Literadura nr. 16 (9)

Noise Poetry 29 ianuarie

Claudiu KOMARTIN și Sorin DESPOT
Clubul de lectură, ediția a IV- a, restaurant
Callypso, Buzău.
Revistele Poesis internațional, Literadura.
Moderator Marian Mihai.
Claudiu Komartin prin activitatea sa este un
factor dinamizant în literatura română. Și
mișcarea generată prin editura Max Blecher
de asemenea dinamizează spațiul literar.
Sorin Despot prin „Tabăra de creație” de la
Săvârșin și Arad concretizează aptitudini
reale, literare ale tinerilor în cele două
antologii bungalou 6, 2016, psiholog, 2017,
nu vă îngrijorați, prietenii mei, 2018, frica
de tinerețea altora
, 2019.
S-a citit poezie, s-a vorbit despre poezie. Au
participat: Radu Nițescu. Cătălina Ceaușescu,
Lorena Purnichi, Dumitru Pană, Lucian
Mănăilescu , Dan Ionel Dinu, Tudor
Cicu, Radu Roxelana, Petruța Niță,
Dara Ciubotaru, Andrada Oprea, Ionuț
Dumitru, Ramona Müller, Dumitru Paleacu,
Alexandra Mălina Lipară, Traian Florentin,
Filip Trandafir, Dan Gabriel Onțelus, Teo
Cabel.

 


de la st: Lorena Purnichi, Andrada Oprea
Lucian Mănăilescu, Dumitru Pană

 


De la stânga: Laura Cosma, Dumitru Ionuț, Tudor Cicu,
Dan Gabriel Onțeluș, cu spatele Mihaela Boboc.

 


De la Stânga: Dumitru Paleacu, Ramona Müller, Mălina
Lipară, Cătălina Ceaușescu, Sorin Despot.

 


Cătălina Ceaușescu, Sorin Despot, Claudiu Komartin

 


De la stânga. Dumitru Pană, Claudiu Komartin, Mihai
Marian, Filip Trandafir, Florian Eduard, Mihaela
Roxana Boboc

 


Claudiu Komartin, Teo Cabel, Filip Trandafir

 

Aurel ANGHEL

Criteriile Apartenenţei
Unui Text la Literatură

(Despre Gheorghe IOVA)

Apărută la Editura Paralela 45, în
Colecţia 80, Seria Eseuri, Acţiunea
textuală. Bunul simţ vizionar cred
că este o carte rară, la propriu și la figurat.
Căutând-o, am avut trista revelaţie de a
constata că ea nu există nici la Biblioteca
Judeţeană „V. Voiculescu” din Buzău, care nu
ştiu dacă se poate mândri că are doar două
cărţi de Gheorghe Iova.
Cartea îmi era foarte necesară pentru a
continua şi încheia seria de confesiuni de
cititor consacrate acestui autor, pe care mă
hotărâsem să le adun şi să le public într-o
carte.
Sunt aproape două luni de când, la
recomandarea Denisei Comănescu şi a unor
scriitori buzoieni am trimis Lui Gheorghe
Iova o carte a mea pe care o voi publica în
curând, Galeria cu ploşniţe. Am trimis
autorului Acţiunii textuale şi câteva din
cărţile pe care le-am publicat şi am ajuns
foarte repede la text, la autorul unor cărţi pe
care le-am citit cu mare interes, punându-mă
acum în situaţia de a scrie o carte întreagă
despre cei care L-au întemeiat (Textul).
Sunt întâmplări care ne duc exact acolo
unde trebuia chiar din întâmplare.
Aveam nevoie să fac o pauză de scris, ori
să reconsider felul de a scrie. Cărţile lui
Gheorghe Iova m-au pus serios pe gânduri.
Mi-am pus chiar problema de ce trebuie
să scriu, ”ce te-a apucat, domnule, să scrii
cărţi?”, mi-a zis un coleg pe stradă), chiar, ce
m-a apucat?
Problema este foarte serioasă, nu că ceva
m-a apucat, ci dacă m-a apucat ce am reuşit
şi încotro o virez de acum înainte. Oricum, o
vreme nu cred că voi mai scrie. Voi avea încă
mult de citit, dar şi de scris, despre cei pe
care îi citesc.
Am publicat o carte despre
antologia Exerciţii de liberate de Gheorghe
Dobre, scriu acum Întemeierea textului şi
simt o uşoară adiere a ideii că încep să mă
întemeiez şi eu.
Acţiune textuală este o revărsare de idei
despre ce reprezintă cuvântul, Textul,
contextul, comunicarea în genere şi mai ales
cea pe care autorul o consideră ca literatură.
Autorul poate considera orice, dar Gheorghe
Iova, în Acţiunea textuală, face o precizare ce
reiese din al doilea Text al titlului: Bunul
simţ vizionar.
În cele câteva rânduri, în loc de cuvânt
înainte, autorul scrie cu claritate, fără să mai
putem comenta:
,,Propun o viziune a impactului
producţiei şi consumului de text asupra vieţii
oamenilor în societate.
Cartea încearcă să analizeze consecinţele
unui fapt constatabil, anume că nu se
mai lucrează cu concepţii despre lume.
Textul cărţii practică un fragmentarism
care semnifică prezenţa actelor de gândire,
ocolind numai ceea ce este dezavantajos în
expunerea „clară” a unei concepţii.
Încă o dată, este vorba de încercarea de a
practica o viziune.
Gheorghe Iova”

Am transcris Cuvântul înainte integral,
altfel, orice fragmentare ar face
incomprehensibilă lectura şi comentarea
cărţii, înţelegerea în general a Acţiunii
textuale pe care autorul o duce ca pe o
bătălie, ca pe un război care durează din anii
70, până când?
Conform art. 16 alin. (1) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 123/2006 lista
activităţilor pentru care se acordă sprijin
financiar, cuantumul sprijinului, precum şi
suma totală alocată fiecărei activităţi se
aprobă anual, prin hotărâre a Guvernului.
Producţia de bunuri de consum se
reglementează aşa cum reiese din acest text.
Dar consumul de text? Consumul de text
este o sintagmă care iese din ordinea
preocupărilor cotidiene. Bunurile
consumabile, consumarea de bunuri este
năucitoare. Ea acaparează preocupările pe
orizontală şi verticală.
În afara textelor Iova „consumul de text”
este lipsă la apel. Am căutat în numeroase
surse şi nu am găsit-o, pentru că această
sintagmă este o licenţă, este o marcă, este o
invenţie care ar trebui certificată,
promovată explicată, pentru ca cetăţeanul să
devină conştient că el şi familia consumă nu
numai lactate şi detergenţi, spre exemplu, ci
şi Texte.
În Burghezul gentilom, Mollière, prin
gura unui personaj, aducea problema
fabricării de text „cum, eu fac proză de o
viaţă şi nu mi-am dat seama…”
În colocvial auzim adesea „lasă-mă,
domnule, nu-mi umbla mie cu texte deastea”,
sau „lasă-mă cu textele”, sau” fugi,
domnule cu textele de-aici”.
Problema deci există ea a fost
conştientizată măcar în sens peiorativ, în
colocvial ca reacţie negativă la creatorul de
texte pentru ameţirea conlocutorului.
Autorul Gheorghe Iova doreşte
să fundamenteze, să conştientizeze treaba cu
Textul „încercarea de a practica o viziune
asupra textului, dar constată că suntem în
faza de consecinţe, anume că nu se mai
lucrează cu concepţii despre lume”
Fragmentarismul – citirea pe bucăţi din
„clasicii marxismului” sau din alţi clasici s-a
dovedit contraproductivă şi îl conduce pe
autorul Acţiunii textuale la afirmaţia
justificată a afirmării unui fapt
constatabil „anume că nu se mai lucrează cu
concepţii despre lume”. Cităm cu un
sentiment al unei dilematici retorice din
Marx:
„Teza potrivit căreia conştiinţa oamenilor
depinde de existenţa lor, şi nu invers, pare
simplă; dar, dacă cercetăm lucrurile mai
îndeaproape, constatăm imediat că chiar de la
primele sale consecinţe această teză dă o
lovitură de moarte oricărui idealism, chiar şi
celui mai camuflat. Ea neagă toate
concepţiile tradiţionale şi obişnuite asupra
tuturor fenomenelor istorice. Întregul mod
tradiţional de gândire politică se năruie;
nobila simţire patriotică se ridică cu
indignare împotriva unei asemenea concepţii
nelegiuite. De aceea noua concepţie se
loveşte în mod inevitabil nu numai de
împotrivirea reprezentanţilor burgheziei, ci şi
de împotrivirea masei socialiştilor francezi,
care vor să răstoarne lumea cu ajutorul
formulei magice: liberté, egalité, fraternité.
O furie grozavă a stârnit însă această teorie
printre clănţăii vulgar-democraţi din
Germania. Cu toate acestea, ei s-au străduit
din răsputeri să exploateze noile idei,
plagiindu-le cu o rară nepricepere.”
Dar el, Marx, cu ce pricepere a plagiat
din Feuerbach şi din Hegel?
Autorul acţiunii textuale se
implică printr-un convingător Motto: „Încă
de multă vreme, nu mai vorbesc de zilele
noastre, s-a pierdut complet din vedere că a fi
scriitor însemnă să acţionezi, să ai obligaţia
de a acţiona şi, prin urmare, să ai un mod
personal de existenţă. Punct de vedere
explicativ asupra operei mele, Sören
KIRKEGAARD.
O propoziţie emoţionantă care te invită la
lectura aceste cărţi: „Într-o lume în care totul
se măsoară, legislaţiile vorbesc de
imposibilitatea de a măsura munca sau
valoarea scriitorului, scrisul nu poate fi
considerat muncă”
Dacă lectura dă textului o „valoare de
întrebuinţare”
E absolut exact, domnule Iova, Textul dă
valoare de întrebuinţare în acea literatură în
care scriitorul are o motivaţie superioară
pentru faptul că scrie, aşa cum precizaţi prin
negaţie la pag.8.
Atunci când scriitorul vede textul ca pe o
realitate care „vine de pretutindeni”, o linie
care uneşte toate punctele de intrare.
Textul este un orizont închis în sine, un
labirint „luat pe părţi” din care ieşi în anume
condiţii.
Citez un excelent text al definirii
labirintului:
„Labirintul nu se construieşte pentru a fi
depăşit, eliminat prin parcurgere. El este o
locuinţă. Este parcursul locuibil. Interiorul
triumfător. Lumea.”
Nu cumva labirintul este
chiar textul, Acţiunea textuală şi chiar Bunul
simţ vizionar al neliniştitului Gheorghe
Iova?

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share