De-ai noștri! – Stelian Cucu – Iubiri și nunți (7)


Iubiri și nunți
POEMUL VIEȚII

Coperta și ilustrațiile:
GEORGE ȘTEFĂNESCU și RADU ȘTEFĂNESCU-junior

VII
Cuvinte de încheiere

I
Am scris aici povești adevărate.
De le citești, ai să găsești un sfat.
N-am spus nici un cuvînt necugetat,
Că le-am trăit și le cunosc pe toate.

De-ai să cutreieri lumea-n lung și-n lat,
N-ai să descoperi bucurii curate,
Decît acolo unde-s adunate
În suflet alb de crin imaculat.

Privește-n jurul tău cum, primăvara,
Stau pomii-mpodobiți de albe flori.
Natura mamă-și urcă-n ei comoara.

Și noi, ca pomii ei, sîntem datori
Să ne-auzim în inimă vioara
Cu strune luminate de candori.

II
Viața noastră nu-i o întîmplare.
Numai un val al mării dus de vînt.
Avem asupra vieții un cuvînt:
S-o facem de lumină, fiecare.

Sîntem, e drept, clădiți din greu pămînt
Și greutatea asta trage tare;
Dar sufletul crescut din el, spre soare
Ne dă aripi și lutului avînt.

Fă, dar, copila mea, să cînte-n tine
Curate, ale vieții violine,
Un imn de slavă, pure bucurii.

Tovarășă, soție, mai cu seamă,
Tu ești datoare, scumpa mea, să fii
Asemenea Corneliei, o mamă!

III
În iureșul vieții, ne rămîne
Imensul spațiu ce ne cheamă-n sus.
De-i rădăcina-n lut, nu-i ești supus
Și gîndul ’nalt asupra lui stăpîn e.

Să urmărești o stea fără apus,
Să urci spre ea cu fiecare mîine.
Chemarea stelei sfinte și stăpîne,
Fii gata, toată viața, s-o auzi!

Iubitul meu prieten tînăr, iată!
Filozofia vieții ce-o trăim:
„Tot spre mai sus!” În aste vorbe-i toată.

Că, între leagăn și-ntre țintirim,
Cea mai înaltă treaptă-i să fii tată…
Din treaptă-n treaptă, către stea suim!

IV
Însingurat, nu însemnezi nimica.
Ai țara-n suflet? Ești un uriaș.
De poala ei te ții, faci primii pași
Și-atuncea țara-i mama și bunica.

Trec anii. Jucăriile le lași.
Pier umbrele și nu mai știi ce-i frica.
Din cînd în cînd, oglinda ți-e amica,
Apoi îmbraci și haina de ostaș.

Curînd observi că-mbobocește-o floare,
Ușor o mîngîie-al iubirii soare.
Acuma ieși cu nava din fiord.
Și-ncepi să lupți veleatu-ntreg pe mare,
Pînă te-ntorci bătrîn cărunt, în port
Și-auzi păpuși că-ți strigă: tată mare!

 

„Un poet sincer și de formă sigură, Dl. Stelian Cucu, închină D-lui Sadoveanu un poem de gratitudine (se citează versurile) ,,Nopți provinciale”, pp. 13—14. Cf. Trec păsări în amurg cu omagii pentru trecut… ,,Anotimpuri” (bucata ,,Noapte de iarnă” e foarte frumoasă, ca și ,,Psalmul”)”.
N. IORGA, „Istoria literaturii române contemporane”, vol. II, 1934

 

Stelian Cucu, „Zodiac” și „Întoarcerea la sat”, poezii, 1935. „Dl. Stelian Cucu, după un volum de poezii, ,,Nopți provinciale”, din care ,,Furtună” merită o mențiune deosebită, în ,,Zodiac…”-ul de față, cu aceeași coardă lirică, dar cu superioare mijloace artistice ne dă un itinerar poetic remarcabil. D-sa scrie o poezie clară, tradiționalistă, așezată. Pagini pline de lumină, cu versuri cizelate, cu imagini prețioase, din care sîntem în încurcătură, cînd vrem să cităm ceva. Semnalăm poeziile ,,Zodiac”, ,,Cel din urmă zodier”, ,,Orar”, ,,Întoarcerea la sat” și ,,Regăsire” pe care am fi vroit s-o reproducem în întregime(urmează versurile).
Din „Gazeta Transilvaniei”, nr. 71, 1935

 

„Stelian Cucu este un harnic cărturar și un poet care cinstește scrisul pe care alții, în goana lor după o necuvenită celebritate, se întrec să-l spurce. Poezia D-sale e simplă, viguroasă, fără stridențe ultramoderniste și fără pene de struț. Poezia ,,Prinț pribeag”, apărută în ultimul număr al revistei ,,Cuget clar”, de sub direcția D-lui profesor N. lorga, ne arată ce lucruri frumoase se pot spune în mod cuviincios” (urmează poezia).
Din „Curentul”, Carnet literar, 21 octombrie 1936

 

Stelian Cucu, „Versuri”. „Aș vrea să încep cu ceea ce ar putea constitui concluzia lăsată de lectura cărții pe care autorul ei, Stelian Cucu, a intitulat-o simplu: ,,Versuri”, anume concluzia că, deși vibrația poetului poartă accentele unei melancolii, creația sa artistică nu numai că nu deprimă, dar are efectul stenic al reveriei și al meditației senine…”
N. MIHĂESCU, în emisiunea radio „Viața cărților”, 17 septembrie 1969

 

Stelian Cucu, „Versuri”. „E vorba de cîteva piese (,,Trec păsări în amurg”, ,,Sfinx”, ,,Cîntec în lut”) care dimensionează momente de autentică poezie. Aici foșnetul cuvintelor are inflexiuni inefabile : (se citează poezia ,,Sfinx”). Sînt așadar, poeziile care justifică rememorarea lui Stelian Cucu. Firește, justificare implicită, dincolo de omagiul lui Al .Săndulescu, pentru cei care se dedică fără emfază poeziei…”
MIRCEA ICHIM, în „Vocea Buzăului”, 14 septembrie 1969

 

Stelian Cucu. „Versuri”. „Neoromantic minor la început, în linia lui Iosif și Cerna, contaminat încă de atunci, dar mai ales după aceea, de simbolism, cu timpul a evoluat spre tradiționalism, de factură predominant neoclasică, străpuns uneori, în momentele cele mai fericite, de cîte o scenerie sau doar vagă melancolie romantică, ori de vreun acord simbolist. E cazul unor bucăți, pe drept cuvînt apreciate de prefațator (Al. Săndulescu) ca fiind dintre cele izbutite, precum ,,Cinice în lut”, cu al său ritual demonic, (se citează poezia) sau ,,Ceasul după amiezii” în care îl auzim parcă pe D. Iacobescu (citat), la care aș adăuga ,,înnoptare”, eminesciană prin atmosferă…” (citat).
DUMITRU MICU, în „România literară”, 25 septembrie 1969</strong

 

„Poeme ca ,,Iertare”, ,,Elegie”, ,,Pasăre măiastră”, ,,Noi”, ,,Ciuta” dau în continuare și mai bine trăsătura sensibilității și sincerității acestui poet… (citate). Bucuria întîlnirii cu un poet ale cărui sonete de început i le-am citit acum un sfert de veac, copil fiind, undeva într-un oraș de provincie, mă fac să cred în necesitatea reeditării în continuare a unor poeți buni care încă așteaptă generozitatea editurilor.”
RADU CÂRNECI, în ,,Ateneu”, VI, nr. 63, 1969

 

Stelian Cucu, ,,Versuri”. ,,Cititorul rămîne surprins de o sensibilitate lirică de adîncă vibrație, de o imagistică bogată și mereu vie, în stanțe caligrafiate cu ingenuitate.
O poezie ca ,,Geneză”, de pildă, poate fi antologică. Poetul declamă în termeni tradiționali dorul de prieteni, de țară, de liniștea satului și a familiei, dezvăluind un fond emoțional de o sănătate cuceritoare. De aceea, reeditarea versurilor sale constituie un moment editorial notabil și prilejul reîntîlnirii cu un poet păstrat în umbră, dar care și-a făcut din modestie un pretext de înnobilare a versurilor.”
MAGDA URSACHE în ,,Cronica”, 22 noiembrie 1969

 

Stelian Cucu, ,,Versuri”, E.P.L., 1969. ,,În sufletul poetului plînge un cocor rănit, iată ipostaza lui tipică. Sentimentalul de altădată a ajuns la sobrietatea senină din ,,Ceasul după amiezii”-, știind să desprindă înțelesuri grave din simpla notație a unui fapt cotidian. Descoperim aici una din piesele cele mai autentice ale volumului… (urmează poezia). Cartea aceasta de poezie, scrisă în cea mai mare parte înainte de război, inegală în părțile ei componente, prin însăși evoluția firească a autorului, se înfățișează ca rodul artistic al unei vieți modeste și timide, care a evitat sistematic publicul și publicitatea. Era poate și semnul unei autoexigențe, care l-a determinat pe Stelian Cucu să amîne atît de mult momentul de față. Și chiar dacă ea n-a putut opera radical, poezii ca ,,Trec păsări în amurg”, ,,Sfinx”, ,,Cîntec în lut”, ,,Ceasul după amiezii”, certifică o sensibilitate lirică ce topește în glasul ei tonuri de imn și de bocet, naivități și stîngăcii melodice, cu sclipătul rar al poeziei țîșnite din misterioase adîncuri.”
Din finalul ,,Prefeței” semnată de AL. SĂNDULESCU

 

În ,,Informația Bucureștiului,, din 2 august 1969, scriam acest ,,Autograf în premieră”, pe care-l mențin statornic: ,,Poezia pe care am scris-o de peste patru decenii este o confesiune. Fără să fie un soliloc, se descoperă în temeiurile ei subtextuale, un dialog dramatic cu viața, cu condițiile ineluctabile sau numai istorice ale existenței. Concluziile unor lungi și grele dezbateri, bucurii sau amărăciuni, se convertesc totdeauna într-o stare de cîntec, în poezie. Sentiment cald uneori, filtrat alteori prin cristalele lucidității, am înțeles că ea nu există decît în expresia adecvată și cu deosebire în metaforă. Am simțit, în același timp că trebuie să fie și accesibilă, întrucît poezia rămîne mereu o funcție umană, deci socială, de comunicare, un dialog cît mai agreabil și de stimă cu cititorii.”
STELIAN CUCU

 

VERSURI DE ACELAȘI AUTOR:
,,Trec păsări în amurg”. Sonete și rondeluri (1929)
,,Nopți provinciale” (1931)
,,Anotimpuri” (1934)
,,Zodiac” și ,,Întoarcerea la sat” (1935)
,,Versuri”, Editura pentru literatură (1969)

 

Tehnoredactor și corector: NAPOLSIRP NEGUE
Apărut: 1973. Coli de tipar: 10. Tiraj: 2 000.
Lucrarea executată sub comanda nr. 1254 la Oficiul Economic
Contrai ,,Carpați“, întreprinderea poligrafică ,,Bucureștii-Noi”,
str. Hrisovului nr. 18 A, sectorul 8, București

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share