De-ai noștri! – Luiza Elena Ivanof – Poezii (7)


LXXI.

cum e posibil să ai ochii galbeni
și să-ți curgă lacrimi de ceară?
Ieri erau vii, azi s-au închis
îi priveam doar și intram în altă lume
Azi mă izbesc de un zid de piatră
Ce forțe întunecate te-au stăpânit?
Erai singurul om viu de pe pământ
Trăiam prin tine cum frunzele trăiesc prin rădăcini
Cine ți-a ucis inima?
Cine ți-a furat seva zeilor din care mă hrăneai?
Mă lași să mă ofilesc si eu ca tine
În același galben bolnav, hepatic.

 

LXXII.

Poetul în nerăbdarea lui
Nu-mi va citi versul până la capăt
Vântul nu-și va termina al său freamăt
Peste umbra copacului
Cioburile lor de sticlă goală
Nu vor șopti elogiile meritate de dușmani
Ecoul morților din cioburi peste ani
Vor răsuna în dulcea lor răscoală
Pe mine, pe voi necontenit gândul
Ne va urma în mormântul de gheață încinsă
Durerea și jalea lor necuprinsă
Le poartă pe aripile lui vântul

 

LXXIII.

Cine mai scrie ca tine simfonii curate și vii?
Ai născut în mine fiorul nenăscut și din zi
în zi crește cu nerăbdare ultimul portativ
mi-a luat puterea m-a îngenuncheat
n-ai milă de un biet sol major prematur?
Mă amețești la infinit în același labirint
cheia sol
Ce joc meschin din note surde e acesta?
Zbori în andante
și supui mintea bietului poet și pe a mea,
a bietului neînsemnat nimic.

 

LXXIV.

E gol și frig aici
și bate vântul
se cutremură gândul
sub pași de furnici
mâinile mi-s vinete și reci
zac sub amorțeală
e ultima răceală
în oasele-astea seci

 

LXXV.
nu se-ascunde nimic în mine
nici în vertebrele încovoiate
nici în ochii fără de lumină în
vene nu e sânge și oasele sunt goale
și e putred aici în suflet
și buzele tânjesc după apă
căutați în altă parte duhul aici
e gol,
nu se-ascunde nimic în mine.

 

O nouă Beatrice în căutarea poemului cathartic

Poezia și tinerețea merg mână în mână; atâta timp cât există puterea de a visa, dorința de a iubi, căutarea propriului eu, și poezia va pulsa în fiecare dintre noi.
Sufletul expansiv este definit prin lupta de a depăși limitele. De orice fel. Și din acest travaliu se naște poemul. Astfel, cel ce creează se recreează, se înțelepțește, se nemurește. Se primenește într-un trup nou – cel de poet, primind botezul de came al versului.
Asistăm la apariția unui nou nume în lirica actuală, un nume tânăr: Luiza Ivanov. Ea este o nouă Beatrice. Umbră și contur, culoare și miros, tristeți și iubiri, imagini și mistuire, toate se adună într-un tot unitar: această nouă Beatrice – plutind ca să își găsească locul între poeți, desfăcându-și aripile cu îndrăzneală și avânt. Zborul ei e minunat, lin, curajos. Iar noi stăm aici și ne mirăm cât de puternică este ea, noua Beatrice! Fetița-adolescentă-femeie în devenire a primit aici botezul focului, căutându-și infernul cu care se acomodează din primele clipe, poezia îi este epidermă, nimic forțat, nimic nelalocul său. Totul curge firesc. Infernul ei este clocotul care duce la creație. Este focul ce îi cuprinde sufletul, făcând-o să cânte. Și cântecul ei ajunge la porțile cetății, ajunge până la noi. De aceea, este important să îi cunoaștem ființa desfășurându-se în toată splendoarea ei prin cuvânt, prin tot ceea ce are mai pur: Poezia!
Aș vrea să puteți simți ca și această Beatrice durerea de a fi poet, de a te numi poet, plăcerea de a te rupe de tine, dăruindu-te lumii, dăruindu-te tuturor acelora care îți vor gusta cuvintele. Carnea poeziei se arată macră, însetată de ochii ce o vor primi și o vor sorbi cu neastâmpăr.
între filele cărții – numai poezie pură!!
Manuela Camelia Sava

 

Editor: Constantin Marafet
Redactor: Manuela Camelia Sava
Lectori: Nicu Bratu, Ștefan Teodor Cabel
Editura RAFET 2015

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share