De-ai noștri! – Viorel Dodan – Gânduri și clipe (4)


Fluturașul
Dom’le, trecură fâlfâind și Sfântul Valentin și Dragobetele ca și cum n-au fost! Cică zilele astea două trebuia să aducă pentru toată lumea fluturi în stomac, iubire, dragoste… iluzii de-astea! Și pentru unii poate chiar au adus! Căci ce poate fi mai frumos decât acea senzație unică și irepetabilă a prezenței iubirii, a sublimului, prezentă în corpurile noastre banale din carne și oase? Acel sentiment care-ți ia mințile și din cauza căruia plutim într-o lume paralelă, deasupra banalei și mizerei lumi pământești. Fericiți cei ce au simțit astfel, căci a lor va fi împărăția cerului… Că aia a pământului e ocupată!… Însă eu vreau să vă mărturisesc ceva… De Sfântul Valentin ăsta chiar am simțit și eu un fluture în stomac! De fapt nu chiar un fluture, mai degrabă un fluturaș. Micuț, micuț de tot: fluturașul de salariu! Da’ ce credeați? Numai că n-a avut viață lungă. Pe cât de mult l-am așteptat, pe-atât de repede a dispărut. L-am privit îndelung… Atât de mic, de fragil, abia fluturând între degetele mele lacome, curioase…
Se spune că fluturașii din stomac aprind focul pasiunii și îl întrețin. Dom’le, ca să fiu sincer, mie fluturașu’ ăsta mi-a stins și bruma de pasiune pe care o mai aveam… Cum de unde știu?! De la nevastă-mea!… Da’ ce alte senzații intense am trăit! Câte sentimente amestecate mi-a provocat!… Câte trăiri! Am simțit că pot zbura, și că pot ajunge pe lună… Că poate acolo se câștigă mai bine decât pe pământ! M-am simțit înconjurat din toate părțile de dragostea guvernanților pentru mine, un umil cetățean, unul din milioanele care au mai rămas în țară… Cu buzunarele fluturând în vânt mi-a venit să urlu! De fericire, bineînțeles! Pentru că uneori fericirea doare. Nu și prostia, din păcate, altfel n-ar fi atâta liniște în țară. Și apoi cum să nu urli de fericire când sunt cu cel puțin 25% mai multe motive să facem asta după ce ne-am văzut fiecare fluturașul propriu de salariu!…
Nu știu ce-o să faceți dumneavoastră dar eu o să-mi dau frâu liber sentimentelor care mă străbat din cap până-n picioare, de la stânga la dreapta și în sens trigonometric. Vreau neapărat să le transmit în toate felurile, dar mai ales oral, toată dragostea mea celor de la putere. Să le mulțumesc că, în loc să-mi simt inima săgetată de Cupidonul iubirii, m-a săgetat o durere în piept cum n-am mai simțit. Nu, nu era dragostea, era un pui de preinfarct… Așa că le mulțumesc pentru că, chiar și mințindu-mă că vor mări salariile, m-au făcut să-mi dau seama ce înseamnă viața cu adevărat. Prea devenisem un nesimțit, un insensibil, un indiferent, cu aere de nemuri-tor… Simțind acea înțepătură în piept mi-am dat seama că mai trăiesc. Nu ,,bine” cum ne tot spune un nene pe-aici, da’… orișicât… Și apropo de săgeți și alte alea… Știați că, mai nou, Cupidon și-a schimbat numele la venirea în România? Îl cheamă Marcu! Cupidon Marcu… Îl știți… Ăla… cu arcu’! Da, exact! Ăla! Și e prieten cu… Anton… Beton! Așa că dacă unii dintre dvs ați simțit niște înțepături în alte zone anatomice în afară de inimă, de la Marcu vi se trage. Ori a greșit ținta, ori a făcut-o intenționat!
Sincer să fiu, nici nu știu cum au mai intrat Marcu, Valentin sau Dragobetele în țară! Și mai ales pe unde! Că la ce controale sunt acu’ la vămile noastre… Da’ dacă au aripile alea de îngeraș, așa cum apare în profilu’ lor de Facebook, înseamnă că au zburat. Și-or fi nimerit și în momentul ăla când toți vameșii erau la audieri cu elicopteru’… Doar așa, că altfel, nu cred că aveau cum! Acu’ nici musca nu mai intră în țară fără să știe vameșii. Sau te pomenești că au dat șpagă! Ptiu, drace! Neah!… Ar fi prea riscant! Unde mai pui că nici n-ar ști cât și cui să dea… Șpaga, bre! Să dea la ,,pioni”, la ,,nebuni” sau la ,,regină”?… Deci e complicat! Nu cred că ființe nevinovate, pure și simple precum acești soli ai iubirii divine s-ar preta la asemenea mizerii pământene… Că doar acolo printre norișorii unde locuiesc ei nu se face așa ceva. Acolo nu e nevoie de bani pentru a cumpăra sentimente, dragoste sau sex. Acolo, ,,all you need is love”. Și-atât!…
Da’ știți ceva? Io cred că până la urmă, Marcu, Cupidon, Valentin sau Dragobete sunt una și aceeași persoană. Aceeași persoană, dar suferă de personalitate multiplă… Și credeați c-ați scăpat? Neah! Urmează 1 Martie… 8 Martie… și mai ales ziua de 9 Martie cu cele 44 de pahare izbăvitoare ale ei… O să ne fluture buzunarele de fericire da’ scăpăm noi și din asta. O să vină ea și primăvara românească cu adevărat! Că ea e mama noastră! Ies urzicile pe coastă, se subțiază sângele, inima o să-și reia ritmul normal iar nouă o să ni se fâlfâie de toate… din nou! Așa, în general!
Fluturel Izmenescu
15.02.2011
P.S: Nu uitați! Aceste rânduri sunt un pamflet și trebuie tratate ca atare.

Jurnal de vacanță
În sfârșit, a venit și vacanța asta, bat-o vina! Au scăpat și copiii ăștia de stresul de la bac, iar până la examenele de la facultate, se îmbulzesc spre mare către răcoare și distracție. Noi, ăștia mai maturi ne bucurăm parcă mai tare ca ei de perioada concediului, așa că în aer plutește un aer lejer de vacanță.
Litoralul pare un pământ al făgăduinței pentru locuitorii din restul țării. Suntem ademeniți cu oferte care mai de care mai atractive, încât ai putea avea impresia că te poți relaxa chiar gratis la malul mării. Așa că, din acest motiv sau nu, cu banii adunați cu trudă într-un an de muncă, orice român își ia familia, cățelul și purcelul și dă năvală pe litoral. Plin de entuziasm și cu nările fremătând de mirosul libertății și al brizei mării, îți biciuiești caii-putere spre acest El Dorado de sezon. Ce mai contează că nu ai o destinație anume? Te descurci tu, ca orice român! Le faci semne de victorie celor care se întorc plictisiți cu viteza melcului mergând bară la bară, la podul de la Cernavodă. În fața ta drumul se așterne liber și te simți șmecher că nu stai la coada aia de nșpe kilometri.
Când ajungi aproape de Constanța, deja se simte briza mării și ți se pare că nu mai ajungi odată. Consiliu de familie! Mergi la fițe în Mamaia, sau la ,,iefteneaua” în sud, la Vama-Veche, 2 Mai? Ca un cap de familie responsabil ce ești, alegi, bineînțeles, ,,iefteneaua”! Nevasta sare cu gura: ,,Ce, degeaba am muncit un an întreg, să merg la două stele în Saturn sau Mangalia? Mergem la Mamaia! Că doar odată pe an venim!“ Copilu’ are și el dreptul la vot: ,,Tati, eu vreau la Neptun că e supermișto. Acolo e viața adevărată că vin toate vedetele și poate ne întâlnim și cu Băsescu să facem o poză cu el!” Degeaba încerci să explici că vă puteți distra frumos și în alte părți unde e mai ieftin! Proteste! Argumente! Nervi! Copilu’ plânge, nevasta comentează! Te enervezi și nu mai ești atent la drum, așa că e cât pe-aci să lovești un câine! Tragi pe dreapta și te calmezi.
Ai ajuns la răscruce de drumuri și dorințe: la stânga e mirajul Mamaia, la dreapta e viața adevărată pentru copil iar mai încolo e liniștea pe care o cauți. În ultima clipă iei hotărârea decisivă pentru liniștea ta în concediu: virezi la dreapta. Bombăneli de la nevastă, strigăte de victorie ale copilului, în timp ce tu zâmbești misterios cu subînțeles… Un timp ai parte de liniște. Nevasta stă pe gânduri și-ți aruncă priviri încruntate pline de înțelesuri, în timp ce copilu’ privește pe geam satisfăcut de hotărârea pe care ai luat-o. Ce mai, ești eroul lui! Tu ai în continuare acel zâmbet pe față… Ajungi în Eforie-Nord… Nu oprești. Eforie-Sud… Nu oprești. Simți privirile întrebătoare ale familiei. Costinești. Nu! Tot înainte! Copilu’ se extaziază, nevasta se îngrijorează. Olimp… Neptun… Jupiter… Venus… Saturn… Mangalia.
Spui victorios: ,,Am ajuns!” Nu auzi decât niște mormăieli înfundate de ambele părți. Ești fericit că ai hotărât ca un adevărat bărbat, cap de familie! Pe marginea drumului, particularii flutură interesați mănunchiuri de chei și cartoane cu ,,Cazare”.
– Cât?
-120!
– Scump!
– Nu găsiți mai ieftin și condiții ca la mine!
– Sănătate!
După 2-3 ,,sonde” și presat de vocalizele familiei, te îndrepți către hoteluri. După ce vezi mai multe stele galbene pe pereții diferitelor hoteluri și stele verzi în fața ochilor din cauza prețurilor, faci supremul compromis pentru liniștea ta și a familiei. După îndelungi deliberări, alegi un hotel de 3 stele. Debarci cu arme și bagaje în holul hotelului și ai primele surprize. Dacă afară era alb, frumos și modern, înăuntru e belea! Recepționerul se uită cu sictir la tine și ,,protejații” tăi, măsurându-vă din cap până-n picioare. V-a pus deja și eticheta: au venit țăranii pe litoral! Îi arunci o privire ,,demnă” și plătești aruncându-i șmecherește banii pe lemnul recepției. Primești în schimb o cheie obosită și un rânjet larg mestecat între dinți, o dată cu ,,ciunga”. Mormăi ceva despre originile lui materne și abia mai apuci să-l auzi strigându-ți din mers că ai și aer condiționat în banii ăștia. Ca și cum ți-ar fi făcut o favoare!
Bineînțeles că liftul nu funcționează . Tocmai s-a stricat! Ce mai contează! Urci bucuros pe scări cu toate bagajele până la etajul 4 din 6. Camera e acceptabilă dar, bineînțeles e cu balconul pe partea opusă plajei. Disperat dai drumul la aerul condiționat. Ai vrea să faci asta, dar constați că e doar de decor! Dar cine să mai bage de seamă amănuntele astea? Ai ajuns la mare și asta e tot ce contează!
După un timp de privit în tăcere pe geam, ștergându-și discret o lacrimă inexistentă, (teatru ieftin!) nevasta se declară de acord cu alegerea ta și cu motivele pe baza cărora ai luat această hotărâre. Dar mulțumirea ei va fi și mai mare – zice ea – cu o condiție! Ochii-ți sclipesc sălbatic gândindu-te care va fi ,,condiția” ei…
Dar nu ! Gândurile ei nu coincid cu ale tale!… Vezi asta în privirea ei mult prea seducătoare și știi că dacă se uită așa, nu vrea decât un singur lucru: o ,,partidă” prelungită și extenuantă (doar pentru tine) de cumpărături… Copilu’ află de la recepție că în zonă sunt ceva vedete din show-biz și e fericit! Așa că o zbughește către plajă după ce-și însușește o oarecare sumă de bani din portofel.
Orgoliul tău de bărbat e liniștit și mândru că ,,supușii” îți aduc ,,osanale” precum unui zeu… Rămâi singurel cu soția, tragi perdelele, începi să speri, să speri… până nu-ți mai încapi în slip de atâta speranță. Dar ,,speranța” ta moare instantaneu(nu ultima!) când ea te anunță că e obosită și că nu are chef de astfel de prostii. Dar are un chef nebun de un ,,maraton” prin magazine, care sigur o va înveseli și înviora miraculos.
Și uite-așa, intri în rutina zilnică specifică doar concediului: plaja de dimineață, prânzul, plaja de după-amiază, plimbarea prin stațiune, terasă, parcuri de distracție pentru ăsta micu’ și aceste nelipsite, nesfârșite și inevitabile ședințe de shopping pentru nevastă. Și tu cu ce te alegi? În mod sigur te alegi cu reflexul pavlovian în care, de câte ori întâlnești privirea plină de înțelesuri a consoartei, duci mâna la locul în care se zbate ,,inima” tot mai slăbită a familiei, cardul… Te mai poți alege cu o bere-două seara la terasă, plictisit și obosit după o zi plină, sau cu niște priviri lungi și pe furiș după frumusețile feminine aproape dezbrăcate ale plajelor. E atât de puțin, dar cât de intens trăiești clipa! Admiri sâni de toate formele: obraznici, fremătând de viață sau obosiți și plictisiți de rutina vieții. Funduri apetisante bronzate sau albe ca spuma mării…Dar toate astea nu sunt pentru tine. ,,Cenzura” e cu ochii pe tine: ,,Vasiiiile!! Ochii înainte! Numai înainte, Vasile!…
Resemnat, îți vine să-ți bagi capul în nisip și adormi. Visezi că ești naufragiat pe o insulă exotică, înconjurat de un trib de femei numai una și una… Una îți aduce fructe, alta îți face aer cu o frunză de palmier, alta îți face masaj. Daaa! Ce mai masaj!… Frumoooos! O, yeah!… Dar nu e masaj, e nevasta care te înghiontește: ,,Vasile! Hai mă, scoal’, că tre’ să plecăm! Se deschide treișoptu’ ăla!”… Și atunci îi dai dreptate ăluia care a spus: ,,Căsnicia omoară fantezia”.
Până și pentru visele proprii îți trebuie aprobare… Știi că urmează o nouă ședință de shopping, în care privești cu groază cum scad sumele de pe card, precum cotele apelor Dunării la Isaccea… Știi deja că urmează noi țipete ale copilului că vrea aia… și aia… și acolo și dincolo… Dar nu contează! Te feliciți încă o dată că ai reușit să-ți duci familia în concediu la mare, zâmbești protector și plin de mulțumire spunând într-una: ,,Da, iubito!… Ai dreptate! Îhm!… Da, sigur!” La întoarcerea acasă, nevasta își va impresiona vecinele și prietenele cu bronzul ei, copilul se va lăuda la prieteni cu ce-a făcut și ce-a văzut… Toată lumea va fi mulțumită până la urmă, chiar dacă din contul tău de card n-a mai rămas nimic și s-a ales praful și pulberea de agoniseala de peste an…
La întoarcerea acasă, intri și tu în rândul celor care merg în coloană bară la bară, bătuți de soare și plictisiți. Concediul s-a terminat și trebuie să intri deja în rutina casnică, cu gândul la grijile zilnice, la datoriile casei care nu s-au achitat singure în lipsa ta, la șeful care de-abia te așteaptă să-ți dea mai mult de muncă fiindcă – deh! – ești odihnit și cu forțe proaspete! E frumos în concediu, nu-i așa?…
21.07.2008

Micii, berea și iarba verde de acasă
Fritz, un neamț venit în România, prieten cu Marin și Vasile, băieți subțiri cu cefe groase, a fost martorul obicei-urilor noastre din perioada sărbătorilor care tocmai au trecut. Marin și Vasile și-au lăsat cu bucurie nevestele și copiii acasă și se îndreaptă spre locul numit ,,iarbă verde”…
– Libertate, frateee! Fără nevesteeee! Beleaaa! Manelele urlă în boxele ,,rechinului”, cum îl alintă Vasile, de fapt un BMW ultimul tip. Aproape de locul de destinație, Fritz, care mai rupe puțin românește, gândește cu voce tare, privind pierdut prin geamurile fumurii:
– Voi românii puteți spune că încă sunteți fericiți. Nu aveți atâtea reguli de respectat cum avem noi. – Ba avem, prietene! zice urlând Vasile. Da’ cine să le impună? Și mai ales cine să le respecte? Ha, ha! Fritz vede mulțimea de mașini și gătare fumegând din greu de o parte și de alta a drumului și se trezește din visare:
– Kan nicht! Nu se poate! Asemenea dezastru! Das is verboten… interzis să faceți feuer deschis la marginea wald… pădurii, atâta fum și zgomot? Nicht forster?…
– Auzi, bă Fritz? Pui cam multe întrebări pentru un musafir! Păi cine dracu’ crezi că are tupeu să vină să spună puhoiului ăsta de oameni că n-are voie să facă aia și aia și ailaltă? Trebuie să fie ori foarte prost, ori nebun să facă asta.
– În Germania nu voie facem așa ceva! Nicht! Noi face grill mic, plateste taxa, dupa aia face curatenie absoluten! Nicht abfall… gunoi! Noi platește geldstrafe multă. Amendă multă… Oriunde în lume se procedează așa…
– Marine, oprește, bă, colo, că mă enervează Fritz ăsta cu figurile lui! Bagă-te între fraierii ăia, că o să plece ei singuri când om băga maxim în boxe! Așaaaa! La o parte că vine rechinuuu’… șeptaruuu! Deci, Franț… pot să-ți zic prietene?
– Ja !…
– Mă lași cu regulile voastre? În primul rând aici nu ești ,,oriunde în lume”, da? Să-ți fie clar! Aici ești în România ,,The land of choice”, așa că avem de ales să facem ce vrem, cum vrem, pe unde vrem… Auzi, la el! Taxă! Numa’ fraierii plătește taxă, bă! Pentru băieții fini ca noi e gratis toate! Și apoi s-ar duce dracu’ tot ,,fun”-ul dacă nu lași măcar un semn că ai fost pe-aicea! Ia du-te tu până la copacu’ ăla de colo!… Ăla… Așa… Ce scrie pe el?… A?
– M+V= Friends…Was ist das?
– Nici un vasistdas, bă! Asta, prietene, înseamnă că am mai fost aici! Adică Marin și Vasile sunt preteni… Nu, Marine?
– Așa-i, Vasile, să moară calu’ lu’ Napoleon! Esteeee! Se știe!
– Was sagen? Ce spune?…
-Zice că așa e…
– Was?…
– Zice că… Marine, dă dracu’ muzica aia mai încet că nu-l aud pă fraieru’ ăsta! Bă, n-auzi?!… Fi-ți-ar Salamu’ și Guță-ai dracu’!…. Așa, bă! Să ne-nțelegem oleacă cu ăsta… Zice că așa e. Suntem prieteni.
– Bine, dar nu verboten la voi distrugeți copacii, natu-ra? Să faceți atâta fum… poluare…
– Deci, prietene! Noi românii avem o vorbă: ,,Codru-i frate cu românu’!” Așa că nu se supără dacă-i mai rupem câte o creangă, două sau un copac-doi, așa ca-ntre frați… Ha, ha, ha! Iar cu fumu’… Să ziceți mersi ăștia… civilizații, că cu fumu’ nostru mai peticim gaura aia de ozon… Și unde mai pui că peticul ăla mai miroase și a mici, cârnați, pulpe de pui, pește… Hai că-mi plouă-n gură! Ia mai bag-o bere, că doar nu ne-ntoarcem cu ele acasă!… Să profităm că nu ne trage nimeni de atenție că bem prea mult! Ce-ai rămas, bă așa?… Ia și bagă că nu mai apuci dacă te mai gândești mult!… Marine, ce-are ăsta bă? Bă, Fritz, zi, bă ceva!
– Mein got! Wunderbar!…
– Vasile! Ce zice ăsta, bă?
– Nu știu, Marine, să moară mama!… Bă! Te ia dracu’ dacă ne-njuri, auzi? Scot bâta din mașină și-ți dau de sari… La ce te holbezi, bă, fi-ți-ar ochelarii de râs…?
– Fraulein… Gutten morgen! Wie geht es dir? …
– Bă, stai dracu’ potol! Ce, ți s-a pus pata pe aia? Fritz, tată! Vreau să pleci sănătos de-acilea de la noi! N-o mai arde în nemțește cu ea că nu știe de-astea! Dă-i cu spaniolă, italiană, franceză… de-astea, dacă vrei să faci o treabă. De nevoie merge și oleacă de engleză… Sau, mai sigur bagă limba gimnastică, că p-asta sigur o înțelege! Arată-i semnu’ ăla universal… Știi tu!
– Wunderbar! Ja! – Bă, am glumit! Stai aci că te umpli de carcalaci… Mimozo! Pleacă, fă, de-acilea că-mi strici chefu’ și impresia străinilor despre noi. Du-te la altu’ că ăsta e obiectiv strategic… Au! Șase!… Polițaii!… ’Trăiți, șefuuu!… Un mic, o bere?… (printre dinți): ‘R-ați ai dracu’ de nasoi!
– Die polizei! Probleme? Geldstrafe… Amenda?
– Bă, da’ speriați mai sunteți voi, nemții! Cine să dea amendă? Poliția? E și ei de-ai noștri, băieți subțiri. Mănâncă un mic colo, o bere dincolo că e și ei oameni, ce dracu’! Bă, Marine! Mai vorbește și tu cu ăsta că pe mine mă doare mâinile de atâtea vorbe și explicații.
– Deh, bă, Vasile! Dacă te-ai dat deștept, ce să-ți fac? Nu l-ai adus tu? Tu să ai grija lui!…
– Iote la ăia, mânca-ți-aș! A dat fumu’ pă noi! Băă! Țineți-vă fumu’ la voi acolo că vă ia mama dracu’! Fraierilor! Și Marin râgâie mândru nevoie-mare bătându-se pe burtă, plin de satisfacție că fraierii au mutat fumul în altă parte…
Seara coboară încet pe nesimțite peste nesimțiți, iar hărmălaia de la marginea pădurii se stinge și ea. În aer mai persistă încă miros de fum, mici și cârnați arși. Una câte una, bară la bară, mașinile se aliniază pe drumul de întoarcere. Petrecăreții fluieră, urlă și vomită prin geamurile mașinilor, luându-și astfel ,,la revedere” de la gunoaiele lăsate cu generozitate în urmă. Fritz, se uită în urmă și zice ca pentru el: ,,Drace! Și totuși, unde a fost aerul curat, liniștea și verdeața pentru care am venit aici? Frumoasă țară România! Păcat că e locuită!”
03.05.2010

Marea dezamăgire națională
Dezamăgire, numele tău e ,,naționala României”! La ora când scriu aceste rânduri, aven-tura naționalei României la Euro 2008 s-a terminat! Și s-a terminat prost, printr-o eliminare din această competiție. Doamne, câte speranțe ne pusesem în ,,băieții noștri”! Visam că jucam cu Spania în ,,sferturi”! Ne vedeam deja în finală, dacă nu chiar campioni europeni… Și când ne-am trezit, ce să vezi? Nici nu trecusem de grupe ! Ce ne rămâne după visul ăsta?
Nu ne rămâne decât o mare deziluzie (a câta oare?) și un gust amar după acest eșec Și această deziluzie este cu atât mai mare, cu cât ni se crease impresia că, totuși, ne putem califica chiar și cu 2 puncte(?!). Se făceau o mulțime de calcule și variante de calificare, chiar președintele federației era încrezător și a rezervat hotelul pentru următorul meci. Ceea ce eu nu înțeleg, e cum se pot face aceste calcule pe seama altora: că Olanda va juca cu rezervele și că nu are interesul să întâlnească Italia sau Franța în ,,sferturi” și deci va juca mai relaxat, fiind deja calificată. Că Italia și Franța vor face ,,egal” și astfel noi vom merge în sferturi dacă vom face egal sau chiar vom bate Olanda, măcar cu 1-0. În calculele oficialilor și antrenorilor, varianta victoriei în meciul cu Olanda, nu era decât o ,,eventualitate”, o variantă de rezervă… Ca simplu suporter, oricât de neinteresat ai fi de acest fenomen fotbalistic, nu poate să nu te doară acest eșec, nu se poate să nu simți acel gust amar al înfrângerii și sentimentul de ,,looser” care îl însoțește. După ce ai sperat cu toată ființa ta că vom merge cât mai departe de grupe, după ce ai suferit la fiecare fază, la fiecare ratare și te-ai bucurat la singurul gol al echipei, în final cu ce te alegi? Cu speranțe zadarnice, iluzii deșarte, amăgiri… Impresia mea de suporter e că jucătorii noștri au intrat pe teren cu gândul că vor juca la ,,mica ciupeală”, fără nici o urmă de ambiție de a juca cu adevărat ceea ce ar fi trebuit în această situație. Au intrat cu gândul că ,,poate merge și-așa”… Asta în condițiile în care ar fi trebuit să joace doar pentru o victorie, singura care ne-ar fi fost de folos și ne-ar fi scutit de acele calcule nenorocite… Am văzut, astfel din nou, acea diferență nenorocită de mentalitate. Și n-ar fi vorba numai de mentalitatea de profesionist, ci și de aceea a unui întreg popor, mentalitatea specifică a noastră a românilor. S-a văzut astfel, că nouă ne lipsește acea mentalitate de învingător și încrederea în forțele proprii.
Asta în timp ce olandezii au jucat conectați cu adevărat la miza partidei, demonstrând că au chiar două echipe la fel de valoroase, chiar dacă una e formată doar din rezerve. Și mai ales, au demonstrat că mândria lor și mentalitatea nu le permite să aplece urechea la ,,sugestiile” noastre de a face un ,,parteneriat”… În schimb, noi ne făceam planuri idioate doar pe hârtie și în imaginația noastră, umflându-ne în pene de mândrie că am făcut ,,egaluri” cu campioana și vicecampioana mondială și că suntem favoriții caselor de pari-uri… Jucătorii au pierdut o ocazie unică de a învinge Franța când au avut ocazia, pentru că și ei erau atunci mai ,,varză” decât noi, ceea ce s-a văzut mai apoi, fiind pe ultimul loc în grupă. Nu știu dacă jucătorii de azi ai naționalei vor mai avea vreodată în timpul vieții lor fotbalistice ocazia asta, să prindă Franța într-o formă atât de proastă. La fel cum nu se vor mai întâlni cu situația din meciul cu Italia… Dar, în stilul tradițional românesc, cum ne stă bine nouă, românilor, atunci când am avut o situație favorabilă ne-am bătut joc de ea. Ar fi fost acum momentul acestei așa-zise ,,generații Mutu-Chivu” de a se afirma cu adevărat și de a confirma valoarea lor… De altfel, valoarea s-a văzut, Mutu ratând un penalty poate decisiv, iar Chivu a jucat lamentabil în meciul cu Olanda… Și culmea neputinței, ne-am dat singuri capete în gură, vezi cazul Rădoi… Un motiv în plus pentru o mare realizare a lor la acest Euro, ar fi și faptul că timpul nu stă pe loc și la următorul eveniment de genul acesta, unii vor avea niște ani în plus, care vor cântări greu în prestația lor. Sau chiar ar putea fi un motiv de a se scuza în cazul unor alte eșecuri… Acum nu ne rămâne decât să facem ceea ce știm mai bine, adică să ne autoflagelăm, să ne plângem în pumni că acum n-am avut noroc, dar că la următoarea ocazie vom ,,rupe” tot ce ne va sta în cale. Ne vom compătimi și ne vom consola ca de obicei, de la antrenor până la jucători, după principiul ,,capra vecinului” comparându-ne cu francezii care au ieșit și mai rău din această competiție. În mod tipic românesc, unii își vor turna cenușă-n cap, vor căuta scuze și explicații pentru această situație. Și ca de obicei, alții sunt de vină pentru eșecuri și nimeni nu e vinovat, nimeni nu-și asumă răspunderea. Iar noi, suporterii trebuie să înțelegem și să iertăm, să mai dăm o șansă acestei generații și antrenorului ei, să credem în continuitate și omogenitatea lotului, etc, etc… Vor urma talk-show-ri tv. care vor dezbate într-un mod aproape masochist această înfrângere, răsucind și mai mult cuțitul în rană și făcând din asta o adevărată ,,filozofie a înfrângerii” și teoria lui ,,ce-ar fi fost dacă”… Știm deja ce vom auzi în următoarea perioadă…
Dar ce-ar fi omul, dacă n-ar fi uitarea? Aceasta și trecerea timpului vor închide însă și aceste răni ale mândriei noastre naționale, vom uita aceste dezamăgiri și inevitabil vom spera din nou. Vom porni la drum din nou către un alt campionat (oare?), cu noi speranțe și iluzii, așa cum îi stă bine unui suporter adevărat. Vom trăi din nou, poate peste ani, chinurile vreunei noi calificări pe muchie de cuțit și șovăielile unei noi generații de fotbaliști, alta decât asta de acum…. Dar noi, cei de azi, vom fi prea bătrâni ca să ne mai intereseze la fel de mult un banal meci de fotbal…
18.06.2008

Protest
Luuumeeee, luuumeeee! Să știe tot poporu’ șî să ia aminte! Că fi’ncă hitalie-nii ne-a supărat tare, da’ tare de tot, că nu ne lasă să trăim șî noi pă cârca lor, noi, ăștia imigrații din Hitalia vă dăm dă știre vouă!
Ăștia care ați rămas în țară șî ne-ați lăsat pă noi singuri să ne bată carabinierii, făceți grevă, fraților! Adică nu mai mâncați, bă, pizza, paste,… de-alea! Nu vă mai cumpărați, bă, haine dă la Armani ăla, dă la Gucci, ăștia, că e toți hitalieni! Nu vă mai cumpărați Ferariuri, Fiaturi, Lam-borghiniuri, Lăncii, de-alea, de-alea… că șî alea e tot dîn cizmă. Să moară macaronarii dă necaz șî să dea falement. Șî nu mai veniți să vă holbați la grămada aia dă petre care cică e coloseumu’, sau la pereții dân capela sextină, mânca-v-aș ! Șî vreți să vă mai zîc ceva? Toate e nașpa! Turnu’ ăla din… Piza mamii lor nici nu e așa de într-o parte cum zîce ei șî nici pă columna aia lu bunicu’ Traian nu e români… că m-am uitat io bine șî n-am văz’t niciunu’. Era unii, p’acolo, da’ nu era d’ai noștri! Că noi ne-am săturat dă mascalțonii ăștia dă hitalieni! Da’ ce le-am făcut noi? Că trăiam șî noi, acolo, cum puteam. Mai furam un portofel, mai un bancomat, mai o cerșeală, mai o fetiță, un pește….trăiam șî noi ca băieții. A spus jâgniri despre noi șî noi suntem sănsibili șî aceste cuvinte ne doare. Care noi, de la Traian ăla al lor am fost ca frații… sau veri… ce dracu’ om fi ! Ș’acuma ei să ne dea afară dă la ei dîn țară!? Aceste lucruri nu ne place! Da’ nu ne place dăloc!
Că ce să plecăm noi în țară? E drepturili omuli care zâce că avem voie să ne plimbăm când vrea mușchii noștri șî să furăm dă unde e buzunarili mai groase! Că noi nu suntem d’ăia care muncește cinstit! Ăia e ăia fraierii care vine să muncească! Nici nu vorbim cu ei, că cică ei e domni șî stă cu nasu’ pă sus! P’ăia să-i trimită acasă, nu pă noi! Că din cauza la ei ‘ce ăștia că n-are ei dă lucru!
Domnu’ președinte, domnu’ prim ministru, domnu’ Cioroianu… bre oameni buni, mânca-v-aș! Făceți alde matale ceva ca să nu ne ușuiască ăștia, bre ! Că dacă nu făceți ceva, noi nu știm ce făcem! Șî dacă ne întoarcem în România, ne urcăm derect pe Palatu’ Șparlamentuli șî nu ne dăm jos cu toată poliția lu’ nea David! Să n-avem parte de ce-avem mai scump pă lumea asta!… Să-i coacă mâna ăluia care o scrie hârtiili alea dă espulzare șî să dea benga-n el! Haoleoo !…
18.11.2007

Scrisoarea aceea…
La un semn, un om de altul, legând vot de vot, se leagă
Și-n sunet de megafoane se trezește-o țară-ntreagă;
Morți demult, plecați din țară, inexistenți, și stafii
Vin de-ntunecă pământul să-și dea votul pe hârtii;
Răspândindu-se în roiuri, se întind în șiruri mari…
Așteptând prin gări și secții să voteze pentru bani.
Iată vine-un sol de pace c-un sondaj în vârf de băț.
Băsescu, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreț:
– Ce vrei tu?
– Noi? Bună pace! Și sunt tare supărat,
M-a trimis la tine Geoană ca să-ți spun că ai trișat.
La palat deschisă-i calea și-i un zgomot ca la cort
Vine unu-nalt, subțire și mai palid ca un mort
– Tu ești Mircea?
– Da, Traiane!
– Te-am chemat să mi te-nchini,
De nu, îți distrug partidul și vă dau pe toți la câini.
– Orice gând ai azi Traiane, și oricum ai câștigat,
Nu te bucura prea tare, fiindcă știu că ai trișat.
Despre partea închinării însă, trebe să mă ierți;
Dar de-acu vor fi motive cu noi toți ca să te cerți,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Și să pleci de bunăvoie, pe urmele flotei tale…
De-o fi una, de-o fi alta… N-o să stăm ca niște boi,
Să privim la rezultatul pe care-l făcurăți voi.
– Cum? Când calea mi-e deschisă, a privi gândești că pot
Ca după atâta luptă să mă-mpiedic de-un netot?
O, tu nici visezi, băi Mircea, câți în cale mi s-au pus!
Câți au vrut ca să mi-o tragă, dar la toți le-am dat-o sus,
Toți mogulii, Hrebenciucii, ce-n partidul tău se-adună
Au vrut să mă-ndepărteze și de zece ori pe lună.
Îmbrăcați cu haine Gucci, chiar și cavaleri din Ialta,
Felix cu-ale lui antene, puse una peste alta,
Trusturile adunat-au contra unul singur care
În turbarea-mi furtunoasă am făcut o fraudare.
N-am avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face,
Și sistemul își împinse toate neamurile-ncoace;
Pentru-a noastră biruință se mișcară-n râuri-râuri,
Din cavouri răscolite, ori momite cu rachiuri;
Zguduind din pace-adâncă ale țării proaste drumuri,
Și umflând tot procentajul cu-ale noastre zeci de ,,tunuri”,
La Paris văzut-ai câte voturi eu am strâns
Ca să-ți steie înainte și ca să te văd învins.
Când văzui a lor procente, câtă frunză, câtă iarbă,
Cu o ură ne-mpăcată mi-am șoptit atunci în barbă,
Am jurat ca peste tine să trec falnic, fără păs,
Și în studio la Vântu tot năduful să mi-l vărs…
Iar în marea-mi bucurie te-aș fi pocnit c-un ciomag
De nu te-ai fi ascuns, vai ție! după un moșneag.
– Un moșneag, da, băi Traiane!, dar moșneagul ce privești
Nu e om de rând, el fuse-odată ,,domnul” Țării Românești.
Eu nu ți-aș dori vreodată să ajungi să ne cunoști,
Chiar dacă de data asta am părut că suntem proști.
Și nu vreau ca să mă laud, și nici să te înspăimânt,
Dar curând vom fi cu toții doar o apă și-un pământ.
Te fălești că într-o seară răsturnat-ai valvârtej
Iluzii poleite-n aur de strategii mei viteji?
Tu te lauzi că sistemul înainte ți s-a pus?…
Ce-i mâna pe ei în luptă, ce avut-au ei de spus?
Țara voiau să ți-o smulgă de pe mâna ta de fier,
A puterii biruință căta orice cavaler. Eu?
Îmi apăr căsnicia și greșelile și clanul…
Și de-aceea-ntreaga țară, mai ales Felix motanul,
Îmi e prieten numai mie, iară ție dușman este,
Dușmănit vei fi Traiane, făr-a prinde chiar de veste;
Om fi proști, dar iubirea de ciolan,
Nu se mai înfiorează de-a ta fraudă, Traian!
Și abia plecă băiatul… Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
Țara se-ndrepta spre urne adunată de prin cârciumi
Merg spre secții speciale mii de capete pletoase,
Mii de fețe lucitoare stau în umbre-ntunecoase;
Activiștii umplu țara și roiesc ca la un semn
Și în goana după voturi fug cu scările de lemn,
De afișe vor să umple fața negrului pământ,
Fețe lungi ne râd în soare, benere se-ntind în vânt,
Și panouri de reclamă ca în ziua de armindeni,
Rațiunea-ntunecând-o, vin minciuni de pretutindeni,
Hăhăite-n nesimțire sau citite de pe foaie…
România este astăzi doar un strigăt de bătaie.
În zadar strigau într-una unii c-ar fi fraudare,
Furtul se întinde falnic tot mai mare și mai mare;
În zadar diasporenii se adună ca o oaste,
Sunt huliți de cei din țară și din față și din coaste,
Frunți se clatină uimite tot privind la bătălie;
Văzând cum electoratul dă semne de nebunie,
În genunchi cădeau strategii, colo scorul se răstoarnă,
Curg procentele în valuri, care șuieră, se toarnă
Și, privind cum se afundă în sondaje pesedeul,
Pe pământ lor li se pare că se năruie tot cerul…
Mircea însuși pune-n faptă tactica de contestare,
Care vine, vine, vine, calcă votul în picioare;
Înjurând soseau cu sacii transpirații șefi de secții,
Printre lacrimi de rușine spunând toți aceleași lecții;
Risipite se-mprăștie a votanților șiraguri,
Cu priviri bănuitoare merg încet pe lângă garduri.
Ca potop ce prăpădește, ca o mare agitată,
După vot, societatea e-n jumate divizată.
Acea zi nefericită, cât am stat cu votu-n mână,
A făcut de râs amarnic, toată nația română.
14.08.2010

Trecutul… la timpul prezent
Săptămâna trecută toate posturile tv. si-au adus aminte că unul din trecutele personaje ale istoriei noastre recente, tovarășul Nicolae Ceaușescu, ar fi împlinit 90 de ani. Și chiar cred că l-am fi sărbătorit și azi dacă lucrurile ar fi mers conform ,,planului cincinal”. Evenimentul aproape că a eclipsat total sărbătoarea zilei Unirii.
Domnilor! Tovarăși! Faptul că după 18-19 ani de așa-zisă libertate, mai vorbim de Epoca de Aur cu nostalgie, mai mult decât de Ziua Unirii, înseamnă că spiritul acelor vremuri e încă viu, spiritul ,,tovarășului” e încă prezent. Dacă un cizmar cum a fost el a reușit să rămână în memoria poporului său atât timp, chiar să fie regretat, atunci n-a murit chiar degeaba! Se poate considera un învingător chiar dacă a murit! Sigur, generațiile mai în vârstă, ar putea spune aceleași lucruri despre Ghe. Ghe. Dej sau alții. Fiecare generație își are ,,preferații” ei. Ceaușescu, însă, va rămâne în memoria tuturor acelora care au trăit acele vremuri.
Nu sunt un nostalgic al vremurilor acelea, cu toate că toată copilăria și adolescența mi-am petrecut-o atunci, iar trecerea la majorat s-a petrecut brusc și dureros în vremurile tulburi ale anilor ‘90. Ceea ce vreau să spun, însă, e că acum constatăm o împăcare a noastră cu trecutul și privim înapoi cu îngăduință și regret pe când atunci, în timpurile acelea, eram cu toții prinși într-o ,,hora unirii” cât toată țara. Ceea ce ne unea atunci pe toți era foamea, întunericul și ura. Acea ură ce ne ținea în viață și pe care o mascam după umorul sarcastic și bancurile cu substrat, fiind îndreptată împotriva unuia singur, împotriva lui, ,,Marele Bărbat”. Asta ne-a ajutat și ne-a dat curajul și puterea de a trece peste atâtea ,,decenii de împliniri mărețe”, și a fost motorul care a pus în mișcare ,,evenimentele din ‘89”. Acum, însă, deși s-a acumulat din nou, acea ,,ură populară” nu mai are aceeași consistență pentru că se ,,împarte” către mai mulți indivizi și se pierde, transformându-se în indiferență, lehamite și dezgust. Dacă ar mai fi trăit azi, cred că Ceaușescu ar fi spus: ,,Ha, ha, ha!… Alo!… Alo! Stați liniștiți tovarăși! Așezați-vă liniștiți la locurili voastre! Alo!… Alo!… Ce are, Leano, telefonu’ ăsta?…Aoleu e d’ăla … care cică a fugit de la nemți la noi la Cluj! Cum îi zice?
– Noika!
– Cum?! P-ăsta nu l-am băgat odată la pușcărie? Să vină Postelnicu la mine!…
– Lasă Nicule, că e dă bine! Nici n-am visat noi vreodată să ne unim cu ăștia de face telefoane și să facem și noi ceva ca lumea…
– Da’ ce, Leano? Cu ăia de făcurăm Dacia nu fu bine? Fu bine! Că a avut tot românu’cu ce să se ducă unde-a avut nevoie. Că ducea și mult și puțin! Mergea cu ea și la furat și pe litoral și la întreprindere! Că era ca căruța cu motor! Și iote că acu’ ăia și-o luară înapoi, na!… Ce faci, bre? Io vorbesc singur acilea?
– Nicule! Mă, io sunt pă Gogle Ert ăsta! Ia vino să vezi ceva că io mă cam sperii! Tu vezi mai bine, ia zi! Ce e ăia de-acolo? Acolo în România noastră dragă!
– Ce să fie, Lenuțo? Niște șobolani!
– Aoleu! Așa mulți? Câți sunt?
– Io știu? Păi să tot fie fo zece mii!
– Nicule, așa de mulți șobolani ie în țărișoara noastră?
– Sunt și mai mulți, dragă, da’ stă ascunși pe unde le e bine, mai ales pe la partide! Ăștia ie ăia care a fugit de la Becali din partid!
– Ăsta cine mai e bobocule, că n-am auzit de el până acu’?
– Ei! E băiatu’ lu’ ciobanu’ ăla care ne aducea brânză la ședințele de partid! Cică era pretin și cu săracu’ Nicușor al nostru… da’ cre’ că se laudă!
– Rău a ajuns țărișoara asta Nicule, dacă toți ciobanii își face partid!
– Leano, ce să mai zic? Dacă cu cizmaru’ nu le-a plăcut, ce să le fac? Lasă-i că merită! A vrut libertate, cică! Acu are libertate, na! Da’ iote că nu știe ce să facă cu ea!
– Ce libertate, Nicule? Da’ nu era ei liberi? Nu ierea ei fericiți că avea dă toate? Că n-avea ei nici o grijă dăcât să muncească că de restu’ ne ocupam noi! Și de casă și de masă și de școală și de loc dă muncă! N-avea ei toate astea? Ce le mai trebea? Tu te-ai zbătut să nu mai ai nici o datorie pă la alții ca să nu mai plătească ei dân buzunaru’ lor! Nu le plăcea lor să stea la coadă la portocale și la pui de Crevedia cu noaptea-n cap? Nu era ei veseli când spunea bancuri cu… ăla… Bulă, sau cum l-o fi chemat… ’r-ar numele să-i fie?
– Leano, cre’ că ei s-a supărat tare când le-am zis că le măresc retribuția cu 200 de lei! Cre’ că trebuia să zâc mai mult atunci, că poate se liniștea!
– Chiar așa Nicule!… Ia mai vorbește-le așa cum făceai tu! Tare frumos vorbeai și mie tare mult îmi plăcea! Vorbește-le că iote că și-a adus aminte că azi e ziua ta!
– Eeeei, lasă! Nu cred că mă aude acu’ că are multe probleme mai importante. Nu vezi că e ocupați să se uite la televizor? Vede toate prostiile!… Hai, bine! Dacă zici tu!… Hmmmm!
,,Dhragi tovahrăși și phretini! Mă uit la voi din înal-tul cerului și nu-mi place ce văd. Văd că Rhomânia a ajuns phradă cercurilor rheacționare capitaliste, elementelor destabilizatoare ale impre… impri… ptiu!… imperealismului occidental. Văd că voi nici măcar n-ați mai zugrăvit ce-am chonstruit eu atâția ani. Ați distrus fabricile și uzinele unde muncea clasa muncitoare pe care o iubeam atât de mult și pentru care eu le construiam, pentru care construiam acele blocuri pe care voi acum le vindeți ca locuințe de lux. Încă mai văd pe unii din tovarășii din ilegalitate care au ajuns mai bine decât mine. Măcar au o pensie. Și încă una indecent de mare față de restul poporului, a clasei muncitoare. Și nu vine nimeni să-i întrebe cum și de unde au obținut-o. Pe ăștia îi informez că îi aștept cât mai curând aici. Tovarăși, aici este foarte cald așa că nu vă luați multe bagaje ! Eu și tovahrășu’ Dhracu, am hotărât că e momentul să organizăm Congresul 1 al Iadului, unde vom face planuri pentru eternitate. Bineînțeles că eu voi fi și secretar general și președinte. Doar știți, nu? Comentează cineva? Deci cu unanimitate de voturi sunteți de acord! De aseminea, mă bucur că poporul meu nu m-a uitat nici acum, după atâția ani. Vhreau… să… le… thransmit calde uhrări tovăhrășești de… multă sănătate și… noi succese în muncă pentru propășirea României pe culmile progresului și înfăptuirea societății… capitaliste multilateral dezvoltate și… revenirea ei la communism!”
– Phiii! Că bine le mai zici tu, bobocule! Tare mi-a plăcut! Frumos!
– Fhrumos, pă dhracu’! Nu vezi că nu mai aplaudă nimeni ca pe timpuri?
– Ce dacă! Mie mi-a plăcut!
– Toți cască gurile la ăla nou… Băsescu… îl mai știi?
– Care? Marinaru’ ăla? Ăla pă care l-am prins cu șmecherii la Anvers cand a vrut să bage niște bani iliciți în buzunare și să fure din avutul obștesc al poporului?
– Ei, da! Ăla e acum președintele lor pe pământ! Așa le trebuie dacă pun hoții să-i conducă!
– Lasă, lasă! Da’ ia zi! De-ai noștri…de-ai noștri… Nu mai ie niciunul în funcție?
– Mai ie câte unu’ pă ici pă colo, da’ numa’ prin puntili iesențiali! Ba pă la consilii, ba pă la primării, ba pân Parlament… A fost unu’ Iliescu…ăla de lucra la ape! Ajunsese în locu’ meu odată, da’ l-a luat apa până la urmă și pă el!… Ha, ha, ha! Îți place umoarea mea de glume? Hai că am umoare la glume!
– Uhu, Nicule, muică! Mă doare șalili de atâta râs! Nu mai râsei așa de când mă gâdilară soldații ăia cu gloanțili pă la subsuori!… Uhu!… Uhuhu!
– Râdem, noi, Leano, râdem, da’ purceaua-i moartă-n coteț și cu… coada la ușă! Iote, noi scăparăm de-o grijă că ne făcurăm pretini cu to’arșu’ Dhracu, da poporu’ nostru săracu’… săracu’, ce-o face el? Nu vezi că to’ar’șu Dhracu’ e supărat și a trimis tovărășei d-ăștia mici printre ei de nu se mai înțelege ei între ei ?
– Apăi, de! Nu știu unde o ajunge poporu’ ăsta că tare năcăjit mai ie!
– Leanoo! Iezâstă o iesplicațâie! Nu poporu’ e dă vină acu’! Ăia de-l conduce cică ar fi neamuri mai pă departe cu to’ar’șu Dhracu, că altfel nu știu cum rămâne ei acolo în fruntea țării !
– Deh, Nicule ! Tu știi mai bine lucrurile-astea… Da’ acu, hai să ne culcăm că acu’ trece iar anu și-și aduce aminte poporu’ de noi și tre’ să ne trezim de ziua ta să mai vorbești!
– Că bine zici! Noapte bună!
– Noapte bună, Nicule! Noapte bună, dhragi tovahrăși și pretini! Oriunde v-ați afla!
27.01.2008

Dare dă seamă (și ,,alegeri”)
Dragi tovarăși și pretini! Iete că am aflat de ce merge treburili prost în țărișoara noastră: că nu-l dezgroparăm pe Ceaușescu. Na, că acu’ o făcurăm și p-asta! Nu de alta, dar acum ne-am convins că e mort de-a binelea. Deci nu ie nici în însorita Cuba, nici în îndepărtata Argentina sau pe unde spunea tot felul de legende și bancuri. Iată, Ceaușescu ie în inundata Românie, la loc liniștit, loc cu verdeață, de unde a fugit toată durerea și întristarea…
Acu’ parcă-mi pare rău că s-au spulberat toate legendele care spuneau că el ar mai fi în viață. Zău, așa! Măcar dacă îl găseam în mormânt dar totuși viu, jucând tabinet cu Elena și cu Gheorghiu Dej… Da’ poate că nici el n-ar mai fi vrut să trăiască într-atât să vadă ce s-a ales de România lui. Ce s-a ales de ,,clasa muncitoare” pe care o iubea atât, de fabricile și uzinele ridicate câte una pe lună sau de tineretul ,,mândria țării” ajuns acum ,,povara țării”. Ce-ar zice el, drăguțul să vadă debandada asta în care trăim?
Nene Ceaușescule, matale ești bătrân și nu mai știi mersurile pe-aici! Hai să-ți spui cum stă treaba că ai fost cam mort fo douăj’ de ani! Bre, după ce te-mpușcarăm, ne-am amăgit ca proștii c-o s-o ducem bine. Acu’ te rugăm din suflet să ne ierți că te-am ciuruit pe matale și pe toarșa! Da’ e bine să știi că acu’ ne pare al dracu’ de rău, că ne vine să te clonăm! Că să știi că acu’ se poate treaba asta.
Zi-i și lu’ toarșa că ea ierea academician… cu chimia, cu codoiu’, cu astea…i e pe-acolo și treaba cu clonatu’, a lovit o nostalgie comunistă… mamă-mamă! Îți spui matale ca să nu zici că nu întelegi de ce le pare rău la unii după vremurile când eram torturați. Păi bine ne făceai! Că nu ieream vai de capu’ nostru ca acuma. Și până la urmă, a fost foarte puțini torturați atunci. Acu’ suntem torturați toți pisihic de televiziunile și ziarele mogulilor care zbiară de parcă mâine vine sfârșitul lumii. Vedem peste tot uragane, tornade, cutremure, radiații, inundații, criză economică, toate catastrofele. Toate astea ne termină pisihic mai mult decât o banală și dulce bătaie la securitate. Ierea bună și bătaia aia, atunci! Că unde dădea securistu’, dădea partidu’. Și unde dădea partidu’ creștea! Uite-așa crescurăm cu toții! Ca să vă simțiți și alde matale bine, vă spun că p-acilea pă ,,deasupra” ie iadul, nu acolo unde sunteți voi!
Multă lume zice că ieream mult mai fericiți pă vremea lu’ matale. Că cică stresul ierea aproape zero, ne obișnuisem cu el, da’ astăzi ne omoară mai mult dăcât frigu’ din apartamentele dă la bloc sau statul la cozi de-atunci. Astăzi oricum stăm degeaba, că ,,oamenii muncii” ie în șomaj și am prefera să stăm la cozi decât să fim rupți dă foame. Uite că acu’ ne dăm cu capu’ de pereți când ne gândim! Pe vremea matale se făcea agricultură serioasă, nimeni nu murea de foame. Nu găseam noi banane, portocale și alte toxice de-astea, da’ măcar găseam fructe de-ale noastre, adevărate. Noi, poporul matale iubit, am înțeles prea târziu că fericirea nu ie să mănânci banane sau să te plimbi cu mașini scumpe. Că ești dă zece ori mai fericit dacă ai dă muncă, un acoperiș deasupra capului și ai ce să pui pe masă la copii. Ce fericire ierea odată să nimerești rândul la cartofi! Daaa! Dacă iereai și cu copilul dă mână, primeai 4 kile în loc de 2!… Da’ ce bucurie ierea când venea apa caldă.
Ne-nvățaserăm ca toată familia să se îmbăieze rapid, ca în două ore să ajungem cu toții la rând la carne! Ierea o bucurie și când venea primăvara și nu ne mai zgribuleam între betoane, în plus aveam lumină naturală mai multă, că ne săturam de citit la lanternă sau lumânare!… Trăiam ca spartanii, da’ eram sănătoși, nu ca acuma când trăim ca sparții da’ stăm la cozi până și la farmacii! Uite, pe matale te-mpușcarăm ca proștii în plină fericire când ne-ai promis două sute dă lei la leafă, iar acu’ când ăștia ne ia din leafă cine dracu’ să-i mai împuște? Auziși? Cică nici revoluția aia pe care cică o făcurăm noi, n-a fost a noastră! Să mori de râs, nu alta! Cică a fost alții care ne-a împins de la spate, ,,agenturilii străini” de care bine ziceai matale, așa că să nu fii atât dă supărat pă noi! Iartă-ne, că n-am știut ce facem! Toți ăștia care a venit după matale îi cheamă tot cu ,,escu”: Iliescu, Constantinescu, Băsescu… Îi știi pe toți, mai ales pe Iliescu. De Băsescu nu mai zic, că doar matale l-ai trimis cu treburi la Anvers când era marinar.
Bre, îți spui că viața-i grea p-acilea pă la noi ! Nu așa cum o știai! Mai grea! Greul de pe vremea matale e acum o dulce amintire. Și ce ie mai rău ie că mulți din ,,pretinii” matale de comunism a cam dispărut. Așa că nu prea avem unde să mai plecăm de dragul vremurilor trecute. Ar mai fi toarșu’ Fidel în Cuba și fi’su lu’ Kim Ir Sen prin Coreea de Nord. Cică ăștia încă acceptă imigranți. Da’ e cam departe, totuși!… Ce vremuri, bre! Ce vremuri!
Matale ne lăsași fără datorii și acu ăștia ne băgară în ele până peste cap. Matale ai vrut să faci o societate multilateral dezvoltată pentru toți și ăștia au făcut o grămadă de societăți mai mici multilateral falimentate. E unii care zice că cică odată cu matale a murit un sistem, comunismu’ și s-a născut altu’, capitalismu’! Da’ cre’ că în România capitalismu’ ăla s-a născut deja mort. A venit unii cu niște chestii americane, cu ,,democracy”, ,,power to the people”, adică democrație, puterea poporului, de-astea… Vrăjeli! Prostii! La noi nu ie bune astea, bre! Că fiecare face ce vrea și nimeni nu face nimica! La noi ierea bine așa cum ierea pe vremea lu’ matale: dictatură, tată! Că românu’ nu știe dăcât de frică! Acu’ cică toți puturoșii plânge comunismu’. Că era mai bine când toți ne făceam că muncim (știi matale: timpu’ trece, leafa merge, noi cu drag muncim!) că aveai un loc dă muncă pă viață. Cică atunci toată lumea se făcea că muncește și alde matale vă făceați că ne plătiți… Oameni răi, bre! Cică ăia harnici care a-nțeles chestia cu democrația nu plânge după alde matale și muncește ca proștii, da’ puturoșii o să plângă cât or trăi iei că nu le place munca… A-ncercat ăștia să facă ceva cu noi, ba cu NATO, ba cu UE și… nimic! Își dă toți cu tesla-n… cap că ne-a băgat în astea…Bine că nu degeaba, că am plătit! Mamă, și cât o să mai plătim! Acu’ știu că matale ai fost pretin cu chinejii! Așa că io zic să trecem la societatea chinezească chiar cu riscul de a ajunge constipați! Păi nu vezi unde ne-a dus malagambiștii ăștia? Trebe să ne facem chineji, că altfel nu să mai poate. Era bine cu chinejii odată! Noi le dedeam locomotive și iei ne dedea nouă, teniși, chiloți, maieuri! Și acu’ e la fel, să știi. Am rămas pretini cu chinejii! Doar cu ei! E drept că acuma ei ie mai puternici ca noi. Au și iei Prunariu’ lor (sau Gagarinu’) și în curând o să-l aibe și pe Labă Puternică al lor(Armstrongu’), că așa parcă-l chema pe americanu’ ăla de-a pus primu’ picioru’ pă Lună. Să știi că ăștia ie croiți să să ducă pă Lună! I-a-ntrecut și pă americani, plus că americanii ie datori la iei mai rău ca cum suntem noi la FMI-u’ ăsta nenorocit. Păi neam de neamu’ americanilor n-o să mai apuce să plătească datoria la chineji. Că d-aia crez io că aici ie o lucrătură! Americanii, ai dracu’, cre’ că i-a-nvățat pă chineji să să ducă pă Lună ca să scape de iei și să nu le mai dea banii-napoi! Da’ noi? Unde dracu’ să-i trimitem p-ăștia de ne-mprumutară? Luna-i ocupată așa că io zic să-i băgăm în mă-sa! Da’ parcă mai poți?…
Iete-așa s-a descurcat unii, bre, nea Nicule! Numa’ noi am rămas ca proștii să ne-o tragem între noi și alții să ne-o tragă nouă. D-aia zic că să fii matale sănătos așa mort cum ești acolo, și să fii fericit că lumea-ți duce doru’. Și dacă te-o bate gându’ să te-ntorci cumva, vrem să ne reparăm greșala și te-om alege iar. Dacă ne zici că nu ne iei din leafă ca ăștia de-acu’ te votăm o eternitate. Și dincolo de ea!…
29.07.2010

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share