Propoziții pretențioase – Albimi


Frumoasele sărbători de iarnă…. Sigur?
Norocul lor. Gardul de-o șchioapă îi îndemna la un ,,Ce-o fi dincolo?”, îndrăznind mai departe, dacă tot iscodiseră în tufele mele printre plăcile geometric betonate – (calculați segmentul BC din triunghiul isoscel ale cărui laturi, AB și AC, sunt ale unui romb, știind că lungimea diagonalei patrulaterului format din laturile de bază ale triunghiurilor isoscele construite pe laturile rombului este 48,4 cm) i-am prins într-un an cum ajurau la intersecția diagonalelor romburilor desimea plantelor de gardă -, până la ușa holului din față și tocmai în dosul curții. Norocul meu. Gardul, blamat de inspecțiile poliției loco, mă apără de tot ce putea fi mai rău. Vorba (refăcută) a cântecului: ,,Deschide ușa, cretine,/ C-am venit și noi la tine,/ Să-ți urăm noroc cu carul/ Și sănătate cu parul!”
Gard în armată? Strecurătoare. Hotarul unității militare, cel dinspre sud-vest, ne separa de viața civilă cu un plus de protecție. Între noi și oameni instalaseră… găini. Avicola Florești. Firește, m-am întrebat cine-ar fi putut inventa o astfel de ciudată învecinare sau dacă mai întâi a fost omul și apoi…. Într-o formulare bivalentă, chestiunea putea deveni o dispută istorică între ouăle albuțe și puiul de român – de naționalitate… -, transformat în carne pe tun – corect așa -, firește, fără drept de preemțiune păsărească. Din confruntările cu sursele ardelene am certitudinea că, în contra bibliei, dumnezeul socialist a creat mai întâi oșteanul, apoi, după douăzeci de ani – Dumas să stea liniștit -, s-a gândit a-i da în grijă animalul de consum. Poate și mai bine, cu siguranță mai bine, din anii ’50 până-n ’79 s-ar mai strânge nițică vreme peste termenul înaintat.
Gardurile. Chiar și cele mai dichisite au menirea de-a fi trecute. Al Avicolei fără probleme. Meșteriseră oștenii sârguincioși o nișă prin care unii camarazi serveau porții nocturne de libertate, cu scop întreit: Alcool, filmografie la domiciliu și muieri. Uneori împrumutate și-ncorporate pe-o seară în dormitoarele celor mai…. Vedeam noi, răcanii, din astea? Nici n-am fi fost pregătiți pentru astfel de experimente, tot leatul ne era dintre copiii cu carte, crescuți cu frica pedepsei pentru fapte necugetate și c-un fel aparte în privința fetelor. Azi este imposibil de explicat altora. În schimbul legăturilor temporare, ne mulțumeam să ne îmbrăcăm civilește și să ne-ngrămădim într-o cămăruță liliputană la o partidă vizuală de… karate.
Gaura aceea din gard – unde perimetrul făcea unghi drept spre magaziile remiză, denumite generic car de baterie, construcții din lemn, deloc arătoase, înclinate spre spate, șolcăite, văruite constant pentr-un aspect îngrijit și tratare totodată contra bolii scândurilor, putrezirea – era strategică, constituia punctul vamal legal al trecerii dincolo, în occidentul civil. Lângă, la 10 pași, stătea rect postul nr. 3 al gărzii. Cu semnalele potrivite și șperțul înmânat înainte sau după evadare erai asigurat că nu vei fi luat în vizor de intruși și trimis arestului candidat.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share