Literadura nr. 10 (9)

Prof. Dr. Manuela Camelia SAVA

Cuvintele care Trăiesc printre Rânduri

Întotdeauna simt că, prin tot ce scrie, fie
proză, eseu ori poezie, părintele Alexandru
Pripon zidește cuvintele trăirii duhovnicești
și cred că dincolo de ideile, gândurile
exprimate de acesta, generează acea stare de
catharsis, care te înalță dincolo de mundan
într-un plan spiritual, ideal.
Prin scrierile sale eseistice se înscrie în linia
celor incomozi pentru diletanți și cârcotași,
dar, cu atât mai mult, este o voce
providențială pentru optimiștii incurabili.
Îmbinând spiritul religios cu dimensiunea
socialului, el este acea voce puternică din
cetate care dă un semnal de alarmă cu privire
la pericolele ce ne pot amenința în lumea
contemporană ducând la o criză morală fără
precedent și de aici la decădere și haos.
Sensibil, dar convingător, modest și
deopotrivă puternic, scriitorul își asumă acest
rol cu seriozitate, cu demnitate, iar volumul
Printre rânduri. pași în istorie, apărut la
Editura Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei,
2018, completează un tot inițiat încă din
primii Pași întru lumină făcuți în 2015,
motivat fiind de formația sa de intelectual, de
preot, de tată.
Cartea lui Alexandru Pripon se bucură de
Cuvânt Înainte al ÎnaltPreaSfinției Sale
Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei și
este abil/ seducător împărțită în două: partea
întâi, Printre rânduri exprimă o gamă largă
de sentimente și trăiri care implică moralul,
socialul, eticul, iar partea a doua, Pași prin
istorie este o minienciclopedie impresionantă
a locurilor impregnate de creștinism,
documentată în mod excepțional, cititorul
fiind câștigat la finalul lecturării datorită
stilului eseistic clar, concis, cuceritor.
Captatio benevolentiae este reprezentată aici
de primul articol, intitulat Pro sau contra –
este prezent îndemnul de a discerne lucrurile
în mod realist, de a cerne prin sita propriei
înțelegeri/ înțelepciuni bine și răul, de a
respinge insinuările altora în viața noastră,
pentru a nu ne rătăci, pentru a nu pierde din
vedere adevărul, mai ales că societatea
consumeristă/ douămiistă este reprezentată
prin impunerea materialismului, a ateismului
dialectic – a cărui resuscitare se face subtil cu
ajutorul argumentelor „științifice”.
Ideea actuală că totul este permis este foarte
periculoasă și îndemnul eminescian „te
întreabă și socoate” este perimat fiindcă s-ar
părea că epicureanul „edite, bibite, post
mortem nulla voluptas” (pe care eseistul îl
citează) ar putea fi schimbat în –
moderna/mondena exprimare/ ideologie (în
opinia mea) „Mai Vedem Noi”, specifică
tinerilor aflați în derivă! Concluzia la care se
ajunge este redată prin cuvintele
Ecclesiastului: „Ceea ce a mai fost aceea va
mai fi!”, criza morală fiind aproape și ducând
la o prăpastie iminentă.
Impresionează satirizarea îmbogățirii peste
noapte din articolul Carâmbul și cravașa
când parvenitismul actual se traduce în datul
din coate sau – așa cum specifică autorul – în
principiul „n-are mamă, n-are tată”! Scena cu
bătrânica fericită pentru pâinea aruncată de
șoferul unui bolid este o imagine-emblematică
a zilelor noastre. Necontenita luptă (în trecut
poetul George Coșbuc îndemna – „O luptă-i
viața deci te luptă cu dragoste cu dor”) pentru
a viețui/ supraviețui duce – azi – la o
competiție oarbă, fără sens, din care
câștigătoare iese doar mândria, la care se
adaugă iubirea deșartă de sine, de arginți, de
obiecte sclipitoare, dar false, fade, inutile.
A fi scriitor este o problemă spinoasă –
părintele Alexandru Pripon emite o
presupunere ce trebuie luată în calcul – într-o
zi ar putea dispărea cititorii și pot face aici o
paralelă cu o ipoteză a lui Matei Vișniec: „Să
nu fiți uimiți dacă într-o bună zi librăriile nu
vor mai vinde romane, ci computere
concepute să scrie romane în funcție de
fantasmele dumneavoastră secrete. Absolut
nimeni nu va mai fi interesat de cărțile altuia,
ne vom citi propriile noastre romane,
comandate dispozitivelor personale de scris
autoficțiune. Toți vom fi scriitori. Talentul nu
va mai fi un privilegiu.”(Negustorul de
începuturi de roman).
Dacă nu vor mai exista cititori sau vor apărea
cititorii de profesie, plătiți scump ca să facă
acest serviciu umanității (tot Vișniec afirmă și
această idee), atunci va domni tăcerea, și
articolul Rătăcind prin tăcere semnalizează
dispariția sufletului, cuvintele vor fi sinonime
cu tăcerea și încă de pe acum această stare a
tăcerii se insinuează, fiind „abil deghizată”,
Alexandru Pripon fiind de părere că „trăim cu
impresia că am vorbi între noi”, așa ca Iona,
care se străduiește să se salveze și nu îi iese
nicicum „ieșirea din șablon”. Această tăcere
este extrem de periculoasă putând fi
„experimentarea unei anticamere a
Infernului”.
Din dragoste pentru libertate, din dragoste
pentru respect, în Ziua de azi, alt articol
excepțional ca problematică, apare întrebarea
firească: de ce/ de când o minoritate îi poate
porunci majorității, iar majoritatea este silită
să se conformeze tăcută și resemnată.
Completarea vine imediat prin aceea că
izbânda diavolului este că îl convinge pe om
că el/ răul nu există… și ce ar putea fi rău în
acest fapt?!? – s-ar întreba unii neputincioși
de a mai ieși la limanul adevărului. Este clar
că luând în considerare presupoziția că lumea
demoniacului nu există, poți face orice, fără
restricții de ordin moral. Și de aici până la
prăbușirea omenirii nu mai e mult, de aceea
rostul eseistului Alexandru Pripon e să rupă
tăcerea, pentru a contracara bucuria diavolului
de a ne vedea „rătăcind prin tăcere”, dar,
totodată, de a combate pe criticii „artizanali”
ce poartă „sabie de jucărie” și care se
consideră cu emfază experți în orice – religie,
educație, sănătate, justiție, jurnalism ș.a.
Scriitorul condamnă în cartea sa ignoranța,
superficialitatea, caducitatea, nefirescul, deșertăciunea,
aparențele înșelătoare, derizoriul,
facilul, conduita „cameleonică” a unor creștini
și aruncarea cu noroi în biserică (practică
frecventă a unor trusturi media, care este
bizară, insistentă, calomnioasă și foarte
periculoasă). Adăugând că averea preotului
este, de fapt, comunitatea pe care o păstorește,
subliniază falsa dilemă apărută recent – cum e
mai bine: să fii singur, dar credincios sau cu
prieteni, dar fără Dumnezeu. Raționamentul
eseistic este clar: creștinismul este o comunitate
unită de dragoste și responsabilitate.
Nimeni dintre noi nu este singur, căci Îl avem
în permanență pe Dumnezeu, iar efectul
existenței lui Hristos este pacea (cu semenii și
cu divinitatea).
Alexandru Pripon reclamă faptul că religia a
devenit un „fapt divers”, creștinismul este
dezbrăcat de frumusețe, de iubire, și militează
pentru asumarea lucidă, responsabilă a
datoriei noastre de creștini. Mai mult decât
atât, viața trebuie trăită „sub semnul Sfintei
Cruci”(așa cum este titlul unui articol), drept
mărturie a credinței noastre.
O altă tematică a primei părți o constituie și
condiția umană modernă sub aparentul rol, al
măștilor pe care le purtăm, voit sau nu,
conștient sau nu, fiind captivi într-un
scenariu, într-un labirint (într-o matrice a
aparențelor), iar sfatul care se impune trebuie
primit firesc și considerat ca o grijă
părintească: „Opriți-vă o clipă! Gândiți!
Priviți în jur!”, salvarea vine tot din partea
divinității: dincolo de această scenă DAR
FOARTE APROAPE DE NOI ESTE
DUMNEZEU, ne asigură scriitorul!
Surprind prin limbajul metaforic articole ca
Floarea timpului pierdut, Viața în marele
oraș, Nostalgia Paradisului, Somnul
națiunii. Tonul devine profetic: Când o
națiune se îmbolnăvește, încet-încet, având
reprize tot mai lungi de somn maladiv, este un
semn că urmează ceva îngrozitor”! Se
remarcă patriotismul scriitorului, sentiment ce
trebuie privit acum mai mult ca niciodată, CA
EFIGIE a identității noastre naționale – pentru
că „viața care pulsează în venele noastre ca
popor, este seva identității naționale, comune,
nu fragmentele în sine, particulele de ego,
stinghere și străine, încurajate să se manifeste
astăzi haotic”, căci sfârșitul va veni din faptul
că o comunitate formată din indivizi separați,
uniți doar de aspectul geografic este sortită
sfărâmării, disipării, dezintegrării.
Astfel, calea adevărată, demnă de urmat, este
intrarea în biserică și prin rodirea rugăciunii
vom putea atinge smerenia, iubirea și iertarea,
ca real progres spiritual. Dincolo de cuvinte,
de limite, de gânduri, de vise, există un
îndemn imperios necesar – și anume să nu
răspundem la rău cu rău, deoarece „Răul se
hrănește cu rău!”
Speranța scriitorului rămâne aceea a salvării
prin unire, a comunității unite, umăr la umăr,
dincolo de orgolii, dorința să luptăm
împotriva întunericului și să ne îndreptăm
spre Dumnezeu ne luminează calea. Acolo,
PRINTRE RÂNDURI, ne așteaptă speranța,
prin cuvinte roditoare ne vine salvarea de la
Dumnezeu.
Întrebuințând un limbaj neologic, bine
temperat, cu o claritate seducătoare a frazelor,
cartea se vrea un bun ghid pentru cei aflați la
început de drum, la începutul căutării de sine,
de aflare a lui Dumnezeu. Potrivite sunt
interogațiile, plasate cu abilitate, interesante
sunt explicațiile, plastice sunt metaforele,
atrăgătoare sunt exclamațiile, astfel încât să
putem afirma că stilul lui Alexandru Pripon
este unul fermecător, curgător, deopotrivă
reflexiv și filosofic moralizator, dar și artistic-literar
ca un valoros șuvoi de lumină ce ne
poate ghida spre limanul Adevărului.
Partea a doua a cărții întrunește calitățile unei
minienciclopedii a istoriei bisericești
universale, privind lavre și mănăstiri creștine.
Scriitorul ne poartă prin locuri diferite, ca
geografie, căci spiritualitatea se recunoaște
oriunde, indiferent de țară și limbă,
Dumnezeu fiind Unul pretutindeni.
Cititorul face, în mod deosebit de plăcut, o
incursiune în trecut și este informat cu privire
la existența unor sfinte mănăstiri: Geghard
(Armenia), Lavra Suprasl din Polonia,
Mănăstirea Valaam din Karelia, supranumită
si Athosul Nordului, Manasijia din Serbia și
multe altele. Impresionează soarta nefericită a
creștinilor copți din Egipt, care își pun viața îi
pericol în orice moment prin mărturisirea
credinței creștinești.
Informații din cronici și izvoare istorice,
elemente de geografie, de arhitectură și
pictură, iconografie și patristică, se îmbină
util și fericit, îmbogățindu-ne în acest sens
orizontul spiritual, cultural, istorico-religios,
aducând laolaltă trecutul și prezentul, și de ce
nu, viitorul.


Lansare de carte – Nicolae Pogonaru

În cadrul Bienalei Ion Andreescu,
marți 23 octombrie 2018, a fost lansată
Cartea cu femei, antologie a poetului Nicolae
Pogonaru, la Galeriile de artă. La deschiderea
evenimentului pictorul Valeriu Șușnea și-a
arătat bucuria de a găzdui evenimentul literar,
într-un spațiu care „este și al dumneavoastră”,
cu intenția de a întări colaborarea dintre
scriitori și Galeria de artă.
Au vorbit despre volum scriitoarea
Valeria Manta Tăicuțu, redactorul șef al
revistei Spații culturale „nicicând acest
limbaj nu a depășit limitele decente. O
realitate răsturnată este în cartea sa. Întâlnim
cele mai interesante ipostaze, femeia înger,
femeia demon. Registrul poetic este vast.
Aduce în contemporaneitate versul
tradițional. A citit poeziile San noblese și
Maricica; Tudor Cicu a făcut o paralelă pictor
poet. Unul a transformat omul în operă, altul
opera în om. Poeziile citite de către acesta au
fost Topless, sans bichini, cântec, Epilog.
Nicolae Pogonaru a mulțumit
domnului Ovidiu Cameliu Petrescu pentru
finanțare și pictorului Valeriu Șușnea pentru
ilustrația cărții. A citit poezia Topless Oblige.
Au participat: Nicolai Tăicuțu, Sorin Burlacu,
Lucian Mănăilescu, Dumitru Pană, Emil
Niculescu, Laurențiu Belizan, Gina Zaharia,
Mihaela Roxana Boboc, Marcela Chiriță,
Ștefan Dima, Teo Cabel.

Premiile Concursului de creație
pentru elevi și studenți „V. Voiculescu-
Arc de suflet peste timp”

Sâmbătă 17 noiembrie (2018) Biblioteca
județeană „V. Voiculescu”, a găzduit premierea
concurenților care s-au evidențiat la cea
de-a XVIII-a ediție a concursului național
„V. Voiculescu-Arc de suflet peste timp”.
În cadrul evenimentului s-a lansat volumul
Doctorul Valeriu Bistriceanu sau începutul
unei veșnicii, autor Marin Ifrim, sponsorizată
de Asociația „Renașterea Buzoiană” prin
amabilitatea domnului Ovidiu Cameliu
Petrescu.
Pe doctorul Bistriceanu l-au evocat cu emoție
și tristețe: Marin Ifrim: e mare lucru să
întâlnești doi sau trei oameni în viață, de la
care efectiv să ai ce învăța și să te marcheze;
Stelian Grigore, domnul doctor trăiește în
sufletele noastre. Fiul al cuvântului;
Ovidiu Cameliu Petrescu, președinte al
asociației „Renașterea Buzoiană”: Noi ne
ducem și odată cu noi amintirile pe care le-am
strâns, dar ideea unei cărți este bine
venită, este semnul care să mărturisească
despre noi.
Gheorghe Postelnicu: Timpul se însângerează
cu artiști. Acesta este un omagiu
postum adus discipolului doctorului fără de
arginți Vasile Voiculescu. Nina Neagu,
redactor șef la revista „Sănătatea buzoiană”:
Doctorul Bistriceanu Valeriu, doctor de
trupuri, suflet și cultură; Radu Roxelana: M-a
învățat să fiu mai aproape de Dumnezeu. Dr.
Bistriceanu a fondat o școală a binelui;
Doamna Bistriceanu Anca: Fără cultură
societatea noastră nu va progresa. Acesta a
fost un crez al soțului meu, pe care îl voi
continua și voi fi alături care se implică în
menținerea memoriei sale
Au participat: Nicolae Pogonaru, Elena Radu,
Mihaela Roxana Boboc, Mihaela Aionesei,
Nistor Tănăseascu, Geta Tănăsescu, pr.
Alexandru Pripon, Cornel Diaconu, Ion Gătej,
Valentin Cojocaru, pictorul Mihai Hlihor
medici, public, părinții celor premiați.
Lista laureaților:
-Marele Premiu, oferit de eseistul Ovidiu
Cameliu Petrescu (preşedinte al Asociaţiei
Culturale „Renaşterea buzoiană”): Victoria
Maria-Ana Burlan, Târgovişte.
-Premiul Special oferit de Daniel Filip:
Nicolas Alexandru Constantin şi Cezar Pavel
– Pogonele, Ţinteşti Buzău
Premiul Casei de Cultură a Sindicatelor
Buzău şi al revistei „Cartelul metaforelor”
oferit de Director Vasile Mădalina Valentina
Sburlan şi Cristina Lina Maxim – Pogonele,
ţinteşti-Buzău
-Premiul Special oferit de Roxelana Radu:
Elena Luminita Constantin – Slobozia.
-Premiul revistei „Sănatatea buzoiană” oferit
de director general Nina Neagu şi Premiul
revistei ,Caietele de la Ținteşti”: Victoria-
Maria Pripon – Buzău.
-Premiul revistei „Literadura” in memoriam
Sorin Șaguna: Nicoleta Florescu – Salcea,
Suceava
-Premiul Special, oferit de pictorul Mihai
Hlihor pentru promovarea elevilor la
concursuri naţionale de creaţie literară: prof.
Mihaela Gomoescu, şcoala Gimnazială
Pogonele – ţinteşti, Buzau
-Diploma de excelenţă, oferită de Casa de
Cultă a Sindicatelor Buzău şi Asociaţia
Culturală „Renaşterea Buzoiană” pentru
promovarea operei poetului „V. Voiculescu”
şi pentru întreaga şi prolifica activitate
scriitoriceasca: Ion N. Oprea – Iași.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share