Literadura nr. 10 (2)

Dumitru BĂLUȚĂ

Poet şi dramaturg. Membru al Uniunii
Scriitorilor din R. Moldova.
Născut la 8 noiembrie 1948 în localitatea
Sârma, R. Moldova, locuiește la Chișinău și
Brașov (România).
Studii: Colegiului de Arte, secția teatru,
or. Soroca (1967) și Institutul de Drept din
Harkov, Ukraina (1975). Regizor de teatru
popular, funcționar public, avocat.
Semnează volumele de poezie: La masa lui
Brâncuşi
(Chișinău, 2004); Faţa din oglindă
(Chișinău, 2006); Linia limită (Chișinău,
2008); Sensul circumferinţei (Chișinău,
2009); Refugiu în a fi (București, 2011);
Condamnarea umbrei (Iași, 2013) Viziunile
bufniţei de piatră
(Iaşi, 2016) și dramaturgie,
Căderea turnurilor Eiffel – piesă de teatru
(Chișinău, 2014).

cavaleri de rugină

istorioare cavalereşti cu infidele regine –
de-aste ştim din romanele vechilor francezi –
dar cum a fost cu himerele
care nu răspundeau decât la un nume
doar de voi cunoscut?

necontenite războaie cu arătările –
cearşafuri pătate de ceaiuri în patul neştirii –
ce bântuiau amoruri.
iuţeala lăncilor aducea cu viscolul macilor.
urme pecetluite cum se cuvine
pe câmpul beligerant.

neîndoielnic aţi trecut pe-aici
altfel nu s-ar vorbi că aţi şi poposit.
cine a văzut încredinţează
că eraţi într-un registru armonios
şi aveaţi un conţinut galant
pentru care capii ospăţului v-au servit
un loc distinct în topul eroilor urbei.

furorile s-au potolit.
armurile – în golul unui provincial muzeu.
caii ce-i legarăţi de gard nu mai aleargă
nici în memoria câinilor.
himerele fumegă pe rugul toamnei
cât să-nece-o planetă iscată la orizont.
voi cu rugina-n articulaţii – altruişti
la schitul de atee.


de-a lupta cu arcul

ne desprindem de tot ce-i real şi începem
jocul nostru preferat de-a luptele medievale:
tu cu arcul întins
mă priveşti fix pe linia săgeţii
eu – ţintă perfectă.
deodată tu schimbi regula jocului şi ceri
să-ţi aduc luna la picioare.
nu slăbeşti arcul când ezit dar promiţi
să-i dregi tenul în mireasma ta
s-o aperi de lumea trecătoare
şi maidanezii ce o tot latră.
urc grabnic dealul melcilor şi scutur
cel mai înalt copac să cadă luna
încâlcită în crengi.
ai grijă – zici – să n-o spargi că-i unica!
în loc de lună cade un măr.
tu: ok! înfigi săgeata în fruct
şi mi-l întinzi să muşc eu primul
(aici improvizezi scena incendiară
din spectacolul jucat recent la notara
însă nu voi afla exact niciodată dacă
am muşcat ori ba).
la despărţire mi-arăţi pe cer o barză
care duce/aduce ceva în plisc.
apoi întrebi dacă am o adresă.
eu nu ştiu ce să răspund.
tu din nou: îţi mai zic o dată
să nu mergi în contrasens
că trotuarul se ia după tine şi…
te privesc încurcat.
constat că şi tu eşti dusă cu gândul.


Cornelius Drăgan

CORNELIUS DRĂGAN s-a născut la Vaslui,
în prima zi de toamnă a anului 1981.
Studii: Liceul teoretic Mihail Kogălniceanu
secția filologie unde s-a îndrăgostit în mod
iremediabil de poezie și literatură în general. A
urmat cursurile Facultății de Economie și
Administrarea Afacerilor Al.I. Cuza din Iași pe
care a absolvit-o în anul 2004, precum și
cursurile Facultății de Psihologie Al.I. Cuza din
Iași aceasta din urmă fiind absolvită in 2014. Are
două mastere – unul de Studii Europene și unul
în Managementul Resurselor Umane.
Lucrează în cadrul Asistenței Sociale și Protecției
Copilului Vaslui.
Colaborări în Convorbiri literare, Vatra, Scriptor,
Hyperion, Conta, Revista Noua, Baaadul literar,
Sintagme literare, Revista Noua, Urmuz, New York
Magazin Cultural, Lumina, etc
Numeroase premii dintre care menționăm:
– Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova
pentru volumul Mușcatura fluturelui japonez, în
cadrul secțiunii ,,carte publicată” a Concursului
național de poezie și interpretare critică a operei
eminesciene ,,Porni Luceafărul…”, desfășurat la
Botoșani, 2017
– nominalizat cu volumul Mușcătura Fluturelui
japonez
la premiul Mircea Ivănescu 2017
Premiul Uniunii scriitorilor Filiala USR Iași
octombrie 2017 cu volumul Mușcatura
fluturelui japonez
.

el nu-şi terminase încă cina când femeia
de la doi căzu în depresie

sângele se face apă
cineva nu mai vine drumurile
sunt scurte
fețele trecătorilor rememorează
imaginea femeii cu
şal alb

dragostea nu durează mult
bolboroseşte un vecin cu
şoseta ruptă

cei mulţi au plecat
în direcţii opuse

legătura dintre mine şi tine
apocaliptică

cineva poate vedea prin
ochiul meu

cineva va fi trist
i se va zice
om trist

mor câinii de drum lung
liniile alb negru strivesc
percepţia
ritmul

un gând ciudat
un ultim soare pe pământul sterp

tu
singura
legătură cu libertatea

apoi
m-am întors în trupul mamei
si m-am pregătit de somn

omul trist auzeam prin
vis
tu alergai

somnul meu alerga
şi el


Nistor TĂNĂSESCU

Data şi locul naşterii: 16 aprilie
1960, localitatea Florica,
Studii: Licenţiat în ziaristică (1989).
– Experienţă profesională de 17 ani
exclusiv în presă: Redactor „Viaţa
Buzăului” (octombrie – decembrie
1989); redactor cotidianul
„Opinia” (1990 – 1991); redactor
cotidianul „Muntenia”
– Debutează în 1974, cu versuri,
în „Viaţa Buzăului”, fiind
ulterior remarcat şi publicat
consecvent în presa literară
centrală, Luceafărul, Flacăra,
România literară, Convorbiri
literare, S.L.A.S.T. etc.), la
recomandările lui Ion Gheorghe,
Constanţa Buzea, Ion Horea,
Gheorghe Pituţ ş.a;
– Debut editorial în 1994, cu volumul
de versuri „Inventatorul
tristeţii”, publicat în „Colecţia
Autograf” a Bibliotecii judeţene
„V. Voiculescu” Buzău; (1992);
– Membru fondator al „Fundaţiei
Amprenta” de pe lângă IPJ
Buzău şi iniţiatorul Atelierului
de epigrame „Amprenta” în
jurul căruia s-a format actuala
mişcare epigramistică buzoiană;
– În prezent, secretar general de
redacţie şi dtp-ist al
trimestrialului „Caietele de la
Ţinteşti“.

steauă de luni

… acum aşteptăm să revii din mari naufragii
dragostea noastră trece oceanul înot
prin porturi înzăpezite înfloresc pilduitor fragii
îţi sar în ajutor cu floare cu tot

de unde mă aflu te văd şi te-aud
ard cu toţi prietenii mei pentru tine
deşi nu mai pot demult să te laud
te vorbesc păsărilor numai de bine

o, iubito cu ochi mari şi răi steauă de luni
mi-e dor de tine ca de vinul altei lumi…


vineri şaisprezece

… ne pregătim de plecare iarăşi ne pregătim de plecare
adevărul urcă odată cu noi are
ceva strălucitor în priviri ceva
ce nouă nu ne-ar scăpa niciodată –
în pumni strânge un mănunchi de alge misterioase
policrome mătăsoase şi calde nemaiîntâlnite
prin câmpiile noastre

nimeni nu-i oferă un loc nimeni
nu-i cade în genunchi laşi mincinoşi privim
răsăritul soarelui…


sâmbătă cincisprezece

… cu cine semeni tu în lipsa celui ce ar semăna cu tine:
ne pregătim de plecare iarăşi ne pregătim de plecare
frumuseţea urcă odată cu noi are
ceva strălucitor în priviri ceva
ce nouă nu ne-ar scăpa niciodată –
toţi ne ridicăm în picioare toţi
îi oferim câte un măr de aur

puţin mai departe ne prăbuşim într-o
prăpastie luminată…


primăvară sau toamnă

… de la etajul zece al numelui tău cade
în fiecare dimineaţă un trandafir
cine stă să-l culeagă se îmbogăţeşte în piaţa de flori cine nu
şapte ani trudeşte să-l cumpere
de la roşu la violet luminezi o pajişte cu licurici
devii în mijlocul nopţii
(aripi nu are numele tău nici să zboare înaintea
oaspelui cu roze nu ştie)
acum e primăvară sau toamnă în acest codru de aur
trandafirii trăiesc mai puţin de o zi…


împărţire cu rest

… împărţind dreptatea în stânga şi-n dreapta
absolut toată dreptatea
(avem voie să numim astfel darul său de pietre colorate)
nu şi-a oprit nimic pentru sine putea
să locuiască un castel al dreptăţii
aci – la capătul drumului…


Valeriu Marius CIUNGAN

Data nașterii:16 mai 1965 Craiova.
Studii: Facultatea de Științe Economice, Universitatea Craiova 1988
1990 Consilier la BCR sucursala Mediaș.
Volume: Poveste de toamnă (2008)-Debut;
Haină de molton (2009)
Oameni în pardesie (2011); Sisif pe casa Scărilor (2013);
Prin lentila umbrei – antologie (2016)

FĂRĂ NUME

în seara asta nu-ţi mai spun pe nume,
se va petrece totul în tăcere,
nu-ţi mai aduc aminte cum te cheamă,
mai uit şi eu cum mi se spune,
pe stradă cum mă strigă lumea, cum mă-ndeamnă

uitasem cum începe seara şi cum te pierzi efemeridă-noapte
citesc în stele căzătoare, ca într-o carte-un univers tăcut privirea,
destin fragil, cu-n gest frivol de libertate
priveam şi te lăsai privită şi parcă ne pierdeam cu firea

şi ne priveam în poezie ca-n izvoare, cine să-nceapă primul vers,
cum pleoapele închizi încet, închizi un univers, pe râuri soarele apune,
pe cărţile de poezie poetul nu mai are nume, este şters,
începe-l tu, citeşte-l tu, fată tăcută, fără nume !


NOUA AŞEZARE

şi nu ţi-am spus femeie, eşti frumoasă,
cum desenezi poteci prin ploaie şi inocent noul cadastru,
îngăduiai – tineri poeţi nu mai ştiau ce-i drumul către casă,
şi scări de bloc păreau să fie pietre aşezate de istorii către castru

şi nu ţi-am spus femeie, nici n-aveam cum, alergai pe trepţi,
poate că liftul e prea lent şi nu mai vrea să urce,
s-ajungi cu-n vers ’naintea mea, frumoasă odă să m-aştepţi,
îţi aruncai sandalele să nu te-ncurce

şi nu ţi-am spus femeie, eşti frumoasă, mai ezit,
şi ezitant în noua aşezare uit urcuşul, cum îmi este mersul,
poet de cartier, sunt în ascensiune între etajele din vechiul sit,
repet în gând, mai uit, mai lung acum îmi este versul

ploua când am ajuns abia şi apa şiroia de pe şarpante,
pierdusem versul printre streşini şi toga albă-i la uscat în casă
priveai zâmbind tineri poeţi cum patinează încercând urcuşu-n pante
şi îl ratau, şi nu ţi-am spus femeie cât eşti de frumoasă!


GENEZĂ

azi nu am scris, uitasem să mai scriu, o foaie albă, început de carte,
slove-nţelepte, cine mă-nvaţă când apari din întuneric
ce e lumina şi cine noaptea de lumină o desparte

azi nu am scris, în versuri lungi, cum ape-ntinse sunt albastră zarea
şi-un răsărit în flăcări, fundal prin care treci adeseori tăcut
adeseori separă cerul, marea

azi nu am scris, nici n-aveam cum, ieşeai frumos din ape, păşeai uşor, cele
dintâi poteci pe care calci, păreau că urcă înspre stele

azi nu am scris şi astre mici cădeau ca picuri de lumină, şoapte
prindeam în palme şi le-aruncam ‘napoi din leagăn, picuri de lumină-n noapte

azi nu am scris, mică sirenă, cântecul ce-l fredonezi vrăjise universul
şi paseri albe îşi iau sborul peste stânci şi şerpuieşti-nvăţând cum este mersul

azi nu am scris şi m-am uitat în jur, pe plaje albe, mii de semeni
iubind, perechi de-ndrăgostiţi, plimbându-se de mână, parcă gemeni

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share