De-ai noștri! – Nicolai Tăicuțu – Dincolo de semn (7)


unghiuri

pentru că îngerul meu păzitor
a primit dispoziție
încă de când eram pe la grădiniță
să mă creeze cu vedere
rostogolitoare prin lume
acum ochiul
mi-e format pe imagini circulare
și de multe ori
îmi dedic singur poeme

cum
plecând de la diferite forme geometrice
totul se rotunjește treptat
(bineînțeles plecând de la forma capului)
la ieșirea din casă ochiul îmi sare
din unghi în unghi din creastă-n creastă
scrijelindu-se și sângerând în poeme rebele
ca acesta.

provincială

în orașul de sub deal
afundat până la gât în viță de vie
la ăst început de septembrie și la
sfârșit de săptămână
ecoul ricoșează stingher
din fereastră-n fereastră

până la cârciuma dintre arbori unde
dispare ca-n afund de fântână să nu
tulbure orânduiala din sala atât de
primitoare: de o parte un botez
de cealaltă parte o pomenire

mai târziu paravanul dispare sala își
etalează muzica și culorile ce-au însoțit
apusul și dimineața de mai înainte și
cu emoție deloc disimulată așteaptă nunta.

scrisoare

domnule poet leo butnaru
pe o stradă din râmnicu sărat
pe o pagină de revistă
pe un petic de hartă
pe ochiul drept
dar și pe ochiul stâng
– după cum vedeți am toate
reperele de localizare exactă –
am întâlnit un spațiu arhetip
ca o inimă revărsată în palmă
pe care moșii mei
nu întâmplător
l-au numit basarabia…

și iarăși nu întâmplător
am realizat că
lentila de lacrimi despre care vorbiți
este lentila de contact a poemului
scăpată-n apele prutului.

căuș

mi s-a desprins de pe retină
doar conturul mâinii tale…

acum îmi arată circular locul
care peste noapte s-a dovedit a fi
grădina curții părintești
cu pomii cu straturile de flori adumbrite
de cele două cruci de la capăt

strânse-n mănunchi se pregătesc
să se rostogolească în
căușul palmei tale întors
către soarele amiezii

pentru ca eu de aici să mănânc fructele
pentru ca eu de aici să beau apa
pentru ca eu de aici să-mi înalț ruga.

impresii de călătorie de pe apa sâmbetei

I.
ziua de iunie își deschide primii doi nasturi de la cămașă
și-și etalează pieptul bine făcut

trec strada prin locul permis pietonului
și simt cum alături pe carosabil se întâmplă
ca și când fata morgana ar arunca la punct fix
bucăți de asfalt ușor maleabile/ ușor zgrunțuroase

punct ochit punct lovit! strigă
domnul colonel căzut în rezervă
sprijinit cu vorba în proteza dentară
trăindu-și impresia că instruiește pluton de fluturi cazoni
mereu pe trotuarul celălalt unde-i lumină mai multă

II.
deschid poarta să intru și în grădinița din fața blocului
cucuta este servită la botul calului în pahare prelunge

chelnerițele s-au retras subțiri pe scări în sus
pe fir de aromă de țigară fină

fiecare-și face băutura cum și-o dorește
ca la el acasă

aproape pe trotuare distinct mărșăluiesc
unii spre nord/ ceilalți spre sud
turiștii nou veniți/ turiștii ce trebuie să plece
astfel că polițistul comunitar își află inutilitatea
în sensul giratoriu și scuipă camuflat

III.
e cald și mai deschei un nasture la piept
din neatenție tot la cămașa zilei de iunie
și mă întâmpină golul lăsat de o voce spartă de mult
căreia i s-a uitat sensul rostirii căreia i
s-au întristat marginile provocării și acum
atârnă franjuri zdrențuite peste privirea
bătrânului profesor de filozofie
care a ieșit la plimbare pe aleea ce duce
la râu/ cu deviere prin centrul orașului/
cu rața lui albă/ mereu albă
ținută de prăsilă pentru o nouă generație

IV.
la capătul aleii abrupt terminat în mal de
loessuri cu concrețiuni calcaroase domnul
colonel se expune unor impresiuni relevante
doar prin iarba arsă de soare

iată geologia aerului/ spune/ stau stratele
zilei unul peste altul/ pe ore/ de dimineață
până în amurg priviți! discordanța dintre ele
este dată de bătăile ceasului din turn!

diaclazele acestea specifice sunt trăirile
intense dezvoltate aici/ după cum vedeți
cu mici nuanțări doar în stratul/ în limitele
aceleiași ore/ în care plutonul meu trece
prin sabie umbrele/ stocate în pivnițele adânci
ale ultimei eclipse totale de soare

V.
mi-a picat privirea-n josul străzii
se rostogolește ca o roată beată
mă trage după ea/ alerg cu opinteli
îmi intră bojocii în rezonanță cu ei înșiși
vai ce hodorogit sună! (ce mi i-aș scuipa
pe galbenul intermitent al semaforului!)

îmi alerg privirea sau
privirea m-aleargă pe mine
incertitudinea e deja stăpână/ ricoșează
de la unul la altul/ intermediar fiind
asfaltul uscat/ și fețele compătimitoare ale
negustorilor-prieteni
ce se închină fără pic de evlavie.

VI.
luni dimineața/ în zori
au trecut preoții pe mal de ape
acum urmele sunt seci
până și undele râului sunt seci
și-au rămas arce de cerc stivuite spre aval
peste care trec lăstunii și le înțeapă cu ciocul
să nu cadă complet în amorțeală…

nu-i totul pierdut/ strigă înspre amiază o
potârniche rătăcită pe-o gură de evacuare
de dejecții de orice fel/ auziți corul
prostituatelor/ se-apropie!

caz practic. douămiist

din fereastră s-a dezlipit poemul
și mi-a zis: unchiule ia-mă de braț
și trece-mă strada te rog! m-am conformat.
e un poem tânăr mi-am zis
și-am ținut să-i cunosc autorul
tânăr probabil la rându-i. m-am întors…

oho! profitorii stătuseră la pândă
și mi-au luat-o-nainte
în fereastră deja dăduseră buluc peste autor
și cu exces de zel
își expuneau spre transcriere
propriile dosuri lirice.

de dincolo/ aproape totuși

de dincolo de la vreo șapte metri distanță
motorul unei mașini încearcă să mă resusciteze –

degeaba – îi strig – pentru roșit și nu mai freamătă…

nu și nu cineva/ un vecin să-l numim așa/
apasă accelerația
în timp ce eu încerc să mă strecor spre gura beciului
din apropiere din care ieri am scos ultima damigeană
de vin din care beți voi acum la priveghi…

despre demitizare

încă de dimineață prin megafoane
și-a anunțat prezența marele circ
într-o unică reprezentație cu
un atlas zoologic voluminos bine dresat
și cu scamatori – tristoveseli clauni

cu nepotul de mână am să pătrund diseară
sub cupola înaltă de pe malul râului
să-l văd într-un final pe marele scamator
leonardo da vinci cum o aduce pe gioconda
pe sus/ direct din luvru
și-o face să râdă în hohote
c-o pensulă boantă.

de ce

paleontologul apropie ochii de microscopul binocular
fixează pe lentilă cu spatula orbulina
velapertina iorgulescui
într-o imagine perfectă și-o privește victorios –
să strige sau nu: iată Dumnezeul meu!

gândește: cum să fie Dumnezeu o feminină?
ce or să spună colegii?
se-apropie încet-încet de fosilă
imaginea se estompează/ nu mai e clară
se-apropie și mai mult
atinge orbulina și de drag
apasă pe ea și, vai! o strivește

acum se întoarce la titlu și constată că
fără semnul întrebării
cele două litere își schimbă doar
poziția în alfabet.

șlagăr în devenire

… vine petre p cu o bucată de liniște
și o așează ostentativ pe colțul catedrei
între profesor și elevi

– acum strigă la ea precum ți-e vrerea
domnule profesor de istorie că ea
liniște o să rămână/ mult și bine
scut de apărare – zice…

cu-adevărat/ pace rămâne
între profesorul destoinic și elevii
care trăiesc și fac istoria
după capul lor

atâta timp cât calupul de liniște
cu influență la public/ nu ia forma
impusă de profesor.

ah, nu aha

am văzut pasărea cu oul în cioc
trecându-mi-l dintr-un ochi în altul
cu zbor cu tot/ pe căi alăturate
Doamne/ să nu îl scape cumva!

bine – îmi zic – dar nu-i corect
oul alunecă-n zigzag pe gură de joagăr
în timp ce zborul este tăiat
(de dinții aceluiași joagăr)
precum inelele copacului lovit de putregai

parcă e/ așa/ de-o părere pe-o aripă și
de-o altă părere pe cealaltă –
(numai ca să-mi pierd uzul rațiunii
și să-mi încleieze organul vorbirii)

*
și iată pasărea cu oul în cioc ține în gheare
un leș care după toate probabilitățile
este al meu… ei și!?
plictisită îndeajuns ca și mine
stă pe crucea clopotniței (cu
leșul meu cu tot) și gândește arhitectura
unui cuib cât mai simplu și mai eficient –
solar adică/ deasupra unui nor.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share