De-ai noștri! – Florea Șt. Costache – Destăinuirile unui Icar (3)


Decor în zbucium

Furtuni în strigăt vîntură pămîntul,
Săgeți de fulgere spintecă norii.
Sub cerul vînăt – stoluri de prigorii,
Le poartă în ecou de tunet vîntul.

Arbori semeți, frunză și rădăcină
Coboară-n somnul zărilor albastre,
Fantasme din legendele sihastre,
Toate scăldate-n valuri de lumină.

Ecouri în descîntec pe o strună
Din graiul celor care vor să știe
De lacrima fierbinte pe vioară,

Care-ți alină inima pustie
Și sufletul care se înfioară
Cînd se mai cîntă sfînta liturghie.


Peisaj

Grădini de nuferi vălurind pe ape
Din adieri de vînt își pun cunună,
Din renăscutele sclipiri de lună,
Cu zorii dimineților în pleoape.

Stelele-aprinse își măsoară pasul
Spre umbra zodiilor înflorite,
Din vremuri vechi și nemărturisite
Cînd sfinții își făceau pe-aici popasul.

Voi sta de veghe viselor fugare
Și nostalgiilor care mă cheamă,
Să le descînt de dor și de speranță.

Dar n-am să pot ca să nu iau în seamă
Cum voi striga sedus de cutezanță
Că de fiorul morții nu mi-e teamă.


Contemplație

Cînd luna se plimbă-n adînc de ocean,
Ea țese luceferi de foc în abis,
Din ei să renască un nou Paradis
Barca mă leagănă pe trepte de val.

Privire de rugă se-ndreaptă spre soare;
Din raiul ceresc ascult cu răbdare
O dulce melodie de madrigal.
Cu veac după veac și cu an după an.

Aș vrea prin recifuri o doină de dor,
În suflet refren de patimă sfîntă –
Zîmbet de laudă cum știu să-l vrăjesc.

Psalm de rugă pescărușii îmi cîntă,
Ecou de lumină din vis îngeresc
În zbor către stele cînd cerul cuvîntă.


Pianistul, Poetul…

Strănepotului meu, Costin Raia

Poetul sonetist și pianistul:
Doi cavaleri de patimă divină,
Ochi de mister sub fruntea lor senină,
Cum le-a prezis profetul și psalmistul.

Unul pe altul țin să se întreacă,
Stih de poem pe portativ de geniu,
Veac după veac, mileniu de mileniu,
Povestea lor de dor și vis nu seacă.

Legendele se nasc în zbor cu timpul,
Artiștii, veșnic păsări călătoare
De care știm pe unde-și fac popasul.

Pe melodii de gînduri doinitoare,
Le va urca-n destin ceresc Parnasul
În sfinte dimineți de sărbătoare.


Fugit irreparabile tempus

Știu mai demult de unde vine timpul.
Măcar un ceas de s-ar opri în cale,
l-aș ridica în ceruri osanale,
Poate n-ar mai îmbătrîni Olimpul.

Poate și anii mei rămîn mai tineri,
Clipă de clipă în a lor credință,
Ani fără de suspin și umilință,
Cum știe să-i descînte Șfînta Vineri.

E dureros să nu te ierte gîndul
Că te-ntrupezi, fără să vrei, din haos,
Ca sclav al timpului, pe veșnicie;

La mînăstiri în fresca din pronaos,
El, neclintit, îți povestește ție
Că n-are gînd, nici sete de repaos.


Păcate

Gîndul-o pasăre de zbor prin lume,
Știa de fapte rele, fapte bune,
Ba, uneori, și fapte de minune.
Chiar de la naștere am strîns păcate,

îmi înfloreau din zorii dimineții,
Cînd tremurau în pas grăbit drumeții.
Se pare că le-am înțeles pe toate.
Am rîs, am plîns cînd le spunea pe nume.

Cu ele mă petrec de-o viață-ntreagă,
Aș vrea ca să le uit, dar n-am putere,
Atîta timp cît cerul le cunoaște.

De fapt, ni le păstrăm ca pe-o avere
Și le cinstim ca pe sfintele moaște.
Poate Adam le blestemă-n tăcere.


Spre vecie-prin lumină

Slăvit Cerul, blagoslovit Pămîntul.
Izvoare-n spumă albă sus pe valuri,
Cîntec etern de bucium peste maluri,
Iubiri de dor în ritm cu legămîntul.

Păduri de stele, munți de constelații,
Cîmpii de rod, lanuri de pîine coaptă;
Eroice legende spuse-n șoaptă,
Istorie de farmec și de grații.

Ademenite strune de violă,
Luna pe cer senin, amforă plină.
Soarele-n flori de tei, întreg Edenul.

Timpul în zbor de adiere lină,
Din naștere a învățat refrenul
Că spre vecie trecem prin lumină.


Cutia Pandorei

Din vremuri uitate strigă profeții:
„Lăsați Cutia Pandorei în pace!
Tot ce are ea în dar se preface,
În cîntecul și descîntecul vieții.”

Tainic speranța a fost destinată
Prin toate zările lumii să zboare
Călăuzită de-o rază de soare-
Flamură nobilă, răscumpărată.

Au ars Cutia în foc de vestală,
Însă Pandora trăiește mai vie,
Cum s-a crezut de la bun început.

Din ce s-a vrut nimic n-a fost să fie;
Pare că zeița a recunoscut
Că-n Cutia ei și scrumul învie.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share