Ora de muzică 236

image
De an la an oamenii sunt diferiți: mai înțelepți, mai experimentați, mai nobili. Pe John Barclay l-am lăsat pe Ten Summoners Tales englez obișnuit, trompetist, l-am regăsit Sir.
Lângă el a performat pe The Last Ship, Kate Moore, o veterană a concertelor ținute de Royal Philharmonic, BBC CO, colaboratoare pentru diverse televiziuni, prezența ca solistă în emisiunea Friday Night is Music Night o dovedește, dar și pentru case de film cu interpretări ale melodiilor, cele mai cunoscute pot fi ascultate în peliculele Life, Planet Earth….
Făcând un tur prin AllMusic și Discography at Discogs, principalele arhive ale creațiilor și participațiilor personalităților muzicale mondiale, râmâi cu o ,,impresie corespunzătoare” în privința lui Tom-Rees Roberts, ambele îl creditează cu modestele cifre 59 și 39. Și nu-s deloc puține. Și sunt, dacă citești isprăvile acestui ultim trompetist din orchestră, însă nu ultimul al albumului, chiar mai mult decât te-ai aștepta. Spice Fusion împarte cariera lui Tom, după o frază în care dezvăluie cele trei școli prin care a trecut, de notorietate în Anglia, The Royal Northern College of Music, Guildhall School of Music and Drama, and The National Youth Jazz Orchestra, în 12 titluri: Film Soundtracks, Computer Games, Artists, Live Tv Shows, Tv soundtracks, Adverts, On screen acting credits, West end shows, West end deputy credits, Tours, Jazz și Teachers. Din fiecare categorie, în ordine, un nume reprezentativ: Phantom of the Opera; James Bond – Golden Eye; Blondie; Strictly Come Dancing (all series); Upstairs Downstairs; Stella Artois – Crying Jean; An Education (Oscar nominated best picture); Jerry Springer the Opera – original cast; A Street Car Named Desire; Phil Collins Going Back Motown tour 2010; London Jazz Orchestra; Wynton Marsalis.
A fost și un trombonist tenor de ajutor lui Sting, a doua oară îmbiat cu povești ca și Barclay: Richard Edwards. Am verificat, nu sunt schimbări majore în pelerinajul între note de la cele Ten…. Și au trecut douăzeci de ani bătuți pe muchie, dar v-am mai vorbit pe la episodul 75.
Pare neverosimil. Nu mi s-a întâmplat să obțin prețioasele informații despre un instrumentist atât de ușor, atât de diferite, la o singură tastare de identitate pe google, toate cele nouă titluri ni-l dezvăluie pe Andy Wood, interpret la euphonium, în altă ipostază. Afirmă într-un interviu, spre exemplu, că prima cunoștință cu muzica a făcut-o la patru ani prin intermediul ukulele-i, la șapte a început studiul trombonului căruia i-a adăugat în gimnaziu pedal steel și hawaian steel guitar. A rămas fidel instrumentelor de suflat și datorită abilităților, dar și pasiunii, cariera lui a devenit una internațională, axată mult pe genul jazz, pe concerte și înregistrări pop și clasice, pe soundtrack-uri pentru Hollywood, spectacole de televiziune și radio, ,,nimicuri” de reclame, jingle-uri…. Nume arhicunoscute se asociază cu al lui: Paul Anka, Rod Stewart, Natalie Cole, Gloria Gaynor, Bryan Adams, Il Divo, Royal Philharmonic, The Britten Sinfonia, orchestrele BBC, The Da Vinci Code, Beyound the Sea….
Ultima pagină a marelui grup ce a îndeplinit cu succes job-ul acompanierii sub o singură baghetă dirijorală este semnată de Owen Slade, ocupantul rolului emiterii sunetului cel mai grav la suflători: tuba. La momentul lansării albumului The Last Ship avea fix cincizeci de ani, cânta de mai bine de un sfert de veac la London Philharmonic Orchestra, terminase Royal College of Music unde mai târziu, în 1997, avea să devină profesor și fusese prezent la premiera operei Cry of Anubis, scrisă de Sir Harrison Birtwistle.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share