Fărădelegea lui Călin – Godul civil

Dacă nu mă scoate la pensie, din pepeni, fără îndoială, va reuși.
O prelegere scurtă inutilă, ținută sobru și condiționat indefinit. De parcă această adunătură de bune ,,manere” pentru ,,rând”-așul om are statut de constituție, iar după ea se înșiră celelalte. ,,Actele normative adoptate de autoritățile și instituțiile publice centrale se aplică pe întreg teritoriul țării…” Tot mă furnică un gând: că generozitatea generalității dă prea multora puteri necuvenite. Ia să fi avut o singură instituție legiuitoare…. Mai rău, însă, răsună în urechi melodia finalului de Al. 1, Art. 7: ,,… afară de cazul în care se prevede altfel.” Cu toate că Al. 2 reduce zona de incertitudine a arealului la competența teritorială locală.
Capitole, titluri și alte alea: ,,cartea a VII-a”. Probabil nu despre altceva, undeva-cândva aici, ci în zona unde intervine un element străin în raporturile juridice și intervin normele de drept internațional. (Art. 8)
Art. 9 pune la dispoziție cheia descifrării Codului Civil: ,,Cel care a adoptat norma civilă…” Potent în interpretarea ei ,oficială”. La rândul ei reglementatoare și producătoare de efecte viitoare. O altă concluzie, explicativă, sprijină o anumită viziune asupra conținutului legii ,,… în scopul aplicării ei…” Pentru cazurile sui-generis. Oricare pe rol.
Aș lega zdravăn titlul de conținutul Art. 10. Să am cu ce. ,,Interzicerea analogiei” – ,,Legi care derogă de la o dispoziție generală…” Nu că nu le-aș înrudi oarecum, dar această permisiune nu trimite dincolo de posibilul juridic, ci la o specificație, ceea ce și este. Terenul fiind al restrângerea unor drepturi civile sau al sancțiunilor civile.
Important este să se poată. Cum, depinde numai de Art. 11. Reduce derogările la mai puțin ,,… convenții sau acte juridice unilaterale…” Ele nu bat legile ce vizează ordinea publică și nici bunele moravuri.
Mă fascinează aceste drepturi care nu sunt drepturi. Că oricine poate face orice cu bunurile sale, dacă pe undeva legea nu-și bagă precum ,,dracu” coada ,,… în mod expres altfel.” În al doilea alineat, Art. 12 formulează o primă parte cu omisiuni: ,,Nimeni nu poate dispune cu titlu gratuit…” De ce să…? (Prins în insolvabilitate – nimeniul)
Nevinovăția se prezumă. Așa am tot ținut-o prin celelalte coduri. Renunțarea la un drept nu. (Art. 13)
Era firesc. Drepturile sunt aproape palpabile. Nu și nevinovăția și buna-credință, greu cuantificabile. De aceea, ce nu poți măsura exact, îi acorzi maximul posibil. E bine ,,… până la proba contrară.” Drepturi și obligații exercitate și executate în acest spirit ,,de bine”. (Art. 14)
Art. 15 atinge permisiunea infracțiunilor. Clar, dreptul e al tău și nu se poate constitui în instrument împotriva nimănui. La fel de limpede mi-este că nu poate ,,… vătăma sau păgubi…” pe nimeni. Cele două cuvinte aparținând ciclurilor infracționale. Și este perfect adevărat că excesul și nerezonabilul conduc pe ale tale la ale judecabilelor. Cât despre buna-credință, nici se pune problema. O limită depășită echivalează cu o normă încălcată.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share