Literadura nr. 10 (1)

La mulți ani, ROMÂNI!

Prof.dr. SAVA Manuela Camelia

Țara! Ești parte din ea și curge în sufletul
tău, în adn-ul tău, prin zalele care au
curs înspre tine din strămoși – din părinți
și străbunici!
Țara de piatră o calci zilnic, o admiri, o vezi –
munți, ape, dealuri, câmpii. Țara din suflet
crește odată cu tine, o iubești sau nu, o visezi
sau nu, o părăsești și ea vine cu tine.
Datoria de român este iubirea față de țara ta!
Datoria cetățenească, politică, armată – de a
apăra integritatea granițelor – este azi împlinită
prin întregirea României Mari, la 1918,
când suferinda țară a tuturor românilor
devenise Patria Mamă. Visul cel mai aprig
fusese realizat, năzuința cea mai mare – să
fim toți laolaltă, într-un singur stat
independent, liber, demn, european se
îndeplinise. Datoria morală – de a păstra
intacte tradițiile, credința ortodoxă strămoșească,
familia, onoarea, respectul – ne revine
și nouă azi. Să ne iubim părinții și să fim fiii
buni, bravi, iubitori! Să ne iubim copiii și să
fim părinții buni, calmi, ocrotitori! Să ne
iubim aproapele și să fim românii altruiști,
prietenoși, generoși!
Datoria culturală – de a învăța istoria și de a
cinsti memoria eroilor, prin monumente,
muzee, memoriale, manuale, albume, slujbe
de pomenire, de a învăța limba română și a o
vorbi cu demnitate, cu seriozitate, corect, clar,
cursiv ne revine oricând și oricui, îți revine ție
celui care mai simți ceva când auzi rostindu-se
„ROMÂN”, „ROMÂNIA”„ACASĂ”!
Țara înseamnă mama și tata, înseamnă
Crăciun și Paște, înseamnă mirosul de
cozonaci și pâine caldă, poarta deschisă în
care te așteaptă bunicul sau bunica, înseamnă
amintirile din copilărie, prietenii cu care
împărtășești idei.
Țara înseamnă să fii al ei și ea să fie în mintea
ta, mai presus de vremuri, mai presus de
orice!


Rezoluții de Centenar

Prof. Dr. BURLACU Mihaela

Istoria lumii abundă în evenimente care ne-au
schimbat în mod ireversibil. Unul
dintre ele este Primul Război Mondial în
urma căruia Omul a redevenit „măsura tuturor
lucrurilor”. Omenirea a fost la un pas de
autodistrugere pentru o palmă de pământ și nu
puțini sunt cei care au realizat acest pericol.
Drept urmare, au pus umărul la reconstrucția
ființei și a lumii în care trăim. În prezent ne
bucurăm de Unire și trăim consecințele
pozitive pe care dorința de afirmare a
specificului național le-a avut. Problema
esențială de atunci, și sper și de acum în colo,
e aceea a schimbării mentalității colective.
După 1918, intelectualii susțin aderarea la
valorile europene, la atitudinea modernistă a
Occidentului. Eugen Lovinescu, prin revista
Sburătorul, promovează scriitori tineri și
talentați. Binecunoscutul scriitor român
Tristan Tzara, unul dintre principalii inițiatori
ai dadaismului, se împotrivește burgheziei și
ipocriziei în cultură. Literatura de analiză
utilizează introspecția și teoriile lui Sigmund
Freud și Gustav Jung. Criticii literari
interpretează operele cu scopul de a le face
mai accesibile. Se elogiază civilizația, dar fără
să se acopere fondul național. După 1918,
Românii au trăit împreună; azi trăim dezbinați
de condiția socială și materială. În comunism,
românii au rezistat prin cultură; azi, noi
rezistăm pur și simplu. În ultimii doi ani,
cultura românească e mai degrabă balcanică,
cu accente de „care pe care”, de aceea îmi
doresc să nu ne înrăim, să nu uităm cine
suntem și ce putem fi. În 1918, se formează o
țară. În 2018, îmi doresc cel mai mult și mai
mult să nu ne pierdem ca nație.


Daniela ȘONTICĂ

„Am scris cu entuziasm despre cei
care au făcut Unirea”

Daniela Şontică, autoare a patru
volume de poezie şi unul de tablete, a
fost în 2018 foarte angrenată în
publicistica referitoare la Marea Unire. Cu
această ocazie, aflăm că a publicat şi cartea
„Oamenii Unirii”, la Editura Trinitas, dar a
scris şi un scenariu de teatru radiofonic. Piesa
ei, „Ziua cea mare”, o putem asculta la Radio
România.

Daniela Şontică, eşti nu doar poetă, ci şi
jurnalistă. Am observat că în 2018 ai
publicat multe articole pe teme istorice. Ce
a însemnat pentru tine din punct de vedere
publicistic acest an, 2018?

Am avut un an foarte bogat şi plin, mă bucur
că ai observat asta. Totul pleacă de la partea
nevăzută, dar auzită a publicisticii mele, adică
de la activitatea mea radiofonică. Este vorba
despre rubrica „Oamenii Unirii”, pe care am
realizat-o pe parcursul întregului an la Radio
Trinitas. M-a preocupat mult tema Unirii de la
1918, dar nu dintr-o obligaţie de serviciu, ci
pentru că am descoperit ce lucruri măreţe s-au
petrecut în urmă cu 100 de ani şi ce calitate
umană, politică şi culturală aveau românii din
acea vreme, lucruri de care noi, cei de astăzi,
nu mai suntem vrednici. Odată începută
documentarea la acele scurte tablete cu rol de
a aminti contribuţiile unor oameni din trecut
(de doar câteva minute), nu am putut să mă
opresc doar la atât. De aceea, dorind să
valorific tot ceea ce aflasem, am revenit
asupra textelor şi le-am elaborat la un alt
nivel, iar pe unele le-am transformat chiar în
studii şi le-am adunat în volumul „Oamenii
Unirii”, care a apărut la Editura Trinitas a
Patriarhiei Române. Pentru acest volum am
muncit mult şi cu mare entuziasm. Niciodată
nu am scris ceva cu mai multă pasiune şi
n-am investit atât de mult suflet ca în această
carte. Am citit, am studiat şi am căutat în
biblioteci acele cărţi care îmi ofereau
informaţiile necesare pentru a contura
biografiile şi a pune în lumină activitatea
uriaşă a personalităţilor ce au făcut posibilă
Unirea din 1918. Am apelat la surse autentice
– cărţi de istorie, de memorii, jurnale,
însemnări, precum şi la publicaţiile vremii –
şi am subliniat adevărul istoric. Eu zic că a
ieşit o lucrare bine documentată, un fel de
carte de istorie care poate fi citită cu mai
multă plăcere pentru că informaţiile sunt
prezentate într-un fel atrăgător, publicistic. De
asemenea, am publicat o serie de articole pe
tema unirii şi în Ziarul Lumina, precum şi pe
site-ul revistei culturale Leviathan. Cu ocazia
aceasta, semnalez şi apariţia primului număr
tipărit al revistei Leviathan, unde sunt secretar
general de redacţie, şi unde semnez un studiu
amplu şi edificator despre Ionel Brătianu.

Ce te-a frapat cel mai mult în timpul
documentării tale la cartea despre
unioniştii din 1918?

Cel mai mult m-a frapat faptul că acei oameni
au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru binele
ţării. Studiind biografiile lor, actele şi
evenimentele din acea vreme, dar şi tot ceea
ce a însemnat drumul spre Unire – perioada
premergătoare, Convenţia militară de intrare a
României în Primul Război Mondial, refugiul
guvernanţilor la Iaşi, bătăliile de pe front, cu
înfrângerile şi victoriile armatei noastre,
discuţiile din Parlament, schimbările de
guverne şi alternarea la putere a
conservatorilor şi a liberalilor, precum şi toată
activitatea culturală şi militantismul din
Ardeal – aflând în detaliu fiecare dintre aceste
lucruri mi-am dat seama pentru prima dată în
mod concret că patriotismul chiar există! Acei
oameni puneau Ţara mai presus de orice.
Evident, au fost şi disensiuni între viziunile
lor politice, unii erau de partea Antantei, alţii
erau filogermani, dar în ansamblu, toţi doreau
ca România să iasă câştigată de pe urma
războiului. Fiecare era conștient de acest
moment unic în istorie și că împrejurările pot
ajuta la împlinirea visului de secole: Unirea.

Dintre oamenii politici români de acum
un veac care te-au marcat cel mai mult
prin cele aflate de tine în timpul cât ai
studiat biografiile şi volumele de istorie
referitoare la evenimentele de atunci?

Personalităţile ale căror viaţă şi activitate le-am
studiat au lăsat în mintea şi sufletul meu
ceva ce nu am cum să mai uit, ceva care mi-a
modelat felul de a gândi şi mai ales de a mă
raporta la trecut. Cu ruşine o spun, multe
dintre evenimentele petrecute în preajma lui
1918 nu-mi erau cunoscute. La şcoală, în
comunism, am învăţat, desigur, despre
cauzele Primului Război Mondial, despre
anumite bătălii, mai ales despre cele
victorioase, din 1917, dar prea puţin despre
adevăraţii oameni politici. În afară de Vasile
Goldiş nu-mi mai aminteam prea multe
lucruri când mă gândeam la 1 Decembrie
1918. Poate despre Alexandru Vaida-Voevod,
despre Gh. Pop de Băseşti ne-au spus şi
manualele noastre comuniste. Dar niciodată
nu ni s-a spus atunci cât de important a fost
rolul lui Ion I.C. Brătianu, ce a însemnat
activitatea ardelenilor în frunte cu Iuliu
Maniu, Aurel Lazăr, Aurel Vlad, Ştefan Cicio
Pop şi ceilalţi, cât de importantă a fost
contribuţia oamenilor Bisericii Ortodoxe şi ai
celei Greco-Catolice la menţinerea conştiinţei
românismului. Şi, desigur, nici despre
însemnătatea regilor noştri nu am avut voie să
ştim nimic. Abia după căderea regimului
comunist noi aflăm că Regele Ferdinand a
fost „un bun român” declarând război Austro-
Ungariei în 1916, luptându-se cu sângele său
german, că Regina Maria şi-a riscat propria
viaţă îngrijind ostaşii răniţi şi bolnavi de tifos,
că a mers la Paris să pledeze cauza României
în 1919… La un secol de la înfăptuirea Unirii,
nu avem nici o scuză să nu ne cunoaştem
adevărata istorie. Avem la dispoziţie toate
bibliotecile, ne aşteaptă cărţile, memoriile şi
amintirile celor care au fost martori la actul cu
adevărat măreţ de la Alba Iulia. Cu smerenie
o spun, poate ajuta la asta şi mica mea
contribuţie, cartea mea despre personalităţile
Unirii, care cred că are în primul rând meritul
că adună la un loc în formă esenţializată fapte,
oameni, idei, biografii.

Creativitatea ta literară cum s-a manifestat
în acest an în care ai fost atât de ocupată cu
cercetarea izvoarelor istorice?

Din fericire, s-a manifestat şi ea din plin,
întrucât, plecând de la istoria anului 1918, am
scris un scenariu de teatru, ceea ce înseamnă
că îmi fac debutul în dramaturgie. Citind
cartea doctorului Vasile Bianu, „Însemnări
din Războiul României Mari”, apărută în
1926, şi care are numeroase şi foarte bune
detalii referitoare la cele mai importante
momente din anii 1916 – 1922, am realizat
scenariul „Ziua cea mare”. Spectacolul face
parte din proiectul Societăţii Române de
Radiodifuziune „Scriitori români interbelici şi
Marea Unire” finanţat de Ministerul Culturii
şi Identităţii Naţionale. Am structurat ideile şi
faptele astfel încât să rezulte ceea ce se
numeşte în limbaj specializat „docu-drama”
sau teatru-document. Scenariul l-am scris
special pentru teatrul radiofonic şi se va
difuza la Radio România, începând cu 1
decembrie. Am avut şansa enormă ca, de la
microfon, să interpreteze actorii Florin
Zamfirescu, Dan Condurache, Mihai Dinvale,
Gelu Niţu, Mircea Rusu, Cristi Iacob, Gavril
Pătru, iar regizor să fie Attila Vizauer. La
înregistrări, am învăţat „trucuri” ale meseriei
de la redactorul Costin Tuchilă şi de la
regizorul muzical Stelică Muscalu. Reuşita
mă face să mă gândesc serios şi la această
cale a scrisului meu.

Cum este să fii membră a Uniunii
Scriitorilor din România? Când mai
publici un nou volum de poezie?

Îmi doresc să public un nou volum de poezie
în 2019, care vine după o pauză de patru ani
după „Privilèges de femme de lune”, apărută
în traducerea în franceză a lui Claudiu Soare,
la editura Vinea. Tot despre poezia mea a fost
vorba şi când am fost invitată să recit la Radio
România Cultural în cadrul emisiunii „Poezie
românească” (realizator, Emil Buruiană), şi
când am fost invitată de Georgeta Drăghici la
„Drept de autor”, la acelaşi post de radio. În
toamna aceasta am participat cu un recital
poetic în cadrul Festivalului Strada de C’Arte,
în Bucureşti. Nu am avut încă timp să-mi dau
seama dacă s-a schimbat ceva în viaţa mea
literară de când am fost primită în Uniune.

Crezi că este posibilă înfiinţarea unei filiale
a Uniunii Scriitorilor la Buzău?

Nu m-am gândit niciodată la această
posibilitate şi nici la necesitatea unei
asemenea filiale. De ce ar trebui sau de ce nar
avea voie să existe? Sunt lucruri care ţin de
administraţie şi organizare, la care eu nu mă
pricep. Presupun că dacă, la un moment dat,
vor exista atât de mulți scriitori în judeţul
Buzău, se va impune de la sine o asemenea
măsură. Spiritul meu nu este unul militant, în
general.

Interviu realizat de Teo Cabel


Dana BANU

delicata atingere a luminii

o atingere delicată
lumina de crepuscul a momentului în care
corabia noastră s-a scufundat
în apele negre ale uitării
apoi
precum un copac
care salvează cu frunzele lui arămii toamna
am surâs am plecat mai departe
în căutarea sinelui rătăcitor
și am ajuns pe malul unei ape adânc
primitoare
era ceață toamnă dimineață și frig

se spune că noaptea devine mai întunecată
în apropierea zorilor
se spune că în primele momente ale prăbușirii
în gol
căderea e un zbor planat
se spune că drumurile se deschid cu adevărat
doar în fața zidurilor pe care le-ai ridicat
cu bună știință ani omenești la rând

în liniștea casei tale și a trupului tău
atunci când cuvintele s-au terminat
când vocile celor din jurul tău nu se mai aud
când prin perdeaua subțire a zilelor și nopților
nu se mai văd urme de oameni
abia atunci începe cu adevărat poezia
cea adevărată cea singură și îndelung
iubitoare
poezia în care te vei găsi întreg și liber
un om minuscul într-un univers uriaș
care asemenea ție se pierde și se regăsește
mereu

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share