Cotețul cu metafore – Zbor

Zbor

Pământul îmi fură seva ideii de zbor.
Anemice aripi se zbat fără vlagă,
Albastrul mă strigă, ochii mă dor,
Magnetice forțe, de glie mă leagă.

Cu fire nevăzute sunt zdravăn legat.
Țesute din frici și dorințe ascunse,
Și ele sunt multe, zadarnic mă zbat,
Căci sunt adânc în carnea-mi pătrunse.

M-agăț, de un fulg de speranță, nebun,
Ce tocmai îmi mângâie-obrazul crispat
Văd ultima rază a gândului bun…
Vreau să mă-nalț! Vreau să mă bat!

Mă cațăr încet, scrâșnit, chinuit.
Cu mâinile pline de răni și sudoare,
Spre-albastrul luminii atât de râvnit,
Spre locul de suflet, aproape de soare.

Nările-mi freamătă, pieptu-mi vibrează,
Slăbitele aripi deodată tresar
Mă cheamă înaltul, fiori mă brăzdează…
Aici mi-este locul! Aici, unde-a fost și Icar!

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share