Literadura nr. 10 (3)

Florentin POPESCU

Oameni şi locuri din Buzăul de altădată
(VI)
Profesorii de la Liceul „B.P. Haşdeu” (I)

Proaspăt elev în clasa a VIII-a la Liceul
„B.P. Haşdeu”, am fost impresionat întâi şi-ntâi
nu atât de cele două clădiri ale şcolii cât
de profesorii pe care îi vedeam şi-i întâlneam
pentru întâia oară şi despre care în lumea
şcolarilor de atunci, dar şi a părinţilor circulau
mult legende, mai toate vorbind de exigenţa
dascălilor, fiindcă de competenţa lor în
materie nu se punea problema. Aveau cu toţii
vârste înaintate şi atât de bogate experienţe de
viaţă şi didactice. La urma-urmelor Buzăul de
atunci nu era un oraş atât de mare încât
personalităţile lor să se fi pierdut în anonimat.
Pe lângă celelalte atribute urbea îl avea de
multă vreme şi pe acela de centru şcolar
renumit. În învăţământul gimnazial, dar mai
ales în cel liceal învăţau câteva sute bune,
dacă nu cumva mii de elevi pe care Buzăul,
aidoma unei cloşti, îi adunase ca pe nişte pui
atât din comunele şi satele de câmpie cât şi
din cele de la deal şi de la munte. Un mozaic
demografic din care nu de puţine ori, de-a
lungul timpului, s-au ridicat mari personalităţi
ale ştiinţei, culturii şi sportului.
Cititorii acestor amintiri, ştiindu-mă om
al condeiului, s-ar aştepta poate să-mi încep
evocările cu figurile profesorilor de limba şi
literatura română, însă n-am s-o fac. Şi nu
fiindcă aceia nu şi-ar fi lăsat puternice şi
adânci urme în memoria elevului care am fost,
ci, mai degrabă fiindcă fluxul amintirii nu
urmează mai niciodată logica şi cronologia
impuse de memorialistică.
Aşadar, voi începe cu profesorul
Silvestru Sânpetru, ale cărui ore de geografie
erau atât de interesante şi de original predate
încât nu cred să fi fost absolvent al liceului
care să le fi putut uita vreodată.
Mai degrabă scund decât înalt, mai
degrabă puţin rotofei decât suplu, el avea un
cap mare, acoperit cu păr cărunt şi rar, şi o
faţă roşcovană, uşor buhăită, încât cine l-ar fi
întâlnit pentru prima oară ar fi putut crede că
omul a ieşit dintr-o cârciumă şi alcoolul
consumat acolo i-a urcat culoarea în obraji şi
poate ameţeala ceva mai sus, la creier. Dar nu
era aşa. În toţi anii în care l-am ascultat de la
catedră sau chiar l-am întâlnit pe holuri, prin
curtea şcolii ori în oraş nu-mi amintesc să-l fi
văzut dând vreun semn de ins care a băut.
În ultima clasă de liceu, a XI-a (atâtea
se făceau pe atunci) ne preda geografia
României şi cum experienţa lui didactică îl
învăţase că orice lecţie se memorează mai
bine dacă este însoţită şi de desene, intra în
clasă şi la predarea noului text din manual lua
o cretă, se duce la tablă, desena cu precizie
conturul ţării şi apoi, cu crete de altă culoare
marca oraşele, munţii, câmpiile şi celelalte
elemente ale lecţiei, comentând în dreptul
fiecăruia „partea teoretică” – cea pe care noi
eram invitaţi s-o notăm în caiete şi
maculatoare. Ora următoare ne scotea la tablă
pe noi, câte patru-cinci elevi, se aşeza pe
scaunul de la catedră şi ne cerea: „Pe tine
Ionescule (sau Popescule, sau alte nume) te
rog să-mi treci pe hartă (căreia d-sa îi
desenase conturul) centrele siderurgice! Tu…
cutare, trece-mi hidrocentralele! Tu… cutare
trece-mi reşedinţele de regiuni!” (încă nu se
produsese reîmpărţirea administrativă a ţării,
care avea să se întâmple mai târziu, în 1968).
Dacă nu ştiai ori şovăiai sau greşeai pentru că
nu învăţaseşi lecţia, îl vedeai cum se încruntă
şi exclamă, cu o uimire întrucâtva prefăcută:
„Cum, elev, mâine poimâine termini şcoala
fără să ştii geografia patriei tale?! Treci în
bancă şi data viitoare să nu mai aştepţi să te
chem eu la tablă! Să vii cu lecţia pe care n-o
ştii acum şi cu cea pe care am să v-o predau
azi învăţate, că altfel te las corijent!”.
Şi atât îţi trebuia, să nu-i dai ascultare.
Şi cu toate astea nu-mi amintesc să fi lăsat pe
cineva corigent. Ori, dacă l-a lăsat, la lecţia de
reexaminare i-a dat o notă de trecere. Se pare
că metoda sa didactică a dat roade. Iar peste
ani, când unul din foştii lui elevi, un bun
prieten al meu, Silviu Neguţ, s-a afirmat ca
geograf de renume naţional, dacă nu cumva şi
european (a fost prorector la Academia de
Studii Economice din Bucureşti şi este, între
altele, autor sau coautor la o serie întreagă de
lucrări, unele fundamentale, de geografie sau
de ramuri ale acesteia), profesorul Silvestru
Sânpetru cred că a fost unul dintre cei mai
fericiţi dascăli din Buzău…
Anul trecut, în 2017, într-un final
frumos de septembrie, când fostul liceu
„Haşdeu”, azi colegiu naţional a organizat o
serie de manifestări de marcare a celor 150 de
ani trecuţi de la înfiinţarea lui, am fost şi eu
invitat să particip şi să vorbesc despre şcoală.
De la înălţimea unei tribune ridicate în curtea
şcolii (pe care luaseră loc atât notabilităţile
politice şi administrative ale municipiului cât
şi câţiva miniştri cu atribuţii în domeniul
didactic) am evocat, pe scurt, figura acestui
neuitat profesor de geografie şi – aruncând un
arc de cerc peste timp – am încheiat sumarul
meu discurs cam aşa: „Dacă astăzi, printr-un
miracol s-ar încerca o reeditare a lecţiilor de
odinioară, probabil că profesorul, revenit şi el
printre noi tot printr-un miracol, nu ne-ar mai
cere să înscriem pe hartă munţi, ape oraşe,
obiective economice şi altele, ci ne-ar spune:
Tu, elevul cutare, te rog să-mi marchezi
localităţile (obiectivele economie nemaifiind,
fiindcă au devenit istorie), locurile în care
DNA-ul a făcut descinderi în ultima vreme!
Tu… cutare, trece-mi judeţele şi oraşele cu pe
hartă localităţile cu cele mai multe şcoli
închise din lipsă de elevi!” Etc. etc.
Când mi-am reluat locul care mi se
rezervase printre invitaţi, i-am văzut pe câţiva
dintre ei mustăcind plin de înţeles, în vreme
ce marea de elevi şi de profesori din curte au
început să aplaude…
Frumos ar fi fost de n-ar fi fost trist…
10 noiembrie 2018


Decernarea titlului de cetățean de onoare a
județului, act de recunoaștere a activității în
domeniul culturii.

Vineri, 28 septembrie 2018, inițiativa Direcției
de Cultură s-a materializat prin decernarea
titlului de „Cetățean de onoare al Județului”
celor șapte personalități și promotori și
susținători ai culturii buzoiene, nominalizate:
Florentin Popescu, Dumitru Ion Dincă,
Valeriu Nicolescu, Cristinel Popa, Eugen
Sandu, Ionel Stănuță și Gheorghe Petcu.
Aniversarea Centenarului Marii Uniri si
împlinirea a 50 de ani de la înființarea
județului Buzău a fost prilej de recunoaștere a
acestora. Decernarea premiilor a fost făcută
de președintele Consiliului Județean Neagu
Emanoil și cei doi vicepreședinți: Romeo
Lungu și Adrian Petre.


Nicoleta FLORESCU

Elevă la Școala Gimnazială „Aurel
Stanciu” Salcea/ județul Suceava.
Clasa a VII-a.
Premiul „Sorin Șaguna” al revistei
Literadura la concursul pentru elevi și
studenți „Vasile Voiculescu – Arc de
suflet peste timp”

1.Cântăream nimicurile pe care mi le spunea
Stăteam în fața RATB-ului, n-aveam curaj să
intru
Asta mi-a spus el,
De dragul primului meu trandafir, am urcat
Știam că trebuia să spun 2 cuvinte
Arunc cheile și stric benzina pe fotografiile
din jurul TV-ului și filamentele arse de lângă
Icoane&busuioc
Ne ascundem sub scaune apoi
Unul de altul, noi de alții
Ea îi spunea, eu
Să plecăm în luna de miere&oțet
Straniu, nu, dar asta presupune divorțul
Doi supraumani ce își zâmbeau
Zburdau pe acoperișuri de cupru
Și din când în când cădeau în paturi
Pentru a visa
Prin golurile din tavane false
E atât de plăcut sa fii acel motan gri
Ce ocolea ambulatoriul prin 9 vieți
Vântul sălbatic ne cânta
Iar noi sub lumina cinei romantice învingeam
Căldura lumânărilor parfumate
Iau ochelarii, îndes orbite&buze arse înspre
interior și mai sper
Să putem vorbi de TemaLaRomâna în
autobuz
Ca doi oameni normali, cu voce tare
Ca toți bunicii pe care i-am avut
Împreună.

2.Masa noastră, i-am spus
Rămâne aragazul, de ce nu poate să-nțeleagă
Nu mă iubește? E ca foștii tăi, sigur
4 ochiuri aprinse
Fum albastru
Și pahare pe fiecare suport pro-sticla
Prefer să agăţ cafele în benzinării
Decât să mai zgârii obraji vai
E mult mai bine
E mult mai bine, benzinăriile sunt lipite de
corzile vocale, simt parfumul înghițit în
timpul întâlnirii noastre de debut
Am pus scoch pe scaunele roților
(Oasele mi-au fost furate când priveam
pietonii cu sarcasm)
Bunica pune gem pe pâinea arsă
Bunicu trece pe auto-educare
Iar eu rup cârjă după cârjă pe autostrada
Pe DN 29 au zis că-s interziși poeții și
muzicanții
Merg prin cea mai afrodiziacă ploaie
De la cursuri, vin, sau plec de la ele
Plec, nu mai am cărți se pare, nici antidepresive
Nici becuri pentru pământ de flori
Ce contează A-ul dacă catalogul îl motivează
Pariuri&jocuri de noroc în fiecare actual
Nu-i ca și cum tu razi lumânări și-ți faci ruj
Pueril lucru, satiric și superficial
Îmi zic, și psihiatrul zice
Crede-mă, nu este!
Și totuși dacă mă chemi vin
Și m-am dus mereu
Doar pentru vorbe discutabile&frappe

Distribuie:
Share

One thought on “Literadura nr. 10 (3)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share