Fărădelegea lui Călin – Șodul civil

The Game. O să-l jucăm împreună. Încă nutresc speranțe că-mi vor ajunge variantele de tandem pentru titluri.
Sunt foarte aproape de punctul în care să nu mă mai tem atât de moarte, dar foarte departe de cel în care să mă liniștesc că voi fi trăit cândva. A se căuta în imediat. În explozia de deznaționalizare și nepăsare. În pierderea procentelor atribuite românismului în favoarea acestui conglomerat eterogen, expansiv și mârșav de veșnic dezrădăcinați, apatrizi. Oricare le-ar fi numele, descinși sălbatic din Asia. Deloc preocupați, cum n-au încercat niciodată să-și pună pecetea pe un petic de pământ, pe o filă proprie de istorie.
Mă tot uitam pe crucea anticipată a vestirii decesului alor mei părinți, întristat că ei înșiși aveau considerații imprecise a existenței proprii. ,,Cum, bre, numai anul nașterii? Da’ luna, ziua?” Cu ,,Lasă, mamă…” m-am înfuriat imediat. Cum să nu conteze acel moment?
Tevatură utilă-mi. Să mă încing la ,,buna vestire” a Art. 52. Inclusiv următoarele. Păi. De-a dat instanța un edict, cum să nu stabilească precis detaliile, ce este aceea ,,… se socotește că cel declarat mort a încetat din viață în ultima oră a zilei stabilite ca fiind aceea a morții.”? Să adaug că fără minutul din ora… mai să nu ți se elibereze certificatul de deces? Iaca, Al. 2 ne întoarce la zilele Art. 49 și 50, când indiciile sunt neîndestulătoare. Mai mult, dovezi ulterioare, pot schimba la Al. 3 data decesului, aplicându-se o ,,… hotărâre de rectificare.” Căci de-aia: morții cu morții, viii cu ale noastre.
Mitul Ilenei Sărăroiu descinsă o clipită dintre nevii este o poveste bună să întețească visul traiului de mai apoi. Al Art. 53 o certitudine. Să spună instanța că ești oale și ulcele, așa și ești. Chiar dacă formula stă a fi prezentată invers, dispărutul rămâne în viață până la rezoluția de deces a judecătoriei.
Cine oare să fie în măsură să spună ,,Da, trăiesc!”? ,,Mortul”. Lui îi revine ingrata misiune de-a-și da singur suflu și batere de inimă. La cerere. Mai mult. Își poate reclama întreaga existență înapoi, bunurile. De-i cu putință. Fiindcă cel ,,îm-posedat” ,,… nu este obligat să le înapoieze…”, doar în situația când știa că mortu-i viu. Și există o variantă bună și pentru el: ,,… restituirea lor prin echivalent.” Însă nicio specificare pentru restituitor.
Încă nu sunt lămurit cu sintagma ,,orice persoană interesată”. Oricât de restrânsă în sensul juridic, tot mă jenează o anumită extensie, aceea ce produce unui oarecare beneficii în detrimentul celor în drept: familie plus câțiva aruncați în vecinătatea imediată a rudeniei. Sistemul Art. 55 dându-i dreptul de a anula ,,moartea-n acte”, dacă găsește actul de deces. Vai de ăl declarat de două ori subpământean!
Din alte sfere galactice pare și ,,Plata făcută moștenitorilor…” Cine, cum, ce nu se spune. Un ,,cel care a făcut plata” evaziv, o valabilitate a încasării și o marjă de timp până când ,,Lazăr” se ridică și umblă, vizat de registrul de radieri de la starea civilă. (Art. 56)
Noțiunea ,,moștenitor aparent”, nici ea expusă în termenii definiției, ci numai în relație cu averea căpătată și posibilitatea restituirii, la cerere, în favoarea ,,mortului”. (Art. 57)

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share