Propoziții pretențioase – Asceze

,,Intră.”
Așa brusc? Nicio nedumerire?
Nu era ca acum. Cu ,,dacă-mi ajută Dumnezeu…” O convorbire în lăuntruri fără miză divină – nu mai sunt ,,zaruri” în portofoliul lexical la dispoziție, le-aș fi aruncat cu ușurință și încredere că-mi oferă șanse mai mari -, un război mental cu tainicul eu feminin nedefinit, nedeslușit, imprevizibil, pătimaș, sictirit, alunecos, provocator, extremele toate puse la un loc, nu armonic, ci înșirate melodic după modelul par-impar: una bună, următoarea rea. Indiscutabil.
Prea repede. Coace ea ceva. Vrea să se răzbune. Hm….
Astea cu iubirea ajută. Extaz sau nefericire se consemnează la plusuri. Iar muzicienii profită din plin, programează creierul peste noapte și dimineața ies cu piesa gata. V-am dezvăluit intenția. Se cerea de la sine punctul sensibil de la care pornesc cântecele unora ca mine, acelea care se nasc și pier în sine, dintr-un bazin inspirațional pe care îl asanam inutil până în noapte, a doua zi mustea de muzică. Cu tot arsenalul de mijloace virtuale. Ajutat de două mâini arămii, de un glas din ce în ce mai răgușit pe măsură ce fiecare notă se smulgea dureros din suflet, după ore întregi de muncă, asidue, peste măsurile unui corp deși antrenat recent, printre asanii bairamdedești, încă deficitar la stăpânirea de sine. Muncă, iubire și muzică. Trei surori vitrege. Trei nurori nedorite, una de mine, două de părinții mei. Două la care aspiri și ,,nu le poți avea”, tot din panoplia fructelor interzise, una hâdă, în salopete, murdară, haină, strictă, asprie, de care nu mă atașam oricâte sforțări ar fi epuizat.
A doua zi înapoi pe frontul de lucru, înapoi la repetiții, înapoi acasă. Apostrofat. Deh, și eu am devenit părinte și măcar o vorbă spre dimineață îi adresam fiicei: ,,Ai venit? Pune mâna și dormi.” La noi nu era așa, amândoi dormeau la ora miezului de noapte, aveam parte de dojeniri abia a doua zi, după sfada la cafea a părinților, totuși cu un ochi treaz la sosirea mea întârziată, începeau practicile…. ,,Iar ai fost la aia!…”, și mi-l îmboldea pe tata să-mi zică vreo două. Se stingeau mai repede, plecarea la serviciu nu lăsa loc de prelegeri despre ,,nenorocirea de la casa ei”. A mamei. Mai rău se dezlănțuia când, pe degustarea de spirtoase, se îndeletnicea să mi-l asmută pe tata, iar el să-mi împingă o vizită inopinată la repetiții, să mă facă de rușine și, gândea ea, să mă dea pe ușă afară pentru totdeauna. Mai aspiră, Sorine, la atipie, mai desprinde-te de năravurile familiei Călin și părerile asprii și nemeritate din gura târgului. Șaibă, bomfaier (l-am scris corect), muncă și sărăcie. (,,Dacă n-ai fost în stare să iei la facultate!”) Atacat de fiecare dată.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share