De-ai noștri! – Ștefan Costache Andrei – În lumină (1)


I. ÎN LUMINĂ

EU

O ușă deschisă între lucruri sunt eu.
Și făptura care înnoadă în cuvinte semnele rodului copt sunt tot eu.
Mai eu nu pot fi.

DACĂ

Voi pleca spre Soare
numai dacă
eu și cu tine
suntem ceva mai aproape de umbră
Dacă fi-e frică
de nume,
fă-te ființă cu
ochi de zăpadă.
Voi simți cum
curg primăvara pâraiele
prin munții prea cărunți.
Voi croi drum
prin tine
pentru că alt nume
nu am.
Ducă ți-e bine
acolo, în spaime
ia speranță în pumni.

IARNA

Iubito,
tu iarnă timpurie și nerostită, lași iar privirea mea
în umbră
la porțile iubirii?
Și orice iarnă ai fi în
nesătulul pas
coboară-te
și fii ca mine
mersul spre noi
și spre mai departe.
Să ne fie moartea
zgomotul nescrisei tinereți
în infinita fericire
dar vreau să mai scriem
ca și altădată pe fulgi,
pe gene
că mai suntem,
că într-adevăr mai suntem. Iubito,
ești o iarnă timpurie,
o iarnă în care vorbesc
și plâng.
Vreau să vezi sângele meu urcând culmi întunecate
spre tine,
mai vreau încă
să nu mai taci ca o vară.
Spune-mi
că am nevoie
de mâna ta
și de zăpadă.


SEMN

N-ai să treci
peste noapte așa desculță
și rară:
m-am săturat
să tac între ape.
Pentru că tu ești torță
și arzi
sub alte bolți printre coloane
aud sângele iubirii
în unghii,
peste pupile dilatate;
din înalt coboară
multe nesperate frânghii.
Și n-o să te risipesc
în dorința mea,
n-am să te rog să redevii ochi sau Lună.
Tu ești fereastra la care
Dumnezeu rânduise
sensul acestei iubiri.
Ești o flacără certă
pentru genele ce nu vor să tacă.
Și ce iubire
ești tu
poezia mea!

CÂNTECUL NOPȚII

Te-am văzut iar
Plimbând degetele
Peste apă
Dar cea mai stranie veste
e
să iubești cenușă
și tot ce-i poveste.
În vârstă mi-au căzut stelele
și privirea la fel s-a pierdut!
Cu ochii sau cu inima.
Noapte,
Vrei să cânt?
Întunericul a răspuns:
numai eu sunt cuvântul pământului
când îl culcă vântul.
Nu vreau zori,
Nu vreau mâini,
Vreau iubire!
Eu sunt umbra luminii
înspre somn
și destin.
Deschideți
dar prieteni
visul
doar așa mă pot încălzi și eu!
După mine,
După mine cele mai amare lacrimi
urmează ca o cerească iubire,
dimineața.

MENUET

Hai să ne închipuim
Că genele tale sunt aripi
Albastre
Ce călătoresc
În tărâmul Soarelui-Împărat.
Eu nu mai știu
Că tu întinzi
Peste lume
încă un pas,
încă o zodie
Ce se numește pasăre – ea. numai ea închipuie Luna
Prin cioburile dimineții.
Iubire,
întinde-mi prin lumină
Legământul făcut!
Ce copilărie
Poate fi iarna
Și alte sloiuri sau întâmplări străine!
Prin cetate
Dumnezeu umblă desculț,
Întreabă pe la uși înnoptate
Dacă ești tu,
Dacă eu
Am iubit așa de mult…
În jurul meu Preabunul
Te-a lăsat pe tine
Și alte câteva stele.
Lumea, dimineața,
tu și lumina
sunteți întotdeauna
întrebarea la care sufletul meu răspunde
prezent.

IARNĂ LA SIBIU

Ninge iubito, fără amar
Tu în fața flăcării
Prea dreaptă fi străină:
Încă rătăcești –
Eu la fereastră
Ascult
Cerul ce
Printre turle și pământuri
Adună simfonia vârstelor.
Tu n-ai mai fost demult crăiasă
Și parcă
iubita mea
n-ai fost.
Ce teamă mi-este
De ciobanul
Care nu își mai găsește steaua
Și fuge, fugea-așa pe uliță la noi,
Te uită:
Stelele n-au patrie
Cetatea înmugurește
Din iubire
Și prin biserici sfinții
Sunt fericiți
Că Dumnezeu
Și-a spus pe nume iarna;
mi-e dor de smirnă
și tămâie,
tu râzi
și-n taină
arunci în sobă
un bob când fulgul
ce se-nchipuie-n fereastră
în zodie
iar uită se devină lut.
Ce inimă tristă mi-e Sibiul
În anul acesta mut!
Tu așază-te, iubito,
în mine și cântă-mi din flaut
Dorul acesta tăcut!
De sub iezer Sibiul
scoate întotdeauna la lumină spre Înviere
tot ce în palme cu cenușă am avut
spre aducerea-aminte.
Iarna, Sibiul este
legământul lui Dumnezeu
cu sufletul meu.
Printre arini
și cele de mult apuse
ca un proroc din vechime
mă-ntind copilărește și aștept
pe lângă mângâierea Lui, închipuind ca
o veste caldă,
peste privirile mele albastre,
fruntea ta.

BALADĂ PENTRU SAFO

Cine mai poate spune
Pe nume ca tine
Iarna și celelalte minuni?
Asta e viața ta:
Soare și căiți. S-au rătăcit
Cu gust prin ei
Și doi ochi negri.
Hei, Safo,
Zdrențe cu suflet
Din cufere vechi, mă primești și pe mine dintre tenebre venit?
Hai, Safo,
Fii cerberul iubirii mele –
Pentru totdeauna…

ȘI VOM IUBI…

Adună-te și
Uită-te în zadar printre ape
Și lumini,
Chiar dacă suspinul meu prin noapte
La tine n-a mai ajuns…
Dacă între toate
Cele întunecate mâna mai povestește
Despre mine
Nu mai îngrop lacrimi în somn
Și cenușă.
Și tot ce-aș vrea să-ți spun acum
În semn
Că-n zodie
E cald și chiar bine
Rămâne palid
Un fur flămând
Prins în copacul cu pâine:
Oameni, noroc și iubire.
Dar mai poți opri tu pasărea
Să moară
Când a înghițit cerul
Într-o ultimă zbatere?
Nu voi înțelege de ce
Eu demult n-am mai fost…
Tu vei fi patima
Destinului meu
Sub cântecul soarelui
Rătăcit pentru ultima dată.
Și atunci,
Ca în clipa
Negurilor ne vom cânta
Unul pe celălalt,
Unul pe celălalt ne vom cânta
La piept,
Și vom iubi…

O ALTĂ ZI

Știai că
În zi toate mi-au fost
Frumoase și triste
Și cuget
La cele ce încă mă ard.
Soarele-ncremenit
În pupile tocmai vestește
tăcerea ierbii.
Mi-au șoptit stelele: când vei închide
cetățile făgăduite de pas
în ultimele pleoape de amar
peste durere
va năvăli
încă din clipa cea mai aprinsă
o altă și prea de piatră zi. Pentru fericire.

POVESTE DE IARNĂ

Zăpadă. Noapte întoarsă
pe dos. Pas. Și eu,
copacul care râde uneori
în marea sa tragedie de alb…
acestea sunt marginile
unui decor
furat de iele
acum când mă mai știu…
în crengile mele
un clopotar plictisit
a spânzurat de-o funie Luna,
și uite ninge plictisit și aiurea, fără noimă…
până și în gând păzesc
cenușa
cu care pământul se-mbată…
iubito,
înghețat ca o stea,,
lasă-mi să-mi încălzesc privirea de inima ta!
Sa nu mai spui ca și cerbii
Sunt o poveste de iarnă…
Și ei au frunzarele și iubirile lor.
Noi suntem iarnă, o iubire,
Un vis. Și nimic…

ÎN LOC DE RĂMAS BUN

Eu locul iubirii îl port mereu sub
pleoape.
Acolo simt viața
și mersul ei legănat
dar mai departe nu…
Mâna mea se desprinde calmă
de mâna ta.
Lacrima se dezlipește
fierbinte
de lacrima ta.
Privirea mea se despletește
de privirea ta în tăcerea ce sună…
Prin juru-mi nu am nici un bun rămas pentru tine
și, uite, lumina oarbă se ascunde de lumina mea!
Îți simt viața-ntre degete
și mai aud umbra ta răsfirându-mi părul.
Ce-am rătăcit
de sunt obosit să mai zâmbesc pe la colțuri de stradă
în urma trecutului hâd?
Ca o armonică se cutremură toate
ce în mine-ai lăsat;
Eu știu
că tot ce-a fost piatră
a curs
în poveste
și tot ce mai este vreau
să opresc în pumni…
Vreau să opresc timpul.
Să mă știu albastru în inima ta
ignorând actul final…
Ce se spune atunci când lacrima ta nu mai vrea
să se-ntoarcă
in lacrima mea,
când mâna ta
nu mai îmbrățișează mâna mea,
când privirea ta
nu se mai împreuna cu privirea mea…
mi-e dor
să trăiesc viața ce este.
ce încă mai este
pustie și frumoasă,
tare frumoasă va fi…
din despărțire, iată în noapte ceva bate mai rănit ca
inima sau clipa
ceva mai rupe ierburi
amare din suflet
și toate îmi spun:
trăiește-mă, trăiește-mă,
sunt a ta!

DISTIH

Singura iubire care frige e lut.
În noapte ochiul doar ți s-a părut.

TE DEUM

Pe Tine
Dumnezeule
Te zăresc între maci respirând,
Ochii mi s-au îngălbenit
Ca un psalm
În urma tinereții
Și-n umbră am șezut, rugându-mă:
Dumnezeule, vreau să te joci cu mine
de-a pururi,
să mergem în lanul de spice
să mă-nveți taina prin care cuvântul tău devine pâine.
Aprinde-mi
în ochi
lumina vieții
și nu uita
că eu sunt copilul care încă îți mai aprind ție candelă.
Știi ceva, Doamne,
rămâi,
mai stai lângă mine
și lângă lacrima mea!


CELE PATRU VERSURI DE NOAPTE

Dorm spațiile în nemăsurata lor haină…
Toate, prietene, ce-i drept sub o altă
Neterminată și-nsingurată poveste:
Acum noaptea toarce și tace.

LA TEIUL UITAT

Spunând,
Eu voi pune ultima piatră
Pe altarul acestei iubiri
Când focul
Se va aprinde.
Jură-mi pe Lună
Că acest copac
Toarce dragostea mea
în caiere lungi
Și nu te întoarce.

Dacă acest tei nu te-a uitat,
Dar rugul încă mai arde
Ia zăpadă și mi-o zidește
În palme.
Și nu trebuie să te mai apleci
Peste stei.

E de ajuns doar să pui urechea lângă cenușă
Și să asculți
Vârsta iubirii.
Acum,
cu lacrima
și rodul în sân mă-ndrept
spre zid
și le-arunc spre răsărit:
mai departe nu pot.

CĂTRE CELE TREI GRAȚII

Ce-ați făcut
Cu lumina mea neiertătoarelor?
Peste apus
Se vestește laudă statuilor:
Prea supărată fi prea neliniștită azi
Luna.

Pentru că mi-ați uitat lângă vatră
Secunda și scoica
Dați-mi puțină cenușă să beau.
În cetate mă trezesc
Din nou
Ca un greier mut.
Hei, neiertătoarelor,
Pe unde m-ați pierdui?

ORAȘUL IARNA

Iarnă cuminte
în palme și-n vis…
Eu, trecătorul
sunt nins
peste vârstă
și-aprins ca un mag
în mijlocul lumii.

Întind buzele după stele rebele
și ochiul ca un pământ
dintre două ape
începe să vorbească despre fantoma orașului.
Încerc să-mi înalț
sufletul în chip de rugă spre lacrimă
și m-adun dintre degete cu temei.

Pe aci a viețuit povestea sării
Și drumul a surpat trecerea…
Printre ogivele albastre
Deschise-ntre nori
Dumnezeu privește orașul,
Mâsurându-i cu prinsul și albul.
Îmi îngrop iubirea sub spuză,
Apoi iau cu mine ultimele amintiri din copilărie
Și-ncerc, ah, încerc să trăiesc
Orașul este o nouă și albastră patrie,
e cetatea în care îmi port războiul cu tine,
iubirea mea…

DISTIHUL AMĂRĂCIUNII

Când focurile se-aprind cuminți sub pământ
Simt că iubirea. cetatea și visul n-au loc în cuvânt.

TREI CUVINTE

Gândul meu spune:
Înțelepțește!
Ochii mei înțelepțesc:
Râzi!
Inima mea râde:
Iubește!

DE CE RÂZI?

Tu, rouă,
de când ne-ai încuiat cu spini,
nu mai am loc să mor cuminte
în legenda ta…
Azi mi-am aninat
umbra de o secundă…
mi-s mâinile
spice
și ochii tărie –
lumina îmi zice:
tu și pământul
sunteți prieteni ai tăgăduirii,
stați de vorbă ca doi bătrâni la sfat,
braț la braț,
și uite, lutul joacă,
joacă și cântă,
cântă…
tu dragostea mea, de ce râzi?
Nu vezi că-n soare nu poate
Să-ncapă o durere ca tine de mare?
În loc să râzi,
Învață-mă să fiu clopot
Învață-mă să fiu ceva mai temeinic,
Între atâtea și atâtea răni pustiite de somn…

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share