De-ai noștri! – Valeriu Sofronie – Domnul P. (3)

Câinele/
P s-a întrebat ce a greșit

câinele alungat cu strigăte de învingător revenise în viața lui P
prima oară s-a arătat de departe
aduna în mijloc de drum pietrele căzute din penele păsării de sus
a doua oară a intrat într-un vis
fugărind calul alb în care îngropase în fugă un os
apoi îndrăzni și mai mult
după ce a adunat laolaltă pomii fără grădini
și a refuzat să mai privească lumina prin poarta de la capăt de drum
câinele alungat cu strigăte de învingător s-a întins cât era de lung la picioarele trecătorilor

obligându-i să nu mai privească dincolo de pădure
văzând că speranțele sunt mâini întoarse în gări
P s-a întrebat ce a greșit când a privit sau căror
ochi le-a deschis cu tăcerea luminile și
fără să mai facă un singur pas s-a oprit
să pipăie între ațâți copaci însemnați
pe frunte cu întrebări din care își luase
cândva răspunsul orele care treceau grăbite
prin el ca printr-un pământ proaspăt scos
din păduri înțelesese și faptul că nu ar mai fi fost
de rămas prea mult anotimp prin lume atunci
când mulțimile de câini fără stăpâni ies din
câte-o poveste direct sub picioarele noastre
P analizase situația și căuta să înțeleagă
mulțimea de pietre din drum mulțimea de păduri
apărute peste noapte mulțimea de trecători
călcând în picioare un patruped uriaș
ajuns în fața câinelui își dădu însă seama

că nu de înțelepciunea ce umbla desculță prin lume
avea el nevoie
ci de un câine tocmai bun de ademenit
cu un os îngropat într-un cal alb


Durerea/ fericirea Iui P
privit de aproape

P era atât de fericit încât
salcâmul din care atârnau două sfori
legate cu nod gros era păstrat adânc
în minte neîmpărțit cu nimeni
în privirile care îi treceau prin față
nu găsea niciuna
care să îl învețe cum să se ferească din drumul altarelor
când le întâlnea
rugile lor îl cuprindeau din toate părțile
prinzându-l cu mâni ușoare
brațele lui întinse pe lângă el
ca două fântâni erau obișnuite să deosebească între ele
doar pământurile uscate de cele umede
când era întrebat de călătorii care umpleau
potecile
răscolea prin cămări ulcelele
uneori se apropia temător de pereți

cu degetul noduros în care își ținea duminicile
desena o fereastră apoi privea prin ea după siluetele
care îi ieșeau din piept
în nicio împrejurare
nu vorbea nimănui despre lucrurile mari
din când în când un abur ușor se lăsa peste el
uscâdu-i obrajii
P credea că zvonul acela nu era pentru el și
cerea să îi fie luat
pentru că oamenii nu îl mai înțelegeau prietenul
despre care știa puține lucruri îl scotea cu greu
din mijlocul lor și îl ducea puțin mai departe
să-l încerce durerile


Mersul pe apă/ stăpânul lui P
epidemia acoperise de culori ochii

era suficient să te apropii de o voce plăcută
pentru a stăpâni arta socializării
(din care nu îți rămâne nimic)
cel mai mult era vânată dorința de a pleca
când venea pe lume om
cineva ascundea cu multă grijă scara pe care era adus
ciudat era că nimeni nu putea urca scările altora
potrivite fiecăruia după știința mișcării albinei
sau după numărul de trepte din silaba
cuvântului

după ce i-a trimis cu mâinile goale să convingă stâncile
că sunt doar nisip poruncindu-le să nu rămână
mai mult de o zi în aceeași cetate
stăpânul i-a numărat pentru ultima oară și i-a lăsat singuri
mergeți și înmulțiți
pentru fiecare din voi care se atinge de pâine și fură
o mie de struguri să ardă în viță
fuga în cele patru vânturi nu se deosebește cu nimic de bucuria
celui care scapă viu din strânsoarea șarpelui
toți începuseră să șchiopăteze
mersul nu mai era de mult al lor iar când își aminteau
că trebuie să bea apa de la capătul lumii lăsau în urmă lor numai
aur și frunze
blestemați să nu-și sature foamea
să învețe cu palmele despre fiare și stânci repetau într-una

mergeți
mergeți și înmulțiți
pentru fiecare din voi care se atinge de pâine și fură
o mie de struguri să ardă în viță


O zi însorită

după ce a mărturisit că mai are multe de spus
dar că nu vede niciun motiv temeinic
pentru care ar trebui să ne spună și nouă
locuitorul imobilului cu grădină și gard
și-a luat pălăria
și a ieșit
zi însorită
constată el
nici nori nici adiere de vânt
lumină ca-n prima zi

hhhmm exclamă P
întâlnirea asta trebuia să aibă loc azi mă
pregătisem de mult timp pentru ea gulerul
îmi este mai alb decât aripa pescărușului
fularul mai moale decât prima zăpadă

singur pe partea cu copaci coafați
cu clădiri bine îngrijite pline de siluete
la geam pe partea cu soare lună și stele
singur pe partea cealaltă
P se hotărăște să pună prima întrebare cu răspuns elaborat
oamenii nedumeriți de hotărârea lui încep și
ei să se intereseze în toate părțile de plecarea grăbită
din imobilul cu grădina și gard
de ușa lăsată deschisă în urmă
de poemul abia început
autobuzul care vine la timp în stație
nu-și încetinește mersul
chiar dacă
multe scrisori au căzut din geanta poștașului
(pe asfalt)
la ce bun o umbrelă de ploaie când nu mai plouă nicăieri pe pământ
întreabă liniștit P
și se întoarce
(fără să mai primească răspuns)


Necunoscuta

Pentru Andrușca, Necunoscută ca un Poem

am iubit-o cât am iubit-o
deși nu bănuiam cine este o chemam și nu știam
de ce o aduceam la mine nu știam cum trecea
printre toți ai casei fără să ceară voie și mă lua deoparte
nu suferea că nu putea trezi pe nimeni din somn nu-i păsa că din trup
i se lăsa atâta blestem
haide iubește-mă chiar aici în mijlocul ochilor
ăstora deschiși care nu mă vor vedea niciodată
iubește-mă cu carnea ta goală

cu degetele tale reci
în care nu vei aduna niciodată rod arde-mi trupul
să nu mai plec de la tine
noaptea următoare
se așeza cuminte în fața mea
și nu spunea nimic
stătea acolo uitându-se
la palmele mari
care îi sfâșiau pielea
fără să scoată un suspin
iubește-mă și mai mult
ia-mi sufletul în tine
nu te teme de inima care
o să îți bată mai repede
de umbrele albe care îți vor crește din umeri să te acopere
tristețea ta se va transforma în bucurie
îți vei aminti fiecare cuvânt
din viața pe care nu ți-am spus-o
începea să se facă ziuă
trupul îi devenea transparent și nu înțelegea
ea se uita la mine

și nu înțelegea
iubește-mă
iubește-mă
ca pe o necunoscută am căutat-o
departe de privirile lor
ca pe o amantă am iubit-o
în ochii tuturor


A 41 -a zi / coborârea

după ce a făcut toți pașii
P s-a oprit pentru concluzie
lumea nu se sfârșise așa cum crezuse (mai era mult)

pe singurul loc liber
din agenda tocită a găsit scris
cum poți ieși?

vino după mine
am atâtea să-ți arăt
le port de atâta vreme
în mine știe cineva să le ascundă mai bine?

vino
cunosc o noapte din care puțini
știu să iasă tu poți să învingi
trebuie doar să calci alături de mine
apele de lângă nori
apele acestea de care se teme și lemnul de sub picioarele noastre
îți vor spune și ele
că drumul este numai alături de mine
P își spuse
poți luă după ține un prieten
îi poți ascunde setea de deșert
îl poți apăra de ploaie
coborî din barcă
lumea nu se sfârșise
(mai era mult)


Un cuvânt pentru fiecare celulă/
P antiapologeticus

câteodată P devine brusc preocupat
mai reflexiv decât un stâlp rămas singur în câmp
inventariază face statistici
aruncă din pod albume îngălbenite

până la urmă toți mor
la kilometrul 23 la zece metri distanță de mașina
cumpărată în leasing
vara în parcul cișmigiu pe răcoare
când urma să vină ea
mai tânără decât vei fi tu vreodată
mai subțire decât frunza căzută în odihna
buzunarului
sub salcâmii izvorâtori de parfum
sub podurile de peste apele disciplinate ale zeului
industrial

în gara din Râmnicu Sărat ticsită de valize
câini vagabonzi și 10.000 de șomeri
(senzația că este copleșit se lipise de nervii lui
o apăsare ușoară a păsării pe obraz
un vals de care auzise)
monopol pe ape
pe salut
pe mâinile care aplaudă prelungit
pe cina în public
monopol pe timp spațiu materie libertate cauzalitate sfințenie
(de unde vin proprietarii
și îți vor cere permis de liberă trecere
prin cer)
și așa rostise el în liniște
câte un cuvânt pentru fiecare celulă a trupului supraponderal
cineva i-a strigat plin de înțelepciune oprește-te bă
ai limba încărcată de bacteria ereziei
creierul ți-e mototolit
nu vezi că nu-și împarte nimeni limbile pe la ușa ta?

când s-a oprit din mâncat
lăsându-și mâinile pe genunchi
P nici nu bănuia câte schimbări va aduce în viața
sa un ou
trebuie să fim de față
trebuie să fim de față
(de fapt P nici nu vorbea
doar un abur cenușiu se ridica în cercuri
tot mai mari din ochiul umezit
de uscăciunea acelei zile)

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share