fel de mamă a mea urlând
încercând să mă absoarbă la loc în uter,
unghie învinețită
prinsă în ușa trântită de mătuși apocaliptice…
de ce te ascunzi în umbra aceea
de care mi-e dor?

*
Într-o vreme eram posedat.
Acum sunt deposedat.
Atunci – Tumbele pe care sufletul meu le făcea când respirai…
Acum – În loc de cap port pe umeri
o mașină de spălat
cu 1000 de rotații pe minut
în care zeii își spală pseudo-inocența.

*
Un motociclist
care te depășește pe o stradă goală
noaptea de septembrie
și luminița roșie care rămâne în urma lui
ca o cometă
magnet pentru ochii tăi înroșiți
de biciclist tomnatec
este doar un motociclist
care te depășește pe o stradă goală
noaptea de septembrie
și luminița roșie care rămâne în urma lui
ca o cometă
magnet pentru ochii tăi înroșiți
de biciclist tomnatec?

*
Privește:
mâinile mele sunt ruinele unui delir
ele sunt ruinele unui seism
ele sunt ruinele unui taifun
ele sunt cele care au strâns de pe câmpul de luptă
mâinile rupte
ale tovarășilor noștri de arme
și stelele fixe

ele sunt cele care te-au Strâns.

*
Știu să scriu
nu știu ce scriu
dar rimează cu sicriu.
*
87 de mașini blocate în trafic ne asigură respirația de frumusețe
plouă cu spaime
orbiri
concesii…
Lumea în care eu visam să devin scriitor nu mai e…
povestașul are acum un coif în inimă
Cuvintele au devenit câini
Toamna, doar un mod elegant de dispariție…

*
Deodată percep fragilitatea cărnii trupului meu.
Această carne îmi apare a fi alcătuită din globuri.
Globuri mari, ca cele din pomul de Crăciun.
Albe și roșii.
Fac eforturi disperate, apocaliptice,
pentru a ține globurile laolaltă.
Ajuns în pragul exploziei
totul revine la normal.
Carnea redevine carne.
Respirația redevine respirație.
Și pricep
că această succesiune de evenimente
nu a avut loc în Timp.
Dar în ce a avut totuși loc
nu.

*
În dimineața aceea,
mă bucuram de surâsul unei femei.
Dar chiar în timp ce priveam
ceva din ființa ei
a crăpat pe neașteptate,
și urletul negru și mut al durerii
a inundat acel surâs.
O voce străină de noi
m-a chemat pe nume.
M-am simțit invitat la dans.
Am sărit în picioare.
De altfel apucasem să sting și țigara…
Stăteam drept
Eu și oasele mele de sticlă.
Pregătit pentru dans.


Urmă

Dragoste,
tu țurțure care ni te înfigi în inimă
când nici nu visăm
și care mai apoi
redevii apă,
ce să facem noi, oamenii
cu conul acesta de vid
pe care îl lași în urmă?


6.

Sunt demoni care își spală mâinile în mine.
Mă deschid și își bagă mâinile în mine,
mamă,
ca într-o covată
le răsucesc acolo bine-bine
de mai multe ori
apoi le ridică
și le usucă
se răsucesc pe călcâie și se îndepărtează așa,
ca pentru operație,
cu mâinile ridicate,
fără măcar să-mi arunce o privire.
Eu nu le văd niciodată chipurile.
Nu eu sunt pacientul.


11.

În noaptea aceea
le-am prins pe toate cele 11 rândunici care-mi zburau prin cameră
le-am legat aripele la spate
le-am legat la ochi și la picioare
și le-am întors cu fața la zid.
Am făcut același lucru cu cele 11 mierle
cu cele 11 prigorii
cu cele 11 lebede albe
și cu cele 11 lebede mov.
Toate aceste păsări erau mute.
Cu puțin timp înaintea Plecării,
am prins și cele 11 girafe înaripate
(care, cu zborul lor zigzagat, împiedicau argintul lunii să-mi cadă liniștit pe cearceaf),
le-am legat și pe ele la ochi, la aripe, la picioare
le-am întors pe toate cu fața la zid
și le-am trimis fiecăreia dintre ele
câte un sărut scurt și ascuțit
în ceafă.

O moarte sobră, ca o cheie franceză,
prinse a coborî încet peste noi.


Spectru

Una dintre ființele mele interioare e o țigancă
ea are doi ochi
un ochi este negru
celălalt este statuia lui Rembrandt în ploaie
din pricina ploii nimeni nu vede că plânge
ține în brațe un pui de liliac
descriere: ține pe cap un tomberon vechi de tablă
descriere: buzele ei sunt ca vântul
descriere: pe fruntea ei blănoasă scrie cu litere luminoase:
,,Port Royal”


FAPTE CULTURALE

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL al AFORISMULUI, pentru românii de pretutindeni

EDIȚIA a III-a,TECUCI, 3-4 octombrie 2019
Organizatori: PRIMĂRIA TECUCI, FUNDAȚIA PELIN, BIBLIOTECA MUNICIPALĂ „ȘTEFAN PETICĂ”
CONCURENȚII vor trimite în perioada 1 mai-15 iulie 2019 la adresele:
fundatiapelin@yahoo.com; vasghica@gmail.com
1) -30 de aforisme care să se încadreze, la alegere, în una din cele trei secțiuni: aforisme filosofice, umoristice, paradoxuri;
2) – comentariul unui aforism celebru (10 rânduri).
3) –adresa poștală, telefon, mail.
Premianții vor fi invitați la Tecuci. Cei care doresc să participe la Turnirul aforiștilor vor avea asupra d-lor un set de patru pagini cu câte 10 aforisme (altele decât cele trimise pentru concurs).
Se vor acorda premii constând în: trofee, diplome, plachete, cărți.

În program:
3 – X – ora 17,00: Aforismul românesc actual: opinii, propuneri (dezbatere).
4-X – ora 9,30: Deplasare în școli.
ora 14,oo: Lansarea volumului: AFORISMES ROUMAINS D’AUJOURD’HUI, coordonator principal Ionuț Caragea;
ora15,00: Turnirul aforiștilor;
ora 16,30: Gala premiilor.

Președinte de Onoare
Fundația Pelin,
Eugen Doru Pelin

Președinte,
Prof. univ. C-tin Frosin

Președinte
Festival,
V.Ghica


Valeria MANTA TĂICUȚU

verde-albăstrui

cad în ascultare doar în fața caprifoiului:
el mă învață rostul supraviețuirii într-o lume
cu vânt și frunze târâș, cu lumina în doze farmaceutice
și răni întinse pe cruci de lemn cu piroane.
câteodată am întrebări, toate retorice, topite
într-o poezie a celor mărunte și volatile.
trag verdele-albăstrui ca o mască pe față,
peste toate ridurile de la râs, de la plâns,
de la trecerea bruscă din zori în amurg.
caprifoiul are grijă de toate poveștile pe care i le spun,
de toate căderile și măririle din orașul orb și departe, în plumb,
într-o zare străină și grea, a statuilor
împodobite cu flori și grafitti, sub cerul de iunie
atât de copilăros, atât de bătrân, atât de înalt.


Camelia Manuela SAVA

Numărătoare

număr pașii
ce cad greoi
între mine și tine
zi după zi
număr anii
și frunzele ce ți-au înmulțit ochii, buzele, firele de păr albe
număr gândurile ce se aștern surd și apăsător
făcând cărări între brațele mele și visele tale
numai secundele
numai anotimpurile
mai pot naște o iubire
mă mai pot naște din nou
numai strălucirea unghiilor
numai focul epidermei numai îmbrățișările tale
mă mai pot naște din nou
aici o inimă spune povestea
ce ascunde sângele verde printre rânduri
căutându-te
căutându-mă


Poem de seară

norii foșneau printre îngerii grăbiți
încercând să își găsească un culcuș cald
în seara aceea de sepie
și eu striveam între gene ploaia
ce trecuse prin cercul ei de ceață –
toți eram somnambuli
scufundându-ne în valurile nopții:
ne iubeam
ca niște mormoloci ce redevin increați
eu și el


Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

toți priveau exaltați
dansul tău de femeie unduitoare
ca pe un șarpe ar fi vrut să te strivească
sau să îți supună trupul calin
îngrozit de ce ai putea cere în plus
Irod bea din sângele Sfântului pahar după pahar
tu îți urmai chemarea
și încercai să îți menții echilibrul
printre atâtea priviri otrăvitoare – ei îl uciseseră înainte
să ceri tu ceva
dansul îi acaparase îi înnebunise cu brațe cu buze cu arome
le intrase în ochi
le intrase în inimă
în timp ce Ioan își aștepta cuminte verdictul:
o tipsie îl va primi la sânul ei ca o mamă după ce tu vei fi sfârșit
mișcările lascive
așa începe:
cu dans…


Eu, Salomeea

la apusul acestei zile
sângele devenea gheață
eu dansam
plimbându-mi nestingherită mâinile prin părul tău fumuriu
eu visam
că valul ne-a cuprins pe amândoi și ne poartă spre țărm
melodia aceea păgână
îmi dădea noi puteri
așezam iubirea noastră pe o tipsie de aur
să ne judece lumea – spuneai – numai să îndrăznească
atunci felii de timp
puteau fi aranjate simetric de o parte și alta a ferestrei
ca o ramă învechită
în care nu mai încăpea și zâmbetul meu


Declarație incompletă

nu mă vezi
deși în fiecare zi
îți înșir pe ață șoapte
nu poți atinge nimic
nici ochi nici buze nici sâni–
se pornesc vijelii în noapte
păsări vin să-ți cânte la fereastră
melodii de departe:
eu încă te mai iubesc…
verde-apus!

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share