Fărădelegea lui Călin – Nodul civil

Acolo unde se termină lesnea și purced nedumeririle.
Până și unul mai dezghețat, român fiind, se întreabă de ce una, de ce alta. Golindu-și nervii, buzunarele, amorțind pe scaune sau plimbându-și mădularele pietonale de la un sediu la altul.
Mă cuprinde…. Călingurădeaur…. Banala-mi atitudine față de tot, superficiala parcurgere de la punct la punct nu m-au lăsat să-mi arunc vizionar ochii peste gardul vecin. Am lăsat Art. 48 netrimis la coșul celor analizate, nedându-mi seama că dincolo mă aștepta… moartea. Nebănuind că primele două idei vor face front comun cu numărul de ordine 49 din Codul Civil. S-ascund semnele, încă din fașa zilei de 20 decembrie, evidente în ,,Brigada diverse”, să le prepun peste varii momente anticipate inconștient, cât să nu mai înscriu la cuvânt nicio literă? Nu. Cineva pare că se joacă cu mintea fiecăruia…. Deocamdată nu știu cine….
Jur însă că nu am nicio legătură cu scrierea viitorului, sunt doar în fața coincidenței. Reconstruiam acum cinci minute holul ,,Stării civile”, chipurile interogative și nemulțumite ale celor ce așteptau să primească actul de încheiere a vieții. Iar mai jos, ,,Secțiunea a 3-a” cânta același prohod: ,,Declararea judecătorească a morții”. Cu tot arsenalul procedural.
Cazul general, Art. 49. Neîndoielnic, tata nu dispăruse fizic, doar sufletește, se prelinse pe lângă ale noastre ușor ca un pui de găină. Articolul pleacă de la o bănuială: persoana ,,… este dispărută și există indicii că a încetat din viață…” Caută întărirea ei prin hotărâre judecătorească. Și cer ,,… persoane interesate…” declararea morții. Cu specificația că au trecut ,,… cel puțin 2 ani de la primirea ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în viață.” Apăi de-aia-i joacă pe degete criminalul ăla de boschet, că le-a ars, că nu le-a dat foc. Mai zvonistică de presă, mai unul cu privirea încrucișată, un an, încă unul și încă unul. Să-l condamne instanța pe Dincă după enșpe mii de ani, până, vorba Codului Penal, subiectul își pierde importanța, iar societatea nu mai dă ,,să mârâie” la făptaș. Pe nevăzute, iată pe unde umblă tergiversarea. La Al. 2. Termenul curge de la finalul ultimei luni sau, dacă ,,… nu se poate stabili nici luna…”, darămite ziua, ora și clipita, ,,… de la sfârșitul anului calendaristic.”
Nicio cârcoteală, niciun vot împotrivă. Cu probabilitate ridicată, peste ceva vreme necunoscuta secundă a dispariției va fi certă, cazuistica incertă va deveni istorie și mortului i se va aloca un mormânt. Până atunci se oferă trei variante. Art. 50. Al. 1: după șase luni – demararea formalităților (dispariția după cutremur, inundații, catastrofe aeriene, nautice, pe căile ferate, ,,… în cursul faptelor de război sau orice altă împrejurare asemănătoare…”). Al. 2: iarăși în contextul Art. 49, Al. 2. Al. 3: siguranța morții, fără cadavru, ,,… fără a aștepta împlinirea vreunui termen de la dispariție.”, doar cu parafa judecătoriei. E un pic forțată chestiunea, v-ar putea încuviința criminaliștii.
De-aici înainte jocul de-a…. Incluzând și demersul meu aproape nesănătos de-a lectura, chiar evaziv, codurile. Fiind anunțat la Art. 51 de imensitatea domeniilor juridice, existența unui cod procedural pentru cele civile pentru ,,Soluționarea cererii de declarare a morții…” Adică, lângă șase mii și ceva, încă pe atât. Mi-am asigurat, ca s-o spun așa, liniștitor, ,,pâinea” pe un cincinal. Ori deceniu.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share